No, de când cu blogosfera, lumea asta pe care mama încă o consideră ciudată şi pierdere de vreme, am început să mai arunc ici şi colo un ochi după concursuri. Găsii unul fain, la Blogatu’. Toate bune şi frumoase, numa’ că ce are … cu prefectura? Adică poker şi un site de copii… Ei bine, am găsit.
Poker m-am făcut că învăţ de la tata. Pe vremea aceea erau la modă Licitaţie şi 66, dar ne-am descurcat. Prin ’90 am primit acasă primul meu HC2000 (HC85, HC90, HC91 erau deja „vechituri”, al meu avea şi taste F). Se inventaseră şi dischetele, alea de 5.25″ (pe care adolescenţii de azi nu le-ar recunoaste dacă le-ar vedea), şi îmi cumparasem o sumedenie de jocuri. Mama le-a luat la cutie, nici nu s-a uitat. Adio casetofon, adio jocuri pe bandă, acum le schimbam ca pe şosete când mă plictiseam de unul. Dar cel mai tare a fost unul de poker… pe dezbrăcate. Sigur ştiţi genul, o gagică pe fundal, cu cât căştigai, cu atât era mai dezbrăcată (desen în pixeli, normal). Şi eu şi frate-miu ne-am căznit s-o facem să-i fie frig… până ne-a prins tata şi a pus-o la căldurică, adică sus, într-o cutie…
Poker nu ne lăsa să jucăm, că nu era joc de copii. Am jucat în liceu, când tot ce aşteptam era să vină pauza să întindem cărţile. Whist la greu, dar şeptică şi poker înviorau atmosfera. Anul ăsta am luat pentru conccediu, să nu ne fie frig pe malul mării, şi o sticlă de Jack… care avea cadou un set de fise şi un pachet de cărţi speciale pentru poker. Irisuca ia fisele, Andrei cărţile… şi regulamentul.
Mă trezesc cu el într-o dimineaţă cum că vrea să jucăm poker. Dau şi eu în mintea părinţilor, îi zic că nu ştiu… e simplu, uite, scrie aici! trebuie doar să faci perechi, sau să ai cărţile la fel… şi a fost primul pas în a începe să învăţăm poker. Şi cum la cărţi n-am avut mare succes, am trecut la zaruri. Ştiiiiu, educative şi astea :). Yams şi bacara, are Andrei o mână… vezi, mami, ce simplu e? Ca la poker…
Jucăm deocamdată pe puncte. Sper să nu dea în patima jocurilor, să ajungă pe bani… E prea devreme să ştii poker la 7 ani? Tu, cel care citeşti acum… la ce vârstă ai învăţat?
- Daniel Pennac: Necazuri cu școala - 31 martie 2024
- Lecția despre piramidă - 30 martie 2024
- Dacii și romanii sau cum ne-am pomenit strămoșii - 17 martie 2024
:)))
Foarte simpatica treaba!!
Vremurile de-atunci ne ofereau alte distractii. Jocul de carti era pentru serile de iarna. Noi eram obisnuiti sa asistam la seratele de rummy ale parintilor. I-am vazut si jucand „septic”. Am prins regulile din zbor pe la 12-13 ani. Nu-mi amintesc sa mi le fi explicat cineva.
Regulile la poker le-am aflat undeva…prin facultate. Din pacate/fericire mi s-a parut ca nu mi se potriveste ca stil si am ramas la stadiu…incipient (pierdeam noptile cu rentz, whist si canasta).
Eu am invatat la facultate,de la un coleg,mare pokerist,care le lua banii colegilor lui Basescu.Jucam cu el pe sucuri…si nu prea avea sanse,pentru ca jucam la vedere,nu putea folosi cacealmaua,minunea pokerului!
Spre deosebire de voi ceilalti eu m-am nascut invatat ca tata a jucat in facultate cu unii care le lua banii colegilor lu Basescu =))
De jucat ne-am apucat in facultate in camera unde aveam 1kg de fise si jucam …
Si ala micu’ care juca cu mine cine era :D? Fratele cel invizibil?
Tehnica o aveam doar ca nu cunosteam cartile cand jucai tu cu mine ca sa bati si tu pe cineva >:)
..sau vrei sa iti aduc aminte ca te-ai lasat de sah pentru ca incepusem sa te bat zdravan ..
jucai cu calculatoru mai, nu cu mine.
sahul oricum nu mi-a placut prea mult… strugurii sunt acri 😉
poker jucam de cand eram in clasa 5 in pauze la scoala , prima oara jucam pe surprizele de la gume ( Turbo ) si pe urma usor usor am dat-o si pe monezi dar sume infime , frumoase vremuri ………
Eu nu stiu cand am jucat prima data poker probabil ca tot prin facultate.
Partea interesanta la joc este licitatia unde trebuie sa fii un adevarat actor mai ales cand nu ai nimic in mana. Din toate tipurile de poker cel mai simpatic mi se pare Texas Poker unde cartile etalate sunt comune la toti jucatorii.
io n-am invatat sa joc poker nici in ziua de azi … desi, daca ma gandesc bine jucam un fel de poker pe un comp 386 acu 1000 de ani cand ma faceam ca invat pentru bac … taica, imi trebuie ceva lecitina, poker o fi fost ala?
deci nici la 30+ nu e tarziu 🙂
Eu am invatat sa joc poker pe la 20 de ani..tot atunci si whist.
Jocurile copilariei mele au fost macao 😀 septica 😀 si rummy
eu am invatat pe la intalnirile cu satenii in zilele de Sfintele Paste:)(inca de la 4-5 ani)
e adevarat ca doar ma uitam, dar am reusit sa ma perfectionez cand am cumparat la servici impreuna cu colegii un set de Poker.
E prea devreme.
Se incepe cu „razboi”, apoi „macao” si in final „septica” 🙂
Mai merge intercalat si cate un „trombon” sau „tabinet”
trombon nu mai stiu cum era…dar stiu ca a existat o perioada :))
Nu mai stiu, doar ca din cand in cand strigam: Trombon! 🙂
atunci putem sa jucam impreuna, si strigam unul la altul…. :)) si eu tot atat mai stiu
:))))
pana nu joaca Texas hold’em cu agenda in fata (sistem procentual) n-ai de ce sa iti faci probleme…
aha, deci sa nu cumpar agende…
mamico, nici la vârsta mea matusalemica pe care o am acum nu stiu. nu m-a învatat nimeni.
dar îmi place sa joc rentz si wist…
te fac o partida din astea?
🙂
cu mare drag. si cu prima ocazie 🙂