Astăzi s-a desfăşurat cea de-a şaptea ediţie a Atelierului Năzdrăvanilor. Vremea nu a ţinut deloc cu noi – un ger înfiorător, polei şi niţică ninsoare – şi deja aveam emoţii ca nu vom avea cu cine să ne jucăm.
Copiii au confecţionat căsuţe din hârtie, decorate după gust (şi se vedea după perdele şi jardiniere care erau ale fetelor), ne-am imaginat că suntem undeva pe la tropice, ca să contrastăm cu vremea „minunată” de afară. Am realizat propria noastră colecţie de broscuţe exotice, după ce am răsfoit un pic wikipedia, după cele mai colorate specii.
Ce e mai amuzant e că nu găsiţi două broscuţe din aceeaşi „specie”, deşi se pare că specia „mie îmi place roz!” se impune fără prea mari probleme.
Broscuţele au fost realizate din sârme chenille şi pompoane, cu picioruşe de carton. Sarcina nu a fost foarte dificilă, căci, cu puţin ajutor la asamblarea căsuţelor, s-au descurcat singuri.
Premiile au fost aşteptate cu mare nerăbdare, mai ales de cei mici, care au tras cu ochiul prin punguţe, şi abia aşteptau o mică degustare de fructe. Şi dacă cei mici aşteptau desertul, cei mai măricei erau nerăbdători să afle rezultatul votului şi cine sunt premianţii.
La reuşita evenimentului au contribuit Vavian Pharma şi Grădiniţa-AfterSchool „Cuibuşorul Zânelor”, care a găzduit evenimentul. Vavian Pharma ne-a pregătit un desert dulce si sănătos pentru orice vârstă, cu bundinci de piersici şi banane , ceai aromat şi specialităţi de fructe PomPotes.