Sambata la joaca cu Cepelica, alias Cipollino

Toamna a început pentru noi cu un program nebun de joacă şi distracţie, că abia am mai apucat să povestim prin câte aventuri am trecut! Sper să ne liniştim un pic, şi să scriem. Deocamdată detalii doar despre planurile de viitor: sâmbătă la prânz ieşim la joacă, la ora 12:30, la Libraria Humanitas Kretzulescu, unde editura Humanitas aşteaptă toţi copiii cu chef de joacă la lansarea volumului „Aventurile lui Cepelică“ de Gianni Rodari.

În librărie ne va povesti aventurile lui Cepelică vestitul magician Marian Râlea, apoi copiii vor încerca să-i facă portretul lui Cepelică, cu creioane colorate de la Koh-I-Noor, iar efortul lor va fi răsplătit pe loc cu cadouri surpriza de la AVON. Toate desenele copiilor vor fi publicate într-un articol special dedicat aici pe blog. Sunt invitate la eveniment Ioana Nicolaie şi Iustina Croitoru, cea care s-a ocupat de ediţia din acest an a cărţii.

Dacă Cepelică nu vă sună cunoscut, Cipollino sunt sigură că vă trezeşte suficiente amintiri nostalgice cât să vă luaţi de mână copilul, ori nepotul, şi să ieşiţi sâmbătă la o plimbare. În plus, librăria este la doi paşi de Cişmigiu, puteţi avea o sâmbătă minunată în centrul oraşului, şi puteţi citi pe băncuţă la umbră, într-o zi liniştită de toamnă, Aventurile lui Cepelică, în forma în care ele au fost traduse de Mircea Sântimbreanu acum peste jumătate de deceniu. Cartea este ilustrată foarte expresiv de Manuela Santini.

Dacă nu ajungeţi, găsiţi cartea online, la Editura Humanitas [aici], sau în librăriile online: Libris, Elefant, eMAG

Cristina H.
Posted in De-ale casei and tagged , , , , , , .

3 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente