Printre jocurile pentru care as fi dat probabil toata colecţia mea de surprize Turbo acum vreo 25 de ani este şi Roata olarului. Până astă iarnă nici nu ştiam că există, au descoperit-o alţi prieteni înaitea mea. Lili m-a avertizat, joc „periculos” în casă, e nevoie de o sumedenie de măsuri de precauţie, folii de protecţie, căci lutul e praf fin, şi cu pretenţii. Dar… a intrat pe lista cadourilor de iarnă. Nu ne-am jucat cu ea până acum, când, în sfârşit am scăpat de varicelă şi alte boli de primăvară, şi am putut să facem o escapada la ţară, la bunici. Lutul în schimb l-am folosit şi la mărţişoare, mai ales că aveam şi de rezervă o cutiuţă.

Am început să ne jucăm ca „experţii”, adică fără să citim decât printre rânduri instrucţiunile de folosire… Baterii tip „c” bine-nţeles că am uitat să luăm, noroc că merge şi cu de-astea normale, numai că nu trebuie să mişti prea tare aparatul. Masă, ziare, folii de protecţie nu mai aveam nevoie, căci am lucrat pe iarbă, afară, şi am scăpat de grija apei pe jos. Putea să pice linistită, iar găletuşa cu apă nu trebuia păzită cu sfinţenie.
Normal, partea cu „se ia o bucată nu foarte mare de lut, căci dacă e prea grea roata nu se învârte”, n-am citit-o. Aşa că am descoperi ulterior cât de puţin trebuie pus.

Mai greu a fost până l-am făcut să stea lipit de roată. Dintr-un pacheţel ne-au ieşit toate minunile de mai jos. Partea bună e că în pachet lutul este gata pregătit, nu trebuie adăugată apă. Dar partea cu finisajele… brrr, nu prea ne-a mers. Asta e, sunt mai strâmbe, dar nouă ne plac. Nu ne-a mai ieşit nici „aşteptaţi 20 de minute” pentru a îndepărta obiectul de pe roată”. Ţi-ai găsit, tot familionul stătea la coadă şi abia aştepta să-şi bage mâinile în lut şi să-şi pună la încercare „talentul” cel sublim, dar care cam lipseşte. Aşa că le-am îndepărat uşurel, fără să le deformăm prea tare.

Uscatul a fost piatra de încercare a voinţei, abia a doua zi le-au putut picta. Nu că suntem mari artişti, dar a fost extrem de distractiv. Şi data viitoare cu siguranţă vom avea ceva experienţă în spate, şi vom fi în stare de mai mult. Poate reuşi să prindem şi un atelier de olărit, căci am văzut că le-a plăcut. Andrei, care de obicei e refractar la activităţi creative, a întrebat la un moment dat, mai cu jumătate de gură, când îi vine şi lui rândul. Irisuca e numai entuziasm, dar, dacă se putea, să nu se murdărească pe mâini…

Data viitoare promitem şi poze din timpul activităţii. Acum n-am avut, căci, dacă am fost isteţi să nu cumparam baterii, le-am folosit pe cele ale aparatului foto… De pictat, a pictat Iris. A lui Andrei este cea verde. Primul castronel are în mijloc un căpşor, iar pe margine o floricică. A doua farfurioară nu ştiu ce reprezintă, a treia e o floare.

Şi, în încheiere, iată ce conţine jocul: roata, acuarele la borcanaşe mici, două pensule, două spatule, sfoară.

PS: nu m-am prins la ce foloseşte sfoara… deşi mă gândeam să modelăm mărgele şi apoi să le pictăm. Le modelăm pe aţă, apoi plimbăm aţa şi la final o scoatem.

Jocuri educative
Info pret: BestKids, eMAG.ro