Emotie de scolar

Acum un sfert de veac, când am împlinit (în sfârşit!) vârsta de a merge la şcoală, nu aveam emoţii mai deloc. Prietenul meu de la grădiniţă mersese cu un an înainte. Ai mei părinţi lucrau la şcoală, aşa că am fost cam nelipsită de pe-acolo. Încă îmi amintesc ce ordonat era Dani, şi cum a scos cu mândrie din ghiozdan un abecedar îmbrăcat cu copertă transparentă, şi care mai avea şi semn! Din nefericire, jumătate de an ne-a despărţit… Deşi am rămas cu prietena mea, un an de zile cel mai mare regret al meu a fost că nu m-am dus şi eu la şcoală. Moş Niculae mi-a adus anul acela drept consolare setul complet de rechizite, dar tot degeaba.

A venit probabil şi cea mai aşteptată toamnă. Uniformă, guleraş apretat, nelipsitele pampoane pe cordeluţă (măi şi ce pampoane aveam! Nu se şifonau, şi erau sulfilate cu roşu, două seturi făcute pe comandă la croitoreasa din sat.) Şi, normal, ghiozdan. Roşu, cu bretele de spate, şi… cu Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici! Am fost de-a dreptul în extaz când m-au chemat în sufragerie să-mi arate „ceva”, şi l-au scos…

Clasa o ştiam. Era la parter, a doua sală. Şcoala – îi cunoşteam fiecare ungher, că doar acolo crescusem. Le ştiam şi pe învăţătoare, numai că nici una nu urma să fie a mea! Mie urma să-mi revină una nouă… Am încercat, copil obraznic, să trag cu ochiul în timpul unor testări. Nu-mi amintesc decât o individă slabă şi zăludă, n-am reuşit să-mi fac o impresie prea bună cocoţaţă pe gărduleţul din faţa ferestrei. Aşa că urma să am răbdare… până în prima zi.

Cert e că, după atâţia ani, îmi amintesc frânturi din prima zi de şcoală. O secvenţă din clasă, cu o fetiţă care plângea continuu, şi o bunică disperată care nu ştia ce să-i facă, şi apoi finalul, când l-am luat de la grădi pe fratele meu. Plus criza lui şi tavalitul pe jos în mijlocul drumului… Era primul lui an singur la grădi, până atunci fusese umbra mea.

Dar despre învăţătoare nu-mi amintesc. Nu faţa ei… Din fericire nu am avut-o decât două trimestre, şi a avut grijă să-mi rămână întipărită în minte o frică cumplită. La noi nu se auzea nici musca în clasă. Pentru că musca ar fi luat bătaie la palmă… cu rigla, sau, şi mai rău, cu o tulpină de trandafir cu ace boante (nu ştiu cine o fi fost cretinul de s-a găsit să-i ducă trandafiri…) Tot ce ţin minte e cum ne ridica pe toţi în picioare şi ne ardea la fiecare palmă una, două, sau mai multe lovituri… Nu-mi amintesc cât era de bună, sau dacă ne-a învăţat ceva. Atât că era nedreaptă. Apoi am avut şansa să ne mutăm. Şi adevărata mea învăţătoare este o doamnă ai cărei ochi nu îi pot uita. Părul cărunt şi privirea blajină, aşa cum ar trebui să fie.

Am luat de la ea 2 palme… şi acelea încet. Prima pe nedrept, în prima săptămână, pentru că la lecţia cu animalele din pădure am copiat textul fără să las aliniat… dar terorista mai sus pomenită nu ne explicase ce e ăla aliniat. A doua pe drept, în clasa a treia, că jucam moara în oră cu colega de bancă. În rest mi-o amintesc cu mare drag.

Acum încerc să înţeleg emoţiile copilului meu. Am reuşit să aduc vorba şi să-l fac să vorbească…

Am 59 de spaime! ooo doamne, deja mă vedeam la 15 septembrie că nu le-am rezolvat!

Am glumit, mami, doar 10… şi am început, ca în cântecul cu elefanţii, să vedem care sunt.

Prima… nu ştiu cum o s-o cheme pe Doamna! Poate Elena… sau Mariana… Am convenit că doamna e şi ea om, şi că va avea un nume, ca toţi oamenii. În nici un caz nu va fi Gheonoaia, Muma Zmeilor, ca să-i fie frică cum îi aude numele. Pe-a mea, cea buna, o chema Angela. Un înger. Deci, numele poate contează… să vedem cum ne-o fi norocul.

A doua… nu-mi cunosc colegii… în afară de Alexandra (e tot cu mine în clasa, da?) şi Andu, care e la clasa vecină. Ne-am amintit împreună cum a fost să aibă colegi noi. La grupa mică, apoi cum la grupa mare şi pregătitoare grupa s-a înnoit mereu cu jumătate din efectiv. Şi în câteva zile erau prieteni. Aşa va fi şi acum…

A treia… nu ştiu în ce bancă o să stau. Adică ştiu că o să stau cu cineva, poate cu Alex, dar nu ştiu unde. A văzut la Buni la şcoala clasele… aşa că l-am întrebat unde i-ar plăcea. În banca a doua. De la fereastă, să fie lumină! Dar poate mai bine o las pe doamna să ne aşeze… eu sunt înalt, poate mă mută pe rândul din spate… ştii, mami, mi-ar plăcea să fie ca în filme, la americani, să avem la şcoală restaurant, să mâncăm ce vrem noi. Ei, aici a fost nevoie să-i tai elanul… la şcoală în România nu e cu autoservire. Va avea pacheţel de-acasă, şi va primi şi lapte şi corn. E corn cu ciocolată? Că eu de-ăla vreau! Corn simplu… dezamăgire totală.

Am luat o pauză, şi m-a pus să-i povestesc câte buzunare are ghiozdanul lui, şi ce va pune în fiecare. A recapitulat el apoi… Şi am revenit la spaime.

A patra… nu ştiu ce culoare vor avea pereţii! La asta recunosc că nu m-am aşteptat. Probabil albi. Sau galbeni. Nu vreau să fie roşii… ştii, mami, copiii lui Buni de la şcoală au fost obraznici, au aruncat cu mere pe pereţi, era foarte urât acolo, dar i-a pus Buni să dea cu vopsea… Am convenit că el nu va face aşa ceva. Şi că probabil va avea pereţi albi, cu planşe cu litere… Mami, o să am litere de-alea ca la Buni în clasă? Ştiind că la Buni nu sunt litere… cer detalii… Litere… cum e C la carbon… ooo, uşurel copile, alea sunt la clasa a şaptea! Dar nu s-a lăsat, a căutat un sistem periodic şi a început să mă întrebe, să vadă dacă le ştiu. Ia zi, la numărul 1…? Şi la numărul 103? Hai, mami, ultimul, cum adică nu-l ştii…? L-am calmat, că nu trebuie învăţat tot, şi în nici un caz la clasa întâi. Aşa că să-şi găsească altă preocupare.

A cincea… la ce etaj va fi clasa. Uite asta chiar nu ştiu. Probabil la parter, că aşa se pun clasele mici. Şi eu cred la fel. La Buni clasa a doua e la etaj…

La a şasea ne-am oprit. Mi-a dat-o pe Buni la telefon. Mai vorbim!!! Paaa!!!

Eu sunt hotărâtă să completez lista, asta dacă sunt 10 cu adevărat… În schimb e bine, în top 3 nu apare materia, sau că va fi greu şi nu se va descurca. Mie de asta mi se face rău… că nu mă voi descurca eu cu atâtea materiale! Ce simplu era, cu un abecedar şi un caiet…

Cristina H.

În ordinea importanței de azi: mamă, profesor, bloger. Trei roluri pe care mă străduiesc în fiecare zi să le îndeplinesc mai bine decât ieri.
Cristina H.

Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)

Posted in Cu si despre nazdravanii mei and tagged , , .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente