Parfum de ghiocei, prima proba. Epilog

Am dat startul săptămâna trecută unui nou concurs, de data aceasta cu premii oferite de Editura Edu, premii ce constau în softuri educaţionale pentru preşcolari şi şcolari mici. La start s-au prezentat o mulţime de năzdrăvani, din păcate însă nu toţi au înţeles corect sarcinile de lucru. Cu părere de rău am fost nevoită să nu accept la această probă creaţiile care nu respectau cerinţa principală, aceea de a folosi modelul indicat de felicitare.

Am fost indulgentă cu cei care s-au străduit să realizeze felicitarea, dar, din diverse motive, nu au reuşit proiectul. Sper ca momentul acordării punctelor în grupă să fie pentru fiecare dintre ei elementul de care aveau nevoie pentru a înţelege mai bine unde anume proiectul lor a deviat. Am rugămintea ca toţi participanţii, în momentul acordării punctelor, să ţină cont în primul rând de impresia "tehnică", şi abia apoi de cea "artistică", pentru a avea la final un clasament cât mai corect.

A fost o probă la care copiii au putut primi foarte mult ajutor din partea părinţilor. Sper că au avut de învăţat, şi, pe viitor, să poată realiza singurei astfel de proiecte. La cea de-a doua probă a concursului, părinţii sunt rugaţi să nu intervină. Lăsaţi copii să gândească, să aleagă singuri modelele, şi ajutaţi-i numai acolo unde este cu adevărat nevoie. Nu uitaţi că învăţăm prin joc, iar premiile nu au nicio legătură cu punctajele obţinute. 😉

În final, nu pot să nu observ că Dragobetele este aproape inexistent pentru copii. Pentru ei contează mama (sau… tata 😉 ), şi felicitările cu inimioare i-au dus cu gândul la 8 martie. Ei, măcar au felicitarea confecţionată în avans.

Vă las să admiraţi creaţiile copiilor, în aşteptarea mărţişoarelor de la cea de-a doua probă.

Felicitare de DragobeteFelicitare de DragobeteFelicitare de Dragobete Felicitare de Dragobete Felicitare de Dragobete Felicitare de Dragobete Felicitare de Dragobete Felicitare de Dragobete Felicitare de DragobeteFelicitare de Dragobete Felicitare de Dragobete Felicitare de Dragobete Felicitare de Dragobete Felicitare de Dragobete Felicitare de Dragobete Felicitare de Dragobete Felicitare de Dragobete Felicitare de Dragobete Felicitare de DragobeteFelicitare de Dragobete

Felicitare de Dragobete Felicitare de Dragobete Felicitare de Dragobete Felicitare de Dragobete Felicitare de Dragobete Felicitare de Dragobete Felicitare de Dragobete Felicitare de Dragobete Felicitare de Dragobete Felicitare de Dragobete Felicitare de Dragobete Felicitare de Dragobete Felicitare de Dragobete Felicitare de Dragobete
Felicitare de Dragobete Felicitare de Dragobete Felicitare de Dragobete Felicitare de Dragobete Felicitare de Dragobete Felicitare de Dragobete Felicitare de Dragobete Felicitare de DragobeteFelicitare de Dragobete Felicitare de Dragobete Felicitare de Dragobete Felicitare de Dragobete Felicitare de Dragobete

 

Editura Edu

Concursul Parfum de ghiocei beneficiază de premii oferite de Editura Edu. Acestea vor fi oferite prin tragere la sorţi, pentru fiecare categorie aflată în concurs. Copiii care participă la toate cele trei probe ale concursului vor avea o singură şansă la tragerea la sorţi, pentru a câştiga unul dintre cele două premii oferite la fiecare categorie.

Parfum de ghiocei, etapa a doua

Săptămâna care tocmai începe este ultima a acestei ierni… calendaristice. Sperăm chiar aşa să şi fie, căci iarna se pare că se încăpăţânează să ţină ghioceii sub zăpadă… Totuşi, noi ne apucăm de confecţionat mărţişoare.

Aşa cum suntem obişnuiţi, la fiecare probă există reguli pe care trebuie să încercăm să le respectăm.

Toate mărţişoarele vor fi realizate pe un suport de maxim 8x8cm, suport ce poate avea orice formă care să se înscrie într-un pătrat pe aceste dimensiuni. Fiecare grupă are reguli speciale de care trebuie să ţină cont. Vă rog să le citiţi cu atenţie, altfel riscaţi să nu puteţi lua startul la această probă.

Piticii Năzdrăvani vor confecţiona două mărţişoare. Pentru primul vor folosi ca materiale numai ghemotoace de hârtie creponată. Pentru al doilea pot folosi orice materiale doresc, tema este liberă.

Nu vor avea nevoie de foarte multe ghemotoace, aşa că se pot descurca şi singurei să le confecţioneze. Năzdrăvanii au realizat acum ceva vreme tablouri din ghemotoace de hârtie creponată, puteţi folosi creaţiile lor ca sursă de inspiraţie. Detalii despre acea probă găsiţi aici.

Năzdrăvanii vor confecţiona două mărţişoare. Pentru primul vor încerca să confecţioneze o floricică simplă prin quilling. Pentru al doilea mărţişor, tema este liberă.

Părinţii sunt rugaţi să îi ajute la confecţionarea benzilor de hârtie necesare pentru primul mărţişor. Din hârtie colorată sau carton colorat se taie cu un cutter şi o riglă fâşii subţiri, cu lăţime de 3-5mm. Pentru o floare au nevoie de aprox. 6 petale, şi, dacă nu aveţi un ac pentru quilling puteţi răsuci hârtia pe o scobitoare. Sugestii găsiţi aici. Le puteţi arăta şi modele, şi mai ales filmuleţul demonstrativ.

Şcolarii Năzdrăvani vor confecţiona tot două mărţişoare. Pentru primul vor folosi folie de aluminiu răsucită. Cu ajutorul unei rigle tăiaţi (sau rupeţi cu grijă, ori cereţi ajutorul părinţilor) benzi de aluminiu dintr-o rolă, cu lăţime de aprox 3cm. Confecţionaţi "sârmuliţe" răsucite. (Sugestii aici) Modelul este la alegerea fiecăruia, tehnica este obligatorie.

Al doilea mărţişor îl pot realiza cum doresc, cu condiţia să folosească cel puţin două nuanţe de acuarele sau tempera.

La această probă poate participa orice preşcolar sau şcolar mic care doreşte să intre în jocul nostru, şi are sprijinul unui părinte sau educator. Din păcate, dacă nu a participat şi la prima probă, nu va putea participa la tragerea la sorţi pentru premiile concursului, premii ce constau în softuri educaţionale oferite de Editura Edu România.

Detalii despre modul de participare la această probă

Editura Edu

Martisoare din hartie rasucita (quilling)

Hartie rasucita, quilling, om de zapada Am scos din raft pentru câteva mărţişoare "Twirled Paper", lucrare ce a fost oferită ca premiu de Librăria Books-Express la concursul "Amintiri de vacanţă". Cartea, sau mai bine zis setul de lucru, conţine acul pentru quilling (instrumentul de bază), lipici cu aplicator, ochişori mobili decorativi, benzi de hârtie colorată. Se adaugă paginile cărţii, în care sunt cuprinse o mulţime de modele interesante, sursă de inspiraţie pentru orice proiect care necesită decoraţiuni, sau poate fi realizat în întregime din hârtie răsucită. Lucrarea, în limba engleză, ofera exemplele organizat, pe teme. Pentru început sunt oferite câteva sfaturi de bază pentru quilling, apoi sunt explicate câteva modele simple. Urmează exemplele de tablouri tematice: lumea subacvatică, ferma veselă, felicitări, planeta extratereştrilor, păsări, fructe, legume, jungla, câini şi pisici. Nu este nevoie de cunoştinţe foarte avansate de limba engleză, ilustrarea grafică a etapelor este foarte bună.

Pentru mărţişoare am avut nevoie de următoarele materiale:

  • carton colorat, pentru suport
  • set quilling, ac şi benzi de hârtie colorate
  • ochişori mobili
  • glitter
  • şnur pentru mărţişor

Nu e deloc simplu… Personal cel mai mult îmi plac omida şi bufniţa. Aveţi nevoie de multă răbdare şi şi îndemânare la răsucit hârtia. Dacă nu aveţi la îndemână un set de quilling, puteţi improviza. Tăiaţi benzile de hârtie cu ajutorul unui cutter (3-5mm lăţime) şi folosiţi o scobitoare pentru a răsuci hârtia. Rezultatul este destul de bun. Mai jos sunt câteva modele, cel mai simplu cred că este fluturele. Urmează omida, puiul, peştele şi bufniţa.

Martisor din hartie rasucita, quilling

Martisor din hartie rasucita, quilling

Martisor din hartie rasucita, quilling

Martisor din hartie rasucita, quilling

Martisor din hartie rasucita, quilling

oita_quilling

Spor la lucru!

 

Cartea o gasiti la: Book DepositoryBooks-ExpressAtelierul de creaţie

Felicitare de martisor cu ghiocei

Vă amintiţi felicitările acelea micuţe… cu un buchet de ghiocei abia ieşind din zăpadă? Ei bine, acum vreo două zile am zărit, în curte la grădiniţă, câteva frunze de ghiocei. Ştiam aproximativ unde trebuie să-şi scoată căpşorul din zăpadă, căci i-am admirat şi anul trecut. Abia cinci frunzuliţe, fără floare… Dar aşteptăm răbdători, e semn că primăvara e la uşă.

Până atunci, acelaşi bucheţel de ghiocei l-am aşezat, din amintiri, pe o felicitare simplă, cu florile în relief.

Materiale necesare:

  • carton colorat, pentru suportul felicitării. Evitaţi verdele, sau cel puţin folosiţi o nuanţă mai deschisă.
  • imprimantă, pentru model, sau, de ce nu, puteţi desena, nu e greu. Modelul se va imprima foarte discret, cu gri.
  • carioci, acuarele verzi
  • hartie albă, foarfecă, lipici, glitter, foarfecă decorativă

Printaţi modelul şi coloraţi frunzele şi codiţele. Tăiaţi apoi o bandă de hârtie cu lăţimea aproximativă de 2cm, şi îndoiţi-o în evantai, cu lăţimea de 1 cm. Desenaţi un oval pe una dintre părţi, şi decupaţi. Număraţi câte aţi obţinut, şi repetaţi operaţiunea până aveţi suficiente "petale" albe. Aveţi nevoie de câte trei pentru fiecare floare.

Lipiţi câte o petală pe mijloc, la fiecare ghiocel. Va părea îmbobocit. Puteţi lăsa şi boboci, dacă doriţi. Pentru un ghiocel înflorit trebuie să mai adăugaţi două petale. Luaţi un oval şi îndoiţi-l pe lung. Adăugaţi lipici pe una dintre jumătăţi, şi lipiţi după model. Repetaţi operaţiunea până terminaţi florile.

La final, folosiţi o foarfecă decorativă pentru marginile felicitării, si adăugaţi glitter, de preferinţă verde, peste frunze. Pentru flori – argintiu.

Felicitare cu ghiocei 3DFelicitare cu ghiocei 3D

Nu mai rămâne decât să stabiliţi destinatarul…

Spor la lucru!

Atelierul de creaţie

Ghiocei, decoratiuni de primavara

ghiocel hartie decor decupaj

Cred că aceasta estea cea mai uşoară variantă de a confecţiona un decor, sau de a face o aplicaţie „de sezon” la clasă. Ghioceii i-am văzut acum ceva vreme la grădiniţa băieţelului meu, erau folosiţi pentru a decora bordura de pe perete. Răsfoind albumul cu poze, i-am zărit, şi i-am scuturat puţin de praf… iată ce-a ieşit.

Materiale necesare:

  • hârtie albă şi verde, sau carton
  • imprimantă pentru model. Dacă lucraţi cu clasa atunci e la îndemână să printaţi; dacă improvizaţi, nu e neapărat nevoie.
  • lipici, foarfecă
  • creion verde, cariocă sau acuarelă.

Decupaţi petalele şi coloraţi muchia marcată cu verde. Nu recomand carioci, dacă hârtia albă este prea subţire. Am încercat şi nu arată foarte bine. Aşezaţi petalele una peste cealaltă, cu marginile verzi spre interior, şi lipiţi-le între ele, cât mai aproape de modelul alturat. Decupaţi „bulbul” verde; aveţi nevoie de două piese pentru un ghiocel, pentru a prinde între ele petalele. Adăugaţi lipici pe amândouă şi lipiţi cu grijă, pentru a suprapune cât mai bine marginile. Dacă nu reuşiţi, retuşaţi la final cu foarfeca.

Pot fi folosiţi individual, pentru decorarea panourilor, sau în ghirlande. Modelul disponibil are aproximativ 20 cm înălţime. Dacă doriţi variante mai mici, setaţi imprimanta să printeze de două ori pagina pe o coală de hârtie, şi veţi obţine modele de ~10cm. Pentru copiii care abia învaţă să folosească foarfeca, este un exerciţiu foarte uşor de decupaj.

Spor la lucru!

Atelierul de creaţie

Ghiocel, mărțișor din sârmă plușată

Ce ar fi primăvara dacă nu am strecura câțiva ghiocei celor dragi? Dacă nu îi putem avea în grădină sau în ghiveci, putem confecționa câteva flori nemuritoare, din sârmă plușată. Nu este dificil, iar exercițiul acesta de metaloplastie poate fi realizat de copii chiar de grădiniță, cu puțin sprijin.  
Ghiocel din fire chenille

Pentru că de azi începe deja oficial sezonul ghioceilor, ne conformăm şi începem şi noi să-i confecţionăm. Pentru moment, un mărţişor-ghiocel ce poate fi oferit ca atare sau poate fi atașat pe un suport de carton.

Materiale necesare:
  • două fire de sârmă plușată, unul alb şi unul verde; (eMag, Diana)
  • un şnur de mărţişor;
  • suport colorat din carton (dacă îl atașați pentru a-l trimite).

Realizaţi trei bucle din firul alb, de aceeaşi mărime, şi folosiţi capătul firului pentru a le prinde între ele. Acoperiţi nodul cu ajutorul firului verde, răsucind de câteva ori, apoi confecţionaţi codiţa ghiocelului şi frunzele. Îl puteţi prinde pe o felicitare, sau doar pe un suport de carton. Nu uitaţi nici de tradiţionalul şnur alb-roşu.

Dacă doriți ghiocei cu coada mai lungă, veți avea nevoie de un fir de sârmă verde în plus. Nu veți confecționa frunza din sârma tulpinii, ci o veți realiza separat și atașa la tulpină, așa cum apar cei trei ghiocei din imaginea de la începutul prezentării video de mai jos.

În cazul în care lucrați cu copii care solicită o viteză mai mică de redare a filmului, puteți seta aceasta din „rotița“ cu opțiuni a filmului de pe youtube.

Spor la lucru!

Metode de rezolvare a problemelor de matematica: metoda figurativa

În săptămânile ce urmează voi prezenta, la nivel de clasa a IV-a, trei metode de rezolvare a problemelor de matematică: metoda figurativă (grafică), metoda comparaţiei şi metoda mersului invers.

Atunci când rezolvăm probleme de matematică trebuie să avem în vedere următoarele: întâi de toate, înţelegerea problemei şi exprimarea în limbaj matematic a relaţiilor dintre mărimile care apar în textul acesteia.

Mă refer la următoarele formulări, care dețin, de cele mai multe ori, cheia rezolvării unei probleme:

  • Expresia *cu atât mai mult* înseamnă o adunare;
  • Expresia *cu atât mai puţin* înseamnă o scădere;
  • Expresia *de atâtea ori mai mult* înseamnă o înmulţire;
  • Expresia *de atâtea ori mai puţin* înseamnă o împărţire.

Următoarele exprimări sunt folosite destul de des în culegerile matematice. Sunt însă de evitat, dat fiind faptul că un „număr” nu poate fi „mărit”, cel mult putem afla un alt număr care este „mai mare cu…” decât numărul ales. Însă ele apar, și e bine să le cunoașteți.

*măriţi cu 2 numărul X* X+2;
*micşoraţi cu 2 numărul X*, X-2;
*măriţi de 2 ori numărul A*, Ax2;
*micşoraţi de 2 ori numărul A*, A:2.

Atenţie mare așadar la exprimările ce apar în textul problemelor! Dacă întâlniți asemenea expresii, este util să notați deasupra lor semnul operației matematice pe care o indică, vor ușura rezolvarea.

 

De regulă, atunci când avem de rezolvat o problemă, încercăm mai întâi să o încadrăm într-un anumit tip, pentru care cunoaștem un algoritm de rezolvare.

Voi prezenta acum rezolvarea unei probleme prin metoda figurativă. Esenţial în rezolvarea problemelor cu această metodă este realizarea unui desen, o figură, care corespunde enunţului dat.

Problemă: Un număr este cu 3 mai mare decât altul. Să se afle numerele, ştiind că suma lor este 25.

Rezolvare(I)

Din enunţ ne dăm seama că:

  • nu cunoaştem 2 numere;
  • unul dintre ele este cu 3 mai mare;
  • suma celor 2 numere este 25.

Realizăm următorul desen:

 

Observăm că, dacă am elimina din suma numerelor 3, adică am lua din numărul mai mare 3 unităţi, cele două segmente desenate devin egale. Scopul acestei metode de rezolvare este acela de a obține pe desen un număr de părți egale, care să ne ajute apoi la identificarea necunoscutelor.

Vom scrie:

25-3=22, unde 22 reprezintă suma celor două numere, dacă al doilea ar fi egal cu primul.

Câte părți egale am obținut în desen, după ce am eliminat 3?

1+1 = 2 (părți egale)

Dacă suma a două părți egale este 22, putem afla cât reprezintă o parte egală, împărțind suma la numărul de părți egale identificate.

22: 2=11 (reprezintă o parte egală, în problema noastră aceasta reprezentând numărul mai mic.

Am aflat în acest mod numărul mai mic, celălalt poate fi aflat în două moduri. Ori adunăm unitățile îndepărtate inițial:

11+ 3= 14,

Sau scădem din sumă numărul pe care l-am aflat:

25-11=14.

În concluzie numerele sunt 11 şi 14, ceea ce se verifică uşor (11+14=25). Nu uitaţi, după ce aţi rezolvat o problemă, verificaţi întotdeauna rezultatul obţinut!

Rezolvare(II)

Se poate realiza şi următorul desen:

Observăm că, dacă am adăuga la numărul mai mic 3 unităţi, suma ar creşte cu 3 şi numerele devin egale. Obținem așadar două părți egale.
Vom scrie

25+ 3=28, unde 28 este suma numerelor, dacă primul ar fi egal cu al doilea.

Câte părți egale am obținut în desen, după ce am adăugat 3?

1+1 = 2 (părți egale)

Dacă suma a două părți egale este 28, putem afla cât reprezintă o parte egală, împărțind suma la numărul de părți egale identificate.

apoi

28: 2=14.

Am aflat în acest mod numărul mai mare. Celălalt poate fi aflat tot în două moduri. Ori eliminăm unitățile îndepărtate inițial:

14-3=11,

Sau scădem din suma inițială numărul pe care l-am aflat:

25-11=14

Deci, numerele sunt 11 şi 14, rezultate obţinute şi prin prima variantă de rezolvare.

 

În final aş atrage atenţia că nu este de ajuns să ştiu în ce constă metoda figurativă şi să rezolv o problemă, două… Fiecare problemă aduce un element de noutate şi trebuie să ne punem în cât mai multe situaţii, adică să rezolvăm cât mai multe, pentru a nu fi luaţi prin surprindere!

 

Temă:

1. Un număr este cu 10 mai mare decât altul. Aflaţi cele două numere, dacă suma lor este 40.

2. Un număr este de 3 ori mai mare decât altul. Aflaţi numerele, dacă suma lor este 40.


Important!
Nu posta probleme fără a menționa în ce clasă ești și neaparat cum te-ai gândit tu să rezolvi problema. Nu rezolvăm aici temele elevilor, doar îi ajutăm în cazul în care s-au împotmolit la rezolvare.
Mesajele care conțin doar cerințele problemei vor fi (probabil) ignorate.


Concursuri cu jucarii

Ei bine, nu este vorba despre un concurs pentru copii… nu, este vorba despre unul cu premii pentru parintii copiilor care si-ar dori jucarii. L-am găsit aici, şi mi s-a părut amuzant. Este vorba despre un magazin online, cu produse mai mult pentru bebeluşi decât pentru copii mai mari. Dar sunt şi dintr-acelea, cu preţuri mai mici, sau mai mari, după posibilităţi.

Am căscat un pic gura pe "rafturile virtuale". Trecând peste impedimentul principal, că nu poţi vedea jucăria în sine, am rămas un pic blocată la raftul cu păpuşi-bebeluşi. Un bebeluş chel din cârpă a fost tot ce mi-am dorit multă vreme, căci acum vreo 30 de ani, numai cine avea tatăl şofer pe tir se putea bucura de un bebeluş nemţesc… Arădeanca avea toată lumea pe atunci, nu avea haz. Ca o paranteză, acum le consider cele mai frumoase păpuşi pe care le-am avut.

Revenind la bebeluşi, încep să-mi transforme viaţa în coşmar. Iată de ce… Pe primul Irisuca l-a primit la un an. Moş Crăciun de la sindicat a considerat că nu are nevoie de accesorii, aşa că avea doar un singur schimb de hăinuţe. Mersul la creşă i-a afectat sănătatea, a rămas fără o mână. Imaginea destul de neplăcută a Erikăi (căci aşa a fost botezat), ciungă, şi târătă zilnic la creşă, a cerut măsuri, şi la doi ani a mai primit unul. Un pic mai mare, cu vreo 5 rânduri de hăinuţe.

L-a desfăcut, l-a privit, l-a dezbrăcat… şi i-a donat toate hăinuţele Erikăi… Care a continuat să meargă la creşă, fără o mână, dar cu costumaşe noi ce acopereau cât de cât imaginea dureroasă. Andrei (bebeluşul nr. 2) a rămas aruncat vreo 2 ani în lada cu jucării, şi ignorat total.

Ce faci când îţi lipseşte un organ… cauţi donator. Am abordat pe mess toţi colegii, părinţi de fetiţe, care au primit acelaşi cadou de la Moş, să scotocească lada de jucării după piese de schimb. Am primit o variantă de Erika, căreia îi lipsea tocmai cealaltă mână, iar transplantul a fost un real succes. Acum avem de rezervă un cap şi două picioare, în caz că păţeşte ceva, şi ne pregătim să-i schimbăm un ochi, căci se pare că unul din muşchii oculari are cârcel şi nu mai mişcă.

Au mai urmat alţi doi bebeluşi, de mici dimensiuni, botezaţi şi ei şi puşi la colecţie. Erika a rămas tot timpul preferata. Anul trecut a primit unul, în interior cu un mecanism care la apăsare plânge, râde sau spune mama… Erika a intrat din nou în operaţie, şi am montat mecanismul de la noul bebe. I-am cumparat set de oale, olicele, biberoane, oliţă, pătuţ, căruţ… ce mai, tot trusoul necesar.

Anul acesta avem o mare problemă. Se pare că Erika intră în dizgraţie. Căci… pe piaţă au apărut versiuni inteligente, spre disperarea părinţilor. Cresc, mănâncă, vorbesc, ba chiar îţi zâmbeşte atât de real că te întrebi dacă nu cumva la noapte se transformă în Chukie! Din fericire, încă o iubeşte suficient pe Erika. Şi cum încă credem în zâne, nu putem sâ o facem să sufere. Am decis că un nou frate în familie ar face-o extrem de geloasă, şi nu merită, căci i-a fost alături aproape de când s-a născut…

Sperăm să nu-i treacă moşului pe listă încă un bebeluş, căci nu mai rezit să plec în concediu cu o familie atât de extinsă!

ps. Vă mai amintiţi păpuşile de la Arădeanca… cele care plângeau…? Altă viaţă!

Colajele saptamanii trecute: oameni de zapada

Zăpada s-a cam topit afară, iar Năzdrăvanii au spus adio iernii într-un stil propriu. Săptămâna trecută au avut ca temă realizarea unui colaj, pe hârtie sau 3d, care să înfăţişeze un om de zăpadă. Nu a fost deloc uşor, dar am reuşit să ridicăm o mică armată…

Piticii au folosit tampoane demachiante pentru omuleţul lor alb, iar cei mai măricei au învârtit bulgări din benzi de hârtie. Sperăm că avem acum suficiente "forţe" pentru alaiul de despărţire, pentru ca iarna să nu se simtă la plecare mai puţin respectată.

Am aliniat soldaţii, pentru deliciul privitorilor…

Om de zapada din hartieOm de zapada din hartieOm de zapada din hartieOm de zapada din hartieOm de zapada din hartieOm de zapada din hartieOm de zapada din hartieOm de zapada din hartieOm de zapada din hartieOm de zapada din hartieOm de zapada din hartieOm de zapada din hartieOm de zapada din hartieOm de zapada din hartieOm de zapada din hartieOm de zapada din hartieOm de zapada din hartieOm de zapada din hartieOm de zapada din hartieOm de zapada din hartieOm de zapada din hartieOm de zapada din hartieOm de zapada din hartieOm de zapada din hartieOm de zapada din hartieOm de zapada din hartieOm de zapada din hartieOm de zapada din hartieOm de zapada din hartieOm de zapada din hartieOm de zapada din hartieOm de zapada din hartieOm de zapada din hartieOm de zapada din hartieOm de zapada din hartieOm de zapada din hartieOm de zapada din hartieOm de zapada din hartieOm de zapada din hartie

Detaliile probei

Concursul „Parfum de ghiocei”, prima proba

Parfum de ghiocei… simţiţi? Se apropie primăvara. Chiar dacă iarna mai scutură ameninţătoare câteva aripi de ger, ghioceii au început să vestească cel mai colorat anotimp al anului. Începem şi noi o nouă serie de probe pentru copii, în care le vom pune la încercare îndemânarea şi creativitatea. Şi sper că părinţii sau îndrumătorii au suficient timp liber, căci temele nu vor fi deloc uşoare.

În săptămâna 14-20 februarie toţi participanţii vor confecţiona o felicitare pentru acea persoană căreia, din cele mai variate motive, vrem să-i spunem cât este de importantă. Celelalte două probe se vor desfăşura între 21-27.02, şi 28.02-6.03.

Cerinţele acestei probe sunt diferite în funcţie de vârsta participanţilor:

Piticii şi Năzdrăvanii vor realiza o felicitare cu inimioară mobilă, după modelul de aici. Piticii pot primi ajutor (dacă solicită) la decuparea şi îndoirea felicitării, dar nu şi la decorarea acesteia. Năzdrăvanii pot primi ajutor la realizarea îndoiturilor, căci forfecuţa ar trebui să fie deja un instrument familiar.

Şcolarii trebuie să se descurce singurei cu o felicitare surpriză, după modelul de aici. Pot primi ajutor la asamblare, daca au nevoie, sau la decupajele fine, dar vor decora singuri felicitarea.

La final, realizează o fotografie, de preferat la lumina zilei, fără bliţ, şi trimite creaţia ta până la 20 februarie 2011 la adresa
participanti(at)talentedenazdravani.eu (de preferat în format .jpg). Dacă fişierul este prea mare pentru mail, foloseşte www.transfer.ro pentru a-l trimite. Vor intra în concurs creaţiile care respectă cerinţele de execuţie, şi vor fi publicate pe pagina dedicată.

Concursul Parfum de ghiocei beneficiază de premii oferite de Editura Edu. Acestea vor fi oferite prin tragere la sorţi, pentru fiecare categorie aflată în concurs. Copiii care participă la toate cele trei probe săptămânale ale concursului vor avea o singură şansă la tragerea la sorţi, pentru a câştiga unul dintre cele două premii oferite la fiecare categorie.

În cazul grupurilor de copii care participă sub coordonarea unui cadru didactic, şi nu a părinţilor, numărul de lucrări ce pot fi înscrise este limitat la 5 pentru fiecare cadru didactic.

Premiile oferite:

Grupa Pitici Năzdrăvani: 2 premii, câte un pachet Edu Cunoaşterea mediului preşcolari.

Grupa Năzdrăvani: 2 premii, câte un pachet Edu Magia cifrelor

Grupa Şcolari Năzdrăvani:

  • Clasa I: 2 premii, un pachet Edu Magia cifrelor şi un pachet Edu Limba română I – II
  • Clasa a IIa: 2 premii, un pachet Edu Secretul numerelor şi al formelor şi un pachet Edu Limba română I – II
  • Clasa a IIIa: 2 premii, un pachet Edu Super English şi un pachet Edu Civică
  • Clasa a IVa: 2 premii, un pachet Edu Ştiinţe ale naturii şi un pachet Edu Ne pregatim pentru gimnaziu

Premiile se expediază numai la adrese de pe teritoriul României, şi vor fi însoţite de o diplomă şi o medalie "Magna cum laude".
În cazul unui premiu nerevendicat în 7 zile de la anunţarea câştigătorilor, acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi.

Pentru cadrele didactice care doresc să încurajeze participarea copiilor la astfel de exerciţii, am pregătit separat un banner al concursului, în două variante: prima se poarte printa, de aici, iar a doua poate fi afişată pe blogul grupei/clasei, în cazul în care acesta există. Codul este:

<a href="http://talentedenazdravani.eu/promo.htm" target="_blank" title="Talente de Nazdravani"><img src="http://talentedenazdravani.eu/img/promo/concursuri160x160.gif" alt="Talente de Nazdravani" border="0" title="Talente de Nazdravani" /></a>

Mulţumesc anticipat pentru susţinere şi mult succes tuturor participanţilor!

Editura Edu

Alte concursuri online