Pe urmele iaurtului

Am primit acum o săptămână o invitaţie de a vizita, într-un grup 2.0, fabrica de iaurt Danone din Bucureşti. Invitaţia era doar pentru părinţi, dar cum pica fix în ziua în care aduceam copiii acasă, din programul „vacanţă la bunici”, mi-am zis că nu ar fi frumos deloc din partea mea să îmi petrec ziua fără ei. Şi cum sunt destul de mari ca să înţeleagă când li se spune să tacă, sau să nu se mişte, au primit permisiunea de a participa la vizită.

Eu… m-am dus din curiozitate. Nu neapărat legată de produs, ci curiozitatea aceea, de a vedea şi o fabrică de iaurt. Copiii au trepidat de fericire când le-am spus, mai ales că sunt consumatori danone de mici. Erau curioşi din cale-afară să vadă ce se întâmplă înainte de a alege ei din raft ce au chef să mănânce. Ce s-a întâmplat luni…

(povestire de Andrei H.)
Ieri, pe la ora zece ne pregăteam să mergem la fabrica de iaurt Danone.
La prânz eram deja în microbuz. Peste o oră am ajuns la fabrica de iaurt. Dar intrarea era pe cealaltă parte a fabricii şi şoferul microbuzului ne-a dus pe partea corectă.
Când am intrat în fabrică, personalul fabricii ne-a dus într-o sală de conferinţă unde trebuia să stăm la o şedinţă şi de fapt trebuia să completeze mama o foaie*. Apoi ne-a dat un costum ridicol: un halat de laborator, dopuri de urechi, nişte ochelari protectori, adică din plastic, şi o scufiţă de pânză.
Ne-am dus în fabrică. Am coborât pe scări şi am ajuns într-o  cameră unde era cald. Era camera unde se pasteuriza laptele la 90 de grade şi omorau toţi microbi. A urmat camera unde controlau motoarele din camera de pasteurizare. Personalul fabricii ne-a dus într-o cameră unde mirosea a vacă. Ne-a adus lapte crud. şi nu după mult timp ne-a dus în camera unde se ambalau acestea: Nutriday, Nutriday delicios, Nutriday de băut, Cremosso, Activia de băut şi Casa bună smântână. Am trecut pe unde se făcea iaurtul la pahar adică Cremosso, Nutriday, Nutriday delicios.
Procedau aşa: paharul  se realiza din folie de plastic, iar capacele paharelor sunt tăiate de roboţi de pe o rolă mare imprimată.
Acum vă povestesc despre Nutriday de băut şi Activia de băut. Acolo era o grămadă mare de Nutriday de băut şi Activia de băut mergeau pe un circuit.
Nutriday de băut se umplea pe la capac, iar Activia de băut se umplea pe la fundul sticlei. După aceea m-am uitat pe o tablă unde scria câte tone de iaurt au de la Danone.
După un timp m-am dus la Casa bună. Acolo erau doar cutii de smântână. Nimic interesant la smântână.
După aceea ne-am dus într-o cameră frigorifică. Acolo erau 4 grade şi acolo mai stătea şi toată marfa de la Danone.
După toată plimbarea prin fabrică am ieşit din ea şi ne-am dus la microbuz.


* Declaraţia pe propria răspundere că nu suferim de niciun fel de boală.

Iris a fost încântată de banda „trenuleţ”, linia de ambalare de la activia. Să vezi mulţimea aceea de sticluţe plimbându-se una după cealaltă… şi la final a putut păstra halatul alb, de unică folosinţă. Deja pregătise câteva intervenţii chirurgicale pentru păpuşi, acum că avea echipament.

Dar revenind la vizită… pe lângă cele deja povestite de Andrei,

  • Mi s-au părut normale toate măsurile de siguranţă, inclusiv scoaterea bijuteriilor, pe motiv că nimănui nu-i plac iaurturile cu surprize, indiferent câte karate au. M-am simţit ca în şcoala generală, curioasă aproape la fiecare buton, dar satisfacţia cea mare o aveam când vedeam cum le sclipesc ochii copiilor. Se pot organiza şi vizite la fabrică, din păcate au doar o zi pe săptămână. Pentru cei interesaţi, găsiţi detalii la ei pe site. Ar fi o idee bună pentru „şcoala altfel”, dacă şi fabrica ar accepta mai mult porţile deschise în acea săptămână.
  • Măsurile privitoare la sănătate, vizibile prin afişe în toată fabrica, m-au făcut să mă gândesc la sezonul gripal de toamnă. Ce viaţă pe angajaţii de acolo, n-au nicio şansă la a zace cu nasul roşu, cât un cartof, în faţa unei căni mari de ceai pe birou. Stau acasă în pătură…
  • M-am lămurit cum e cu iaurtul şi termenul de valabilitate. Care de fapt e o poveste lungă cu bacterii şi modul lor de „viaţă”. La 4 grade hibernează, la mai mult încep să se trezească, la 40 grade huzuresc şi mănâncă pe săturate. Cam aşa cu procesarea iaurtului. Lăsat să fermenteze, procesul e controlat, şi nu îl lasă să devină prea acru. Ca cel făcut de bunica… Am aflat prima dată că e un iaurt care fermentează în pahar – cum e nutriday, sau cel care fermentează în container, cum e cremosso, care e cremos pentru că se plimbă de la container la pahar, altfel ar fi şi el masă compactă ca celălalt.
  • Iaurturile cu fructe – pe care le prefer oricând ca desert, sunt de două tipuri: cu piure de fructe, caz în care se adaugă piure de fructe real, sau cu aromă de fructe. (A se citi bine eticheta). M-a amuzat că softul care dozează piureul de fructe numără şi câte bucăţele de fructe cad în pahar, la nevoie. Aşadar degeaba caut eu mai multe :).
  • Toate iaurturile sunt făcute din acelaşi lapte. Dar au preţ diferit, pentru că diferă proporţiile de combinare. Dacă am înţeles bine, laptele ajuns în fabrică este degresat complet. Apoi, după reţetă, se fac cele 0% sau mai grase, cu fructe ori cu arome. Unele au mai multe proteine, şi diferenţele de preţ se citesc pe etichetă.
  • Vizita s-a încheiat cu o prezentare a noului produs danone, brânzică natur. L-am întrebat pe Andrei de ce n-a scris nimic în compunere…Păi a spus doamna de-acolo că oricum o să facă reclamă săptămâna viitoare la tv, o să afle lumea de-acolo! Copiii au mâncat brânzica, dar nu s-au omorât cu ea. Iris mi-a cerut covrigii, că sigur e mai bună aşa!, apoi s-au servit amândoi cu iaurturi cu fructe, delicioase. Acasă au pus brânzica primită cadou pe pâine prăjită, sau au mâncat-o cu linguriţa. Cam moale pentru a fi tartinabilă, căci are iaurt 40% (altfel nu curgea pentru a fi turnată în pahare), nu are zahăr şi este destul de ok, dacă sunteţi în căutare de un astfel de produs. Mie mi se pare prea mică, în păhăruţele de danonino, nu-ţi ajung nici pe-o măsea, deşi este suficient de săţioasă. Produsul este realizat în Polonia pentru piaţa românească, şi are puţine şanse să iasă pe alte pieţe, pentru că obiceiurile noastre alimentare sunt altele… adică românii vor iaurturi albe, fug de culori şi arome, aşa că s-a dezvoltat un produs special, asupra căruia şi-a dat avizul şi Societatea Română de Pediatrie. Adică alb, fără zahăr, săţios, recomandabil copiilor, si suplineste carentele din alimentatia curentă.
  • În încheiere pot spune că am devenit fan iaurt cu mentă şi ciocolată; habar n-am când s-a lansat, eu l-am descoperit acum şi mi-a plăcut la nebunie. Şi îmi place şi noua siluetă a lui Danonino, parcă e mult mai prietenos fără burtă. Mi-am amintit cum a plâns Iris pe la vreo 2 ani, în cora, când a dat nas în nas cu dinozaurul cel vechi.

Şi… nelipsita galerie cu imagini.

Idei pentru bobocei la inceput de an

ratuste-boboceiMai avem doar câteva zile şi începe anul şcolar. De-o parte sau de cealaltă a catedrei, toţi avem aşteptări şi speranţe. Personal am încă odată emoţiile primului clopoţel, căci prinţesa mea cea mică merge la şcoală. Am plâns când am luat uniforma, am mai dat apă la şoricei când s-a îmbrăcat cu ea, căci pentru mine va fi mereu gâza de 2850g.

Dar luni de dimineaţă vom fi la şcoală. Codiţe, fundiţe şi ghiozdănel.

Acest articol nu va da, cum v-am obişnuit până acum, idei de început de an. Găsiţi câteva prin arhivă dacă doriţi. Este un apel către toate cadrele didactice care urmăresc acest blog de a lăsa un comentariu cu un răspuns la întrebarea

Ce le-aţi pregăti/le pregătiţi celor mici (clasa pregătitoare mai ales) în prima zi de şcoală?

Nu vă gândiţi că va vedea cineva ideea şi o va copia. Gândiţi-vă doar că nu veţi aduce zâmbete doar pentru 25 de copii, ci poate mult mai mulţi se vor bucura de acea idee. Ştiu că există, din păcate, tristul obicei de a nu împărtăşi nimic colegilor, de a fi primul care face ceva, singurul care are un anumit lucru în clasă. Vorbesc în cunoştinţă de cauză, mai ales că am primit feedback la materialele pe care eu le ofer gratuit pe site. Nu găsesc acum mesajul, să-l citez, dar era ceva de genul: bucur că am găsit aceste decoruri! Le-am văzut la o colegă, dar nu a vrut să mi le dea, sau să-mi spună de unde le are. Vă rog să mi le trimiteţi şi mie.

Dacă cer prea mult, îmi pare rău. Pentru că cei care citiţi acest mesaj, pe mail, pe facebook, sau în orice alt mod, aţi folosit măcar odată un articol de pe acest blog. Măcar pentru atât acordaţi 3 minute unui răspuns, şi să încercăm să aducem cât mai multe zâmbete în prima zi de şcoală.

Dacă veţi comenta în calitate de părinţi, specificaţi vă rog acest lucru, clasa, 0 sau 1, şi ce aşteptări aveţi sau au copiii în prima zi de şcoală.

Mulţumesc anticipat tuturor celor care vor participa la acest maraton al ideilor.

PS: Raluca, sper sa te ajute! Altă idee nu am avut.

 

Ce le spunem copiilor si adolescentilor despre sex, Editura Humanitas

Ce le spunem copiilor si adolescentilor despre sex, Editura Humanitas

Cu siguranţă nu voi uita vara aceasta. Pentru că întotdeauna, dar întotdeauna, socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din târg. Plec în concediu, relaxată, aproape că lăsasem toate lucrurile în ordine. Savuram o zi liniştită, cu valurile zbuciumându-se lângă urechi, când am primit un telefon despre noua colecţie a editurii Humanitas, Cărţi bune pentru părinţi buni. Valurile continuau să se ciocnească, am înţeles în linii mari că este vorba despre o carte, despre o invitaţie la lansarea colecţiei, şi am fost de acord, mai ales că suna foarte interesant. Am primit şi mailul cu titlurile, şi printre două scoici şi-o hamsie am hotărât repede ce vreau să citesc şi despre ce să scriu pe blog. Surpriza cea mare m-a aşteptat la Bucureşti, când am aflat că de fapt nu (doar) voi scrie despre carte, ci o voi şi prezenta live. O provocare pentru mine, pe care am acceptat-o cu mare plăcere. Şi cu mari, dar mari emoţii.

Aşadar astăzi, pe terasa librăriei Humanitas Kretzulescu am vorbit, atât cât m-au lăsat fluturii (din stomac), despre "Ce le spunem copiilor şi adolescenţilor despre sex". Am încercat să mă încadrez în cele cinci minute, să privesc auditoriul în ochi, cu toate zâmbetele de încurajare pe care le primeam. (Multumesc, Oana, Ioana, Otilia!)

Am reuşit să spun foarte puţin despre carte, şi nici acum nu ştiu prea bine cu ce să încep.

"Ce le spunem…" Noi le spunem, aşadar noi, ca şi părinţi ori educatori, avem datoria de a ne informa corect copiii, de a fi alături de ei în înţelegerea unei părţi importante a lumii în care trăim. Nu era prima dată pentru mine când treceam prin emoţiile unei discuţii care îmi mişca nisipul sub picioare. M-am simţit ca acum 10 ani, în biroul directorului, când eram informată că pentru 3 zile voi merge la un curs de perfecţionare, Educaţia pentru viaţa de familie, şi să-mi refac apoi planificarea la dirigenţie. Da, titlul sună sec şi anost, pentru că la noi – nici atunci şi nici acum – nu poţi spune că faci un curs de sănătate sexuală. Sunt ţări în care această oră este obligatorie – Suedia, Germania etc. – , iar autoarea cărţii, Meg Hickling, este profesoară de sănătate sexuală în Canada.

La noi nu se discută. Nici acasă, cu părinţii, şi nici la şcoală. Îmi amintesc că la curs eram o grupă foarte veselă, numai fete, toate cam 20+
, şi un bărbat. Când ne-am prezentat, aflăm că era preot, avea doi copii, preda religie… şi se înscrise la curs din convingere, luase titlul mot-a-mot, "viaţa de familie". A fost de-a dreptul şocat când a aflat conţinutul cursului, a considerat totul scandalos, că nu le putem spune copiilor de prezervative! Încercând să tempereze atmosfera, moderatorii au încercat să afle ce anume foloseşte el, ce anume ar recomanda.
Abstinenţa!! Reţeta este din păcate una extremă, complet ruptă de realitate. Dar este reţeta pe care o mare parte dintre părinţi, bunici şi educatori o aplică astăzi.

Dar generaţiile se transformă rapid, au un acces la informaţie uluitor, ne depăşeşc în cele mai multe cazuri. Indiferent de gradul nostru de pregătire, de cantitatea de informaţie pe care o avem, trebuie să rămânem adultul în relaţia cu copilul, acea persoană de încredere capabilă să-i fie sprijin şi partener de dialog. Nu-mi este usor să vorbesc cu copiii mei, mai ales despre subiectele delicate, şi am ales cartea tocmai pentru că îmi dau seama că am nevoie de un punct de plecare. De undeva trebuie să încep, si mai ales să completez ceea ce am reusit până acum. Am găsit în carte câteva ancore, de unde aş putea declanşa o discuţie, şi apoi instrumentele pentru a controla dialogul. Copiii sunt curioşi, şi de cele mai multe ori întreabă doar de dragul de a şti ceva.

Cel mai bun sfat pe care autoarea îl dă este tipul de răspuns care trebuie să existe de fiecare dată când copilul te ia prin surprindere, sau eşti nepregătit. Niciodată nu trebuie să te superi, sau să laşi impresia că eşti deranjat de întrebare. "Mă bucur că ţi-a fost uşor să pui întrebarea asta. Să nu crezi cumva că sunt supărată pe tine, dar am nevoie de un pic de timp ca să-ţi răspund. Aşa că ai răbdare până gâsesc răspunsul cel mai bun." Curiozitatea lor poate veni din orice direcţie, de la întrebări anatomice, până la detalii tehnice, fiziologice ori sociale. Dacă credeţi că e greu să explici ce este un penis, încercaţi cu orgasm, sex oral, cum fac sex persoanele cu handicap, ce sunt homosexualii, cum au lesbienele copii. Pentru că sunt întrebări pe care copiii le au, şi cărora le dau cu greu glas. Este ceea ce Meg Hickling povesteşte din experienţă. Cartea este plină de răspunsuri, adnotări şi povestioare reale, întrebări ale copiilor pe diverse teme.

Am văzut deseori reacţia dură a unor părinţi la introducerea cursurilor de educaţie sexuală pentru copii. Dacă îi spui, va încerca. Complet fals. Un copil informat este un copil capabil să se apere. Înainte de a ţine cursurile la şcoală, am simţit nevoia de a anunţa părinţii. Doar le-am adus la cunoştinţă tematica, le-am lăsat la îndemână materialele. I-am rugat să nu insiste pe lângă copii, să-i lase să vorbească atât cât simt ei nevoia. Nu am avut niciun părinte împotrivă, deşi eu la 23 de ani mă simţeam la catedră ca un copil. Unii erau chiar uşuraţi că vorbeşte cineva cu copiii. Am avut, fără să mă laud, cele mai faine experienţe posibile. Aşteptau ora nerăbdători, chiar dacă îmbujoraţi, şi nu lipsea nimeni. Am avut şi cereri de la clasele paralele, să-i las să participe, şi am găsit copii lângă uşă trăgând cu urechea. Pentru că vor să discute, şi abia aşteaptă să aibă cu cine.

Cum a fost? Distractiv. Am învătat prin joc. Şi-au dat ei seama cât de puţine ştiau, şi mai ales cât de utile sunt informaţiile. Despre BTS am vorbit cred două şedinţe, şi la final erau un pic (chiar mai mult) speriaţi. Faptul că prezervativul nu prea te apără decât de 18 ani de pensie alimentară nu i-a încântat foarte tare. Numărul mare de boli, şi modalitatea de transmitere, i-a pus pe gânduri. La final mi-l amintesc pe unul dintre băieţi… "Doamna, dacă aţi vrut să ne tăiaţi cheful, aţi reuşit cu siguranţă!" Nu am vrut să tai cheful nimănui, lucru pe care l-au recunoscut şi ei. Au apreciat enorm că nu le-am spus nici da, nici nu. Doar am zugrăvit restul tabloului, iar decizia le aparţinea acum, în cunoştinţă de cauză. Este mesajul pentru toţi cei reticenţi la utilitatea acestor cursuri.

O idee pe care am găsit-o în carte, şi care mi-a plăcut foarte mult, este cea legată de noţiunile pe care un copil trebuie să le aibă la diferite vârste. Un copil cu care se vorbeşte este mult mai puţin expus unui abuz. Un copil care cunoaşte denumirile ştiinţifice ale organelor genitale este un copil care comunică cu părinţii. Un pedofil nu va încerca niciodată să folosească ca ţintă un copil care ştie ce este permis şi ce nu, pentru că nu il va putea controla. Un copil neinformat, "setat" că este ruşine să vorbeşti despre asta, se va supune presiunii şi va putea fi folosit.

Îmi dau seama că este greu să rămân doar la prezentarea cărţii, şi cel mai bine este să o citiţi. Sunt idei despre ce anume trebuie să ştie copilul la anumite vârste, cum să-i învăţăm toleranţi, cum să le explicăm schimbările prin care trec. Chiar explicat detaliat ce se întâmplă în cabinetul medicului la un control de rutina. Mai importantă decât toate este valoarea lui "NU". Nimeni nu te poate obliga să faci ceva ce nu îţi doreşti, tu eşti stăpânul corpului tău; iar copilul trebuie să înţeleagă corect acest lucru.

Închei, recomandându-vă şi celelalte cărţi ale colecţiei (voi încerca ca pe măsură ce apar şi celelalte articole să editez şi să adaug linkurile), pentru că din fiecare avem ce învăţa. Nimeni nu oferă reguli, doar experienţe din care încercăm să învăţăm să fim părinţi mai buni.

Ce le spunem copiilor si adolescentilor despre sex, Editura Humanitas

Info preţ: Librăria Humanitas, Elefant.ro, Libris.ro, eMAG.ro


Edit: