Micul pilot, carte 3D, Editura Teora

Micul pilot, Editura Teora

Curiozitatea cred că este cumva una din trăsăturile caracteristice firii umane, şi este prezentă într-un grad destul de ridicat la copii (dacă ne oprim numai asupra valului de întrebări din seria "de ce", nici nu mai avem nevoie de alt argument). Dintre lucrurile care trezesc cel mai bine curiozitatea, şi implică apoi dorinţa, este zborul. De ce e atât de fascinant să vezi un avion…? De ce priveşti cu invidie o pasăre plutind prin aer…?

Citeam acum ceva vreme că în iunie 1910 Aurel Vlaicu a realizat primul zbor. Şi nu cred că există cineva, având cel puţin "3" ca prefix al vârstei, şi care să nu fi vizitat ca pionier cu cravată monumentul dedicat lui Vlaicu de la Băneşti, Prahova. Şi de ce să nu ne mândrim? Îl avem pe Vuia, pe Vlaicu, pe Coandă… Sunt români…

Am răsfoit pe această temă Micul pilot, o carte 3D despre avioane, de la Editura Teora. Lucrarea este organizată pe capitole, începând cu un istoric al zborurilor, şi sfârşind cu ultimele aparate acum în uz. Istoricul este destul de simplu… Cu 1000 de ani înainte de Hristos, chinezii au inventat zmeul. Alţi 1000 de ani, şi tot chinezii lansau rachete. Şi s-a aşternut o lungă "tăcere" în domeniul reuşitelor, până la primul salt cu paraşuta, în 1617, şi primul balon cu aer cald în 1783. Zeppelinul a marcat începutul secolului XX, ale cărui prime 3-4 decenii sunt dedicate pionieratului. Este pagina pe care probabil i-am fi găsit pe Vuia şi Vlaicu, dacă lucrarea nu ar fi fost o traducere a unui autor străin. Aflăm aici despre primele zboruri, dar şi despre primele utilizări "negative" a uneia dintre cele mai mari descoperiri… apar avioanele militare.

"Aripile războiului" este capitolul dedicat celui de-al doilea război mondial. Am avut o senzaţie ciudată, parcă citeam în imagini unul din cursurile de la facultate… numele îmi erau cunoscute. Ce să fac, nu m-au preocupat niciodată avioanele de vânătoare şi bombardierele. Trebuia în schimb să trec examenul…

După cel de-al doilea război mondial, cercetările şi realizarile din domeniul aviaţiei civile au atins cote impresionante, atât în ceea ce priveşte dimensiunea aparatelor de zbor, cât şi atributele acestora. Foarte mari, foarte rapide, sau chiar invizibile. Ups, asta tot la categoria "militare" se duce…

Avem ocazia de a sta la manşa unui Boeing, sau de a călători printr-un terminal de aeroport. Un zbor plăcut pe aripile imaginaţiei, prin paginile oferite de Editura Teora.

Micul pilot, Editura Teora

Micul pilot, Editura Teora

Lucrarea este prezentată într-un format grafic deosebit, 24x30cm, cu coperţi cartonate şi file groase, lucioase. Include 10 planşe cu figurine pop-up.

Info preţ: Libraria Elefant.ro, librăria TeoraBiblioteca Năzdrăvanilor

Cristina H.

În ordinea importanței de azi: mamă, profesor, bloger. Trei roluri pe care mă străduiesc în fiecare zi să le îndeplinesc mai bine decât ieri.
Cristina H.

Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)

Posted in Cărţi pentru copii, Editura Teora and tagged , , , , , , , , , , .

2 Comments

  1. Super tare cartea!!!Multumim Cris!
    Mosul va cauta cu siguranta astfel de carti pentru copiii cuminti!

  2. Pingback: Avioane | ursuletinazdravani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente