Am ajuns şi la finalul concursului Jocurile copilăriei, concurs care a avut cel puţin jumătate din participări cu şanse foarte mari la premiu. Sarcina juriului a fost cred mai dificilă decât cea a publicului, iar diferenţele între copii au fost infime, de câte un punct, la fiecare categorie, motiv pentru care am numărat şi renumărat punctele. Aşadar…
Premiile acestui concurs sunt oferite de Editura Edu România şi constau softuri educaţionale pentru preşcolari şi şcolari. Se acordă:
Două premii pentru "Cea mai frumoasă realizare grafică ", constând în cinci pachete educaţionale la alegere, din oferta editurii.
- Conform votului juriului, cele două premii merg la:
Nr. 45: Francesca Daniela M., Baia Mare, clasa a IIa, Premiul juriului, 26p,
Nr. 5: Razvan Viorel U., Satu Mare, clasa a IIa, Premiul juriului, 25p.
Premiul de popularitate, constând în patru pachete educaţionale la alegere.
- Câştigătorul este Nr. 17: ştefania A., Bucureşti, 6 ani, cu 64p.
Cinci premii oferite prin tragere la sorţi, constând în câte două pachete educaţionale la alegere.
- S-au acordat în urma unei extrageri, folosind Random.org. Nu au fost luate în calcul numerele 45, 5, 17, deja câştigătoare. La prima generare a aparut nr. 5, dar, fiind deja câştigător, a mai fost generat un număr. Câştigătorii sunt:
Nr. 51: Ecaterina V., Bucuresti, clasa a IIIa
Nr. 3: Roxana Maria V., Slobozia, 5 ani
Nr. 36: Maria G., Bucuresti, 5 ani
Nr. 28: Maria Alexandra P., Bucuresti, clasa a IIa
Nr. 27: Calin A., Bucuresti, 6 ani
Un premiu tras la sorţi pentru copiii care au participat ca membru al juriului. Participanţii la extragere au fost:
Nr. | Nume Jurat | Numar in concurs (daca a participat) | Nr. | Nume Jurat | Numar in concurs (daca a participat) | |
1 | Ioana H | 35 | 20 | Vlad N. | ||
2 | Radu V | 4 | 21 | Vanda N. | ||
3 | Roxana Maria V. | 3 | 22 | Andreea Alexandra C. | ||
4 | Iasmina C | 2 | 23 | Radu G | 44 | |
5 | Irina Elena P. | 6 | 24 | Andrei G. | 43 | |
6 | Maia-Ioana H | 25 | Adina Maria U. | |||
7 | Andrei-Horia H | 48 | 26 | Sara Fabiana Andreia C. | 1 | |
8 | Flavia T | 27 | Dragos Mihai B. | 30 | ||
9 | Alexia A. | 28 | Lucian Andrei B. | 31 | ||
10 | Stefania P. | 29 | Andreea Lidia P. | 49 | ||
11 | Diana Maria C. | 30 | Alexandru M. | |||
12 | Bianca O. | 31 | Bianca M. | |||
13 | Darius O. | 32 | Maria Cristina U | 18 | ||
14 | Flavia Nicoleta T. | 33 | 33 | Andra Roxana U. | ||
15 | Mihai Stefan C | 32 | 34 | Maria Alexandra P. | 28 | |
16 | Maria A. | 41 | 35 | Dalia Andreea P. | 29 | |
17 | Madalin V. | 36 | Bianca Maria D | |||
18 | Razvan Viorel U. | 5 | 37 | Oana P. | ||
19 | Maria S. | 38 | Maria Ruxandra F |
Nu au participat la extragere numerele 18, 3, 34, deja extraşi.
Câştigătorul premiului constând în două softuri educaţionale la alegere este Nr. 27: Dragoş Mihai B.
Premiul nu poate fi preschimbat în bani şi beneficiază de livrare gratuită. Premiul va fi însoţit de o medalie si o diplomă de participare. În cazul în care câştigătorul unui premiu nu va putea fi contactat în termen de trei zile de la anunţarea rezultatului, premiul va fi atribuit următorului clasat, sau se va proceda la o nouă extragere.
Câştigătorii sunt rugaţi să confirme până marţi, 12 iunie, ora 20:00, premiul, printr-un comentariu la acest articol. Comentariul trebuie să cuprindă: numărul de concurs, numele copilului, numele părintelui care ridică premiul de la poştă, adresa de expediţie (inclusiv codul poştal) şi un număr de telefon de contact.
Recomandări pentru câştigători:
Vezi: Extragerea înregistrată | Pagina principala a concursului
- Somnoroase păsărele-colaj pentru pici - 11 ianuarie 2025
- 15 ianuarie: Eminescu la clasa pregătitoare - 5 ianuarie 2025
- Calendar de Advent 2024 - 24 decembrie 2024
Buna ziua,
Ceilalti participanti primesc si ei o diploma de participare?
Da, diplomele vor sosi pe mail.
Sunt Uzum Razvan Viorel si am avut nr.5 in concurs.
Mi-a placut sa desenez despre jocurile copilariei. Felicitari tuturor copiilor si multumesc juriului ca a apreciat desenul meu!
Cea care ridica premiul este mama mea[edit]
Vreau sa aleg urmatoarele CD-uri:
– EDU super english 2
– EDU super english 3
– EDU cunoasterea mediului I-II
– EDU Matematica III- IV
– EDU Lb. romana III- IV
Bravo, copii! Cu totii ati facut o treaba grozava! Felicitari castigatorilor!
Buna seara. Este prima data cand particip cu copilul meu la un concurs organizat de d-voastra si am avut surpriza foarte placuta sa constat ca a si castigat un premiu. Este foarte bucuroasa si a promis ca o sa mai participe si la alte concursuri.Numele ei este Vieru Ecaterina, a avut nr. 51 in concurs.Parintele care va ridica premiul este [edit]
Mai am o intrebare:sunt cadru didactic la o gradinita din Chitila – pot primi si eu o diploma de indrumator?
Diplomele de indrumatori se acorda cadrelor didactice care participa cu copiii de la clasa. Pe diploma apare numele unitatii, numele copiilor si creatiile participante.
Fiind fetita dumneavoastra, nu se poate… caci nu este la gradinita.
Am rugamintea sa reveniti cu optiunile pentru premiu.
Baidac Dragos Mihai, nr. 30 in concurs (nu 27), [edit]
Ma bucur ca ma aflu printre castigatori.
In concurs Dragos a avut nr. 30, dar el a castigat pentru efortul depus la jurizare. Iar ca membru al juriului a avut numarul 27, extragerile fiind numerice.
Cele doua optiuni pentru premiu care sunt?
Baidac Dragos Mihai
Optiunile noastre sunt: Edu super english 3
Edu matematica III-IV
Imi cer scuze pentru numar, nu am inteles eu cum stau lucrurile. Gresala mea.
Multumesc pentru raspuns. Fetita mea doreste sa primeasca EDU Matematica III- IV si
EDU Lb. romana III- IV.Multumim
Buna ziua,
Pentru concurentul cu nr. 36. Maria Galmeanu, Bucuresti, 5 ani, va ridica coletul de la posta mama [edit]
„Foxi si cartea misterelor” (Activitati matematice pentru prescolari)
„Peripetiile lui Chit” (Activitati integrate de cunoasterea mediului, educatie sanitara, educatie rutiera si educatie pentru societate)
Multumim pentru premiu si felicitari tuturor copiilor!
Sunt Francesca M. si am participat pentru prima data la un concurs online, si sunt foarte fericita ca am castigat. Am avut nr. 45 in concurs si doresc sa multumesc celor care au apreciat desenul meu.
Felicitari tuturor concurentilor, au facut desene frumoase!
As dori sa primesc urmatoarele Cd-uri:
– EDU Super Enghlish 2
– EDU Limba si literatura romana III-IV
– EDU Matematica III-IV
– EDU Civica III-IV
– EDU Corabia celor 21 secrete
Mama va ridica premiul. Multumesc!
Francesca, la ce adresa se trimite?
Multumim! Calin o sa fie tare fericit ca a castigat, mai ales medalia. nr.27;Calin A; [edit]
Vreu sa aleg urmatoarele cd-uri:EDU Evaluare distractiva si EDU Limba romana I-II
Nr. 3: Roxana Maria V.
[edit]
Cele 2 optiuni:
EDU Spre prima vacanta
EDU Prietenii lui Fluffy
Multumim frumos! 🙂
Buna ziua! Sunt POPESCU MARIA ALEXANDRA si am avut nr. 28 in concurs.Va multumesc mult pentru premiu si doresc sa felict toti participantii la concurs!
As dori sa primesc urmatoarele Cd-uri:
– EDU Corabia celor 21 secrete
– EDU cu Dino in vacanta
Premiul va fi ridicat de mama mea: [edit]
Va pup!
Multumim pentru premiu!
nr. 17, Stefania A. a ales:
Peripetiile lui Chit
Prietenii lui Fluffy
Limba si literatura romana I-II
Edu Abecedar
Premiul va fi ridicat de mama,
[edit]
Pentru Francesca,(nr 45 in concurs) va rog sa expediati premiul la adresa:
[edit]
Multumim!
Toate premiile din acest concurs au fost revendicate.
Adresele si datele de contact au fost trimise sponsorului concursului.
Castigatorii sunt rugati ca la primirea premiului sa adauge un comentariu la acest articol.
Multumesc tuturor pentru participare!
Suntem foarte fericiti de cele 5CD primite astazi de la editura EDU.Sunt exceptionale si va multumim din suflet! Razvan Uzum, Satu Mare
Razvan, vacanta placuta!
Ai tot timpul la dispozitie sa le studiezi.
Au ajuns CD-urile si la noi. Multumim frumos!
Am primit premiul.Va multumesc
Astazi am ridicat si noi CD-urile de la posta.
Multumim
Buna ziua! Am primit premiul si Cd-urile pentru Maria Alexandra Popescu. Premiul nu era insa insotit si de medalie si desi bucuroasa pentru CD-uri, care sunt extraordinare, Maria a regretat ca nu are si medalia. Va pupam!
Buna seara, si Maria G. nr. 36 in concurs a ridicat astazi premiul de la posta. Am primit si mail de la Editura EDU ca vom primi ulterior si medalia. Multumim!
Azi am primi medalia. Este foarte frumoasa! A fost foarte nerabdator Razvan s-o ridice de la posta. Multumim!
Am primit cd-urile in urma cu 10 zile si acum 2 zile si medalia. Multumim! Sunt foarte frumoase toate.