Caravana muzeelor: 11 iulie – 8 septembrie, Bucuresti

Pentru că e vacanţă, e cald şi ne cam plictisim, plus că nu ştim pe unde să mai trimitem copiii… am aflat azi de un program de ateliere un pic mai "normal", în sensul de accesibil. Doar ce am descoperit întâmplător un program de care habar nu aveam, organizat cu ajutorul muzeelor mai mici din Bucureşti (nu cele care mai nou se consideră "de fiţe" şi pun preţuri numai de V.I.P.).

Aşadar, avem câteva variante:

  • Vasile Grigore şi secretele unei colecţii, la Muzeul de Artă Vasile Grigore – Pictor şi colecţionar (11-14 iulie, 22-25 august); copiii au ocazia să descopere obiectele interesante şi diverse găzduite de muzeu şi să realizeze propriile lucrari chiar în spaţiul de expunere.[detalii]
  • Descoperim ştiinţa prin artă la muzeul tehnic, la Muzeul Tehnic Prof. Inginer Dimitrie Leonida (25-28 iulie şi 8-11 august) participanţii se familiarizează cu o selecţie inedită de obiecte, apoi înţeleg mai bine modul de funcţionare şi utilizare al acestora, realizând schiţe direct în spaţiul expoziţional. [detalii]
  • Foişorul de foc şi destinul pompierilor, la Muzeul Naţional al Pompierilor (1-4 august şi 29 august-1 septembrie) descoperim turnul de observare a incendiilor – cea mai înaltă construcţie a Bucureştiului la sfârşitul secolului al XIX-lea, precum şi pompe, machete, uniforme, medalii; realizăm un steag, ne fotografiem cu o cască şi îi cunoaştem pe cei care ne protejează de foc. [detalii]
  • Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţilor Vechi (5-8 septembrie) – participanţii descoperă o clădire interesantă şi o colecţie inedită şi lucrează atât în spaţiul de expunere, cât şi în grădină, abordând tehnici precum pictura şi modelajul. [detalii]

Preţurile sunt mai mult decât decente, 25 lei, 20 dacă alegeţi mai multe activităţi. Numărul copiilor dintr-o grupă este de 15. Ai mei pitici sunt încă în programul "vacanţă la bunici", se vor muta apoi în "vacanţă cu părinţii", dar în mod sigur prindem şi noi măcar mai spre toamnă o variantă.

Dacă veţi merge la aceste activităţi, apeciez enorm un feedback. Sunt foarte curioasă cum vi s-au părut!

Vacanţă plăcută în continuare!

Activităţi de vacanţă


Edit, 19 iulie 2012:
La Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti (15-18 august) copiii au ocazia să experimenteze pictura de şevalet, realizând peisaje cu teme rurale instalaţi într-o poieniţă liniştită din zona Moldova.
Mai multe detalii aici.

Cristina H.
Posted in De-ale casei and tagged , , , , , , .

6 Comments

  1. Interesant si accesibil ca pret. Si ai mei sunt in programul „vacanta la bunici”, sa vedem daca reusim ceva, mi-ar placea.

    • Am fost. Sambata trecuta, la Muzeul tehnic. Au avut ca tema aviatia, au studiat un motor de IAR 14, au desenat, au confectionat avioane si le-au trimis in spatiu, copiilor le-a placut. Si pentru ca tot se apropia ziua lui Andrei, si-a invitat si 2 colegi si a iesit o aniversare putin altfel, apreciata de baieti. Am pus poze pe facebook.
      As vrea sa ajung cu ei si la atelierul dedicat pompierilor din 29 august – 1 sept. Din pozele postate la organizatori pe site si din ce am vorbit cu domnisoara Angelica pare foarte atractiv. Sa vedem daca reusim, poate ne vedem acolo.

    • Ieri, provocat fiind de nasul nostru la o discutie despre avioane, Andrei a uimit „audienta” cu cunostintele sale despre avioane, motoare, aeroplan, flapsuri, etc. Deci, a retinut ceva din experienta avuta.

    • Ioi, felicitari!!!
      Ma bucur sa vad ca e ok, am vazut si pozele, speram sa ajungem si noi, dar nu cred ca pana incepe scoala reusim ceva.
      Poate continua programul si atunci.

Dă-i un răspuns lui antoaneta Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente