Nurofen sau algocalmin?

Ieri am avut o zi de coşmar. N-am păţit cine ştie ce nenorocire, sunt perfect întreagă. Doar că şi la ora asta târzie din noapte am o durere cumplită de cap, după ce m-am luptat în săbii de argumente cu Andrei. Am bricolat, bine-nţeles, pentru proba săptămânii. Ca o paranteză, am lucrat simultan cu amândoi copiii, dar Iris nici n-am simţit că a fost acolo. Ea întreba, îi explicam, cerea şi i se dădea… şi m-a anunţat că "e gata".

Cu Andrei a fost chin. În primul rând, voia să facă o fantomă.

Şi cum faci fantoma? Păi e albă, îi lipesc doi ochi şi gata!

Adică ajungeam iar la "hai să facem repede ceva să scăpăm". L-am admirat în sinea mea pentru rapiditatea cu care iese dintr-o situaţie în care nu se simte bine, dar nici un tubuleţ cu doi ochi nu puteam pune. Dacă i-ar fi venit ideea să taie un cerc dintr-un şerveţel, să facă fantoma, poate îl lăsam. Dar aşa – nu.

Şi a început chinul. Forfecuţa parcă e cel mai mare duşman. Deşi este una mică-mică, tot reuşeşte să-şi bage degetele până la rădăcină în inele şi s-o chinuie ceva de speriat. Aracetul – se pune întotdeauna în cantităţi industriale. Simţul proporţiei e departe de a se face simţit. La fel şi anticiparea problemelor. Combinate toate acestea cu un chef aproape inexistent şi comentarii din seria "ai numai idei care nu îmi plac mie!", ne-am certat toata ziua.

Păpuşa a ieşit… vai de ea, la pălărie a muncit şi era aşa "obosit" de parcă a tras la jug. Eu sunt optimistă, clasa întâi nu-mi va albi jumătate din podoaba capilară, ci integral. Va trebui să păstrez câteva fire de pe-acum, să ţin minte nuanţa naturală… dar tati a avut cea mai tare remarcă. Seamănă cu Ionică!!

 

Of, da, ce-am mai pătimit şi la proba aceea