Bântuind prin depozitul de carte, la raftul editurii Girasol mi-a atras atenţia o carte cu abţipilduri. Preţul de depozit, cu reducerea de 20% oferită în plus faţă de preţul afişat la raft, m-a convis să o iau acasă. În primul rând pentru tablourile minunate din plastilină, apoi pentru jocul de învăţare cu abţipilduri.
În format mare, 195x265mm, cartea are interiorul din hârtie cretată, cu un tipar de calitate. Este tradusă după originalul spaniol. De fapt, este tradusă coperta, căci interiorul este integral în limba engleză. Pe site-ul editurii Girasol am văzut lucrări identice, cel puţin la copertă, pentru franceză şi spaniolă.
În interior sunt introduse cele 6 pagini cu autocolante, iar tablourile de lucru reprezintă: dormitorul, baia, bucataria, sufrageria, sala de mese, grădina, parcul, sala de clasă, heleşteul, grajdul, livada, coteţul, grădina de zarzavat, cocina pentru porci, stâna. Fiecare tablou este ilustrat cu 6-7 autocolante, dar, pe lângă acestea, pot fi învăţaţi o sumedenie de alţi termeni. Lucrarea nu poate fi folosită însă decât sub supravegherea unui adult bun cunoscător al limbii engleze, şi cred că tablourile ar fi suficient de amuzante pentru exerciţiile de vocabular de la grădiniţă.
În schimb revin la ilustraţii, care de fapt sunt fotografii ale modelajelor realizate de Manuela Martin. Mi s-au părut extraordinare, o răbdare şi o imaginaţie de invidiat.
Am reuşit să opresc avântul Irisucăi de a lipi în jumătate de oră toate abţipildurile. Are voie să le lpească doar pe cele pe care le învaţă azi, şi mâine nu le-a uitat. Apoi învăţăm cât de mult putem, şi unde nu mai ştim, apelăm la dicţionar.
Info preţ: Libris.ro, Elefant.ro, eMAG.ro | Biblioteca Năzdrăvanilor
- A mai trecut un Întâi Decembrie - 2 decembrie 2024
- Un nai din hârtie pentru litera N - 24 noiembrie 2024
- Jurnal de profesor – clasa pregătitoare - 10 noiembrie 2024