Papusa din fire de ata

De multă vreme am pe listă câteva păpuşele. Dar nu am reuşit să rezolv problema unor bile simple, de lemn… Din fericire am găsit ceva timp de umblat prin oraş, şi m-am întors acasă victorioasă, cu un pumn de biluţe… Copiii au privit destul de sceptici ce mai pun la cale, şi cum tot se deşiră ghemul de PNA.

Aşadar, iată de ce aveţi nevoie:

  • o bilă de lemn, cu un canal destul de larg pentru a putea trece mai multă aţă
  • un ghem de PNA
  • un naylon subţire şi rezistent
  • o foarfecă ascuţită.

Pentru început, luaţi o bucată de carton lată, cam cat doriţi să fie păpuşa, proporţional bine-nţeles cu capul. Înfăşuraţi aţa, cât se poate de multă, pentru a trece forţat prin canal.Folosiţi pentru aceasta firul de naylon (sau altceva rezistent, pentru a nu se rupe), ca în imaginea de mai jos.

Cu foarfeca taiaţi buclele sus şi jos. Aranjaţi pe cât posibil "podoaba capilară", ca şi cum aţi tunde un ciucure. Împărţiţi partea de jos în patru părţi egale, apoi împletiţi mâinile. Pentru picioare, împletiţi întâi corpul, şi reîmpărţiţi firele în jumătate. Abia apoi se împletesc picioarele. După împletire, se leagă şi se taie frumos.

O a doua variantă, mai simplă, este să legaţi pur si simplu firele, ca mâini şi picioare.

Dacă bilele nu sunt deja decorate, puteţi lipi ochişori şi guriţă.

Spor la joacă!

Atelierul de creaţie

Cristina H.

În ordinea importanței de azi: mamă, profesor, bloger. Trei roluri pe care mă străduiesc în fiecare zi să le îndeplinesc mai bine decât ieri.
Cristina H.

Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)

Posted in Ce pot face doua maini dibace and tagged , , , , .

15 Comments

  1. Imi place papusa foarte mult . Se poate aplica si pe felicitari pentru 8 Martie, daca nu reusim sa facem un tablou. Multumim mult pentru idei!Succes in continuare!

    • modelul de la concurs e un pic mai simplu, nu are nevoie de biluta. si cred ca veti reusi sa faceti tabloul, in fond sunt doua papusi mici…

  2. felicitari,sa sti ca si eu am folosit aceasta papusica ca un martisor pentru mamici,au fost tare incantate.apreciez toate lucrurile pe care le realizati.sa incepeti primavara cu spor.

Lasă un răspuns la Ily Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente