Decor de iarna cu note muzicale

La începutul toamnei am postat un articol despre decorul de toamnă cu note muzicale. Spuneam atunci că, odată realizat portativul, notele pot fi schimbate în funcţie de anotimp. Ştiu că încă nu a venit iarna, dar, ca să nu ne ia pe nepregătite, cum se întâmplă de cele mai multe ori la români, am pregătit acum modelul pentru iarnă.

Pentru detaliile de montaj vă rog revedeţi articolul de toamnă. Acum aveţi nevoie doar de model, pe care îl găsiţi aici. Nu le-am realizat color, cadourile pot fi colorate/direct direct de copii, ca activitate la clasă.

Decor cu note muzicale

Atelierul de creaţie

Din nou, cu postasi

Pentru cei care mă urmăresc de ceva mai multă vreme acest articol nu va fi o noutate. Am o problemă de adaptare cu instituţia "Poştei" Române, şi mai ales nu pot înghiţi poştaşii.

Norocul meu este că de obicei bate la uşă o doamnă poştăriţă tare simpatică. Dar… vineri n-am avut noroc.

Mi-am început ziua aiurea. A avut proasta inspiraţie să consider că recenzor şef la RPL nu e chiar aşa mare chestie, aşa că m-am oferit. Vineri la 8 dimineaţa eram la circumscripţie, că, deh, bucureştenii se recenzează online, primaria printează mailurile, şi le trimite recenzorilor şefi, care mai departe le distribuie recenzorilor să le introducă în mape, la locul lor, acolo unde ar fi trebuit să fie dacă cetăţeanul ar fi dat datele la uşă. Dar… nu, cetăţeanului nu-i place mutra recenzorului, se recenzează singur. Printează chestionarele, pun pariu ca cel putin 20 de pagini, le completează, le scanează, le trimite pe mail la primarie. De-acolo primaria printeaza iar. Coală albă, de xerox, şi chestionarele pleacă cu poşta (româna) la circumscripţie. Şeful de circumscripţie cauta adresa, caută sectorul, sună recenzorul şef, care se prezintă la circumscripţie, ia chestionarul, suna recenzorul din teren, care vine şi el, ia chestionarul, şi îl pune frumos în mapă… la numărul lui nea’ Popescu, care n-a avut chef să-i dea datele la uşă… Aţi ameţit deja? Şi eu.

Cam aşa a început ziua de vineri. Nervi… La 12 alerg acasă, căci trebuia hrănit şcolarul. Mă dezbrac repede, rămâm în tricou, pun mâncarea la încălzit… Sună telefonul. Unul din cei 10 recenzori ai mei, ameţit de re-re-renumerotarea chestionarelor, căci nu mai ştia care din numeroasele note primite e ultima şi cum numerotează chestionarele. O mână pe polonic, una pe telefon, mai criceşte şi copilul să se dezbrace şi să se spele pe mâini. Şi… bate la uşă, de parcă voia să-mi dărâme uşa. Deschid din reflex, căci eram lângă, constat că e un domn, îmi dau brusc seama că sunt în tricou şi îl rog să aştepte 2 sec. Dau să închid uşa, dar nu mai reuşesc, căci la uşă încep urletele… da’ unde vă treziţi, doamnă, ce, eu stau să vă aştept?? Timpul meu costă bani!!! Cine e X?? Mă blochez, las îmbrăcatul, uit că vorbesc la telefon, crap uşa, spun că e soţul meu, şi-l rog totuşi să stea 2 sec. Greşeală fatală, urletele încep şi mai rău. Încă şocată, cum îşi permite un funcţionar să urle la mine! Mă dezmeticesc, între timp îmi dau seama că semnasem pe confirmarea de primire. Dar poştaşul continua să urle că timpul lui costă bani! Îi cer numele. Da’ la ce vă trebuie numele meu??? Să vă reclam! Daaa??? Să mă reclamaţi?? Duceţi-vă la poştă dacă vă plictisiţi, şi vă spun ei cum mă cheamă!! Şi a plecat pe scări, tot urlând, că am avut tupeul să-i mănânc timpul lui atât de preţion, care costă bani…

Am închis în cele din urmă telefonul, am hrănit copilul, şi am plecat spre circumscripţia de recensământ. M-am abătut de la drum ca scufiţa roşie, pe la oficiul poştat de care aparţin. Doar mă plictisesc, nu aveam chiar deloc treabă, nici nu mă asteptau vreo 500 de formulare de verificat şi semnat… O găsesc pe şefă, care îmi spune că… e un angajat problemă, aşa se poartă şi cu ele, nimeni nu se înţelege cu el, că mereu creează incidente… dar ce să facă, căci n-au personal, şi nu-l pot da afară! Că o să-i dea un avertisment verbal, dar să nu mă aştept la scuze…

A început să-mi sune iar telefonul, aveam trei oameni care mă aşteptau… şi am plecat. Mi-am dat seama că nu am cerut număr de înregistrare la plângere… dar nu mai aveam timp să mă întorc.

Unde am greşit?! Nu mai e valabil că un funcţionar trebuie să zâmbească tot timpul?

Acum îmi fac curaj, căci peste o săptămână trebuie să ajung la poştă cu cele 16 premii ale participanţilor la concurs. Mi-e groază de cele 16 mici formulare care trebuie completate, de cele 16 operaţiuni individuale pe care doamna de la ghişeu trebuie să le facă pentru fiecare plic în parte… de ora pe care o voi sta acolo cu siguranţă, de disperarea celor din spatele meu, când vor vedea că scot 16…

Şi dacă nu înţelegeţi de ce mi-e aşa groază…

Doi ani la Talente de Nazdravani

Astăzi este o zi specială. Este ziua mea. Nuu, nu ziua mea de naştere, pe aceea nu mai vreau s-o sărbătoresc. Este ziua în care împlinesc doi ani de "Talente". Şi, ca în orice moment de trecere, tragi linie şi aduni, bune şi rele.

Acum doi ani am început proiectul Talente de Năzdrăvani. Am recitit de multe ori articolele de la început, cele în care făceam analize şi fixam "obiective". Pentru cei care mă cunosc de mai puţină vreme, vă recomand Scrisoarea pentru părinţi şi câteceva Despre noi. M-am gândit de multe ori de unde am plecat şi unde am ajuns. Sunt fericită că nu am deviat prea mult de la linia propusă, ceea ce pentru mine înseamnă enorm.

De unde am plecat: de la o glumă, un joc într-un grup de copii de aceeaşi vârstă. Mulţumesc Dana, Miha, Anca, Giani, Roxana, Lili, Carmen (sper că n-am uitat pe nimeni), pentru ajutorul şi susţinerea pe care mi le-aţi oferit! Sfaturile voastre mi-au prins mereu bine, şi m-au ajutat să organizez mai bine proiectul.

Am trecut la perfecţionarea ideii. Când îmi amintesc cum arăta prima dată site-ul, înainte să existe blogul, îmi vine să râd. Încă îl aud pe coordonatorul tezei de dizertaţie, în momentul în care am hotărât tema… şi fă-i ceva la site-ul ala, să se vadă ce înveţi aici. Două zile de muncă continuă, soldate cu un mers la doctor pentru dereglat ochii şi repaus pentru spasm de acomodaţie, şi site-ul începea să arate ok. Nu se termină niciodată lucrul la un site. Totdeauna apare o idee, ceva de modificat. Până acum m-am descurcat binişor singurică. Când este nevoie de grafică dedicată, cer ajutor. Prietenii la nevoie se cunosc. La fel şi când problemele de programare mă depăşesc şi singurătatea mă bagă în sperieţi, am găsit o vorbă bună şi un sfat.

Dar, în cea mai mare parte a timpul, sunt pe cont propriu. Partea bună e că pot lua deciziile. Partea proastă e că nu am cui să deleg din atribuţii, şi cel mai rău şef pe care îl poţi avea pe lumea asta eşti tu însuţi. Liste peste liste, planuri şi planificări, şi nici măcar nu poţi ieşi cu colegii la o cafea să-l faci niţel pe tiranul în cauză să sughiţe. Şi când vezi că treaba nu e terminată, n-ai nici măcar pe cine să iei la întrebări. Oftez, trag aer în piept, şi trec la muncă.

Am stat ceva vreme si m-am gandit cine sunt utilizatorii site-ului…

Primii, cei pe care îi cunosc, şi cu care reuşesc să menţin legătura, sunt părinţii şi copiii care participă la probele săptămânale propuse pe site. Poate nu sunt mereu originale, dar sper că am reuşit de suficiente ori să îi surprind, şi să umplu creativ câteva ore. Uneori am cerut şi materiale mai deosebite, alteori i-am implicat şi pe părinţi. Nu ştiu totdeauna reacţiile celor mici, dar faptul că ei sunt aici, săptămână de săptămână, mai ales când nu există premii şi alte stimulente, este pentru mine un motiv în plus să nu mă opresc. Pentru ei am o întrebare, la care, dacă se poate, aştept răspunsul mai jos: care sunt motivele pentru care aţi ales să vă jucaţi pe Talente de Năzdrăvani?

A doua categorie sunt participanţii ocazionali, sau cei care participă doar la concursurile speciale. De aceea s-au inventat premiile, să-i stimuleze pe cei care pot, dar au ceva mai puţină voinţă de a-şi pune în practică ideile. Vă spun sincer că nu îmi plac vânătorii de premii, cei care rezolvă tema de mântuială, respectând la minim cerinţele, apoi pun în funcţiune o maşină de vot şi obţin un premiu pe care poate un alt concurent, mai silitor, l-ar fi meritat. Mă gândesc foarte serios să devin mai dură cu condiţiile de acceptare a unei creaţii în concurs, şi, cum pe 21 noiembrie voi anunţa concursul de Crăciun, mă gândesc din ce în ce mai mult la această variantă. Trebuie totuşi să ţin cont şi de unul din principiile de la început: important este să participi.

A treia categorie sunt utilizatorii materialelor de pe blog. Pe aceştia îi cunosc mai puţin, şi numai atunci când îşi fac curaj să comenteze pe articolele folosite. Uneori aş avea nevoie de un sfat, de o critică, mai ales când proiectul este aplicat la clasă: ce a mers, ce nu, dacă a fost ok tiparul propus. Am fost mai mult decât încântată toamna aceasta când am primit feedback pe proiectele cu copăcei şi umbreluţe. Nu lucrez la clasă, eu le aplic cu piticii mei acasă. De anul acesta am şi un curs opţional, de "Mâini îndemânatice", la o grădiniţă, unde probabil voi testa şi eu proiectele. Dar eu lucrez cu un grup mic, nu cu o clasă de 30 de copii. Dacă ar fi ceva de adăugat în articol, care să uşureze munca la clasă, schimb cu cea mai mare plăcere. Numai să îmi stea în putere să fac acel lucru.

Anul trecut am realizat pentru clasa fetiţei mele decoruri cu anotimpuri. Până acum articolele despre fiicele bătrânului an au avut cel mai mare succes pe blog, apropiindu-se sau trecând de mia de comentarii. Aşa am reuşit să ştiu măcar cine sunt cei care îmi admiră munca, şi, mai mult, să aflu că zânele mele au făcut înconjurul lumii. Fie că sunt folosite în şcoli sau grădiniţe, sau acasă în camerele copiilor, aş putea face o hartă cu tările unde au ajuns, din Canada până în Noua Zeelandă. Sunt creaţii frumoase, dar nu cred că acesta este motivul principal pentru care sunt alese. Sunt în primul rând practice, pot fi confecţionate uşor, cu o sumă nu foarte mare. Le mulţumesc încă odată, şi pe această cale, celor care mi-au trimis imagini cu produsul final. Felicit în mod special pe toţi cei care au folosit şi îmbunătăţit ideea, şi îmi cer scuze pentru faptul că nu am putut pune pe site chiar toate imaginile pe care le-am primit.

A patra categorie sunt cei care au ajuns pe site, din google sau altă sursă, au citit, au plecat definitiv sau au revenit, şi pe care nu îi cunosc. Sper în schimb ca ceea ce au gasit aici să le fi fost de folos, şi poate la un moment dat îşi vor face curaj să salute.

Ultima categorie… la care aş fi vrut să nu ajung. Sunt cei care din motive necunoscute mie, sunt furnizori de răutăţi gratuite. Nu pretind că sunt atoate-ştiutoare, sau că aici pe site găsiţi buricul pământului. Acesta este un proiect privat, găzduit pe cheltuiala mea, şi voi şterge fără drept de apel mesajele de acest gen, sau voi bloca ip-uri dacă este cazul. Critică constructiv şi politicos, şi mesajul va fi aprobat. Dar nu înjura ca la uşa cortului, căci nu-mi voi consuma energia decât un pic, să apăs pe butonul "delete".

Ce mi-aş dori…

… mi-aş dori să văd mai mulţi copii jucându-se cu părinţii. Chiar dacă nu reuşesc să respecte termenele probelor săptămânale, să lucreze împreună, chiar şi teme din urmă. Concursuri încheiate sau Atelierul de creaţie sunt o sursă de idei pentru zilele reci de iarnă sau cele caniculare de vară.

… mi-aş dori să văd mai mulţi copii citind şi scriind corect. Am lansat anul trecut o rubrică puţin paralelă cu ideile creative ale site-ului, Ora de Ştiinţe. Autorul – Dani, profesor de matematică, încearcă să explice, pe înţelesul celor mici şi al părinţilor care îi ajută la teme, rezolvarea problemelor de matematică prin diferite metode. Aici ajung de cele mai multe ori copiii în căutarea rezolvărilor pentru probleme, şi cer direct răspunsul la temă. Trec peste faptul că nici măcar nu încearcă să rezolve, eu am o "problemă" cu mesajul. De multe ori este plin de greşeli, ortogramele sunt cel mai mare inamic al lor. La această rubrică voi corecta mereu greşelile de orice tip. În rest, pe blog, deşi sunt multe comentarii care ar trebui editate din acest punct de vedere, nu am timpul şi energia necesară să o fac.

Cred că aş putea scrie în continuare, dar e timpul să mă opresc. Păstrez şi pentru la anu’. Închei în schimb mulţumind tuturor celor care m-au ajutat la nevoie cu un link, o idee, o critică, sau un comentariu la articole. Mulţumiri speciale datorez şi partenerilor la evenimentele de pe site, fără de care nu aş fi reuşit să organizez concursurile.

Sper să fiţi alături de mine în continuare, şi să mă iertaţi dacă nu voi fi întotdeauna la înălţimea aşteptărilor.

Atelierul Nazdravanilor, editia a cincea

Atelierul Nazdravanilor

A cincea ediţie a Atelierului Năzdrăvanilor va fi găzduită sâmbătă, 12 noiembrie 2011, de Grădiniţa – After School "Cuibuşorul Zânelor", (vezi detalii). Activităţile de modelaj se vor desfăşura între orele 11:00-13:00.

Copiii vor avea ca temă în prima parte a evenimentului decorarea unor obiecte folosind plastilină uşoară Daco. Toate materialele necesare realizării cerinţelor sunt asigurate de organizator, iar plastilina este pusă la dispoziţie de magazinul online DacoMag.

Atelierul Năzdrăvanilor este un exerciţiu în cadrul căruia toţi învăţăm să lucrăm şi să evaluăm obiectiv, iar acest efort este răsplătit printr-o diplomă şi un cadou oferit de organizatori.

După o scurtă pauză, în cea de-a doua parte a activităţii, aceiaşi copii vor deveni membri ai juriului şi vor acorda puncte lucrărilor realizate.

Câştigătorii vor primi multe aplauze, iar DacoMag şi Talente de Năzdrăvani vor oferi premii tuturor participanţilor.

Pot participa la eveniment copii din grupa mare şi pregătitoare, precum şi şcolari din clasele primare. La Atelier vor fi prezenţi cel mult 12 de copii, care se vor înscrie până la data de 11 noiembrie 2011 la adresa admin@talentedenazdravani.eu. Taxa de participare este de 34 lei de copil.

Evenimentul este organizat de portalul Talente de Năzdrăvani, în colaborare cu:

    Gradinita Cuibusorul Zanelor

Pentru orice întrebări referitoare la eveniment, folosiţi vă rog formularul de contact din această pagină.

Afişul evenimentului este disponibil în format A4 aici.


Ediţiile precedente: 1, 2, 3, 4.

Mali, fetita noastra

Daa… de azi mai am o fetiţa! Hamsteriţa noastră şi-a luat în primire căsuţa de dimineaţă. Şi… o cheamă Mali. Este rezultatul a două ore de certuri şi lupte. Dar am rămas fermă pe poziţie, şi fiecare a ales o silabă. Iris pentru că e prima sărbătorită, Andrei al doilea.

Copiii nu mai aveau răbdare, şi, s-o spunem pe-aia dreaptă, nici eu. De o lună cautăm, ne documentăm, Iris deja făcea AMR până la ziua ei şi îmi reamintea că nu a sosit cadoul, aşa că, gata, m-am trezit cu noaptea în cap, am dus copilul la grădi şi am plecat la Mihnea, să o iau pe Mali. O alesem doar din poze, şi abia aşteptam s-o văd. I-am cunoscut şi părinţii :), şi am luat-o de lângă frăţiorii ei. Era singura portocalie, şi nouă ne-a plăcut tare tare mult. Pe metrou a fost foarte agitată, aşa că mi-am făcut curaj şi am ţinut mâna în cutie. S-a încălzit, s-a linişit şi a adormit. Am adus-o acasă şi i-am dat drumul în cuşcă. S-a îngropat repede în talaş, apoi a scos capul şi a explorat cuşca. Pe roată nu s-a suit, în schimb mare succes a avut cartonul de la hârtia igienică.

A venit Andrei de la şcoală… a aruncat ghiozdanul şi a năvălit lângă cuşcă. Mali abia adormise, dar ţi-ai găsit… a vrut musai s-o vadă. El, care de obicei nu pune mâna pe animale, a reuşit s-o atingă. Cu chiu cu vai a stat să i se urce pe mână. După-amiază i-am construit din cuburi un castel-labirint.

Iris a stat la grădi ca pe jar. Cum am intrat în clasă a sărit de la măsuţă: A venit? A venit? Aproape că a alergat acasă, s-o vadă, s-o atingă. S-au dus pe apa sâmbetei zilele de instructaj, cum o lăsăm în cuşcă să se obişnuiască… ţi-ai găsit. Noroc cu castelul de cuburi, că putem să ne jucăm cu ea. Îi construim labirinturi noi. I-am lăsat la îndemână câteva alune şi seminţe, şi am avut plăcerea să o vedem ronţăind. Iris cred că nu se mai ridică de lângă ea… E aşa micuţă!!

A urcat pe roată, şi era cam derutată… în schimb Iris, lângă ea, "alerga" să-i arate mişcarea…

Va împlini două luni chiar de ziua Irisucăi. Şi eu trebuie să mă pregătesc de două torturi…

Mali, hamsterul nostruMali, hamsterul nostruMali, hamsterul nostru

PS: Normal, Mali ne-a lăsat şi două amintiri mici în timpul jocului. Mamiii, a făcut kk!! Şi? E hamsterul meu? S-au conformat copii, au luat hârtie igienică, au dus kk la toaletă. Probabil curăţenia în cuşca pe mine pică, dar măcar la joacă se descurcă ei.