Cosulet din benzi de hartie

Cosulet din benzi de hartieToamna este atât de darnică, încât numai noi trebuie să ne înălţăm cu hărnicia la nivelul pe care anotimpul ni-l impune. Dar… dacă tot trebuie să strângem roadele, avem nevoie de un coş. Am văzut mai demult un model împletit, din benzi de hârtie, şi mi-am dat silinţa…

Am tăiat mai multe benzi, de aprox. 1 cm lăţime, şi le-am trecut prin aparatul de ondulat hârtie. M-am gândit eu că este mai de „efect”, în schimb onduleurile au îngreunat munca.

Realizaţi un cerc dintr-o bandă de hârtie deja tăiată, si decupaţi apoi din carton o bulină având acelaşi diametru. Începeţi şi lipiţi benzile de hârtie una peste cealaltă, în centrul bulinei, astfel încât să acoperiţi toată circumferinţa, şi pe cât posibil să nu rămână spaţii libere.

Îndoiţi benzile de hârtie în sus, şi lăsaţi bulina pe fundul coşuleţului. Folosiţi un cerc deja lipit pentru primul nivel, trecând benzile de hârtie una în interior, una în exterior. Fixaţi cercul la bază şi lipiţi cel puţin în 4 puncte, să nu se ridice. Realizaţi un alt cerc, dintr-una din benzile de hârtie pregătite, şi împletiţi al doilea nivel, de data aceasta inversând poziţiile benzilor.

Repetaţi operaţiunea atât cât consideraţi necesar. La ultimul cerc lipiti toate benzile verticale si tăiaţi excedentul de hârtie. Mai rămâne doar mânerul, care se ataşează cu uşurintă.

Cosulet din benzi de hartie

Spor la lucru!

Atelierul de creaţie

Cristina H.
Posted in Ce pot face doua maini dibace, Proiecte de toamnă and tagged , , , , , .

4 Comments

  1. as dori daca s-ar putea materiale pe care sa le pot folosi la orele de abilitati pt. clasele a 2 si a 3 a, despre orice tema dar sa le pot pune usor in practica si mai ales sa pot pavoaza clasa cu ele.

Dă-i un răspuns lui ANDREIA Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente