Dacă ar fi să găsesc un atribut pentru luna decembrie, acesta ar fi nerăbdare. De dimineaţă până seara copiii nu fac altceva decât să dezbată, să-şi dea cu părerea asupra ceea ce va decide moşul anul acesta. Care moş e mai puţin important, îi luăm în ordine cronologică. Stai şi faci bilanţul, oare.. ai fost suficient de cuminte? Cuminte n-a fost, adică cuminte cu FB, poate un cuminte cu S ar mai merge. Hmm… dacă la bilanţ nu iese bine, atunci trecem la comparaţii cu suriorul. Sigur el-ea e mai obraznic decât mine! Dacă el nu primeşte nimic, atunci eu voi primi ceva. Ceva, acolo, mic, dar să fie ceva!
Cum babă frumoasă şi copil cuminte n-am văzut, nici ai mei nu fac excepţie. Le-am spus că am trimis deja raportul "părinţilor" către moşi, în care am trecut de câte ori m-au supărat, de câte ori au fost obraznici şi neascultători… şi toate bulinele negre pe care le-au primit. Cu faptele bune se pot lăuda singuri, în scrisoarea către ei. Dar eu mă îndoiesc că anul acesta moşii vor fi îngăduitori. Ba ei sunt buni, ne mai şi iartă, aşa, de încurajare! Corect… ce moşi fraieri! Şi aduc mereu jucarii pentru copii! Asta pentru că eu în raport am trecut că, dacă tot primesc ceva, fie şi de încurajare, să fie lucruri utile. Jucarii merită copiii cuminţi… cuminţi cu FB!
Dezbatem problema nuieluşei. Andrei va primi cu siguranţă una. Am cerut una mare şi rezistentă, pe măsura obrăzniciilor. Au fost momente în care ar fi fost singurul obiect din ghete. Dar am ales ca moşul să mai adauge ceva, "de încurajare", plus o scrisoare moralizatoare… cu ameninţări drastice că la anul nu mai vine… Iris e foarte sigură că ea nu va primi o nuieluşă. Dar una mică, de decor, cu fundiţă asortată, tot mă bate gândul să-i pun. O s-o ţinem pe post de bibelou, să ne amintim mereu să fim cuminţi.
Mâine presimt că voi avea o zi liniştită, în care vor încerca să recupereze toate faptele bune de peste an. Casa va sclipi de curăţenie, toate ghetuţele şi cizmuliţele vor fi curăţate. Iar nerăbdarea va pluti în aer… oare vine? când vine? cum intră?
Mă întreb şi eu acum… de ce trebuia să vină duminică spre luni? Că nu apucăm să ne bucurăm de cadouri… dar plecăm în extaz la grădi şi la şcoală.
- A mai trecut un Întâi Decembrie - 2 decembrie 2024
- Un nai din hârtie pentru litera N - 24 noiembrie 2024
- Jurnal de profesor – clasa pregătitoare - 10 noiembrie 2024