TimTim-Timy, concurs gratuit pentru prescolari

Fundaţia pentru Ştiinţe şi Arte Paralela 45 organizează, începând cu acest an, concursul gratuit pentru preşcolari TimTim-Timy, în cadrul Proiectului Educaţional Internaţional TIMTIM-TIMY. Concursul este organizat fără niciun fel de taxă pentru copii şi părinţi este al doilea de acest tip organizat sub egida fundaţiei, alăturându-i-se celui pentru şcolarii din clasele I-VIII (COMPER).

Proiectul, ale cărui obiective le puteţi găsi aici, se adresează antepreşcolarilor, preşcolarilor, părinţilor, cadrelor didactice şi altor colaboratori din comunitatea locală.

În cadrul proiectului există două concursuri, desfăşurate în paralel, unul pentru antepreşcolari şi şcolari, al doilea pentru cadrele didactice.

Concursul internaţional de activităţi integrate pentru antepreşcolari şi preşcolari TIMTIM–TIMY  îşi propune să ofere, gratuit, tuturor copiilor participanţi cuprinşi între vârstele 2-6/7 ani posibilitatea obiectivă de testare a nivelului de dezvoltare educaţională în timpul unui an, în context formal. Concursul se va desfăşura în unităţile antepreşcolare şi preşcolare, la nivel de grupă, în doua etape, la sfârşitul fiecărui semestru din anul de învăţământ în curs.

Înscrierea în concurs a copiilor se face on-line, în momentul în care cadrul didactic aparţinând învăţământului antepreşcolar sau preşcolar care se implică în organizarea concursului îşi creează un cont de mentor.
Înscrierea în concurs a copiilor se face numai cu acordul părinţilor sau tutorilor legali. Înscrierea se va încheia, pentru fiecare etapă, cu cel puţin 20 zile înainte de data de desfăşurare a concursului.

Etapa I se va desfăşura pe 8 decembrie 2011, iar cea de-a doua pe 24 mai 2012. Testele vor fi corectate de cadrele didactice coordonatoare, şi expediate sub forma de tabel pentru a fi centralizate. Copiii vor primi o diplomă de participare, "Învăţăm cu Timtim-Timy", după fiecare etapă de concurs, iar cadrele didactice – diploma de participare "Organizator concurs preşcolar în cadrul proiectului educaţional internaţional TIMTIM-TIMY" şi Adeverinţa certificatoare (pentru mentori, directori şi inspectori de specialitate), precum şi diploma "Educatoarea anului" – acordată funcţie de: punctajul obţinut de copii, numărul de copii înscrişi în concurs şi numărul de premii obţinute la concursul dedicat cadrelor didactice.

Pentru primele 50 de unităţi de învăţământ clasificate în funcţie de numărul copiilor înscrişi, în cadrul acordului de parteneriat dintre unitatea de învăţământ şi Fundaţia pentru Ştiinţe şi Arte Paralela 45, va fi donat fiecărei creşe şi grădiniţe un fond de carte de câte 20 de exemplare din titlurile indicate în bibliografia şcolară. În cazul în care mai multe unităţi obţin acelaşi punctaj sponsorizarea se va acorda prin tragere la sorţi.

Concursului pentru cadre didactice se desfăşoară între 1 octombrie – 15 februarie, anul preşcolar în curs, şi nu se percepe taxă de înscriere şi participare. Înscrierea se face on-line pe site-ul www.timtim-timy.ro .
Premierea participanţilor se va face în cadrul Simpozionului Naţional TIMTIM-TIMY şi va consta în publicarea articolelor şi referatelor în publicaţiile periodice cu ISSN (varianta tiparită/varianta on-line) în Revista Învăţământului Preuniversitar şi în revista TIMTIM-TIMY; publicarea cu ISBN în condiţiile respectării Legii drepturilor de autor (contract de editare şi plată drepturi de autor) a auxiliarelor şcolare,culegerilor, ghidurilor, îndrumătoarelor metodice, lucrărilor ştiinţifice din domeniul didacticii, specialităţii şi managementului educaţional, multiplicarea materialelor didactice clasice şi interactive, a softurilor şi jocurilor didactice; acordarea de Diplome de participare şi adeverinţe care să ateste publicarea lucrărilor contractate conform Legii drepturilor de autor (cu contract de editare şi plata de drepturi de autor). Premiile obţinute de cadrele didactice participante la Concursul TIMTIM-TIMY secţiunea cadre didactice, vor completa potofoliul profesional al cadrului didactic.

Mult succes participanţilor!

Posted in De-ale casei.

19 Comments

    • vedeti la ei pe site, eu doar am preluat informatia.
      au si mail de contact, sunt cei mai in masura sa va raspunda.

  1. va rog ,cum pot intra in posesia tabelului cu premiantii concursului la prima etapa-8 decembrie 2011 publicat de initiatorii proiectului?

    • intrati la ei pe site si vedeti detaliile, eu doar am scris despre concurs, nu sunt implicata in niciun alt mod.

  2. Pentru etapa a II-a inca nu am gasit chestionarele concursului.
    In unitatea noastra s-au inscris toate grupele dar nu am primit toti diplomele pentru premiere

    • Pentru astfel de probleme cel mai bine este sa ii contactati direct pe organizatori, nu sunt implicata in niciun fel la acest nivel. 🙁

  3. Suntem o gradinita din mediul rural, dar cu limba de predare maghiara. As dori sa inscriu si eu copii la acest concurs. Subiectele le-as putea traduce eu , inaintea inceperii concursului.Acest concurs ne-ar fi de ajutor si la invatarea lb. romane.Intrebarea mea este daca vom fi acceptati sa participam si noi la concursul pentru prescolari?

    • Va rog sa adresati aceasta intrebare pe site-ul oficial al concursului. Eu doar l-am anuntat la mine pe blog, nu sunt implicata in organizare.

    • Intrati va rog pe site-ul concursului, acesta este doar un articol de prezentare. Acolo gasiti datele.
      Din cate stiu va faceti un cont de mentor, inscrieti copiii in baza de date, si in ziua concursului administrati testele la clasa.
      Cititi cu atentie instructiunile.

    • Acest site nu afiseaza subiecte sau rezultate.
      Accesati site-ul concursului, moderat de editura, si intrebati acolo moderatorii.
      Articolul meu este doar unul de popularizare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente