Atelier de creatie la Bookfest, alaturi de Editura Casa

Am vorbit de multe ori pe blog depre cărţile deosebite pe care Editura Casa le-a publicat în limba română, din deja celebra colecţie "Idei Creative". Pentru începători, dar mai ales pentru copii, cărţile sunt un instrument minunat în descifrarea tainelor lucrului manual, în descoperirea a noi si noi materiale şi tehnici de lucru. Deocamdată găsiţi pe blog câteva numere [aici], sau le puteţi descoperi în totalitate la standul Editurii Casa (C16), din pavilionul C4 al târgului internaţional de carte Bookfest, ce-şi deschide porţile săptămâna viitoare în incinta Romexpo din Bucureşti (29 mai – 3 iunie). Vor fi si reduceri la toate colecţiile, între 30-50%.

Dar cum de cele mai multe ori o imagina face cât 1000 de cuvinte, Editura Casa va organiza, sâmbătă şi duminică, două ateliere pentru copii în cadrul Clubul Şoriceilor de Bibliotecă, ateliere la care voi participa şi eu, ca instructor.

Primul atelier are loc sâmbătă, 2 iunie, între 11:00-12:30, în cadrul căruia se va lucra pe baza lucrării Quilling, tehnica spiralării hârtiei.

Al doilea atelier are loc duminică, 3 iunie, între 11:00-12:00, presupunând activităţi de decupaj pe baza modelelor din volumul  Figurine din hârtie, modele de primăvară. Şabloanele sunt deja pregătite pe hârtie, copiii doar le vor decupa şi asambla.

Toate materialele necesare celor două ateliere sunt oferite de Profiart & Hobby Center.

Participarea la cele două ateliere este gratuită, şi se poate face numai pe bază de rezervare. Pentru a rezerva un loc la unul (sau ambele) ateliere, am rugămintea să lăsaţi un mesaj folosind formularul de mai jos, completând corect câmpurile obligatorii (nume si adresa de email), iar în câmpul rezervat pentru text, numele, vârsta copilului (recomandat peste 6 ani) şi atelierul pentru care faceţi rezervarea. Vă aşteptăm apoi la târg, înainte de eveniment, la Clubul Şoriceilor, între 10:30-10:45 pentru a confirma rezervarea. După această oră, locurile vor fi ocupate de următorii înscrişi, sau de persoanele doritoare. Identificarea se va face pe baza adresei de email.

De asemenea, editura Casa vă invită vineri, ora 18:00, pe terasa din cadrul magazinul Profiart, la lansarea colecţiei "Micul atelier". Detalii aici.

Şi nu uitaţi, dacă ajungeţi la târg, puteţi participa la o tombolă cu premii la standul editurii Casa. Extragerea va avea loc duminică la ora 13:00, iar câştigătorii vor fi anunţaţi be baza datelor comunicate în talonul de participare. Premiile constau în pachete de cărţi din oferta editurii, pentru copii şi nu numai. Mai multe detalii puteţi obţine direct la standul editurii.

Vă aşteptăm la joacă!

Etapa-concurs, cu supriza de 1 iunie: cadouri pentru pitici

Recunosc că mi-am dorit mult ca de 1 iunie să pot avea concurs cu premii pentru Năzdrăvani. Dar având în desfăşurare deja concursul "Jocurile copilăriei", cu premii mai mult decât generoase, am lăsat să se desfăşoare liniştite etapele săptămânale de lucru pentru copii. Pentru că – o spun cu mare, mare mândrie – suntem deja un grupuleţ măricel de copii şi părinţi care lucrează cu atenţie, săptămână de săptămână, tema propusă, fără a avea niciun fel de stimulent.

Câştigul nu trebuie să fie neapărat material pentru a putea spune că o activitate îţi foloseşte sau nu la ceva.

De aceea îmi face mare plăcere când pot recompensa cu premii efortul copiilor.

Concursul "La cireşe" este abia la mijloc, săptămâna aceasta se desfăşoară a doua probă, o îmbinare de pictură cu mânuţele şi desen. Dar săptămâna viitoare este 1 iunie… şi toţi năzdrăvanii care vor rezolva ultima temă a concursului vor participa la o tragere la sorţi în urma căreia vor putea câştiga una din mascotele Dormelina oferite de oferite de Dormeo.ro.

Tema concursului va fi afişată luni, 28 mai, şi poate fi rezolvată până duminică, 3 iunie. Mai multe detalii vor fi disponibile aici.

Dormelina

Calin A., Bucuresti, 6 ani. Concursul Jocurile copilariei – 1 iunie 2012

Imi place sa ma joc in parc

Jocurile copilariei

Pentru a vota această creaţie:

  1. Daţi un click pe contorul de vot (mai jos, cinci picături de culoare). Dacă nu puteţi vota, înseamnă că IP-ul dumneavoastră a fost folosit deja pentru a vota această machetă şi nu puteţi adăuga un vot nou.
  2. Adăugaţi un comentariu, imediat după ce aţi votat. Mesajele (comentariile) ulterioare, care apar cu acelaşi IP, nu vor fi aprobate (o altă adresă de mail, de pe acelaşi calculator, nu ajută la validarea comentariului).

Votul va fi validat şi comentariul va fi aprobat numai dacă îndeplineşte simultan ambele condiţii de mai sus. Vor fi numărate comentariile ce apar între 19 mai, ora 00:00, şi 2 iunie, ora 24:00. Pentru orice alte întrebări şi comentarii folosiţi formularul de contact din pagina principală a concursului. Comentariile sunt moderate şi nu apar decât după verificare. Dacă un comentariu nu a fost acceptat în cel mult 24 de ore, acesta nu îndeplinea ambele cerinţe de mai sus.

Vezi pagina principală a concursului şi celelalte creaţii

Editura Edu

Razvan Gabriel G., Bucuresti, 6 ani. Concursul Jocurile copilariei – 1 iunie 2012

Descriere: Prima zi de vacanta de vara 2012, in parc cu prietenii.
Mod de realizare: desen facut manual, cu creioane colorate si carioci pe coala alba.

Jocurile copilariei

Pentru a vota această creaţie:

  1. Daţi un click pe contorul de vot (mai jos, cinci picături de culoare). Dacă nu puteţi vota, înseamnă că IP-ul dumneavoastră a fost folosit deja pentru a vota această machetă şi nu puteţi adăuga un vot nou.
  2. Adăugaţi un comentariu, imediat după ce aţi votat. Mesajele (comentariile) ulterioare, care apar cu acelaşi IP, nu vor fi aprobate (o altă adresă de mail, de pe acelaşi calculator, nu ajută la validarea comentariului).

Votul va fi validat şi comentariul va fi aprobat numai dacă îndeplineşte simultan ambele condiţii de mai sus. Vor fi numărate comentariile ce apar între 19 mai, ora 00:00, şi 2 iunie, ora 24:00. Pentru orice alte întrebări şi comentarii folosiţi formularul de contact din pagina principală a concursului. Comentariile sunt moderate şi nu apar decât după verificare. Dacă un comentariu nu a fost acceptat în cel mult 24 de ore, acesta nu îndeplinea ambele cerinţe de mai sus.

Vezi pagina principală a concursului şi celelalte creaţii

Editura Edu

Alexia P., Buzau, 8 ani. Concursul Jocurile copilariei – 1 iunie 2012

Ma numesc Alexia si imi place foarte mult sa joc baschet desi pentru varsta mea sunt cam….mititica si ratez de multe ori cosul…

Jocurile copilariei

Pentru a vota această creaţie:

  1. Daţi un click pe contorul de vot (mai jos, cinci picături de culoare). Dacă nu puteţi vota, înseamnă că IP-ul dumneavoastră a fost folosit deja pentru a vota această machetă şi nu puteţi adăuga un vot nou.
  2. Adăugaţi un comentariu, imediat după ce aţi votat. Mesajele (comentariile) ulterioare, care apar cu acelaşi IP, nu vor fi aprobate (o altă adresă de mail, de pe acelaşi calculator, nu ajută la validarea comentariului).

Votul va fi validat şi comentariul va fi aprobat numai dacă îndeplineşte simultan ambele condiţii de mai sus. Vor fi numărate comentariile ce apar între 19 mai, ora 00:00, şi 2 iunie, ora 24:00. Pentru orice alte întrebări şi comentarii folosiţi formularul de contact din pagina principală a concursului. Comentariile sunt moderate şi nu apar decât după verificare. Dacă un comentariu nu a fost acceptat în cel mult 24 de ore, acesta nu îndeplinea ambele cerinţe de mai sus.

Vezi pagina principală a concursului şi celelalte creaţii

Editura Edu

Ramona B., Buzau, 8 ani. Concursul Jocurile copilariei – 1 iunie 2012

Ma numesc Ramona si imi place foarte mult sa joc prinselea in parc, impreuna cu mama si prietena mea.

Jocurile copilariei

Pentru a vota această creaţie:

  1. Daţi un click pe contorul de vot (mai jos, cinci picături de culoare). Dacă nu puteţi vota, înseamnă că IP-ul dumneavoastră a fost folosit deja pentru a vota această machetă şi nu puteţi adăuga un vot nou.
  2. Adăugaţi un comentariu, imediat după ce aţi votat. Mesajele (comentariile) ulterioare, care apar cu acelaşi IP, nu vor fi aprobate (o altă adresă de mail, de pe acelaşi calculator, nu ajută la validarea comentariului).

Votul va fi validat şi comentariul va fi aprobat numai dacă îndeplineşte simultan ambele condiţii de mai sus. Vor fi numărate comentariile ce apar între 19 mai, ora 00:00, şi 2 iunie, ora 24:00. Pentru orice alte întrebări şi comentarii folosiţi formularul de contact din pagina principală a concursului. Comentariile sunt moderate şi nu apar decât după verificare. Dacă un comentariu nu a fost acceptat în cel mult 24 de ore, acesta nu îndeplinea ambele cerinţe de mai sus.

Vezi pagina principală a concursului şi celelalte creaţii

Editura Edu

Erica P., Bucuresti, 6 ani. Concursul Jocurile copilariei – 1 iunie 2012

In aceasta lucrare, copiii sunt in parc, se joaca si sunt supravegheati de fetitele Power Puff care canta. Afara e primavara!

Jocurile copilariei

Pentru a vota această creaţie:

  1. Daţi un click pe contorul de vot (mai jos, cinci picături de culoare). Dacă nu puteţi vota, înseamnă că IP-ul dumneavoastră a fost folosit deja pentru a vota această machetă şi nu puteţi adăuga un vot nou.
  2. Adăugaţi un comentariu, imediat după ce aţi votat. Mesajele (comentariile) ulterioare, care apar cu acelaşi IP, nu vor fi aprobate (o altă adresă de mail, de pe acelaşi calculator, nu ajută la validarea comentariului).

Votul va fi validat şi comentariul va fi aprobat numai dacă îndeplineşte simultan ambele condiţii de mai sus. Vor fi numărate comentariile ce apar între 19 mai, ora 00:00, şi 2 iunie, ora 24:00. Pentru orice alte întrebări şi comentarii folosiţi formularul de contact din pagina principală a concursului. Comentariile sunt moderate şi nu apar decât după verificare. Dacă un comentariu nu a fost acceptat în cel mult 24 de ore, acesta nu îndeplinea ambele cerinţe de mai sus.

Vezi pagina principală a concursului şi celelalte creaţii

Editura Edu

Anastasia I., Bucuresti, 7 ani. Concursul Jocurile copilariei – 1 iunie 2012

Pentru mine jocurile inseamna natura cu ciripitul pasarelelor si frumusetea si parfumul florilor ca atmosfera(am facut cel mai tare tufis de bujori), iar pentru ca nu m-am putut hotara la unul singur le-am pus pe toate cele care-mi fac placere: bicicleta pentru viteza, trotineta pentru echilibru si coarda pentru ca ador sariturile.
Am folosit creioane colorate si carioci.
Va multumesc si sa stiti ca-mi plac toate desenele copiilor!

Jocurile copilariei

Pentru a vota această creaţie:

  1. Daţi un click pe contorul de vot (mai jos, cinci picături de culoare). Dacă nu puteţi vota, înseamnă că IP-ul dumneavoastră a fost folosit deja pentru a vota această machetă şi nu puteţi adăuga un vot nou.
  2. Adăugaţi un comentariu, imediat după ce aţi votat. Mesajele (comentariile) ulterioare, care apar cu acelaşi IP, nu vor fi aprobate (o altă adresă de mail, de pe acelaşi calculator, nu ajută la validarea comentariului).

Votul va fi validat şi comentariul va fi aprobat numai dacă îndeplineşte simultan ambele condiţii de mai sus. Vor fi numărate comentariile ce apar între 19 mai, ora 00:00, şi 2 iunie, ora 24:00. Pentru orice alte întrebări şi comentarii folosiţi formularul de contact din pagina principală a concursului. Comentariile sunt moderate şi nu apar decât după verificare. Dacă un comentariu nu a fost acceptat în cel mult 24 de ore, acesta nu îndeplinea ambele cerinţe de mai sus.

Vezi pagina principală a concursului şi celelalte creaţii

Editura Edu

Catalina Maria D., Dumbravita, 10 ani. Concursul Jocurile copilariei – 1 iunie 2012

Joaca cu mingea in fata blocului la bunici

Jocurile copilariei

Pentru a vota această creaţie:

  1. Daţi un click pe contorul de vot (mai jos, cinci picături de culoare). Dacă nu puteţi vota, înseamnă că IP-ul dumneavoastră a fost folosit deja pentru a vota această machetă şi nu puteţi adăuga un vot nou.
  2. Adăugaţi un comentariu, imediat după ce aţi votat. Mesajele (comentariile) ulterioare, care apar cu acelaşi IP, nu vor fi aprobate (o altă adresă de mail, de pe acelaşi calculator, nu ajută la validarea comentariului).

Votul va fi validat şi comentariul va fi aprobat numai dacă îndeplineşte simultan ambele condiţii de mai sus. Vor fi numărate comentariile ce apar între 19 mai, ora 00:00, şi 2 iunie, ora 24:00. Pentru orice alte întrebări şi comentarii folosiţi formularul de contact din pagina principală a concursului. Comentariile sunt moderate şi nu apar decât după verificare. Dacă un comentariu nu a fost acceptat în cel mult 24 de ore, acesta nu îndeplinea ambele cerinţe de mai sus.

Vezi pagina principală a concursului şi celelalte creaţii

Editura Edu

Ianis S., Bucuresti, 5 ani. Concursul Jocurile copilariei – 1 iunie 2012

Jocuri cu mingea.
Ce e cu portocaliu este o mama cu un copil, se joaca cu o minge mare portocalie, cei doi galbeni de langa copac ingrijesc marul, baietelul de langa pom culege mere sa le duca mamei, care ingrijeste florile.
Cel maro sare coarda.