Aseară am fost într-una din acele stări în care te uiţi la tine, îţi dai seama unde greşeşti, şi te simţi aproape neputincios să schimbi ceva. Şi totuşi, trebuie să o faci, căci este clar că aşa nu mai merge.
Îmi este imposibil să povestesc tot ceea ce am discutat ieri în sesiunea despre conflict din Trainingul părinţilor eficace. Autoritatea şi permisivitatea sunt amândouă la fel de rele, şi pe termen lung aduc numai probleme. O relaţie sănătoasă este numai aceea în care cei doi parteneri îşi respectă şi satisfac reciproc nevoile, nu aceea în care, constant, nevoile unuia sunt încălcate.
Mă voi opri doar la cele trei efecte pe care autoritatea le are pe termen lung, căci pe mine m-au pus rău de tot pe gânduri. Ca fost copil, ca actual părinte, versiunile nu sunt deloc încurajatoare. Ce efecte are autoritatea asupra unui copil…
Lupta. Deşi pentru autoritar (părinte) este cea mai "nedorită", pentru copilul supus este poate singura lui şansă de supravieţuire. El înfruntă părintele, ameninţă şi îşi găseşte resurse să-şi susţină punctul de vedere, şi, teoretic, îi rămân mai multe opţiuni. Dar o va alege mereu pe cea care îi displace cel mai mult adultului autoritat. Pe termen lung însă, este genul de adult intransigent, care nu poate primi şi nu acceptă feedback, este cel care le ştie pe toate şi replica lui preferată este "nu-mi spui tu mie ce să fac". E singur şi nedorit.
Fuga. Copilul tratat cu autoritate în cele mai multe cazuri fuge şi se ascunde. Nu poate face faţă acestei presiuni, cedează, şi îşi găseşte refugiul în "altceva". Şi aici avem din păcate o gamă foarte largă, toate la fel de rele, chiar dacă la prima vedere nu par aşa. Copilul începe să mintă, începe să pârască, pentru a ieşi el mai "bine" faţă de fraţi, colegi etc. Se izolează în citit sau jocuri pe calculator, ori caută refugiu pe reţelele de socializare. Somnul şi mâncatul în exces sunt iar semne îngrijorătoare, alături de chiulitul de la şcoală, fumatul, alcoolul şi drogurile. Apar prietenii imaginari, şi copilul încearcă cu disperare să evadeze din realitate, să-şi construiască o lume a lui.
Pe termen lung, se ajunge la evadări din realitate la nivel cronic, la dependenţa de realitatea virtuală, prin jocurile excesive pe calculator, la minţitul de profesie şi la dependenţa de alcool/droguri pentru a putea face faţă unei realităţi pe care nu ştie de fapt cum să şi-o construiască. Îi este foarte greu, aproape imposibil să ia decizii şi să îşi asume faptele.
Supunerea. Este probabil reacţia cea mai dorită de părinţii autoritari. Când "ăla micu" nu suflă, se comportă exemplar. Este ceea ce numeşte toată lumea copil cuminte (citiţi articolele trecute să vedeţi ce e cu el!) Copilul obişnuit să se supună nu este capabil să ia propriile decizii. El nu poate gândi, nu se poate apăra. El este dependent de autoritate, o caută şi o acceptă, este cel mai fericit atunci când i se spune ce să facă. Ca adult este subordonatul perfect. Execută fără să comenteze, nu are iniţiativă. Nu ia niciodată o decizie, pentru a nu fi obligat să şi-o asume, şi să devină astfel responsabil. Şi, mai rău, ei nu ştiu niciodată să spună NU.
Autoritatea părinţilor scade pe măsură ce copiii cresc, şi capătă instrumente de a se opune, fie ele fizice, fie de altă natură. De câte ori un copil abuzat nu a spus: Hai, mai dă odată! sau Dă, dacă crezi că rezolvi ceva! ori şi-a bătut măr părintele agresiv atunci când a fost capabil să o facă. Este pur şi simplu reacţia la autoritate excesivă. Când foloseşti puterea şi autoritatea, rezultatul este ură, dincolo de orice alte sentimente. Poţi încerca să influenţezi pe cineva, aşa cum ne dorim toţi să putem influenţa valorile copiilor. Dar pentru ca influenţa să funcţioneze, copilul trebuie să ne iubească, nu să ne urască. Iar autoritatea nu este soluţia.
Mă opresc aici, aş putea vorbi la nesfârşit despre sesiunea de ieri şi înţelesul ei pentru mine. Sunt mai tristă decât am fost vreodată în viaţa mea. Am înţeles ieri câteva mecanisme din spatele unor decizii care mi-au dat o sumedenie de fiori reci, şi m-au pus pe gânduri. Dacă nu puteţi face cursul, vă recomand să citiţi măcar suportul acestuia, deşi varianta de training este cu mult peste manual.
Manualul părinţilor eficace, dr. Thomas Gordon
Info preţ:
Pentru versiunea în limba engleză (traducerea mai lasă de dorit):
Book Depository
- Daniel Pennac: Necazuri cu școala - 31 martie 2024
- Lecția despre piramidă - 30 martie 2024
- Dacii și romanii sau cum ne-am pomenit strămoșii - 17 martie 2024
Eu zica sa-l scoti pe „mai” pentru ca traducerea si redactarea sunt execrabile 😀 Cat despre cele trei efecte pe care le are autoritatea, Doamne, ce ma mai recunosc in al treilea. Exact asa am fost cand eram copil si asa sunt si acum ca adult 🙁 Sper ca eu sa nu fac aceleasi greseli ca parintii mei.
da… tocmai citeam pe metrou si nu pricepeam cum e cu metoda 3, care „elimineaza nevoile de putere”…
dar ce sa faci, pentru cei care nu citesc cursiv intr-o limba straina, chiar si o traducere proasta e mai buna decat deloc.