Idei creative: Figurine din hartie, modele de primavara si de Pasti, Editura Casa

Idei creative, Editura Casa: Figurine din hartie, modele de primavara si de PastiPrintre materialele primite primăvara aceasta niciunul nu mi-a provocat atâta plăcere ca ediţiile proaspete ale Editurii Casa. Şi le-am apreciat cu atât mai mult, cu cât m-au ajutat să am şi soluţii pentru probleme apărute din "senin". Dar prima pe care am ales-o să o prezint, poate şi pentru că mi-a fost utilă în ultimele zile, este numărul 36, Figurine din hârtie – Modele de primăvară şi de Paşte.

Îmi este destul de greu să am grafică dedicată concursurilor pe care le organizez, dar parcă nici un text aruncat pe o machetă nu poate rămâne. Sâmbătă am realizat că sunt în criză de "iepuraşi", şi nu aveam unul de doamne-ajută pentru concursul Rilă-Iepurilă. Nu mai putea fi vorba de desenat în al doisprezecelea ceas (pentru că talent m-am deloc, şi nici să rog pe cineva în timp atât de scurt nu-mi permit…), dar mi-a sărit în ochi coperta volumului. Erau doi iepuri, şi creativi pe deasupra, cu pensula în mână. Am trecut la treabă.

Partea cea mai grea este multiplicarea modelului de pe şablon. Grea pentru că trebuie realizate integral elementele, chiar şi părţile care se suprapun. Şi copiatul la fereastră merge, până când simţi că ţi se dislocă umărul… Am improvizat altă soluţie. Întotdeauna m-am întrebat de ce păstrez un panou de sticla de la vechiul frigider (doar e balcon, şi românul păstrează tot, nu se ştie când are nevoie 🙂 ). Acum am aflat… Am pus veioza sub el, şi am copiat minunat, fără dureri de cap, tot modelul. Cum atunci când ceva merge e greu să te opreşti, am mai copiat unul, de data aceasta nu pe carton, ci pe hârtie eva, care devine suficient de transparentă pe o sursă de lumină.

Idei creative, Editura Casa: Figurine din hartie, modele de primavara şi de Pasti

Ce a ieşit? Un tablou de Paşte ce şi-a luat în primire un frumos loc pe panoul de la grădi, şi doi iepuri de care încă nu pot să mă despart. I-aş folosi la o felicitare… încă nu m-am hotărât.

Idei creative, Editura Casa: Figurine din hartie, modele de primavara şi de Pasti

Revenind la carte, conţine foarte multe modele frumoase, unele simple, altele mai complicate: Buburuză cu narcisă, Puişori acrobaţi, Casă – dulce casă!, Micul grădinar, Păsărele în cuib, Pisicuţa veselă, Iepuraşi de Paşti, Buburuze neastâmpărate, Coroniţă din fluturi, Un cuplu ciudat (un cocoş şi o oaie), Broscuţe cu barca pe lac, Oul cu puişor, Oul uriaş. Formatul este 16x19cm, cu file groase şi lucioase, şi un tipar de o calitate foarte bună. La mijloc este inserata o filă aproape A3, cu modelele, ce pot fi copiate aşa cum sunt, sau mărite, după dorinţă.

Biblioteca Năzdrăvanilor

Info preţ: Librăria Editurii Casa, Libris.ro, Libraria Emag, librarie.net, elefant


Edit, 24 martie 2014:
pisicuta-editura-casa

Cristina H.
Posted in Cărţi pentru copii, Ce pot face doua maini dibace, Editura Casa, Proiecte de Paști and tagged , , , , , , , , , , .

19 Comments

  1. ce-mi place!!! bravo Cris…si mai zici ca n-ai talent…sa fim seriosi, cate chestii am vazut facute de tine „cu manutele astea doua”, toate arata muuult mai bine in realitate decat in pozele de aici. Felicitari!

    • la indemanare stau destul de bine, dar talent la desen nu am. asta e, n-am ce sa fac, trebuie sa ma descurc si fara 🙂

  2. Buna. Urmaresc cu mult drag blogul tau si ideile prezentante imi plac tare mult.
    O sugestie pentru a copia sabloanele, este folosirea foii de calc. Este ieftina si foarte utile. Copiezi imaginile pe foaia de calc, decupezi apoi pui pe carton sau foile colorate… Am cumparat si eu o carte din aceasta serie, carte de care sunt foarte incantata: Obiecte decorative din hartie. Uite ce am reusit sa realizam pornind de la ideile prezentate:
    http://www.ghidusii.ro/2012/03/06/idei-decorative-din-hartie/

    • Merci!
      Problema mea nu e modalitatea de copiere, care se poate face in cele din urma, ci timpul de lucru necesar, si mai ales adaptarea unui proiect la lucrul in grup de copii, de exemplu la gradinita. Si aici e exclus sa stai cu calc, copiere manuala…
      La fel, cum sa fac ca un copil mic sa se descurce fara pic de ajutor in realizare. Si incepe distractia… dar tot am cateva idei, si vreau sa realizez oul cu ei, inainte de Paste.

  3. imi place tot ce este muncit.totul este super frumos .Ne ajuta si pe noi la imbogatirea orizontului cunoasterii.Va multumesc ca existat1tot inainte1

    • Aveti la finalul articolului recomandari de librarii. puteti vedea si pretul, si modalitatile de comanda.

    • Aveti la finalul articolului recomandarile de pret. O puteti comanda de la editura sau celelalte librarii online.

  4. Pingback: Buburuze, decupaj | Cuibusorul Zânelor

  5. Pingback: Cârtița grădinar - exercițiu de decupaj | Talente de Năzdrăvani

  6. Pingback: Broscuțe la plimbare - exercițiu de decupaj | Talente de Năzdrăvani

  7. Pingback: Decupaj la Clubul Soriceilor, impreuna cu Editura Casa | Talente de Năzdrăvani

  8. Pingback: Prieteni prin corespondență | Talente de Năzdrăvani

  9. Pingback: Cârtița grădinar – exercițiu de decupaj | Talente de Năzdrăvani

  10. Pingback: Felicitare cu puișor - exercițiu de decupaj | Talente de Năzdrăvani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente