Decor de iarnă pentru grădiniță, o zână la fereastră

Recunosc, în septembrie, când am realizat decorul cu zâna toamnă, nici nu mi-a trecut prin cap că va avea succes. Şi mai ales că, aşa stângace cum am realizat-o, va fi apreciată. A fost o senzaţie deosebită aceea pe care am încercat-o trimiţând toată toamna, aproape în fiecare zi, câte un mail. Multe dintre cereri au venit însoţite de rugăminţi suplimentare, pentru celelalte zâne. Nu le aveam, dar am simţit că trebuie să continui ideea.

Şi pentru că „talentul” meu e mai mult o chestie de tehnică şi de voinţă, am vrut ca zâna iarnă să fie cu adevărat magică, aşa cum este toată luna decembrie pentru copii. Am avut nevoie de ajutor, pentru a da contur ideilor, şi ajutorul a venit de la Emanuel Pavel, grafician. Lucrăm împreună de multă vreme, mereu cu gândul la copii, şi ne face o enormă plăcere să ştim că ideile noastre vor strânge luna viitoare multe zâmbete de mici dimensiuni.

Aşadar, iată propunerea noastră pentru decorul de fereastră, sau, de ce nu, pentru un perete.

Zana-Iarna

Şablonul este disponibil la cerere (accesați butonul mare verde de la finalul articolului). Este pregătit pe pagină A3, se printează faţă-verso pentru fereastră. Imaginea se compune din 4 piese principale, fulgii fiind adăugaţi individual, fără legătură cu şablonul. Pot fi realizaţi din hârtie pliată, sau cu spray de zăpadă. Am adăugat pentru print şi o mulţime de steluţe albastre, pentru decor. Partea de sus a ferestrei poate fi împodobită cu ghirlande de sărbători, sau decupaje în formă de ţurţuri. O vom încerca şi la noi la grădiniţă, să vedem până unde vom ajunge cu imaginaţia.

Pentru a le lipi pe fereastră vă recomand patafix, sau plastilină repoziţionabilă , nu atât pentru uşurinţa la montaj, cât pentru demontarea rapidă.

Încă o menţiune, am rugămintea să aveţi răbdare cel mult o săptămână de la adăugarea mesajului pentru a primi modelele. Îmi este imposibil să răspund tuturor cererilor în timp real.

Inspiraţie maximă şi spor la lucru!

Atelierul de creaţie

PS: Au început să sosească zâne…

buton-zane

Cristina H.
Posted in Ce pot face doua maini dibace and tagged , , , , , , , , , , , , .

2.507 Comments

  1. Buna ziua! Absolut minunat site-ul dvs. Va rog sa-mi trimiteti si mie sabloanele pentru materialele prezentate aici, pe aceasta pagina – fulgi, zana stelute. Multumesc anticipat!

  2. Felicitari pentru toate materialele pe care le creati. As dori si eu daca se poate zana iarna. Va multumesc mult!

  3. Buna ziua.Foarte frumoase toate ideile.Lucrez intr-un centru de plasament pentru copii de 0-3ani si din luna iulie a fost adusa si o grupa de prescolari. Va rog din suflet daca puteti sa-mi trimiteti si mie sabloanele pentru cele patru zane pentru a decora centrul si ai bucura pe cei mici.Toate ideile d-voastra mi-au fost de un real folos in terapia ocupationala a prescolarilor.Va multumesc anticipat.

  4. Buna!As dori si eu te rog frumos sablonul pentru zana de iarna!Foarte frumoasa munca ta…ma ajuta foarte mult!

  5. Sunt foarte frumoase toate modelele pentru iarna! Imi puteti trimite si mie sabloanele? Va rooooog ! 🙂

  6. As dori si eu sablonul pentru zana iarna.Piticii mei din clasa I ar fi incantati!
    Am descoperit acest site de curand si sunt incantata!

  7. buna seara.as dori si eu daca se poate sabloanele pentru zana iarna.multumesc anticipat

  8. va rog mult trimiteti-mi si mie sablonul pentru zana iarna.e superb! e primul meu an ca educatoare si nu mai stiu ce sa fac sa impresionez….ma ajutati in acest sens?
    va multumesc!

  9. Foarte frumoase lucruri creati. As dori si eu sablonul pentru zana iarna. Va multumesc anticipat!

  10. Buna, imi puteti trimite si mie sablonul? Foarte interesante si ingenioase idei pentru decor. Multumesc frumos!

  11. va rog frumos , daca se poate ,sa-mi trimiteti si mie sabloanele pentru zana iarna. Sunt minunate.Felicitari!

  12. felicitari e foarte frumos decorul!!!! va rog sa mi trimiteti si mie sabloanele daca se poate! va multumesc!

  13. Buna ziua! Minunate decoruri.Va rog din suflet sa imi trimiteti si mie sabloanele pentru decorul de iarna prezentat mai sus.Multumesc!

  14. Buna seara!Superb decorul de iarna.Imi puteti trimite sablonul pentru zana iarna?Multumesc anticipat!

  15. BUNA,AS DORI SI EU SABLOANELE-FULGI,ZANA,STELUTE.VA ROG ,ST SUPERBE,VA MULTUMESC ANTICIPAT.

  16. Felicitari pt ceea ce faceti!Am ajuns intamplator pe site-ul d-vs,cautand idei pt orele de Abilitati practice-multumesc.Doresc si eu zanele,mi-ati usura mult munca!Va multumesc

  17. Buna seara!
    Va rog s-imi trimiteti si mie sabloanele cu zanele anotimpurilor.
    Multumesc mult si succes tuturor!

  18. Buna ziua,as dori si eu,daca se poate sablonul pentru zana iarna!
    Va multumesc anticipat!

  19. E MINUNATA ZANA DE IARNA! Va multumim din tot sufletul pentru daruirea cu care ne bucurati pe toti si ne puteti la dispozitie aceste lucruri minunate pentru copii.Deja zanele celelalte impodobesc mediul copilasilor nostrii bolnaviori din centru de copii de la Calarasi. Va rugam frumos si pentru zana iernii !!!
    Cu deosebita recunostinta !

Comentariile nu sunt permise.

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente