Da, a mai trecut odată 17 noiembrie. Anul acesta parcă mai repede ca niciodată, şi cu un uşor gust amar…

A fost ziua Irisucăi. Are mama acum o fetiţă de cinci anişori, mândră foc că a trecut de la grupa de Pitici la cea de Năzdrăvani.

Am început ziua devreme, căci cine se scoală de dimineată, departe ajunge. Ora 6: m-am sculat să pregătesc fructele pentru grădiniţă. La noi la grădi copiii nu au voie la aniversări decât cu fructe şi apă plată. Asta, normal, dacă nu ai parte de favorurile direcţiunii sau nu faci parte din acele "situaţii speciale" pentru care asistentele medicale acceptă şi alte variante de sărbătoriri. Muritorii de rând, sau căţeluşii din celebra fabulă, trebuie să se supună regulilor. Aşadar, Irisuca se pregătea cu mere, struguri şi portocale pentru a primi cum se cuvine cei cinci anişori. Numai că, ofticată la culme că nu am sânge suficient de albastru, şi nici nu-mi stă în obicei să deschid uşile cu capul, am folosit ceea ce Dumnezeu a găsit de cuviinţă să-mi deea şi mie. Niţică minte. Am pregătit "prăjiturele din fructe". Nu cu fructe, că nu e voie cu preparate. Am scos cotorul la mere, şi le-am tăiat rondele. Am acoperit gaura din mijloc cu o boabă de strugure. Am mai tăiat un bob pe jumătate, şi am făcut doi ochi. O felie de portocală pe post de guriţă, şi gata o faţă zâmbitoare, perfect "sănătoasă". Numai din fructe! Am repetat operaţiunea de vreo 30 de ori, apoi l-am sculat şi pe tati, căci fiecare a fost împachetată frumos în folie alimentară. Mi-e o ciudă de mor, n-am apucat să le fac poză… Arătau extraordinar!

Am improvizat apoi un "tort". Un rând de mere tăiate cubuleţe, un rând de boabe de struguri, şi apoi felii de portocală frumos aşezate, ca decor. Au fost cam nelămuriţi copiii de ce nu era cu ciocolată, căci "parcă se dăduse voie", dar trebuie obişnuiţi de mici… să accepte regulile, fie ele noi, vechi, sau de azi pe mâine. Dar măcar improvizaţia a ţinut. Iar Irisuca, îmbrăcată în costumul meu naţional, era la prânz mai fericită ca niciodată.

Cum petrecerea de la grădi s-a dus pe apa sâmbetei, ne-am petrecut ziua împreună, în oraş, Iris fiind coordonatorul de program. Avea grijă să ne anunţe cam la fiecare sfârşit de propoziţie că are 5 ani…

Seara am încheiat-o în familie, cu un tort de ciocolată veritabil. A adormit aproape instant. Normal, cu ponei pe sub pernă, şi păpuşile lângă pat. Erau nou-veniţi în casă, trebuia să aibă cineva grijă de ei…

• Despre
• Ultimele Postari

Cristina H.

În ordinea importanței de azi: mamă, profesor, blogger. Trei roluri pe care mă străduiesc în fiecare zi să le îndeplinesc mai bine decât ieri.

Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)

• A mai trecut un Întâi Decembrie - 2 decembrie 2024
• Un nai din hârtie pentru litera N - 24 noiembrie 2024
• Jurnal de profesor – clasa pregătitoare - 10 noiembrie 2024