Matematica la sfarsitul clasei a patra…

Am observat de a lungul anilor că elevii care ajung în clasa a V-a şi nu citesc cursiv, sau nu cunosc tablele de operaţii decât parţial, au probleme foarte mari în asimilarea cunoştinţelor şi de cele mai multe ori îngroaşă rândul elevilor rămasi în urmă la învăţătură. Ar trebui ca părinţii să le ceară acasă să citească şi să socotească ori de câte ori au puţin timp liber.

În ceea ce priveşte matematica, părinţii îi pot cere copilului să numere din 2 in 2, din 3 in 3, din 4 in 4 ş.a.m.d. Chiar dacă vom încerca – şi asta se face la şcoală – să învăţăm tabla înmulţirii şi a împărţirii ca operaţii de adunare şi scădere repetată, este foarte greu pentru copii să o reţină în acest mod şi să facem şi performanţă. Este de ajuns să ştie că este aşa.

Când avem de făcut o înmulţire sau împărţire nu stăm să facem adunări repetate sau scăderi repetate. Închipuiţi-vă că au un exerciţiu cu paranteze, cu înmulţiri şi împărţiri, pe care trebuie să le facă cu adunări si scăderi repetate. Câtă muncă…

Prin exerciţii şi prin întrebări repetate vom putea să-i ajutăm pe copii să le înveţe. Dacă dispuneţi de un calculator puteţi căuta programe de învaţare a matematicii Există astfel softuri educaţionale şi sunt foarte utile. Elevul învaţă jucându-se, iar ora de joacă la calculator se poate transforma dintr-o pierdere de timp cu un joc inutil într-una de învăţare. Copilul poate să repete ori de câte ori doreşte toate tablele de operaţii. În acest fel îi putem satisface şi plăcerea de a se juca pe calculator, dar într-un mod util.

Să-i punem la dispoziţie şi o culegere clasică de probleme. Se găsesc în toate librăriile şi puteţi cere oricând sfatul învăţătorului sau profesorului privind lucrarea ce se recomandă copilului dumneavoastră, potrivit nivelului său de acumulare a cunoştinţelor.

De asemenea ar trebui să-i antrenăm în cât mai multe concursuri, să menţinem un nivel mediu al antrenamentului, fără să epuizăm copilul, dar fără să-i permitem să uite.

Vacanţa mare bate la uşă, şi pentru copii ea înseamnă joacă. Dar, tot în joacă, putem strecura un exerciţiu pe zi. Trei luni înseamnă mult, iar copiii uită repede.


Posted in Matematică, Ora de Științe and tagged , , , .

46 Comments

  1. Daca ne referim strict la tabla inmultirii, MARE ADEVAR grait-ai!!
    Aceasta trebuie invatata, dupa umila mea parere, ca pe-o poezie. Exista si mici tertipuri pe ici pe colo si un copil istet le va prinde din zbor.
    Daca nu exista drag de matematica, cat de cat, si nici vointa, atunci va socoti copilul muuult si bine prin adunari repetate 😀
    Imi amintesc cum am invatat eu tabla inmultirii de pe caietele de mate de pe vremuri. Era pe ultima coperta scrisa frumos. Si…am invatat-o papagaliceste :))
    Apoi cand ma lua tata la plimbari…faceam repetitii. Imi placea ca daca reuseam sa raspund corect la peste 50 de adunari primeam o inghetata polar…si ce buna mai era atunci.
    Acum, din cate stiu, s-a introdus tabla inmultirii la clasa a 3-a abia. Mi se pare totusi ca este cam tarzior…nu stiu de ce.
    Socrii mei, fiind invatatori, mi-au spus ca le sugereaza copiilor ca in vacanta intre clasa a 2-a si a 3-a ar cam trebui sa se apuce de invatat tocmai pentru a le veni mult mai usor copiilor. Nu stiu daca metoda lor este cea mai buna, dar este indrazneata si imi place.
    Cert este ca si noi o vom lua din pripa si sper sa am succes. Deocamdata ne balacim in ape mici, la adunari cu 1,2 sau 3 😀

  2. Ati sesizat bine ce am vrut sa spun cu privire la tablele de operatii. La varsta lor justificarea cade pe locul al doilea. E bine ca incepeti si sa ramaneti la planul concret – betisoare, alte obiecte, etc. Stimularea folositi-o cu parcimonie.
    Cu bine, Dani.

  3. Ne luptam din greu cu mentalitatile unor parinti. Exista destui care se revolta impotriva temelor si au pretentii sa se invete totul in clasa, fara nici un efort suplimentar.Slava Domnului ca sunt si parinti care sunt constienti de nevoie de exercitiu si isi incurajeaza copiii sa lucreze.
    Foarte utile si softurile educationale, copiii nici nu simt ca fac teme, totul e invatat in joaca.

    • Parerea mea este ca s ar putea invata numai la scoala,daca am avea o programa scolara construita in acest fel! Ar trebui,ca la o ora de predare sa avem doua ore,cel putin, pentru a rezolva probleme si exercitii,sa formam priceperi si deprinderi de rezolvare! Cu toate acestea nu ar fi de ajuns! Elevul ar trebui sa munceasca si acasa,sa aprofundeze,sa descopere noi cunostinte,altfel nu are trainicie! Fara munca intensa se uita foarte repede! Cat priveste invatatul in joaca, eu cred ca nu are trainicie,dar, e posibil! Multumesc!

  4. Intr-o livada sunt de 4 ori mai multi pruni decat meri.Daca se mai planteaza 10 meri si 10 pruni,atunci numarul merilor va fi de 3 ori mai mic decat cel al prunilor.Cati pruni si cati meri sunt in livada???

    • Draga Robert,
      Ce clasa esti? Eu pentru cine rezolv problema? Am sa ti arat o rezolvare folosind ecuatia. Merii m, perii p. p=4m(1). Daca mai plantam cate 10, vom avea m+10 si p+10, p+10=3(m=10) sau folosind si 1 avem 4m+10=3m+30. Rezolvi ecuatia si gasesti numarul pomilor. Cu bine.

  5. Hristos a inviat! Sunt elev in clasa a 4-a si de cateva ore bune ma chinui sa rezolv doua probleme pe care nu prea pot sa le dau de capat! V-as fi foarte recunoscator daca m`ati ajuta macar cu o idee un punct de pornire ceva.
    1. Mama face compot si taie 18 mere in doua, dupa care jumatate din numarul bucatilor le mai taie in doua, apoi jumatate din numarul total de bucati le taie iarasi in doua. Cate bucati de mere sunt in compot?
    Am incercat sa o rezolv de o multime de ori dar orice as face mie imi da 63 iar la sfarsitul culegerii imi arata ca raspunsul este:”81″.

    2.La impartirea a doua numere, catul este jumatate din impartitor, iar restul un sfert din cat. Care sunt cele doua numere daca suma dintre cat si rest este 20?

    • Draga Marian,
      La prima problema, desenezi merele ca niste cercuri. Le injumatatesti asa cum zice problema si numeri bucatile.
      La a doua problema, vom alege astfel: daca restul este un sfert din cat, iau catul 4b, atunci impartitorul este 8b.
      /–-/ restul
      /–-/–-/–-/–-/ catul
      /–-/–-/–-/–-/–-/–-/–-/–-/ impartitorul
      Catul plus restul 5 parti egale si face 20; o parte va fi 20:5=4. Restul este 4, catul 4×4=16, iar impartitorul 8×4=32.
      Deimpartitul va fi 32×16+4=516. Cu bine.

    • HRISTOS A INVIAT. AM DOUA PROBLEME PE CARE NU STIU SA LE FAC REZULTATELE IMI DA DE FIECARE DATA 768 157 SI TREBUIE DEA 757 SI 151 IAL LA A DOUA 2 3 4 SI TREBUIE SA DEA 123 1CATUL A DOUA NR ESTE 5 IAR RESTUL 2.DACA ADUNAM DEIMPARTITUL CU IMPARTITORUL CU CATUL SI CU RESTUL OBTINEM 915. CARE SUNT CELE 2 NR? 2 DIN PRODUSUL A TREI NR NATURALE NENULE CONSECUTIVE ,SCAD 4,MARESC REZULTATUL DE 5 ORI,SCAD APOI 6 SI OBTIN 4.CARE SUNT CELE TREI NR NATURALE NENULE? MULTUMESC.AM UITAT SA-TI SPUN CA SUNT IN CLASA 4. ITI MAI PUN O INTREBARE:TU REZOLVARILE LE FACI DIN PLACERE SAU IEI BANI?

    • Draga Marian,

      Voi incepe cu sfarsitul mesajului tau. Nu, nu rezolvam aici probleme „pe bani”, nici din placere, ci din dorinta de a ajuta copiii care isi dau silinta si nu se descurca, nu pe cei care doar posteaza probleme si asteapta mura-n gura rezolvarea.
      Mesajul tau se incadreaza aici… faptul ca nu stii sa le rezolvi nu imi arata ca ai si incercat mai mult de a copia cerintele.

      Inchei cu cateva sfaturi:
      – nu scrie cu majuscule, pe net acest lucru este similar urletelor in public.
      – foloseste semnele de ortografie si de punctuatie, sa putem intelege si noi enuntul scris, apoi reciteste mesajul si corecteaza-l…

      Asadar, daca vrei ajutor, ia problemele pe rand, arata-ne unde te-ai incurcat, si iti dam ajutor sa continui. Altfel nu.

    • Catul a doua numere este 5,iar restul 2.Daxa adunam deimpartitul cu impartitorul,cu catul si cu restul ,obtinem915.Care sunt cele doua nr? Va rog frumos datimi macar o idee sau reprezentarea grafica daca are .Mai am o probleme care nu o stiu deloc.Din produsul a trei numere naturale nenule consecutive,scad4,maresc rezultatul de 5 ori, scad apoi 6 si obtin 4.Care sunt cele tri numere naturale nenule? va multumesc mult

    • “Robert” sau Marian? Caci e una si aceeasi persoana…
      Vezi ce ti-am raspuns mai devreme!

    • nu asta e rezolvarea.te rog zii domnului sau doamnei dani sa-mi raspunda ea

    • Imi pare rau ca nu-ti convine raspunsul primit, dar altul nu vei avea.
      Domnul profesor este ocupat pana duminica, iar eu am aceeasi autoritate ca si el.

  6. HRISTOS A INVIAT. AM DOUA PROBLEME PE CARE NU STIU SA LE FAC REZULTATELE IMI DA DE FIECARE DATA 768 157 SI TREBUIE DEA 757 SI 151 IAL LA A DOUA 2 3 4 SI TREBUIE SA DEA 123 1CATUL A DOUA NR ESTE 5 IAR RESTUL 2.DACA ADUNAM DEIMPARTITUL CU IMPARTITORUL CU CATUL SI CU RESTUL OBTINEM 915. CARE SUNT CELE 2 NR? 2 DIN PRODUSUL A TREI NR NATURALE NENULE CONSECUTIVE ,SCAD 4,MARESC REZULTATUL DE 5 ORI,SCAD APOI 6 SI OBTIN 4.CARE SUNT CELE TREI NR NATURALE NENULE? MULTUMESC.AM UITAT SA-TI SPUN CA SUNT IN CLASA 4.

    • „Robert” sau Marian? Caci e una si aceeasi persoana…
      Vezi ce ti-am raspuns mai devreme!

  7. Hristos a inviat!Sunt elev in clasa 4 si de 2,3 ore ma chinui cu 3 probleme.V-as multummi din inima daca m-ati ajuta . 1.Suma a trei numere este 1425.Daca impartim primul numar la al doilea,obtinem catul 3,iar daca impartim al treilea numar la primul ,obtinem catul 2 si restul 125.Care sunt cele trei numere? Mie imi da cu rest.Rezultatele trebuie sa dea:130,390,905. 2.Suma dintre un numar natural de 3 cifre si rasturnatul sau este 1009.Care este numarul? Asta nu am stiut sa o fac deloc ,pentru ca nu prea am inteles cand nea explicat doamna invatatoare.rezultatul trebuie sa dea:356 sau 752. 3.In doi saci sunt 112 kilograme cartofi .Dupa ce din primul sac s-au vandut 20 kg si din al doilea 17 kg , in primul sac au ramas de doua ori mai putine kilograme de cartofi decat in al doilea sac.Cate kilograme de cartofi au fost la inceput in fiecare sac? mie imi da 36 si 39 iar rezultatele sunt:45 si 67. Multumesc foarte mult!

    • Draga Anastasia,
      Noi nu rezolvam aici temele elevilor! Ar trebui sa ne arati ce ai facut tu si noi sa ti aratam ce ai gresit, sa te indrumam! Astept parerea ta! Cu bine.

    • Draga Anastasia,
      La prb 1, avem a+b+c=1425; a=3b si c=2a+125.
      La prb 2,abc+cba=1009.
      La prb 3,a+b=112, a-20=2(b-17). Cu bine.

  8. Hristos a inviat!sun elev in clasa a 4-a si de 5 ore ma chinui cu 9 probleme.V-as multumi daca ma-ti ajuta foarte mult . 1.Suma a doua numere este 416.Daca din suma scadem diferenta lor,obtinem 218.Care sunt cele doua numere? Eu aici nu fac bine.eu fac cate un segment la fiecare si dupa 416-218=198 dupa fac 198 :2=99 si dupa 99 x 2=198 si nu e bine . rezultatele trebuie sa dea 109 ,307. 2.Diferenta a doua numere este 299.Daca din suma lor scadem diferenta lor,obtinem 216.Care sunt cele doua numere? aici am facut la fel ca la prima numai ca am schimbat numerele.Rezultatele trebuie sa dea 108,407. 3.Afla doua numere naturale a caror suma este cu 76 mai mare decat diferenta lor,care este 9. Asta nu am stiut sa o fac.Rezultatele trebuie sa dea 38,47. 4.Suma dintre un numar ,dublul sau si triplul sau este 432.Care este numatul? Eu am facut 432 ;5 da nu da. Rezultatul trebuie sa dea 72. 5.Gasiti doua numere care impartite care impartite dau catul 7 si restul 6 si a caror diferenta este egala cu produsul numerelor 18 si 3.Care sunt cele doua numere? Aici stiu cum sa fac aflarile dar nu stiu de unde sa iau numerele .Rezultatele trebuie sa dea 8 si 62. 6.Suma a trei numere este 1540.Al doilea numar este dublul primului numar ,iar al treilea numar este cu 24 mai mic decat primul.Care sunt cele trei numere? Eu aici fac un segment la primul la al doilea doua iar la al treilea un segment minus 24. Dupa fac 1540 -24= 1516 dupa impart la 3,dupa fac ori 2 iar la sfarsit primul – 24 dar nu este bun.Rezultatele trebuie sa dea 391,782,367. 7.Suma varstelor tatalui ,mamei si fiului este de 71 ani.peste 2 ani /mama va avea varsta dw acum a tatalui,iar peste 27 de ani fiul va avea varsta de acum a mamei.Cati ani are fiecare? Asta nici nu stiu cum sa o incep. Rezultatele trebuie sa dea 5 ani ., 32 ani , 34 ani. 8.Care este deimpartitul daca suma dintre rest si impartitor este 11,suma dintre cat si impartitor este 12,iar suma dintre impartitor,cat si rest este 15? Asta nu am stiut sa o fac .Rezultatele trebuie sa dea 35. 9.Sandu are de 5 ori mai multe timbre decat Doru.Daca Sandu ii da lui Doru 120 timbre ,atunci numarul timbrelor acestuia reprezinta jumatate din numarul timbrelor lui Sandu . Cate timbre are fiecare ? Aici eu fac la Doru un segment la Sandu cinci segmente. Dupa care fac 120 :6=20 si dupa 20 x 5=100 ,dar nu este bun.Rezulatele trebuie sa dea 80 timbre si 400 timbre. Va multumesc foarte mult !

  9. Hristos a inviat! Ma scuzati ca va deranjez din nou. Dar, am avut de facut 13 probleme dintre care 5 nu le stiu! Daca vreti sa ma ajutati si pe mine va rog… Multumesc!

    1.Gaseste numerele a si b daca a+b=324 si a:b=8

    2.Suma a doua numere este 1580 , iar diferenta lor este 720. care sunt numerele?

    3.Trei copii au impreuna 43 de ani. Primii doi au impreuna 23 de ani, iar al doilea si al treilea au impreuna 34 de ani.Cati ani are fiecare copil?

    4. La un magazin de jucarii s-au adus 901 de baloane rosii, galbene si verzi. Dupa ce s-au vandut acelasi numar de baloane de fiecare culoare , au ramas:87 baloane rosii, 314 baloane galbene si 125 de valoane verzi. Cate baloane de fiecare culoare s-au adus la magazin?

    5.Trei patrate cu laturile de 5 cm se alatura, formand un dreptunghi. Ce perimetru are dreptunghiul obtinut?

    Multumesc!

    • Draga Ioana,
      Nu mi ai spus ce clasa esti! Tu ce ai facut pentru rezolvarea lor? Trimite cate o problema, nu stau toata ziua la PC!! La problema 1,
      /–/ numarul b
      /–/–/–/–/–/–/–/–/numarul a de 8 ori mai mare. Suma lor 324, 9 parti egale, afli o parte(b) si apoi pe a.
      Sau cu ecuatie, a=8b, obtinem ecuatia 8b+b=324. Cu bine.

  10. Va rog sa ma ajutati cu aceste probleme. 1.Bunicul are de 7 ori mai multe gaini decat gaste.El vinde 15 gaini si cumpara 3 gaste .Atunci nr.gainilor devine de patru ori mai mare decat al gastilor .Cate gaste si cate gaini a avut la inceput bunicul? 2.Trei numere indeplinesc urmatoarele conditii:primul numar este cu 5 mai mare decat al doilea ,care este de 4 ori mai mic decat al treilea,iar al treilea este cu unu mai mare decat primul.Care sunt cele trei numere? 3.Daca la triplul unui numar adaugam jumatatea lui,sfertul lui si 25,obtinem 1525.Care este numarul initial? 4.Primul numar este de 5 ori mai mare decat al doilea ,iar diferenta dintre dublul primului numar si triplul celui de-al doilea numar este 875.Care sunt cele doua numere? Am uitat sa va spun ca sunt in clasa a 4-a.Multumesc!

    • Draga Andrei,
      Tu vrei sa ma pedepsesti! Sa stau la calculator cateva ore sa ti rezolv problemele! Tu ce ai facut pentru rezolvarea lor? Te rog sa mi trimiti cate una! NU stau numai la PC! Mai am si alta treaba! Cu bine!

    • .Bunicul are de 7 ori mai multe gaini decat gaste.El vinde 15 gaini si cumpara 3 gaste .Atunci nr.gainilor devine de patru ori mai mare decat al gastilor .Cate gaste si cate gaini a avut la inceput bunicul?

    • Draga Andrei,
      Iata o rezolvare cu ecuatii.Fie x numarul gainilor si y numarul gastelor.x=7y. Dupa ce vinde 15 gaini sim cumparaa 3 gaste, avem situatia x-15 gaini si y+3 gaste. x-15=4(y+3) sau x-15=4y+12; inlocuin x obtinem 7y-15=4y+12 sau 7y-4y=12+15 sau 3y=27 de unde y=9 gaste; gaini sunt x=7.9=63. Cu bine.

  11. Daca ati putea sa ma ajutati cu aceasta problema, intre timp am reusit sa le rezolv pe celelalte!

    .Daca la triplul unui numar adaugam jumatatea lui,sfertul lui si 25,obtinem 1525.Care este numarul initial? ar trebui ca nr sa fie 400 dar mie nu imi da in nici un fel!

    Multumesc!

    • Draga Andrei,
      /–/–/–/–/ numarul nostru
      /–/–/–/–/–/–/–/–/–/–/–/–/ triplul numarului
      /–/–/ jumatatea numarului
      /–/ sfertul numarului. Suma dintre triplu, jumatate si sfert si inca 25 fac 1525; inseamna ca 15 parti egale reprezinta 1525+25; afli o parte si apoi numarul. Revezi enuntul, ceva nu e bine! Cu bine.

  12. As avea si eu 3 probleme pe care nu stiu sa le fac!Daca ati vrea sa ma ajutati..! Multumesc!

    1.Ana are de 7 ori mai multe nuci decat maria. Daca Ana ii da mariei 65 de nuci, numarul nucilor acesteia devine jumatate din numarul nucilor Anei. Cate nuci are fiecare.

    2. Suma dintre jumatatea unui numar si sfertul sau este 1200. Care este numarul?

    3.Intr`o livada sunt 172 pomi:meri, peri, si nuci. Daca ar mai fi 3, nuci numarul merilor ar fi de doua ori mai mare decat al nucilor sau jumatate din numarul perilor. Cari pomi de fiecare fel sunt?

    • Draga Nicoleta,nu mi ai spus ce clasa esti si ce ai facut tu pentru rezolvarea problemelor!
      La problema 2,
      /–-/–-/–-/–-. numarul
      /–-/–-/ jumatatea numarului
      /–-/ sfertul numarului. Suma dintre jumatate si sfert, 3 parti egale, 1200; afli o parte si apoi numarul.
      La problema 1,
      Fie x numarul nucilor Mariei; Ana are 7x nuci; 7x-65 va avea Ana, iar Maria x+65 atunci obtinem ecuatia 2(x+65)=7x-65 sau 2x+130=7x-65 sau
      7x-2x=130+65. Rezolvi ecuatia, gasesti numarul nucilor Mariei si apoi pe ale Anei.
      La problema 3,
      Fie m nr merilor, p nr perilor, n nr nucilor. m+n+p=172(1), m=2(n+3)(2), p=2m(3). Din 2 obtinem 2n+6=m sau 2n=m-6 sau n=(m-6)/2 (4). Inlocuim 4 si 3 in 1 si obtinem ecuatia m+2m+(m-6)2=172 (5). Inmultim relatia 5 cu 2 si obtinem (vezi proprietati ale egalitatilor) 2m+4m+m-6=344 sau 7m=344+6; rezolvi ecuatia, afli numarul merilor si apoi al celorlalti pomi Cu bine.PS. Pe viitor sa trimiti cate o problema! Nu stau tot timpul la PC si mai mult sa mi arati si tu ce ai gandit!

  13. buna ziua.a rog sa ma ajutati cu aceste prob.sunt in clasa 5. 1.suma a 3 nr este 250.daca il impartim pe primul la al doilea sau pe al doilea la al treilea obtinem c2 r 3.alati nr. 2.sa se determine cel mai mare si cel mai mic nr nat nenul care impartite la 1997 da catul de 10 ori mai mic decat restul. 3.stiind ca a+b=2a b+c=40 calculati a] 4a+9b+5c b] b la puterea a 2+ab+ac+bc. multumesc.

    • Draga Andrei,
      Pb.1)a+b+c=250 (1) si a=2b+3(2) si b=2c+3 (3); inlocuim 3 in 2 si obtinem a=2(2c+3)+3 sau a=4c+6+3 sau a=4c+9 (4); inlocuiesti 4 si 3 in 1 si obtinem o ecuatie cu necunoscuta c, orezolvi si gasesti ce doresti.
      Pb.2) a=1997c+10c, unde 10c=r sau a=2007c. Pentru c=1 gasesti cel mai mic numar. Pentru cel mai mare, il crestem pe c pana cand 10c<1997, adica c=199. Cel mai mare numar este a=199×2007.
      La problema 3, enuntul nu mi se pare in regula! Revezi enuntul si revino! Cu bine.

Dă-i un răspuns lui ROBERT Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente