Pentru cei care mă urmăresc de ceva mai multă vreme acest articol nu va fi o noutate. Am o problemă de adaptare cu instituţia "Poştei" Române, şi mai ales nu pot înghiţi poştaşii.
Norocul meu este că de obicei bate la uşă o doamnă poştăriţă tare simpatică. Dar… vineri n-am avut noroc.
Mi-am început ziua aiurea. A avut proasta inspiraţie să consider că recenzor şef la RPL nu e chiar aşa mare chestie, aşa că m-am oferit. Vineri la 8 dimineaţa eram la circumscripţie, că, deh, bucureştenii se recenzează online, primaria printează mailurile, şi le trimite recenzorilor şefi, care mai departe le distribuie recenzorilor să le introducă în mape, la locul lor, acolo unde ar fi trebuit să fie dacă cetăţeanul ar fi dat datele la uşă. Dar… nu, cetăţeanului nu-i place mutra recenzorului, se recenzează singur. Printează chestionarele, pun pariu ca cel putin 20 de pagini, le completează, le scanează, le trimite pe mail la primarie. De-acolo primaria printeaza iar. Coală albă, de xerox, şi chestionarele pleacă cu poşta (româna) la circumscripţie. Şeful de circumscripţie cauta adresa, caută sectorul, sună recenzorul şef, care se prezintă la circumscripţie, ia chestionarul, suna recenzorul din teren, care vine şi el, ia chestionarul, şi îl pune frumos în mapă… la numărul lui nea’ Popescu, care n-a avut chef să-i dea datele la uşă… Aţi ameţit deja? Şi eu.
Cam aşa a început ziua de vineri. Nervi… La 12 alerg acasă, căci trebuia hrănit şcolarul. Mă dezbrac repede, rămâm în tricou, pun mâncarea la încălzit… Sună telefonul. Unul din cei 10 recenzori ai mei, ameţit de re-re-renumerotarea chestionarelor, căci nu mai ştia care din numeroasele note primite e ultima şi cum numerotează chestionarele. O mână pe polonic, una pe telefon, mai criceşte şi copilul să se dezbrace şi să se spele pe mâini. Şi… bate la uşă, de parcă voia să-mi dărâme uşa. Deschid din reflex, căci eram lângă, constat că e un domn, îmi dau brusc seama că sunt în tricou şi îl rog să aştepte 2 sec. Dau să închid uşa, dar nu mai reuşesc, căci la uşă încep urletele… da’ unde vă treziţi, doamnă, ce, eu stau să vă aştept?? Timpul meu costă bani!!! Cine e X?? Mă blochez, las îmbrăcatul, uit că vorbesc la telefon, crap uşa, spun că e soţul meu, şi-l rog totuşi să stea 2 sec. Greşeală fatală, urletele încep şi mai rău. Încă şocată, cum îşi permite un funcţionar să urle la mine! Mă dezmeticesc, între timp îmi dau seama că semnasem pe confirmarea de primire. Dar poştaşul continua să urle că timpul lui costă bani! Îi cer numele. Da’ la ce vă trebuie numele meu??? Să vă reclam! Daaa??? Să mă reclamaţi?? Duceţi-vă la poştă dacă vă plictisiţi, şi vă spun ei cum mă cheamă!! Şi a plecat pe scări, tot urlând, că am avut tupeul să-i mănânc timpul lui atât de preţion, care costă bani…
Am închis în cele din urmă telefonul, am hrănit copilul, şi am plecat spre circumscripţia de recensământ. M-am abătut de la drum ca scufiţa roşie, pe la oficiul poştat de care aparţin. Doar mă plictisesc, nu aveam chiar deloc treabă, nici nu mă asteptau vreo 500 de formulare de verificat şi semnat… O găsesc pe şefă, care îmi spune că… e un angajat problemă, aşa se poartă şi cu ele, nimeni nu se înţelege cu el, că mereu creează incidente… dar ce să facă, căci n-au personal, şi nu-l pot da afară! Că o să-i dea un avertisment verbal, dar să nu mă aştept la scuze…
A început să-mi sune iar telefonul, aveam trei oameni care mă aşteptau… şi am plecat. Mi-am dat seama că nu am cerut număr de înregistrare la plângere… dar nu mai aveam timp să mă întorc.
Unde am greşit?! Nu mai e valabil că un funcţionar trebuie să zâmbească tot timpul?
Acum îmi fac curaj, căci peste o săptămână trebuie să ajung la poştă cu cele 16 premii ale participanţilor la concurs. Mi-e groază de cele 16 mici formulare care trebuie completate, de cele 16 operaţiuni individuale pe care doamna de la ghişeu trebuie să le facă pentru fiecare plic în parte… de ora pe care o voi sta acolo cu siguranţă, de disperarea celor din spatele meu, când vor vedea că scot 16…
Şi dacă nu înţelegeţi de ce mi-e aşa groază…
- Elicopter din benzi de hârtie - 7 octombrie 2024
- Copaci în culori de toamnă - 3 octombrie 2024
- La clasa pregătitoare, în tonuri optimiste - 21 septembrie 2024
Ufff! M-am revoltat (a se citi – enervat!) si eu, doar citind despre „ziua ta de vineri”…
Sa-ti dau un sfat?!? Nu se impune: ne-ai dovedit deja ca stii sa treci peste momente de genul acesta.
Sa te consolez?!? Nu se cade: Esti destul de tare, de inteligenta si de stapana pe tine!
Iti spun doar: DA! Ai dreptate sa fii suparata, sa te revolti si sa expui astfel de comportamente ale unor asa-zisi functionari. Fie viata asta, a noastra – a tuturor, cat de grea, un functionar nu are dreptul sa nu fie politicos cu clientii sai. Asa cum nici un alt slusbas nu are acest drept atata vreme cat reprezinta o institutie. Fie ea de stat sau privata. Mai grav e ca OAMENI care inteleg acest lucru sunt obligati sa-si consume energia pentru a combate astfel de comportamente. Uneori poate fi o mare pierdere de energie si de timp, dar merita – zic eu – efortul de a atrage macar atentia asupra „belelelor” de felul acesta.
Sunt convinsa ca oricat de suparata, obosita, ocupata ai fi, ai puterea sa zambesti atunci cand cineva are nevoie de zambetul tau, ca ai puterea sa iti duci la indeplinire sarcinile fara sa dai impresia ca uneori, poate, ele sunt o adevarata corvoada!
Ce sa-ti mai spun…Hai, zambeste! Maine va fi, cu siguranta, mai…BINE!!! 🙂
:((…
nuuu, maine nu va fi mai bine. maine la 8 trebuie sa fiu la circumscriptie cu copiile de pe certificatele de casatorie ale recenzoritelor care si-au schimabt numele. pentru ca, din nu se stie ce motiv romanesc, primaria mai vrea odata actele – copii dupa ci, diploma bac, si, normal, au uitat sa mentioneze miercuri ca trebuie si cc pentru cine si-a schimbat numele. logic. numai ca, daca nu era pe lista, nici eu nu le-am cerut fetelor…
apoi mai am trei mape de verificat, semnat, predat, si o mapa de refacut, ca am primit telefon mai acusica cum ca a sosit pe acea mapa, incheiata si predata, un chestionar de la primarie.
asa ca… maine nu va fi mai bine…
dar multumesc pentru gandurile bune.
si da, la servici nu-mi permit sa nu zambesc. indiferent cati bani costa timpul meu… :(((
:)) N-am vrut sa zic ca Murphy! Prin cate am trecut si eu in ultimii ani, refuz sa cred ca maine va fi mai rau! :))