Sa coasem frumos!

Ratuste cusutePentru următoarele două săptămâni, Năzdrăvanii au de rezolvat una dintre cele mai dificile probe de până acum. Au nevoie de sprijinul unei bunici sau al unei mămici, dar cred că şi un tătic s-ar descurca. Până acum se pare că nici unul dintre copii nu a mai lucrat cu acul, şi, ca să citez o părere de mămică, pentru toate există un început. Sper ca copiii să perceapă această probă ca provocatoare şi interesantă, si să-i facă faţă cu succes, iar la final să poată spune: noi ştim să coasem.

Materiale necesare:

  • carton alb şi o imprimantă, pentru printat şabloanele exerciţiilor (pot fi printate pe carton A4, sau chiar 2 imagini pe o coală).
  • un ac
  • bobine de bumbac colorat, de la mercerie, sau aţă de papiotă, în două sau trei fire.
  • o forfecuţă

Pentru început, vor fi printate şabloanele. Apoi, cu ajutorul acului, vor fi perforate toate punctele marcate pe desen. Pentru aceasta se aşează cartonul pe o pernă, şi se perforează cu ajutorul unui ac cu gămălie (de preferat unul cu gămălie de plastic, decorativă).

Vor fi alese culorile în funcţie de marcaj, dar, dacă nu există una disponibilă, se alege ceva potrivit. Pentru realizarea cusăturilor pe carton, aţa trebuie trasă cu atenţie, pentru a nu tăia cartonul, şi nici nu trebuie strânsă prea tare. Mai jos sunt câteva exemple de cusături simple. Firul întrerupt este sub carton, cel continuu – deasupra, şi este cel care va realiza modelul cerut. Este mai puţin important la început cât de ordonat se lucrează pe verso.

Modele de cusături

Modele de cusături

Pentru a realiza o linie întreruptă, acul trece o singură dată prin punctul perforat. Se începe de pe spate, şi se continuă pentru realizarea modelului.

Pentru a realiza o linie continuă, se procedează ca mai sus, la o linie întreruptă, atât că drumul va fi parcurs şi înapoi, firul trecând de două ori printr-un punct perforat. Firul de întoarcere este cel mai închis la culoare.

După terminarea modelului, ambele fire vor rămâne pe spatele cartonului şi vor fi înnodate. Acelaşi traseu poate fi folosit şi dacă linia continuă este în zig-zag.

Modele de cusături

Pentru linii verticale, pot fi folosite două variante de cusătură. Firul trece o singură dată prin punctele perforate.

Modele de cusături

Modele de cusăturiPentru a realiza o cruciuliţă, firul trece o singură dată prin punctele perforate.

Şi cu acestea, spor la lucru! După finalizarea exerciţiilor, cerinţele probei vor fi disponibile aici.

Cristina H.
Posted in Ce pot face doua maini dibace, Cusături, Din culisele concursurilor and tagged , , , , , , .

24 Comments

    • nu mai am nici eu colectia. imi amintesc destul de vag modelele, si am incercat sa le recreez. modelele pe care le-am propus sunt compuse de mine anul trecut.
      vor mai urma cateva, caci aceasta proba cu acum va urma in vacanta de vara din nou in exercitiile propuse copiilor pe site.

      copiii au fost incantati de idee, si nici nu s-au intepat, asa cum se feresc producatorii de jocuri din prezent.

  1. Imi amintesc de orele de lucru manual din copilarie.
    Oare mai exista si celelalte modele pe undeva?
    As dori sa le pot recupera!

    • Nu cred ca Adina mai vede mesajul, daca nu e abonata…
      Le am eu arhivate pe undeva, sper sa dau de ele.

      Oricum pentru copiii de azi sunt foarte complicate. Ce am improvizat eu pe site merge mult mai usor.

    • Multumesc,Ani!Apreciez foarte mult!Am inceput cu ceva mai usor dar incerc ca pe rand sa ridic nivelul de dificultate.Pana in momentul de fata se descurca foarte bine cu ce i-am dat.

    • da, de aceea am si explicat cum se deseneaza. incercati totusi sa obtineti una foarte aproape de modelul pe care il au copiii.

  2. Pingback: Concursul: Ce mică-i vacanța mare... | Talente de Năzdrăvani

  3. Pingback: Concursul: Impresii de toamnă | Talente de Năzdrăvani

  4. Pingback: Felicitare de 8 martie - coș cusut | Talente de Năzdrăvani

Dă-i un răspuns lui adina lazar Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente