Săptămâna care urmează avem două prietene sărbătorite, aşa că am umplut o zi de grevă plimbându-mă cu Irisuca prin magazine. Mi-am dat seama că fetele au microbul cumparaturilor de la naştere, căci am intrat să probez o haină, şi pitica îşi dădea cu părerea… Mda, drăguţă, dar probează şi celălalt model, să vad, cum îţi vine… mami, cred ca trebuie să mai slăbeşti!! Ok, nu râdeţi, recunosc şi eu că trebuie, aşa că mai aşteptăm.
Dar am intrat în librărie să rezolvăm cumva cadourile pentru pitici. Am lăsat-o pe Iris printre rafturi… şi îmi vine în braţe cu un căluţ de mare. Mania căluţilor încă nu ne-a trecut, aşa că nu m-am putut înţelege cu ea. Vine şi ziua mea, vreau şi eu, te rog, te rog… Am convenit că va fi parte din cadoul ei, chiar dacă o ia înainte. Aşa că învăţăm Cum să desenez Delfini şi alte animale marine. Cartea îmbină frumos o poveste cu lecţii de desen şi jocuri cu autocolante.
Pe măsură ce povestea lui Neptun, căluţul de mare, înaintează, îi cunoaştem prietenii şi învăţăm să-i desenăm pe: Clic-Clac (crabul), Aurel (peştele scalar), Lena (balena), Flip şi Flop (delfinii), Rori (leul de mare), Octavia (caracatiţa) , dar şi inamicii: o pisică de mare, meduze şi un rechin. Povestea urmăreşte aventurile căluţului prin ocean, în căutarea sirenei Mira, pe care învăţăm să o desenăm la finalul poveştii. Fiecare pagină de poveste are un element lipsă, ce poate fi completat cu autocolante. De asemenea, animalele care pot fi desenate sunt şi ele prezente pe autocolante, plus o mulţime de flori si alge pentru decor.
Cartea este însoţită de un caiet de desen, prins de ultima copertă, să nu se piardă. Poate fi folosit pe măsură ce cartea este răsfoită, iar filele sale sunt pretiparite, pe metoda „continuă desenul”.
Acum aştept să văd cum va arăta primul peisaj marin, pe care Iris a promis că-l realizează…
Lucrarea are format mare, 215x275mm, conţine 12 file color, două pagini de autocolante si un caiet de lucru cu 12 file alb-negru.
- Copaci în culori de toamnă - 3 octombrie 2024
- La clasa pregătitoare, în tonuri optimiste - 21 septembrie 2024
- Anul electoral, școala altfel, nepăsarea și lipsa de viziune: schemă logică - 14 septembrie 2024
Pingback: La ZOO - vizită imaginară. Proiect de grup la clasa întâi