Mă pregăteam ieri pentru Atelierul Năzdrăvanilor, şi scotocind prin dulap, pe principiul că o femeie nu are niciodată cu ce să se îmbrace, mi-a picat în mână tricoul din campania 112. Apel responsabil. Nu era chiar ideea mea de ţinută pentru curs, dar am zis că nu strică totuşi să reamintesc un pic campania celor de la salvez.ro.
Campania susţine educarea cetăţenilor pentru a apela responsabil numărul de urgenţă 112. Găsiţi pe site-ul campaniei toate informaţiile necesare. În plus, campania este completată cu o serie de cursuri de prim ajutor, la care am şi participat luna trecută. Însă, dacă aş fi avut cea mai vagă idee ce contact voi avea de dimineaţă cu 112, mi-aş fi schimbat tricoul dacă şi cursul celorlalte evenimente ar fi fost altul.
Am coborât cu toate materialele pentru eveniment. În drum spre parcare, la 20m în spatele meu, aud o bufnitură. Nu se vede din cauza copacilor, dar seamăna foarte bine cu o tamponare, atât de frecventă la trecerea noastră de pietoni. A sunat ciudat, mai ales că n-a fost scârţâit de frâne, dar părea linişte. Am văzut un taxi trăgând dreapta… nu mi-am închipuit nimic grav. Am pus bagajele în portbagaj, şi mă întorceam pentru al doilea transport, când aud sirenele de la salvare. Ups… nu e de bine. Traversez părculeţul, ajung la trecere odată cu SMURD-ul. Nu fusese tamponare, un şofer de taxi lovise un bătrân pe trecerea de pietoni. Am stat un pic, chiar dacă în grupul de curioşi, să văd cum procedează să-l ridice. Cel puţin nimeni nu îl mişcase. Când l-au pus pe targă se vedeau aburii de la respiraţie… deşi nu părea deloc conştient. Omul venea de la biserică, căci pe şosea era zdrobit un colăcel şi o lumânare.
Soferul de taxi bântuia bezmetic pe trotuar. Avea vreo 50 de ani, îmbătrânit prea devreme. Mi-aş da cu presupusul, dar sper din tot sufletul că răvăşirea de pe chip era din cauza şocului şi nu din cauza alcoolului. Bătrânul a plecat spre spital, sper că va fi bine. Când am plecat eu, deja venise poliţia.
Toată dimineaţa nu am putut să-mi scot din cap locul accidentului. Trecerea de pietoni este la mijlocul unei străzi lungi şi perfect drepte. Liniuţele de noapte, mai ales vara, pe motoare, sunt ceva frecvent aici. De un an şi ceva avem semnalizator cu senzor, şi parcă s-a redus un pic numărul tamponărilor, dar tot sunt… şi accidente :(. Şi acum, iar… Ar fi fost mai util un semafor cu buton. Sau măcar nişte săltăreţe înainte de trecere. Pentru că este singura din zonă. Ce s-a întâmplat ieri era vina şoferului, care a lovit pietonul pe sensul opus. Ceea ce înseamnă simplu că era taximetrist grăbit, şi a depăşit maşina oprită pe sensul lui să acorde prioritate. De aceea nu am auzit frână. Pentru că nici măcar nu a frânat. L-a luat în plin. Este vina şi a celor care parchează paralel cu trotuarul, blocând prima bandă de mers. Şi nu ar fi atât de tragic, dacă nu ar parca până în trecerea de pietoni, astfel încât vizibilitatea şoferului la bordură este 0. Sunt şi pieton şi şofer la acea trecere. Şi având ambele perspective, păşesc cu grijă, pentru că niciodată nu ştiu dacă cel care încetineşte doar reduce viteza la trecere sau m-a şi văzut.
Ce a văzut şoferul implicat? Probabil nu prea multe. Dar asta nu înseamnă că are scuze. Şi mă îndoiesc că era un pieton kamikaze, care să se fi aruncat pe trecere. Iar el a depăşit într-o zonă în care răbdarea era mai importantă. A greşit, şi, din nefericire pentru el, sărbătorile îî vor fi triste.
Dar, ca şi concluzie, a durat mai puţin de cinci minute până să sosească SMURD-ul. Un apel real la 112.
Mulţumim că existaţi!
- Daniel Pennac: Necazuri cu școala - 31 martie 2024
- Lecția despre piramidă - 30 martie 2024
- Dacii și romanii sau cum ne-am pomenit strămoșii - 17 martie 2024
urmaresc si eu emisiunile despre smurd la sperantatv – când nu am timp le vad pe net, ca sunt postate acolo – si nu stiu cum sa le multumesc acestor oameni care intervin imediat. când eram copil mic, era un film, cred ca ceh, Salvarea, si-l vedeam cu sufletul la gura. la noi nu erau accidente, ca nu erau masini, iar cele care erau nu aveau cu ce sa mearga din lipsa benzinei, asa ca nu existau victime; la noi nu îndraznea prea multa lume sa-si ia viata… iar la ei, în serial, se traia foarte intens pe ultima suta de metri. oricum, era mai de impact pentru mine decât toate serialele cu medici de azi!
eu, care am avut de curând experienta unui astfel de posibil accident – am scris pe blog – îmi dau seama ca soferul poate sa nu te vada, dar si ca poti muri pe zebra, pe verde, cu dreptatea în mâini si mâinile, evident, pe piept…
buna tehnologia, dar nervul care ne împinge spre viteza… ei, asta nu prea-mi place…
sa speram ca noi, ai nostri si toti necunoscutii din jurul nostru (ca doar suntem o echipa, noi, pietonii) nu vom da ortul popii din aceasta cauza…