O viata poate depinde de… mine

Aceasta e concluzia cu care am rămas după cursul de prim ajutor de ieri seară, desfăşurat în Bucureşti în cadrul campaniei "Salvez.ro. O viaţă poate depinde de tine"

Aşteptam cursul de ceva vreme, de fapt de când a început campania şi m-am înscris. Aproape că îmi pierdusem speranţa săptămâna trecută, când am postat ultimul comunicat de presă referitor la activitatea desfăşurată, dar uite că aşteptarea nu a fost prea lungă. Primul modul a fost foarte fain, sper din tot sufletul că voi apuca şi un al doilea modul, tot în cadrul campaniei. Mulţumesc lui Robert, şi lui Cristi, pentru toate explicaţiile oferite, şi celor de la Asociaţia React, pentru eforturile depuse în cadrul campaniei.

Acum să vă povestesc cum a fost… În primul rând, atmosferă caldă şi primitoare, de care aveam nevoie mai ales tinând cont de gerul de afară. Se socializează greu, lumea e încă congelată. Dar ne dezgheaţă unul din cursanţi, care pare a le şti pe toate, şi pentru moment m-am tot întrebat de ce-a mai venit. Facem cunoştinţă cu Ana şi Charlie. Ana este manechinul pentru a exersa resuscitarea în caz de stop cardiorespirator, Charlie e pentru manevra heimlich.

În primul rând, am început cu apelurile la 112… când suni la 112 dacă vezi un om căzut pe stradă? Dacă l-ai zărit din autobuz? E posibil să n-aibă nimic, şi să fie un apel fals. Suni când eşti convins că are nevoie de ajutor. Campania salvez.ro tocmai asta încearcă, să reducă cele 75% de procente apeluri false la 112.

Să reiau, pe scurt – şi sper corect, informaţiile date de Robert şi apoi de Cristi. Vezi un om căzut pe stradă. Nu suni la 112 şi pleci. Te asiguri că te poţi apropia în siguranţă: nu sunt cioburi, fire de curent, sau cine mai ştie ce obiecte zburătoare. Nu eşti în siguranţă, nu te apropii. Nu e cazul să faci pe eroul şi să fii următoarea victimă. Valabil în cazul oricărui incident.

Îl strigi şi îl scuturi un pic de umeri, poate răspunde. Nu-l plezneşti, nu-l zgâlţâi. Constaţi că nu răspunde, strigi după ajutor. Decât singur, mai bine în doi. Şi poate apare cineva. Altfel eşti pe cont propriu. Acum nu trec la termeni tehnici, şi dacă greşesc să mă iertaţi, dar medicina n-am făcut-o. Facem extensia capului, dacă aşa se numeşte mişcarea aceea de a-i lăsa capul pe spate şi a-i întinde gâtul. Găsiţi pe site la salvez.ro manevrele. Verificăm să nu aibă ceva în gură- dacă are, trebuie scos. Ideal e să protejaţi degetul cu o batistă. Descheiaţi bluza. Nu are nimic în gură, ascultăm respiraţia cu urechea, şi cu ochii îi privim pieptul dacă se mişcă. În interval de 10 secunde ar trebui să apară o respiraţie. Dacă nu apare, e în stop cardiorespirator, şi acum e momentul când suni la 112… îţi cer ei toate datele, dar important e să le spui că victima nu respiră. Cu puţin noroc, în 5-10 min. un paramedic va fi lângă tine. Dar până atunci singura şansă a respectivului eşti tu… cel care l-a găsit. Cu fiecare minut şansele lui scad cu 10%, aşa că nu sta prea mult pe gânduri, nu se ştie de când e acolo. Începi masajul cardiac… 30 de apăsări corecte, căci, dacă nu le faci bine, le faci degeaba. Şi nu e uşor, mai ales că presupune să-i cam desprinzi coastele de stern. Eu personal înţepenesc când vine vorba de oase rupte, cred că mai repede i-aş face direct pe inimă decât să simt cum se rup oase sub mâna mea. Şi sper că paramedicii sosesc repede, că după un minut eram cam obosită, nu vreau să mă gândesc cum e să faci asta 10 minute. După 30 de apăsări, urmează două respiraţii, pe care, dacă alegi să nu le faci, nu te opreşti din masaj. Apropo, apăsările trebuie să fie la o treime din înălţimea sternului.

Momentul a fost foarte fain, am exersat toţi. Ba a fost chiar amuzant când Ana a ajuns pe mâna domnului a-toate-cunoscător. Manechinul a ajuns cu sternul lipit de coloana vertebrală, coastele cred că s-au rupt şi au avut mari şanse să perforeze plămânul, aşa că, dacă a ieşit din stopul cardiorespirator, în mod sigur are hemoragie internă.

Salvez.ro

Am trecut apoi la Charlie. "El" e mare gurmand. A mâncat cu poftă, şi a aspirat un bol alimentar. Se scoală de la masă tuşind, cu mâinile la gât, semn că s-a înecat. "Eu", persoană săritoare, trebuie să-l ajut. Manevra făcută corect şi la timp poate salva în 99% din cazuri. Şi, cum se întâmplă pe la toate casele, e un lucru bine de ştiut. Păcat că nu-mi pot acorda singură primul ajutor… uneori aş avea mare nevoie de cineva care să ştie că nu e ok să-i cari bietei victime pumni în spate, cu nemiluita, şi că trebuie lovit între omoplaţi, dar nu cu impact direct. Aici domnul pomenit mai sus l-a aranjat pe Charlie cu ceva leziuni la coloană, asta până să-i scoată bolul alimentar. Ce mai conta dacă paraliza, el oricum se sufoca. Dacă nu merge, trebuie făcută celebra manevră de apăsare pe abdomen. Numai că nu se face oricum… dacă nu apeşi unde trebuie, iarăşi o faci degeaba. Presiunea trebuie exercitată la jumătatea distanţei dintre buric şi golul acela de sub stern. Dezbraci victima dacă e nevoie :), cauţi buricul… Pe Charlie l-am salvat din prima. Am uitat să menţionez, se alternează cinci lovituri, cu cinci apăsări. Şi ar fi bine să vă reuseaşcă, căci dacă victima se sufocă, intră în stop cardiorespirator, şi ajungeţi la manevrele de la începutul articolului.

Acum sincer sper să nu fie cazul vreodată să aplic ceea ce am învăţat. Sau cel puţin nu cu persoane cunoscute. Vă recomand cursurile, şi, dacă nu aţi citit până acum, celelalte articole despre campanie.

Baba Iarna intra-n sat (Otilia Cazimir)

Baba Iarna intra-n sat, de Otilia Cazimir

A trimis înainte câteva zile cu adevărat geroase pentru (încă) o lună de toamnă. Ba chiar şi câţiva fulgi răzleţi. Şi, ne place sau nu, Baba Iarnă a intrat de-adevăratelea la noi în oraş. Aşa mi-am amintit de una din cărticelele luate astă vară, Baba Iarnă intră-n sat, de Otilia Cazimir. Sunt sigură că multe poezii le ştiţi deja, fără să i le atribuiţi neapărat autoarei.

Cuprinsul lucrării este împărţit în două categorii, poeziile fiind pentru cei mai mititei, sau pentru cei mai măricei. Găsim astfel în volum:

  • Ninge!
  • Baba Dochia
  • Scrisoare
  • La drum
  • Uite, vine Moş Crăciun!
  • Mâţişorii
  • A-nflorit o păpădie
  • De pe-o "Bună-dimineaţă"
  • Pentru tine, primăvară
  • Tânţarul şi avionul
  • Gospodina
  • Puişorul cafeniu
  • Un cămin de păsărele
  • Un mieluţ cu zurgălău
  • Greu la deal Şi greu la vale!
  • Hultanul
  • Cântecul piţigoiului
  • Călăreţul
  • Pentru-o fată mitică: Ca să adoarmă; Vine Ene pe la gene; Pentru ce să-ţi fie frică?
  • Şase cântece pe motive populare ruse: Trei răţuşte; Moş-Andruşca; Motănaş-motănel; Vulpea cizmăriţă; Alb-iepuraş; Cântec de leagăn
  • Ghici! Ghici! Ghici!: Cum o cheamă?; Zi-i pe nume!; Cine nu-l cunoaşte?; Cine-i oare?; Ce să fie?

Baba Iarna intra-n sat, de Otilia Cazimir

Pentru cei măricei,

  • Raţa sfădăuşă
  • Cucurigu! Cotcodac!
  • La arat
  • Cârtiţa şi tractorul
  • Ciocârlanul
  • Lăstunul
  • O poveste c-un dulău
  • Două fete din vecini: În poiană; Popasul; Cumătra vulpe; Unde-s mulţi, puterea creşte
  • Un pisoi de porţelan stă de vorbă c-un motan
  • La iepusi
  • Promoroaca
  • Doi voinici
  • Baba Iarnă intră-n sat
  • Jucării: Bunica; datoria fetelor; Gospodina; Fetiţa alintată
  • Harnică!
  • Ariciul Împărat

Baba Iarna intra-n sat, de Otilia Cazimir

Lucrarea are 60 pagini, format A5 mărit, ilustrate cu desene frumoase, cum întâlneşti din ce în ce mai rar în lucrările pentru copii. Ar fi arătat ţi mai bine pe o hârtie lucioasă, nu normală, de tipar.

12.846315383911 13.128786087036 eMAG Cautare
elefant.ro
Librarie.net
elefant.ro
eMAG.ro
libris.ro
Librarie.net
eMAG.ro
libris.ro
Librarie.net

Biblioteca Năzdrăvanilor

Spectacolul campionilor Tenis10 se apropie

Uneori, pentru adultii care nu au suficienta imaginatie incat sa recunoasca sarpele boa mistuind un elefant, terenul de tenis este asemenea palariei povestitorului din Micul Print: un dreptunghi incadrat de linii albe, cu o plasa inalta la mijloc, deasupra careia trebuie lovite mingile, in spatiul delimitat regulamentar, pentru a puncta. Copiii insa dau la o parte contururile in relief si trec in culisele povestilor, acolo unde nimic nu e previzibil si unde incredibilul devine firesc. Terenul de tenis nu e o suprafata de concurs, ci lumea unui basm cu eroi, in care imaginatia transforma unghiurile si procentajele specifice ale sportului in fabuloase instrumente de joaca. Fiecare lovitura construieste un puzzle, mereu altul, a carui structura finala depinde de cine aseaza cu cea mai mare inspiratie piesele decisive. 

Tenis10 La Tenis10, sute de puzzle-uri au fost create si refacute, in fiecare weekend, in cadrul celor 90 de competitii desfasurate in sezonul outdoor. Iar micii jucatori care au colectionat cele mai multe medalii pentru jocul lor de-a imaginatia, combinand toate piesele tactice si creative care sa-i ajute sa compuna tabloul perfect al victoriei, vor  participa la competitia de gala a finalului de an, Turneul Campionilor, programat sa se desfasoare in luna cadourilor, pe 3 decembrie, la CS Dinamo, in Bucuresti.

Sunt asteptati sa participe (pe baza de invitatie) toti jucatorii Tenis10 care, in acest sezon, au castigat cel putin o medalie de campion la categoria la care joaca in prezent, precum si cei care au castigat cel putin un turneu la o categorie de joc inferioara, dar care n-au jucat mai mult de un turneu la categoria de joc imediat superioara.

Pentru incurajarile de pe margine, insa, lista este deschisa tuturor celor care “au spiritul de campion in inima”, cum spunea marea campioana americana Chris Evert, fosta Nr. 1 mondial.
Mai multe detalii referitoare la competitie, regulamentul precum si lista jucatorilor sunt disponibile pe site-ul Tenis10. 
Urmareste site-ul www.tenis10.ro  pentru a fi la curent cu toate noutatile despre micii campioni!

Iar daca vrei ca si micutul tau sa devina campion intr-o buna zi, chiar daca nu a incercat pana acum tenisul sau a avut un inceput timid in acest sport, in cadrul Tenis10 poate lua lectii gratuite in prezenta unui instructor. Vezi aici cum il poti inscrie la prima lectie de tenis. Gratuita!

Tenis10

Despre Tenis10

Intr-un context in care prima experienta a copiilor cu tenisul era pana acum,  de cele mai multe ori, coplesitoare, MPG a lansat in Romania proiectul Tenis10, prin care ii incurajeaza pe cei mici sa descopere tenisul ca un sport usor, distractiv si sanatos. Desfasurat cu sprijinul Federatiei Romane de Tenis (FRT), Tenis10 ia in calcul cateva principii simple, prin care copiii cu varsta intre 4 si 10 ani se orientează catre tenis, iar cu ajutorul unor antrenamente si competitii specifice raman atasati acestui sport si fac primii pasi spre a deveni campioni.

Tenis10 are la baza doua componente esentiale: pe de o parte metodele specifice de antrenament, insotite de echipamentul adecvat varstei si abilitatilor fiecarui copil, iar pe de alta parte sistemul competitional, conceput sa completeze primele elemente. Altfel spus, copiii vor juca tenis pe terenuri mai mici, cu rachete mai scurte si mingi mai usoare, in cadrul unor competitii al caror sistem de scor genereaza partide cu durata redusa. In consecinta, primele experiente pe terenul de tenis de care cei mici vor avea parte vor fi lipsite de efortul exagerat care pe cei mai multi ii indeparta pana acum de acest sport.

Conform normelor Federatiei Internationale de Tenis (ITF), Tenis10 inglobeaza trei stagii de joc (Rosu, Portocaliu si Verde), concepute pentru a-i ajuta pe copii sa progreseze. Pe masura parcurgerii lor, dimensiunile terenului, lungimea rachetelor si viteza mingilor cresc, pana cand jucatorul avanseaza catre tenisul standard.

Tenis10 in 2011
Copii inscrisi: >1400
Cluburi de tenis oganizatoare de competitii: 43
Orase care au gazduit competitii Tenis10: 27
Turnee organizate in perioada mai – octombrie: 120

Turneele vor continua si pe durata iernii, in perioada noiembrie 2011 – februarie 2012 urmand sa aiba loc inca aproximativ 30 de competitii dedicate copiilor cu varsta intre 4 si 10 ani.

Tenis10

(Comunicat de presă, 17 noiembrie 2011)

Bufnite din ghinde

Nu ştiu de ce, eram sigură că, aşa, tocmai când am decis că trec la decoraţiuni de iarnă, mă mai împiedic de toamnă… Săptămâna aceasta le-am dat copiilor ultima temă de toamnă la concurs. Trebuie să folosească cât mai creativ cu putinţă două coşuleţe de ghindă, într-un colaj. Încă nu avem nimic la expoziţie, dar le veţi găsi aici.

Căutând de dimineaţă o imagine cu ghinde, pentru a ilustra temporar tema săptămânii, am dat peste acest articol, şi nu m-am putut abţine. Am aşteptat-o pe Iris, să ne jucăm amândouă, căci singură nu prea are haz. Nu decupează ea chestii fine, dar lipeşte cu atenţie. Mai ales ochişori mobili. Ne-am tot dat amândouă cu părerea, căci nu am vrut să lucrăm cu fetru, ci cu hârtie eva. Apropo, n-am citit nici tutorialul, ne-am apucat doar uitându-ne la poze. Prima versiune a avut ochi mobili foarte mici. Idee bună, dar rezultat slab. Semăna a pui, dar era departe de răpitoare de noapte. La a doua încercare, am mărit ochii. Mai bine, dar nu destul.

Şi cum voiam musai să iasă bufniţă, mi-am amintit de măştile de anul trecut, aşa că am lipit ochii pe o bucată de carton negru, am decupat cu grijă nişte sprâncene arătoase. A ieşit ok. Apoi a găsit Iris punga cu fulgişori, şi am completat pasărea. Acum măcar seamănă. Am pus-o de test lângă hamster, şi nu reacţionează. Dar tot aduce a bufniţă.

Dacă vă place, încercaţi. Sunt un pic migăloase, dar rezultatul e simpatic.

Bufnita confectionata din ghinde

Atelierul de creaţie

Concursul de creatie Primul fulg de nea


Rezultatele concursului | Creatiile copiilor


Concursul Toamna la noi acasa

Calendaristic iarna soseşte abia peste două săptămâni, iar astrologic – la încheierea acestui concurs. Primii fulgi de nea şi-au făcut apariţia pe ici-colo, şi îi întâmpinăm cu aceeaşi bucurie cu care deschidem fereastra în dimineaţa primei ninsori.

Concursul din această iarnă se adresează preşcolarilor şi şcolarilor mici, care, cu puţină imaginaţie, vor confecţiona un cadou original de Crăciun: un tablou reprezentând un peisaj de iarnă. Concursul se va desfăşura în lunile noiembrie-decembrie 2011.

Programul concursului:

  • 4 decembrie 2011 : se afişează pe această pagină creaţiile participante şi poate începe votul pe pagina dedicată fiecăreia. Creaţiile care intră în concurs după această dată nu vor beneficia de perioadă de graţie pentru strângerea voturilor.
  • 17 decembrie 2011, ora 24:00: se încheie votul publicului.
  • 24 decembrie 2011: anunţarea câştigătorilor.

Creaţiile pot fi înscrise în concurs până la data de 15 decembrie 2011, inclusiv.

Condiţiile de realizare:

– tema creaţiei: un tablou de iarnă, cu peisaj în acuarelă şi ramă confecţionată manual pe tematica de Crăciun.
– dimensiune: creaţia nu va fi mai mare de 50x50x50cm. Va fi scanată sau fotografiată, iar în cea din urmă situaţie vor fi trimise cel mult trei fotografii care să pună în evidenţă realizarea, sau, opţional, un filmuleţ (folosiţi www.transfer.ro pentru a trimite fişierul, şi menţionaţi linkul de transfer în mailul de înscriere, mail care conţine obligatoriu şi o poză). Nu vor fi acceptate în concurs imagini neclare, mişcate, întunecate, care să nu ofere o imagine corectă a ansamblului. De asemenea, dimensiunea minimă a imaginii acceptate este 800×600 pixeli. Organizatorul îşi rezervă dreptul de a refuza înscrierea unei creaţii în concurs.
– materialele: nu vor fi folosite materiale finisate din comerţ, cu aceeaşi destinaţie (rame de tablou gata confecţionate). Toate elementele trebuie confecţionate manual şi asamblate. Peisajul va fi realizat integral în tempera sau acuarelă. Organizatorul îşi rezervă dreptul de a nu accepta în concurs creaţiile ce nu respectă regulile de confecţionare. Dacă aveţi nelămuriri asupra unui element, cel mai bine întrebaţi, folosind formularul de contact din subsolul articolului.

Poate participa la acest concurs orice copil, la grădiniţă sau la şcoală, cu vârsta între 4 şi 12 ani, cu o singură creaţie individuală. În cazul grupurilor care participă sub coordonarea unui cadru didactic, numărul maxim de copii care pot fi înscrişi este de 3. Premiile vor fi expediate numai la adrese de pe teritoriul României, iar participanţii din străinătate sunt rugaţi să aibă în vedere acest aspect.

Ţin să menţionez că este un concurs pentru copii, iar câştigul fiecăruia dintre participanţi va consta în deprinderile dobândite pe parcursul realizării temei, şi nu din observarea la lucru a părinţilor, educatorilor sau învăţătorilor.

Pentru înscrierea în concurs trimiteţi un mail la admin@talentedenazdravani.eu care să conţină numele complet, vârsta copilului, localitatea de domiciliu, imaginea sau imaginile creaţiei, precum şi o scurtă descriere a acesteia şi a modului de realizare (sau un link, dacă a fost prezentată pe blogul personal).

Premiile acestui concurs sunt oferite de magazinul online „DacoMag” şi constau în vouchere ce pot fi consumate în magazin.

Premiul „Cel mai frumos peisaj de iarnă „
Un voucher „DacoMag” în valoare de 60 ron.

  • se acordă participantului a cărui creaţie acumulează cel mai mare punctaj în urma centralizării votului juriului la categoria „cel mai frumos peisaj în acuarelă”.

Premiul „Cea mai frumoasă ramă de tablou „
Un voucher „DacoMag” în valoare de 60 ron.

  • se acordă participantului a cărui creaţie acumulează cel mai mare punctaj în urma centralizării votului juriului la categoria „cea mai frumoasă ramă confecţionată „.

Premiul de popularitate
Un voucher „DacoMag” în valoare de 40 ron.

  • se acordă participantului care acumulează în perioada 4-17.12.2011 cele mai multe puncte pe pagina dedicată creaţiei sale din timpul concursului.
  • nu pot participa la această categorie câştigătorii premiilor de popularitate din ediţiile precedente ale concursurilor „Talente de Năzdrăvani”.

Cinci premii oferite prin tragere la sorţi. Fiecare premiu constă într-un voucher „DacoMag” în valoare de 20 ron.

  • se acordă participanţilor la concurs, extraşi la tombolă, cinci la număr, alţii decât cei care au obţinut deja un premiu.

Un voucher este valabil pentru o singură comanda, şi nu poate fi preschimbat în bani. În cazul unei comenzi sub valoarea voucherului, diferenţa nu se restituie. Premiile beneficiază de livrare gratuită.

 În cazul în care câştigătorul unui premiu nu îl va revendica în termen de trei zile de la anunţarea rezultatului, premiul va fi atribuit următorului clasat. În caz de egalitate la puncte între concurenţi, se va hotărî prin tragere la sorţi ordinea acestora.

Votul publicului va fi cel care va hotărî către cine va pleca premiul de popularitate.
Va fi declarată câştigătoare creaţia care va strânge, pe pagina dedicată, cele mai multe comentarii. Pentru a fi validat ca punct, un comentariu trebuie să îndeplinească simultan următoarele două condiţii:

  1. Foloseşte un IP unic pentru a adăuga un comentariu (se poate vota o singură dată de pe un calculator sau dintr-o reţea care foloseşte acelaşi IP). Mesajele (comentariile) ulterioare, care apar cu acelaşi IP, nu vor fi aprobate (o altă adresă de mail, folosită la adăugarea comentariului, de pe acelaşi calculator, nu ajută la validarea acestuia).
  2. StropiComentariul este însoţit de un click  pe contorul de vot (cel cu picături de culoare, de la finalul fiecărui articol.) Dacă IP-ul nu este înregistrat de contor, înainte sau imediat după adăugarea mesajului, comentariul nu este aprobat. Voturile doar pe contor, fără a fi însoţite de comentariu, nu vor fi numărate.

Nu vor fi aprobate pe paginile dedicate fiecărui participant decât mesajele la obiect, şi care îndeplinesc simultan cele două condiţii de mai sus. Pentru orice alte comentarii sau întrebări, vă rog folosiţi această pagină şi formularul de contact de mai jos.

Juriul care va hotărî acordarea celor două premii ( „Cel mai frumos peisaj de iarnă ” şi „Cea mai frumoasă ramă de tablou) va fi alcătuit din copiii care au participat la probele săptămânale ale concursurilor „Talente de Năzdrăvani” sau la evenimentele speciale organizate. Un „jurat” va alege pentru fiecare categorie 10 creaţii şi va adăuga pe acest subiect un mesaj între 16 şi 23 decembrie 2011. Lucrările alese vor primi câte un punct. O lucrare poate fi punctată la ambele categorii. În cazul în care un jurat este şi participant la concurs, nu-şi va putea puncta propria lucrare. Membrii juriului vor fi anunţaţi pe mail, iar mesajul va trebui adăugat cu adresa de mail la care au primit instrucţiunile, altfel punctele nu vor fi luate în considerare.

Pentru prima dată vom răsplăti efortul copiilor de a juriza creaţiile în concurs. Un voucher „DacoMag” în valoare de 20 ron va fi acordat prin tragere la sorţi, la care vor participa toţi copiii invitaţi să jurizeze şi care şi-au exprimat votul în această pagină.

Mult succes tuturor participanţilor!

Pentru cadrele didactice care doresc să încurajeze participarea copiilor la astfel de activităţi, am pregătit separat un banner al concursului, în două variante: prima se poarte printa, de aici, iar a doua poate fi afişată pe blogul grupei/clasei, în cazul în care acesta există. Codul este:

<a href=”http://talentedenazdravani.eu/promo.htm” target=”_blank” title=”Talente de Nazdravani”><img src=”http://talentedenazdravani.eu/img/promo/concursuri160x160.gif” alt=”Talente de Nazdravani” border=”0″ title=”Talente de Nazdravani” /></a>

Concursuri precedente: Toamna la noi acasă, Vine Iepuraşul!,  Brăduţul meu specialToamna prin ochi de copilLumea mea cea mică.


Lucrari in concurs


1. Alexandru D., Casin, 8 ani
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


2. Andra Ioana I., Piatra Neamt, 4 ani
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


3. Razvan Viorel U., Satu Mare, 8 ani.
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


4. Ioana-Alessia S., Cluj-Napoca, 4 ani
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


5. Ioana H., Iasi, 8 ani
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii pentru această creaţie


6. Ana Miruna M., Bucuresti, 6 ani
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


7. Maria Alexia P., Bucuresti, 5 ani
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


8. Katia N., Bucuresti, 4 ani
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


9. Laura H., Iasi, 6 ani
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


10. Ariadna C., Radauti, 5 ani
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


11. Radu V., Slobozia, 7 ani
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


12. Roxana Maria V., Slobozia, 4 ani
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


13. Giulio Cristian O., Pitesti, 7 ani
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


14. Raluca P., Bosanci, 6 ani.
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


15. Laura T., Bosanci, 5 ani.
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


16. Ioana D., Bosanci, 4 ani
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


17. Dragos Mihai B., Caracal, 10 ani
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


18. Cosmin A., Cucorani, 10 ani
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


19. David L., Cucorani, 10 ani
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


20. Mihaela Alexandra M., Calarasi, 9 ani
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


21. Monica M., Calarasi, 9 ani
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


22. George Vlad S., Calarasi, 9 ani
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


23. Gabriel Sebastian S., Suceava, 6 ani
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


24. Adina Maria U., Subcetate, 5 ani
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


25. Selina B., Bucuresti, 4 ani
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


26. Maria Ruxandra F., Bucuresti, 4 ani
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


27. Denisa R., Ipotesti, 10 ani
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


28. Iulia C., Ipotesti, 10 ani
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


29. Teodora Sabina L., Ipotesti, 10 ani
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


30. Radu G., Bragadiru, 7 ani
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


31. Eduard H., Cucorani, 8 ani
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


32. Cristiana B., Muncelu de Sus, 9 ani
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


33. Valentina I., Rosiorii de Vede, 5 ani
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


34. Alexandru C., Rosiorii de Vede, 5 ani
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


35. Silvia F., Rosiorii de Vede, 5 ani.
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


36. Andrei R., Craiova, 9 ani
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


37. Catalina M., Rosiorii de Vede, 5 ani
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


38. Alexandra V., Cobadin, 10 ani
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


39. Bianca M., Slobozia, 4 ani
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


40. Andrei Horia H., Iasi, 5 ani
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


41. Costin Theodor C., Telega, 9 ani
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


42. Denis T., Telega, 9 ani
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


43. Valentin C., Telega, 9 ani
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


44. Victor T., Urziceni, 6 ani
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


45. Alexandru M., Slobozia, 5 ani
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


46. Serena Maria R., Raducaneni, 6 ani
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


47. Alexia Ionuta B., Barlad, 7 ani
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


48. Andrei G., Bragadiru, 9 ani
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


49. Andreea Alexandra C., Bucuresti, 7 ani
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


50. Federica M., Toporu, 10 ani
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


51. Daniele M., Toporu, 6 ani
Tablou de iarna cu rama confectionata manual Vezi detalii şi votează această creaţie


www.dacomag.ro

Sus

Paj de toamna din aluna

Constat de câteva zile că pe blog sosesc din ce în ce mai mute persoane în căutarea decoraţiunilor de iarnă, fulgilor de nea şi ornamentelor de Crăciun. E abia jumătatea lui noiembrie, şi sunt căutaţi oamenii de zăpadă… m-am hotărât aşadar să spun adio proiectelor de toamnă (deşi dacă mai găsesc o idee faină voi reveni.) Subiectul de adio este unul în tranziţie, de la materiale de toamnă la ornamente pentru pomul de iarnă.

Aştetam de mult să primesc de la bunici o parte din recolta de alune de pădure, de la alunul din spatele casei. Alaltăieri a sosit săculeţul cu alune. S-au bucurat şi copiii, şi hamsterul nostru, care adoră alunele! Şi eu, căci nu găseam deloc alune în coajă pentru o idee ce stătea de mult pe listă.

Materiale necesare:

  • o alună de pădure
  • o bilă de lemn mai mică decât aluna
  • hârtie creponată, fetru, lipici, glitter, decoraţiuni mici.

Proiectul presupunea să lipeşti bila de alună, apoi firul de susţinere să fie trecut prin pălărie. Eu am preferat să desfac cu grijă aluna, era un pic crăpată şi am folosit un cuţit. Am mâncat miezul delicios, jumate eu, jumate hamsterul (şi o mai consideram nebună pe cucoana din Bubico). Am legat firul de nylon în două, de o bucată de hârtie, am scobit 1mm aluna pe muchia pe unde ar trebui să iasă firul, am pus nodul în interior şi am lipit cele două jumătăţi la loc. Am înşirat şi bila, şi am trecut la hăinuţe. I-am făcut pelerina dintr-o bucată de fetru, şi am făcut floricele mici cu perforatorul de margine. Cum pelerina nu prea stătea închisă, am folosit un abţibild diamant.

Pentru pălărie am decupat un cerc din hârtia creponată aurie. Este un pic mai tare decât cea normală, şi merge modelată. Seamănă un pic a staniol. Din cerc înlăturaţi un sfert, apoi suprapuneţi marginile şi lipiţi în jurul firului de susţinere. Modelaţi pălăria, şi dacă aveţi perforator, adăugaţi o floricică. Am găsit şi un fug, dintre cei păstraţi cu grijă de la raţele sacrificate de bunica astă vară.

Pajul nostru zâmbitor abia aşteaptă să-şi găsească locul în pomul de iarnă de anul acesta.

Figurina de toamna cu aluna de padure

Atelierul de creaţie

Romanii sunt oameni buni

Serios acum, cât de buni, ospitalieri sau amabili sunt românii nu aş putea spune cu certitudine. Dar ce ştiu sigur e că în niciun caz nu poţi spune despre toţi, la un loc, că sunt proşti, păduchioşi şi hoţi! Din (ne)fericire sunt român sau cel puţin aşa m-am declarat acum câteva săptămâni la RPL, şi mă deranjează să mă trezesc aşa, aiurea cu o etichetă de genul ăsta!

Îmi aminteşte senzaţia de greaţă din metrou de la Paris, când urcă un cetăţean român, cu vioara, la cerşit, iar negresa din faţa mea a exclamat cu o scârbă cumplită "les roumains…". Şi mi-a fost mie ruşine. Am început să vorbim în engleză. Iar când a ajuns cu s’il vous plaît lângă mine, i-am zis doar "hai, circulă!", cu aceeaşi furie declanşată de grimasa franţuzoaicei.

Dar nu ştiam că etichetele ne-au ajuns din urmă şi pe net. Nu am căutat niciodată pe net "românii sunt…", şi nu mi-a venit să cred când am văzut rezultatele date de google. Chiar sunt atât de frecvente căutările astea negative? Ok, atunci, dacă chiar trebuie, o să căutăm şi noi "românii sunt deştepţi". Campania Deşteaptă-te române şi pe internet este din câte văd iniţiată de eternul clasic baton de ciocolată "ROM". Felicitări pentru iniţiativă, şi pentru ideile originale cu care au ieşit în ultimul timp pe piaţă.

Aşadar, două cerinţe. Prima, pentru toţi cititorii: daţi măcar un "search" pe google, în ce limbă doriţi, cu "romanii sunt destepti". A doua, pentru cititorii cu blog propriu, daţi un click aici. După ce veţi citi, veţi întelege şi de ce.

Idei de jucarii pentru cadourile de Craciun

Sincer, îi mai auziţi pe cei mici vorbind despre altceva decât despre Moş Crăciun? La noi nu ştiu cum se face, dar una-două, vine vorba de respectivul individ. Tot depănând ei amintiri, constat că sunt încă vii cele de anul trecut, şi destul de proaspete cele din anii anteriori. Încă n-au început să uite.

Anul acesta nu ne vom întâlni cu Moşul la şcoală. Doamna este foarte supărată pe ei, se pare că mulţi dintre băieţi mai ales au o problemă cu urechile, le intră pe una, le iese pe cealaltă. Aşa că, pentru "merite deosebite la învăţătură şi purtare exemplară", serbarea de Crăciun a fost anulată. Andrei acum boceşte, că unde se întâlneşte el cu moşul. Păi, dacă esti cuminte, poate la Iris la grădi. Deşi, la cât e şi grupa lor de liniştită, nu mare mi-ar fi mirarea să nu dea moşul nici pe la ei. În schimb vine la tati la servici.

Dar… marea problemă rămâne moşul de acasă. Cum nici eu nu dau pe-afară de încântare când număr faptele bune de anul acesta, am decis că anul acesta nu îi voi trimite scrisorile lor. Să le aducă Moşul ceva, orice, dacă va considera de cuviinţă că merită. Fratele lui, Moş Nicolae, sper că şi-a făcut provizii serioase de nuiele.

Din experienţa anilor trecuţi, dacă vreau să-i surprind cu o jucărie deosebită, trebuie să mă pregătesc din timp, înainte de lichidarea stocurilor. Şi cum jucăriile de prin supermarketuri le cam ştiu şi ei, rămân magazinele online. Dacă tragi linie şi aduni de câte cadouri ai nevoie, socotind numai cei doi moşi şi numărul de copii, fini, nepoţi etc., ai toate şansele să prinzi o ofertă sau transport gratuit. Doar să ai la îndemână un dulap cu cheie, sau o debara la birou unde să le păstrezi in sigurantă.

Şi cum tot nu am somn, am dat iama printre rafturile virtuale. Încă nu m-am hotărât, dar am zis să fac o listă, poate este de folos şi altora.

Magazinul Jucării din lemn.
Aici aveţi 5% reducere dacă folosiţi în comandă codul TLNZ-5-2011. Pentru că trebuie să caut de la 2+ la 9+, variantele sunt multe…

[Mozaic cristal mic (cu piese de 1,5 cm)] [Pictura pe sticla Design Studio] [Design Studio: Set de pictura Flower Bouquet] [Set de desenat albinuta Maja][Set clasic de tricotat][Set tablou de nisip - VACUTA] [FRESCO - Set tablou de nisip - Vrajitoarea cu matura] [FRESCO - Set tablou de nisip - Fantoma jucausa] [FRESCO - Set tablou de nisip - Mos Craciun] [Set de lucru manual - Papusa ALICE] [Set de lucru manual - Papusa POLLY] [Set de lucru manual - Papusa MARIA] [Set de lucru manual - URSULET] [Set de lucru manual - LEU][Set de mulaje istorice - PIRAMIDELE & SFINXUL] [Set de mulaje istorice - TEOTIUAKAN] [Set de mulaje istorice - STONEHENGE] [Set de mulaje istorice - ZIDUL CHINEZESC][Set creativ - Set portelan de pictat] [Paint a Tea Set - Picteaza setul de ceai] [Paint a garden set - Set de gradina pentru pictat][Atelierul de pictura - Pietre fermecate - [Atelierul de pictura - Gradina fermecata -

La preţuri destul de ok găsiţi mai nou şi la emag.ro jucării; de când magazinul s-a extins, cu parteneriate pe cărţi şi jucării, seamănă cu un mall online. Au şi jucării clasice, păpuşi şi trenuleţe, dar eu m-am oprit pe la alt raion. Nu de alta, dar din experienţa ultimilor ani, prefer o zi de Crăciun liniştită, cu un copil înşirând mărgele sau construind…

Sortare, Forme si Culori Sortare, Forme si Culori  2 Jucarii stiintifice Jucarii stiintifice Jucarii stiintifice Jocuri interactive  2 Mozaicuri si Margele Mozaicuri si Margele Mozaicuri si Margele Mozaicuri si Margele Mozaicuri si Margele Mozaicuri si Margele Mozaicuri si Margele Mozaicuri si Margele  2 Mozaicuri si Margele  2 Mozaicuri si Margele  2 Mozaicuri si Margele Mozaicuri si Margele Mozaicuri si Margele  2 Mozaicuri si Margele  2 Mozaicuri si Margele  3


BestKids
. Cu produse mai mult pentru 0-3 ani, se găsesc şi pentru cei mai mari câteva. Pe cele din seria Marble Run le avem deja, dar sunt minunate pentru un cadou, cristalele le-am încercat iarna trecută, şi chiar funcţionează minunea. Cine stie câştigă l-am primit şi noi cadou, este edeal pentru nivelul unu de grădiniţă, chiar şi doi. Din noutăţile de la ei, toate trenuleţele şi produsele Chuggington au 10% reducere în luna noiembrie, la fel ca şi vehiculele de exterior. De asemenea, au şi pachete cu cadouri , păpuşi şi seturi de ceai,

Lexibook Junior - Primul meu Joc ABC

Nichiduta.ro e specializat mai mult pe produse pentru 0-3 ani, dar găsiţi la ei săniuţe, în caz că nu aveţi deja una. Şi cărucioarele pentru păpuşi arată foarte bine.

Dinoland.ro oferă transport gratuit până la sfârşitul lunii noiembrie la comenzile peste 100 lei. Gama de jucării este largă, de la cele interactive, laptopuri pentru copii, până la jucării de exterior.

Apasati aici pentru a vedea imaginea marita Apasati aici pentru a vedea imaginea marita

101jucării.ro are jucăriile clasificate după personajele din filme sau animaţii. Inutil să spun că jumătate din listă îmi este necunoscută, dar dacă pe scrisoarea moşului apare vreun personaj mai ciudat, neidentificabil, verificaţi meniul.

După atâtea idei, încep şi eu ca cetăţeanul… eu, totuşi, cu cine votez?

Aventurile lui Habarnam, Editura Humanitas

Aventurile lui Habarnam, Editura HumanitasCe citeşti acolo?
Habarnam!!

În mod normal răspunsul m-ar scoate din sărite, nu e posibil să citeşti ceva şi să nu ştii ce… dar când stai pe genunchi cu Ave nturile lui Habarnam, răspunsul la întrebare parcă îl dă ciclopul Polifem: Nimeni m-a orbit.

De ziua lui, la 8 anişori, Andrei a primit Aventurile lui Habarnam, ambele volume. Nu de alta, dar am mers pe ideea de „bate şaua să priceapă iapa”, poate-poate se prinde ceva de el şi facem ceva progrese la capitolul cuminţenie. L-am convins cu greu să se apuce de citit. Cartea era aproape numai text, fără poze (maaari, cat pagina, şi 3 rânduri de text dacă se poate), iar acolo unde le găsea, nu erau „colorate”. Degeaba am insistat, i-am spus că povestea lui Nikolai Nosov a stat la baza „Strumfilor”. Dar într-o zi a deschis-o singurel. Şi mare surpriză, mamiii, chiar e amuzantă!! Mda, de ce să-ţi crezi mama pe cuvânt, nu?

Nu l-am urmărit citind nici primul volum, Aventurile lui Habarnam şi ale prietenilor săi, şi nici pe cel de-al doilea, Aventurile lui Habarnam în Oraşul Soarelui. Dar am avut surpriza ca, în momentul în care am împrumutat versiunile audio ale cărţilor să ne povestească el ce se întâmplă. Ba chiar să mă anunţe că apare şi Aventurile lui Habarnam pe lună. De două zile îl ascultăm pe Marian Râlea „citindu-ne” cu vocea sa inconfundabilă aventurile prichindeilor şi prichinduţelor, spre deliciul întregii familii, chiar şi a acelei părţi care nu ştie încă să citească.

Aventurile lui Habarnam, Editura Humanitas

Ce m-a încântat cel mai mult a fost faptul că Habarnam, fiind acum în vârstă de aproape 55 de ani, nu are telefon mobil, iar accesoriile şi invenţiile aflate la dispoziţia lui sunt explicate pe înţelesul celor mici.

Dacă nu aveţi idei ce să strecuraţi „util” pe lista lui Moş Crăciun, cele două volume sunt o variantă pentru şcolari. Iar pentru cei mici, audiobook-ul este minunat. Capitolele sunt înregistrate separat, durează maxim 5 minute, şi sunt minunate ca poveste de seară în serial.

Cele două volume sunt format 17 x 24 cm, cu 240, respectiv 176 pagini. Coperta este color, dar interiorul este printat la o singură culoare.

Biblioteca Năzdrăvanilor

eMAG Cautare eMAG Cautare eMAG Cautare Habarnam
libris.ro
elefant.ro
Librarie.net
eMAG.ro
libris.ro elefant.ro Librarie.net
eMAG.ro
Humanitas
Elefant
LibrarieLibris
eMAG.ro
eMAG.ro
libris.ro
elefant.ro
Librarie.net

O viata poate depinde de tine: salvez.ro

In numai o luna, peste 400 de romani au invatat
sa acorde primul ajutor
la cursurile organizate de Asociatia React si Vodafone Romania

  • In prima luna de la lansarea campaniei, mai mult de 400 de persoane au participat la cursurile de prim ajutor organizate in Bucuresti, Cluj, Piatra – Neamt, Sibiu si Targoviste
  • Cursurile de prim ajutor sunt oferite gratuit de catre Asociatia React si Vodafone Romania in cadrul campaniei „O viata poate depinde de tine”. Persoanele se pot inscrie pe www.salvez.ro
  • Campania „O viata poate depinde tine!” atrage atentia asupra efectelor negative ale folosirii abuzive a numarului 112 si isi propune sa responsabilizeze publicul larg privind acordarea primului ajutor in situatii de urgenta

Cursurile de prim ajutor sunt gratuite si sunt sustinute de catre paramedici SMURD. Pana in prezent au fost organizate cursuri pentru elevi, studenti, dar si pentru publicul larg in orasele Bucuresti, Cluj, Piatra-Neamt, Sibiu si Targoviste. Pana la sfarsitul anului, peste 600 de persoane sunt programate pentru a participa la cursurile de prim ajutor.

In luna octombrie, la numarul de urgenta 112 cele mai solicitate echipaje de interventie rapida au fost echipajele medicale – 58% dintre cazuri, urmate de cele ale politiei , solicitate in  28% dintre cazurii.  De aceea cunoasterea manevrelor si acordarea primului ajutor in cazul unei urgente medicale sunt prioritati care cresc considerabil sansele de supravietuire ale victimei.
Cunoasterea manevrelor de prim ajutor reprezinta o responsabilitate a fiecaruia dintre noi. Ne bucuram ca, intr-un timp atat de scurt, campania a avut asemenea ecouri: mai mult de 1000 de de persoane inscrise la cursuri, peste 20 de solicitari de colaborare primite din partea institutiilor de invatatmant, initiative de replicare a campaniei. Le multumim tutror celor care ne sunt alaturi si transmit mai departe importanta primului ajutor.” a declarat Anca Stefan, presedinte Asociatia React.

„O viata poate depinde de tine!” este unul dintre proiectele noastre cele mai importante pentru ca el contribuie la salvarea de vieti omenesti. Conform statisticilor, accidentele sunt principala cauza a mortalitatii la tinerii cu varsta mai mica de 35 de ani, astfel incat este vitala cunoasterea manevrelor de prim ajutor pentru fiecare dintre noi. Le multumim tuturor celor care au constientizat mesajele transmise de campanie si s-au inscris la cursurile noastre, a declarat Angela Galeta, senior project manager responsabilitate corporativa Vodafone Romania.
In cadrul cursurilor de prim ajutor participantii din orasele in care au fost organizate cursuri au invatat de la paramedicii SMURD masuri de prim ajutor precum resuscitarea cardio-respiratorie, dezobstructia cailor aeriene, bandajarea unei rani, oprirea unei hemoragii, etc.
Persoanele care doresc sa invete principalele masuri de prim ajutor, trebuie sa se inscrie pe www.salvez.ro.

De asemenea, incepand cu luna noiembrie, companiile care doresc sa participe in proiect, se pot inscrie pe www.salvez.ro si echipa mobila „O viata poate deinde de tine!” se va deplasa la sediul organizatiei pentru a oferi gratuit cursuri de prim ajutor angajatilor.

„O viata poate depinde de tine!” promoveaza importanta masurilor de prim ajutor atat in ceea ce priveste accesul rapid la asistenta de specialitate, prin apelarea numarului de urgenta 112, cat si in ceea ce priveste corectitudinea realizarii manevrelor de prim ajutor pana la sosirea ambulantei. Campania a fost lansata de Asociatia React si Vodafone Romania in septembrie 2011.
Campania este concentrata pe cele doua componente, utilizarea corecta a numarului de urgenta 112 si promovarea masurilor de prim ajutor si este sustinuta de doua spoturi TV si un spot radio. Lansat la sfarsitul luniii septembrie, primul spot prezinta importanta cunoasterii masurilor de prim ajutor, iar cel de-al doilea atrage atentia asupra efectelor utilizarii abuzive a numarului de urgenta 112.
Campania „O viata poate depinde de tine!” este organizata de catre Asociatia React si Vodafone Romania in parteneriat cu SMURD, Serviciul de Telecomunicatii Speciale si Ministerul Sanatatii.

PS: eu imi astept cumintica randul, abia astept cursurile.