Atelierul Nazdravanilor, editia a sasea

Atelierul Nazdravanilor

A şasea ediţie a Atelierului Năzdrăvanilor va fi găzduită sâmbătă, 10 decembrie 2011, de Grădiniţa – After School "Cuibuşorul Zânelor", (vezi detalii). Activităţile de bricolaj se vor desfăşura între orele 11:00-13:00.

Copiii vor avea ca temă în prima parte a evenimentului realizarea unui felinar din hârtie, folosind pentru decor elemente decupate sau confecţionate cu ajutorul perforatoarelor decorative. Toate materialele necesare realizării cerinţelor sunt asigurate de organizator.

Atelierul Năzdrăvanilor este un exerciţiu în cadrul căruia toţi învăţăm să lucrăm şi să evaluăm obiectiv, iar acest efort este răsplătit printr-o diplomă şi un cadou oferit de organizatori.

După o scurtă pauză, în cea de-a doua parte a activităţii, aceiaşi copii vor deveni membri ai juriului şi vor acorda puncte lucrărilor realizate.

Câştigătorii vor primi multe aplauze, iar magazinul online "Rechizitele Mele" şi Talente de Năzdrăvani vor oferi premii tuturor participanţilor. Din pachetul surpriză face parte şi noul pix Pilot Frixion clicker, disponibil în magazine din luna ianuarie.

Pot participa la eveniment copii din grupa mare şi pregătitoare, precum şi şcolari din clasele primare. La Atelier vor fi prezenţi cel mult 12 de copii, care se vor înscrie până la data de 9 decembrie 2011 la adresa admin@talentedenazdravani.eu. Taxa de participare este de 35 lei de copil.

Evenimentul este organizat de portalul Talente de Năzdrăvani, în colaborare cu:

Rechizitele Mele     Gradinita Cuibusorul Zanelor

Pentru orice întrebări referitoare la eveniment, folosiţi vă rog formularul de contact din această pagină.

Afişul evenimentului este disponibil în format A4 aici.


Ediţiile precedente: 1, 2, 3, 4, 5.

Felicitari cu decupaj: bradut si fulg de nea

Felicitările sunt mult mai interesante dacă sunt făcute manual. Chiar am văzut la târgul de carte un stand cu felicitări manuale, aveau ştanţe pentru emboss şi arătau minunat. Dar, în lipsa unor astfel de instrumente, încercăm şi noi variante mai simple. Dacă tot sunt la modă felicitările cu decupaj, m-am chinuit cu două versiuni, una cu fulg de nea şi una cu brăduţ.

Felicitare cu bradut decupat

Aveţi nevoie de o imprimantă, pentru a printa modelul de aici. Sunt pregătite atât în versiune A6, cât şi A5 închis. Decupaţi pe linia continuă, şi îndoiţi pe linia punctată. Aveţi nevoie de o foarfecă cu vârf şi destul de multă îndemânare pentru a decupa cu grijă pe contur.

După decupaj nu rămâne decât să decoraţi felicitarea şi să adăugaţi mesajul. Pe cea cu fulg am pictat-o cu acuarelă metalizată argintie, apoi acuarelă albă. Fulgii mici sunt realizaţi cu perforatorul decorativ. La brăduţ am pictat cu auriu beteala.

Spor la lucru!

Atelierul de creaţie

Jurnalul unui pusti, Editura Art

Jurnalul unui pusti, Editura Art, volumul 1, 2, 3, 4

Ca părinte de copil nu prea mare, încă nu m-a „reprofilat” pe cărţile destinate şcolarilor mici. De Jurnalul unui puşti am auzit vorbindu-se, dar nu îmi picase cartea în mână. În schimb am prins o discuţie foarte aprinsă între copilaşii de la after-school, cu care am un opţional de abilităţi. Copiii – clasa a doua şi a treia, aproape că nu mai puteau ţine acul în mână de atâta râs, şi povesteau cu poftă cele mai haioase pasaje din carte. Au fost foarte uimiţi să mă audă că nu am citit cartea, de parcă se minunau că bunica nu ştie ce e ăla mouse. Şi cum nu ai nevoie de o recenzie mai bună pentru o carte decât încântarea unor copii după ce au citit-o, am hotărât să ajungă cumva cartea şi în braţele lui Andrei. Bunicii tot erau în căutare de idei de cadou pentru „sfinţişor”, aşa că le-am dat pontul.

Andrei le-a devorat, la propriu, cum şi-a dat seama despre ce e vorba. Se citesc destul de repede, căci sunt scrise destul de mare, fila este din carton, aş zice că are măcar 120g/m2, şi sunt inserate o mulţime de desene. Cartea pare mai mult o bandă desenată, dar cu mult mai multe explicaţii. Am reuşit să citesc şi eu primele două volume, şi recunosc că e amuzantă. Cărui băiat nu îi place să citească despre farsele pe care un puşti de vârsta lui le face colegilor?! Primul volum mi-a pus un nod în gât la capitolul despre Crăciun, căci nu se spune explicit că Moş Crăciun nu există, dar se cam subînţelege.. Andrei nu a pus întrebări, probabil Moş Crăciun a reuşit anul trecut, cu minunea de peste noapte, să-l convingă că există cu adevărat.

Jurnalul unui pusti, Editura Art, volumul 1, 2, 3, 4

După ce le-a terminat pe toate trei, îl găsesc supărat foc faţă în faţă cu nenea Google. Mami, mai sunt două volume!! Le vreau! Încearcă să convingi copilul că nu sunt traduse, nu au apărut. La târgul de carte… surpriză, pardon, Căldura mare. Găsim tocmai lansat volumul patru. Inutil de spus că nu am putut să plecăm fără el de-acolo, iar copilul a declarat că nu-i mai trebuie nimic, dacă suntem drăguţi să nu-l mai carăm prin târg că el rămâne undeva să citească, şi să-l luam când suntem gata. În autobuz spre casă mustăcea continuu, mă întrebam ce-şi închipuie lumea din jur că citeşte copilul…

Tot la Editura Art a apărut acum şi versiunea pentru fete, Însemnările unei puştoaice, din câte am înţeles, în acelaşi stil, dar pentru fete. Cum Iris nu ştie încă să citească, mai aşteptăm. Dar mă întrebam dacă nu ar fi mai bine, dacă tot nu avem încă volumul cinci pentru băieţi, să i-o cumpăr pe asta… poate îl ajută, ca viitor bărbat, să înţeleagă mai bine cum gândesc femeile. O lecţie pentru viaţă 🙂

Cărţile, format 14x20cm, arată extraordinar. Copertă cartonată, lucioasă, cu lăcuire selectivă. File finuţe şi groase, şi între 200 si 218 pagini pentru fiecare volum. Dacă nu ştiţi cum să-i deschideţi copilului gustul pentru lectură, o idee este să încercaţi ceva amuzant.

Biblioteca Năzdrăvanilor

Volumul 1: Jurnalul unui pusti

eMAG Cautare

Volumul 2: Rodrik e cel mai tare

eMAG Cautare

Volumul 3: Ultima picatura

eMAG Cautare

Volumul 4: Caldura mare

eMAG Cautare

eMAG.ro
libris.ro
elefant.ro
okian.ro
Librarie.net
eMAG.ro
libris.ro
elefant.ro
okian.ro
Librarie.net
eMAG.ro
libris.ro
elefant.ro
Librarie.net
okian.ro
eMAG.ro libris.ro
elefant.ro
Librarie.net
Volumul 5: Adevarul gol-golut

eMAG Cautare

Volumul 6: Arest la domiciliu

eMAG Cautare

Literatura universala Grupul-editorial-art Jurnalul unui pusti. Jurnalul meu

Jurnalul unui pusti. Jurnalul meu

libris.ro
elefant.ro
Librarie.net
libris.ro elefant.ro Librarie.net eMAG.ro libris.ro elefant.ro Librarie.net Libris, Elefant, eMAG Librarie.net

Pachet Jurnalul unui pusti – 3 volume: eMAG.ro libris.ro elefant.ro

Pachet Jurnalul unui pusti – 4 volume: elefant.ro, Librarie.net

Pachet Jurnalul unui pusti – 5 volume: Librarie.net.

 

Despartim in silabe! Puzzle educational

Despartim in silabe, puzzle alfabet

"Despărţim în silabe" este unul din jocurile pe care le-am văzut la grădi pe lista de achiziţii viitoare, şi amânate din motive bugetare. Aşa că la târgul de carte de săptămâna trecută am zis să nu ratez reducerile semnificative de la standul Didactica Publishing House, şi i l-am luat Irisucăi. E drept că de la standul editurii ochişorii ei zburaseră spre altceva. Aveau nişte cărţi carusel cu interiorul unei care, o moară şi ferma parcă, dar nu le-am găsit la ei pe site.

Jocul conţine 70 de puzzle-uri, fiecare reprezentând un cuvânt cu una, două, trei sau patru silabe. Sunt 17 cartonaşe cu o silabă, 21 cu două, 19 cu trei şi 13 cu patru. Au fost ilustrate pentru fiecare o literă a alfabetului, ca sunet iniţial în cuvânt, şi marcate corespunzător pe fiecare cartonaş. Jocul mai include si 35 de fişe, faţă verso, de dimensiunea jetoanelor, care pot fi folosite ca fişe de evaluare, neavând scris niciun indiciu.

Iris a fost foarte încântată, mai mult de partea creativă a jocului. Ştim literele, şi despărţirea în silabe, dar cititul merge mai greu. Ne-ar fi fost de mult mai mare ajutor dacă textele ar fi fost scrise integral cu majuscule, mai ales că nu am învăţat literele mici de tipar. Ne-am apucat încet sa rescriem cuvintele, să le poată citi mai uşor.

Încă învăţăm să ne jucăm cu el, şi probabil îl vom folosi în timpul exerciţiilor şi în clasa întâi.

Despartim in silabe, puzzle alfabet

Jetoanele sunt 8x12cm, din carton gros, caşerat cu filă lucioasă. Sunt aşezate pe categorii, în casete delimitate. Cutia este din carton gros, şi se închide pe bază de magnet, pentru a rezista utilizărilor frecvente.


Edit:
Daca achizitionati acest joc, corectati inainte sa il dati copilului despartirea pentru:
ca-stra-ve-te în cas-tra-ve-te
pe-şte în peş-te
uşă în u-şă


Info preţ: Elefant.ro | Jocuri educative