A.P.N.

A venit şi Acea Vacanţă. Adică ultima noastră vacanţă de copil, căci de la toamnă vom merge la şcoală. Îmi pare bine că nu e chiar ultima, peste doi ani va mai fi una. Dar, pentru Andrei, de la toamnă va începe "altceva". Toată lumea îl întreabă, toată lumea îl încurajeajă.

Am trecut cu bine de emoţiile serbării de sfârşit de grădiniţă. Am încercat să n-am stomacul în gât, dar Andrei era mai emoţionat decât mine. Abia dacă a ridicat ochii din pământ, să pot face şi eu o poză ca lumea… Şi, unde ziceam că nu voi da apă la şoricei… m-am înşelat. Începuse unul din cântecele… nu-mi aduc aminte exact versurile, dar era ceva… şi la grupa mică… plângeam… vreau acasă… Lângă mine era doamna educatoare de la grupa mică şi mijlocie, venise să-şi vadă copiii terminând, şi n-a fost nevoie să spună decât… "vai, ce mai plângea Andrei!" Şi… vai, ce m-am pus eu pe plâns… şi dânsa odată cu mine.

Măcar scena n-a fost în zadar, Andrei ne-a văzut şi a început să zâmbească. Ei… dar noi am terminat grădiniţa aşa cum am început-o. Cu lacrimi. Am plâns o lună la grupa mică, acum tot plângem când ne aducem aminte. După colegi, după doamne… şi iar după prieteni, şi face Andrei planuri să ne mutăm din cartier, să fie mai aproape de X şi Y, sau să-l duc la altă scoală, unde merg doi dintre colegi…

Am încercat să-i explic că, pentru prietenii adevăraţi nu există graniţe, şi că vor avea totdeauna o relaţie specială, chiar dacă nu vor fi împreună. Dacă ar fi după el, i-ar suna tot timpul. Îl văd uneori cu ochii în tavan, visător… Mi-e dor de prietenii mei

Dar aşteptăm şcoala. Vor fi colegi noi, prieteni noi, şi e foarte fericit că ştie deja una dintre colege. Mami, o să stăm amândoi în bancă? Nu ştiu mami, depinde de doamna… Măcar ne gândim la viitor.

Dar nu aici voiam să ajung. Cireaşa de pe tortul activităţilor din timpul anului este mapa cu lucrări, pe care o examinăm serioşi, şi la fiecare au copiii grijă să ne povestească despre ce este vorba. Căscând gura printr-unul din caietele de lucru ale lui Andrei, am rămas la o pagină… nu era lângă mine, pentru explicaţii suplimentare. Aşadar, animalul preferat era un patruped. Nimic anatomic care să sugereze specia din care minunatul face parte. Am încercat să-l identific după elementele suplimentare… Ce mănâncă… uf, neidentificabil! Aduce a cârnat… a os… Unde locuieşte… aduce a cuşcă de câine. Poate sunt pe drumul cel bun! Dar semnul particular m-a băgat în ceaţă! Am asteptat autorul să se trezească… Da, e un căţel…

Caiete de lucru

Cristina H.

În ordinea importanței de azi: mamă, profesor, bloger. Trei roluri pe care mă străduiesc în fiecare zi să le îndeplinesc mai bine decât ieri.
Cristina H.
Posted in Cu si despre nazdravanii mei and tagged , , , .

5 Comments

  1. Pingback: Din week-end-ul ce a trecut… « Slalom printre cuvinte's Blog

  2. Succes mult la scoala! Am avut si noi emotii anul trecut in toamna, acum vom avea la gradinita cu cea mica. Emotiile vin in fiecare an de acum incolo … fiecare an reprezinta o treapta noua in viata lor de copil, dar si a noastra de parinte.

Lasă un răspuns la Simona Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente