Nu ştiu de ce, la capitolul decoraţiuni de toamnă mi se par lucrurile înţepenite… adică nu prea ai variaţie deloc. Ori fructe şi legume de toamnă, ori frunze… ok, mai sunt picaturile de ploaie şi umbreluţele, dar şi aşa, tot nu e foarte mult.
Am căutat modalităţi de a schimba un pic nişte banale frunze. Am ajuns la cele cu interior de calc. Schema am văzut-o aplicată la ornamente de Crăciun, şi cu siguranţă voi încerca şi la iarnă ceva îngeri şi steluţe, dar acum – frunze.
Materiale necesare:
- imprimantă, pentru model, sau poate nu, dacă aveţi talent la desen.
- carton colorat – normal, culori de toamnă.
- coală de calc.
- foarfecă fină, lipici.
Decupaţi frunzele pe conturul exterior, şi apoi cu mare grijă pe conturul interior. Adăugaţi lipici şi lipiţi conturul pe o foaie de calc, apoi redecupaţi pe exterior, pentru a potrivi calcul. Eu am încercat să sar o etapă, am decupat interiorul frunzei, am lipit pe calc, iar la exterior am tăiat simultan şi calcul, şi cartonul. Din păcate am cam dat cu lipici pe partea vizibilă, şi nu sunt foarte mulţumită de rezultat. Ştiu… din avion nu se vede… dar e acolo….
Ce puteţi face cu ele? Ghirlande de toamnă. Arată minunat suspendate în lumina!
Spor la lucru!
- ZICI că nu există miracole! - 9 februarie 2025
- Cum ai aflat răspunsul? - 3 februarie 2025
- Metoda balanței – matematică pentru toate vârstele - 27 ianuarie 2025
In materie de decoratiuni de toamna, as mai putea sugera: o creanga ca cea pe care am facut-u eu pentru primavara pe site-ul activitati copii, numai ca in loc de floricele si frunzulite de primavara, punem frunze de toamna, poate chiar adevarate, daca nu decupate. Mai merg atarnate pe creanga fructe de lemn sau fimo (daca ne pricepem). Daca stai sa ma gandesc, chiar am doua mere din polistiren pe acasa, poate ma pun pe treaba si fac o creanga pentru gradinita. Apoi, eu am mai comandat tot pentru gradinita Elizei niste autocolante pt geam de pe http://www.julia-toys.co.cc Nu pot sa-ti dau linkul exact ca a luat-o razna firefox-ul si mi-l blocheaza, insa e safe, ca am mai comandat eu de la ei. Mai merge si coronita de mere pe care am facut-o anul trecut la ziua Elizei doar ca nu tine enorm de mult, precum si trandafirii din frunze uscate (http://@/2010/10/14/decoratiuni-de-toamna/ ). Apoi mai sunt cosuletele cu tartacute, castane, nuci, frunze. Cred ca toamna e destul de permisiva in materie de decoratiuni, timp, bani si imaginatie sa avem. A, si loc sa le expunem, ca eu la categoria asta stau cam prost momentan 🙂
Laura, tocmai intrati la gradi… sa vezi ce inseamna acolo „timp, bani si imaginatie”, mai ales a doua… care o sa doara rau!!
Cadrele didactice muncesc, si incerc de multe ori sa fac diferenta intre toate minunatiile pe care noi le putem face acasa, si cat de limitate sunt optiunile la gradinita.
Si… daca cu un copil e usor sa lucrezi, sa vezi cum e cu 30, neindemanatici!
In privinta spatiului de depozitare, de anul asta le poti duce la gradi :D. Cel putin eu asa fac… mai ales cu cele voluminoase.
Ani, deja m-am obisnuit sa gasesc la tine tot felul de …”nazdravanii”. 🙂
Frunzele arata super! Cred ca o sa incerc si eu desi nu prea mai am loc in sala de grupa…
E adevarat ca timpul ne este un dusman cu care – din fericire – putem lupta, imaginatia o avem noi sau ne-o stimuleaza altii (aici vreau sa-ti fac un compliment!), dar banii…of, banii…Iar in ceea ce priveste spatiul, eu mai am si problema asta…Sala de grupa e foarte mica si nu imi pot permite sa o aglomerez cu tot ce as dori…Mai trebuie sa si respiram…
Oricum, „Zana Toamna” sugerata de tine e la loc de cinste in sala de grupa a noilor mei prescolari! In curand o sa postez si eu primele imagini cu etapele amenajarii de inceput de an scolar.
PS: Ce n-as da sa am si eu un parinte ca tine la grupa „iepurasilor veseli”…
carmen, cred ca o sa ma scot la licitatie inainte de sezonul de decorat salile de grupa… cel putin asa as putea spune ca site-ul asta aduce si profit 🙂
numai ca la lucrul in deplasare vreau asigurat transportul =))… pana la tine e cale lunga!
incerc si eu sa stimulez cat pot imaginatia celor care ma urmaresc, si nu ma supar chiar deloc cand o mai stimuleaza si altii pe a mea. uneori e groaznic sa nu lucrezi in echipa, sa stai singur-cuc in cautarea ideilor…
salutari iepurasilor, abia astept sa vad ce sunt in stare anul acesta!
Eiii…cale lunga, dar ne apropie gandul, sufletul, pasiunea pentru copii si nu in ultimul rand aceasta „minune” a tehnicii – NET-ul! E bine si asa! Dumnezeu sa-ti dea sanatate si putere sa ne poti stimula in continuare si sa crestem…ECHIPA! 🙂
buna! unde gasesc foile de calc? in librarii? multumesc!
da, sunt si a4 si a3.
De unde luam sabloanele pentru decoratiuni?
aveti in articol un link, pe cuvantul „model”, la materiale necesare. salvati un pdf si printati.
Îmi plac ideile, copiii adora sa lucreze, dar când, Doamne iarta-ma, sa mai fac lb. româna, matematica?… ne ramân doar orele de abilitati, desen… Daca am lucra într-un singur schimb…
stiu ca la scoala nu e timp, si este greu… de aceea „idealul” acestui site e lucrul acasa cu parintii.
as dori va rog cele 4 zane ale anotimpurilor. multumesc
Multumesc pt.daruri,le-am lucrat anul trecut cu gazaraia mea,le-a placut,le voi relua pt. crearea unui decor frumos de toamna!!!
AS DORI DACA SE POATE SABLONUL DE LA FRUNZA
VA MULTUMESC MULT SI LA CAT MAI MULTE IDEI MINUNATE
aveti link in articol pentru model.
felicitari as dori si eu sabloanele
Le aveti in articol.
felicitari as dori si eu sabloanele
Aveți în articol link pentru a le salva.
Va rog din suflet sa-mi trimiteti si mie cele patru zane si mos timp