Iris, autoportret

Pictura. Portret

Aşa cum spuneam ceva mai devreme, mă delectez cu creaţiile Irisucăi de peste an. Îmi plac, şi nu ştiu dacă îmi plac atât creaţiile, cât pasiunea cu care ea vorbeşte acum despre fiecare în parte. În glasul ei e acea nostalgie despre grădiniţă, ca locul minunat în care se duce cu plăcere.

Am avut emoţii mari în prima zi de grădiniţă. A mers la creşă de la un an şi două luni. A împlinit 3 ani în noiembrie, şi am decis ca din ianuarie să ne mutăm la grădi. După ce Moş Crăciun ne-a vizitat la creşă, iar Irisuca s-a comportat minunat (şi nu laud puiul de bufniţa, ci o bucăţică de 3 ani care l-a privit în ochi de la jumătate de metru şi i-a gângurit 4 versuri) – urma prima zi de grădiniţa, în ianuarie. Era foarte ataşată de doamnele asistente, mă aşteptam la orice, inclusiv la plânsete că vrea înapoi.

Dar… a păşit cu încredere, ne-am pupat (asta e, am o copilă pupăcioasă rrrău) şi ne-am întâlnit seara. Era încântată, nu a plâns deloc, şi voia şi a doua zi. Şi de atunci, mereu… Domnişoara educatoare e alături de noi de la grupa mică, şi cu puţin noroc, vom termina împreună grădiniţa. De ce o spun? Pentru că se întâmplă foarte rar, şi puţini sunt cei norocoşi care au aceaşi educatoare doi ani la rând, ca să nu spun patru…

Irisuca vorbeşte întotdeauna cu drag despre "copiii ei", şi despre jocurile lor împreună. Printre minunăţiile realizate la grădiniţă este şi acest portret. Iniţial am crezut că e autoportret. Dar nuuu, este fratele meu!! Pfiii, să nu-mi recunosc odrasla! Când am cerut detalii despre elemente, s-a răzgândit, este autoportret. Sus, galben, e un soare. Chestia roşie aş fi jurat că e o pălăriuţă de soare, dar m-am înşelat, este cordeluţa ei cea roşie (pe care nu o mai are…). De-o parte şi de cealaltă, maronii, sunt codiţele. Ochii sunt negri pentru că nu avea maro. Negru înseamnă tot căprui! La gât sunt înghesuite nişte mărgele…

Din tablou lipsesc eu… mama… de mine nu a mai avut timp.

Cristina H.

În ordinea importanței de azi: mamă, profesor, bloger. Trei roluri pe care mă străduiesc în fiecare zi să le îndeplinesc mai bine decât ieri.
Cristina H.
Posted in Cu si despre nazdravanii mei and tagged , , , .

6 Comments

  1. Daca ma uit mai bine…chiar seamana 😉
    Hai ca are imaginatie fetita asta mica.
    O pup pe crestet si-i doresc sa-si pastreze pasiunea pentru astfel de lucruri mai ales ca are si de la cine mosteni genetic talentul.

    • genetic pana acum a mostenit cu siguranta incapatanarea si cativa dintre pitici, pe care ii recunosc…

  2. Ne uitam si noi cu placere in dosarele Adelei cu desene de la gradinita si ne amuzam copios. Sunt plini de talent copilasii, la orice varsta si au o imaginatie de necuprins. Primul ei portret, cam tot asa a fost, un cap mare gen „ou” si niste ochi pana in gura. Totul era rosu, ne placea culoarea rosie.
    Sa-ti traiasca micuta si sa aiba parte de tot ce-i mai bun in viata.
    Iar cu incapatanarea cunoastem si noi doua „modele” bune de tot …

  3. Da, e frig si sufla vantul. Aseara a plouat, astazi inca nu. Adela abia asteapta sa mearga la plaja … dar mai asteptam. Acum am venit de la o mica plimbare sa bea laptele micuta, si mai iesim putin mai tarziu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente