Atelierul Nazdravanilor, editia a saptea

Atelierul Nazdravanilor

A şaptea ediţie a Atelierului Năzdrăvanilor va fi găzduită sâmbătă, 4 februarie 2012, de Grădiniţa – After School "Cuibuşorul Zânelor", (vezi detalii). Activităţile de bricolaj se vor desfăşura între orele 11:00-13:00.

Copiii vor avea ca temă în prima parte a evenimentului realizarea unei broscuţe, din pompoane, fire chenille şi hârtie, folosind pentru decor o căsuţă din carton pe care o vor confecţiona singuri. Toate materialele necesare realizării cerinţelor sunt asigurate de organizator.

Atelierul Năzdrăvanilor este un exerciţiu în cadrul căruia toţi învăţăm să lucrăm şi să evaluăm obiectiv, iar acest efort este răsplătit printr-o diplomă şi un cadou oferit de organizatori.

După o scurtă pauză, în cea de-a doua parte a activităţii, aceiaşi copii vor deveni membri ai juriului şi vor acorda puncte lucrărilor realizate.

Câştigătorii vor primi multe aplauze, iar Vavian Pharma  şi Talente de Năzdrăvani vor oferi premii tuturor participanţilor. În pachetul surpriză copiii vor găsi o surpriză dulce, naturală şi sănătoasă oferită de Vavian Pharma.

Pot participa la eveniment copii din grupa mare şi pregătitoare, precum şi şcolari din clasele primare. La Atelier vor fi prezenţi cel mult 12 de copii, care se vor înscrie până la data de 3 februarie 2012 la adresa admin@talentedenazdravani.eu. Taxa de participare este de 37 lei de copil.

Evenimentul este organizat de portalul Talente de Năzdrăvani, în colaborare cu:

Vavian Pharma    Gradinita Cuibusorul Zanelor

Pentru orice întrebări referitoare la eveniment, folosiţi vă rog formularul de contact din această pagină.

Afişul evenimentului este disponibil în format A4 aici.


Ediţiile precedente: 12345, 6.

Cristina H.
Posted in Evenimente and tagged , , , , , , , , .

6 Comments

  1. Pingback: Idei de weekend: 3-5 februarie 2012 | impresii din lumea mare

Dă-i un răspuns lui alberto Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente