Jocul de mai jos a fost o idee de cadou pentru una din colegele Irisucăi. Din câte am aflat ulterior, cadoul a fost bine primit de copil, ceea ce mă face să îl consider o recomandare utilă celor care sunt în pană de idei când vine vorba de cadouri pentru 5-6 ani. Ştiu că e foarte simplu să iei o păpuşă…. dar are toate şansele să sfârşească ciufulită în lada cu jucării. Sau o maşinuţă, care în vreo câteva zile să fie nevoită să intre în "service".
Un astfel de joc creativ poate fi folosit o lungă perioadă, mereu altfel. Şi este o lecţie de abilităţi practice, utilă oricărui copil.
Despre ce este vorba: o carte cu lecţii de modelaj, însoţită de un kit de modelaj, compus din 16 batoane de plastilină divers colorată, 4 unelte de modelat (cuţitaşe din plastic de diferite forme), o punguţă cu ochişori mobili, şi o planşă din material plastic, imitând decorul unei ferme. Planşa poate fi folosită atât ca protecţie pentru spaţiul de lucru, cât şi ca decor pentru joacă.
Lucrarea include o scurtă lecţie generală de modelaj, apoi sunt detaliate câteva dintre animalele şi păsările domestice: raţă, porc, cocoş, vacă, curcan, găină, oaie, cal, pisică, şoricel, câine, iepuraş.
Am oscilat, ce-i drept, între Animale domestice şi perechea ei, Animale din grădină, ambele din seria "Mă joc cu plastilină". Dar oricare dintre ele cred că va fi pe placul copiilor, mai ales ţinând cont că vacanţa este lungă.
Info preţ:
Animale din grădină | Animale domestice |
Elefant.ro | Elefant.ro |
- Somnoroase păsărele-colaj pentru pici - 11 ianuarie 2025
- 15 ianuarie: Eminescu la clasa pregătitoare - 5 ianuarie 2025
- Calendar de Advent 2024 - 24 decembrie 2024
Super idee de cadou! si eu sunt adepta cadourilor practice!