Felicitari cu coperta de calc

Felicitari de CraciunSăptămâna trecută năzdrăvanii au realizat felicitări pentru prietenii din cadrul jocului concurs. Chiar acum felicitările călătoresc cu timbru lipit pe plic în căutarea destinatarului, şi în curând vom afla şi cine le-a primit.

Una dintre felicitări mi-a plăcut în mod deosebit, cea a lui Gabriel din Suceava. Brăduţul lui arăta extraordinar. Şi, cum activităţile de cusut sunt obişnuite aici pe site, am hotărât să pregătesc modelul şi pentru ceilalţi copii.

L-am realizat şi la grădiniţă, în cadrul opţionalului de mâini îndemânatice. În funcţie de vârstă, timpul de lucru pentru felicitare s-a încadrat între 20 şi 40 de minute. Modelul printat se perforează şi se coase cât mai constrastant cu putinţă, în aşa fel încât rezultatul vizibil să fie identic cu cel de pe spate.

Eu am ales să le decorez cu perforatoarele decorative. Am adăugat o „protecţie” din calc, decorată după gustul copiilor cu fulgi de nea.

Modelele de mai jos sunt realizate pe carton 17×8 cm. Pentru a printa mai uşor modelul, l-am aranjat pentru dimensiune A6. Se poate printa de aici.

Bradut cusut, cu calc

Am încercat şi alte modele pe calc, nu neapărat cusute, dar folosind efectul de transparenţă pentru o impresie cât mai bună.

Bradut cu calc

Atelierul de creaţie

Cristina H.
Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)
Posted in Ce pot face doua maini dibace and tagged , , , .

3 Comments

  1. Pingback: Felicitari cu bradut cusut | Cuibusorul Zânelor

  2. Felicitari! Foarte harnici sunteti! Multumesc pentru ideile minunate pe care le oferiti! Eu una va urmaresc in mod constant postarile si aplic ideile de aici cu piticii mei de la GRUPA FLUTURASILOR.
    Mult succes!

    • merci!
      daca aveti vreodata o idee, si nu stiti cum s-o puneti in practica, intrebati. nu promit ca reusesc, dar de cele mai multe ori am reusit sa gasesc o solutie.

Dă-i un răspuns lui Ioana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente