Lacul Rosu și Suhardul Mic, drumeție cu copiii

Lacul Rosu - de pe Suhardul Mic

Nici n-a venit bine primăvara, şi în locul asteniei, m-a apucat nostalgia… nostalgia de vacanţă şi dorul de ducă. Contribuie şi copiii, căci n-au uitat încă cum vremea rea ne-a împiedicat anul trecut să mai ajungem la Vf. Omul. Aşa ne-am amintit cu plăcere de prima noastră „expediţie”.

În vara lui 2008 am plecat la drum. Pare că a fost ieri… Destinaţia: Lacul Roşu.

Am plecat la drum cu un pitic de 5 ani şi cu unul de 2,5 ani. Şi ţinta noastră era SUS. Poate pare curată nebunie, să faci trasee în aşa formulă, numai că nouă nu ni s-a părut. Şi dovadă stă faptul că am reuşit.

Mai mult decât orice mi-am dorit ca ai mei pitici să îndrăgească muntele şi să-l respecte. Şi ceea ce nu am reuşit singură, vreau să reuşesc împreună cu ei, pe cărări de munte.

Exersasem cu o zi înainte un traseu scurt, la 900m, prin pădure, la Băile Balvanyos. Dar era floare la ureche pe lângă ceea ce ştiam că ne aşteaptă pe Suhardul Mic. Blocul de stâncă semeaţă îţi dădea totuşi ceva fiori, numai dacă îl priveai…  Şi eşti sigură tu că putem să urcăm? Ei na, dar când am avut eu toţi sateliţii pe orbită!? Dacă vrei, poţi.

Aşadar, am ajuns seara în staţiune, la punctul Salvamont, să vedem ce s-a mai schimbat în ultimii 20 de ani. Suhardul Mic era tot acolo. 1345m. Traseul: 3km. Diferenţă de nivel: 378m. O nimica toată.

Am înnoptat în Chei, căci staţiunea era plină, iar noi, total neinspiraţi, n-am luat nici măcar cortul mic. Ne-am promis să nu mai repetăm greşeala.

Dis-de-dimineaţă, ne-am răsfăţat cu o plimbare pe lac. O oră cu barca, pe singurul lac de baraj natural din ţara noastră. Cioturile ieşeau ici-colo din apă, în zona permisă bărcilor, sau le ghiceai printre valuri. Raţele îşi făcuseră cuiburi prin încâlceala de crengi, iar copiii priveau încântaţi cum vâslele se scufundă.

Lacul Rosu - de pe Suhardul Mic

Lacul Rosu

Lacul Rosu

Aerul tare ne-a făcut poftă de mâncare, ne-am oprit să înfulecăm ceva. Am parcat maşina la baza muntelui, şi am echipat copiii. Pantaloni lungi, contra zgârieturilor, pălărie de soare, crema UV 50+. Am pus în rucsăcel apă suficientă, niscai plasturi si bandaje, betadina, ceva glucoză şi ciocolăţele, pe lângă un pachet de biscuiţi şi am pornit în căutarea triunghiului albastru.

Identificarea marcajelor era cea mai distractivă parte a drumului pentru copii. Am mai văzut unul!! Şi ne grăbeam să-l ajungem. Prima parte a traseului este un drum forestier. Uşor de urcat, a fost nevoie să convingem copiii să nu alerge, să meargă la pas. Pe munte e periculos să alergi, iar un picior sucit ridică mult mai multe probleme la 1000m decât jos în vale. Apoi, regulă: nu bem apă decât la popas. Nu din 5 în 5 minute.

Lacul Rosu

La finalul drumului forestier ne aşteaptă cabana Suhard. Mai bine zis ne aştepta, căci acum era în reconstrucţie. Şi… începe urcuşul. Întâi se ocoleşte blocul de stâncă, spre care mai aruncăm o privire cuceritoare. Urmează un urcuş uşor, prin fâneaţă. Uşor pare, căci nu este.

Lacul Rosu

Pe fâneaţă, două turiste la prima tinereţe stau întinse la umbră. Le auzim cum dezbat dacă să se oprească sau nu. Salutăm, politicos. Nu vă supăraţi, până unde mergeţi? Ne întreabă ele, privind cu neîncredere la cei doi pitici care urcau voiniceşte pe potecă. Până sus, normal! Le-am lăsat în urmă, calculând dacă sunt sau nu în stare să se ţină după ai mei pitici. A urmat, bine-nţeles, o sesiune de laude şi încurajări, cum ei sunt mai ambiţioşi şi mai puternici decât alţi oameni mai mari ca ei, şi cum vor ajunge sus de tot.

Pe traseu ne-au mai depăşit alţi turişti, cu copii, dar nu aşa mici ca ai mei. Unii erau foarte simpatici, nu mai conteneau cu laudele, îi întrebau cum îi cheamă, îi încurajau, şi le dădeau întâlnire „sus”. Şi laudele au efect…

Lacul Rosu

A început urcuşul prin pădure, cea mai dificilă parte a traseului. 400m de urcuş abrut, printre stânci şi rădăcini, mereu în căutarea traseului albastru. Am explicat din nou, că nu ne grăbim, încercăm de două ori piatra pe care vrem să punem piciorul. Nu sărim, nu alergăm, ne ţinem bine cu mâinile sau ne aşezăm în fund. E ok să murdărim pantalonii, dar să nu ne rupem picioarele.

Suhardul Mic

Gâfâind am ajuns pe platou. Fiecare pe propriile-i picioare, chiar si la 2.5 ani, nu a mers deloc în braţe. Pe platou poteca mai urcă uşor prin pădure, ici şi colo mici poieniţe cu fragi te îmbie să poposeşti. Dar… sus se zăreşte cerul. Acolo este vârful. Şi acolo ne aşteaptă o privelişte minunată. Acelaşi Lac, în care ne-am înmuiat cu două ore în urmă degeţelele, ne oferea o imagine unică.

Lacul Rosu - de pe Suhardul Mic

Am savurat rapid ciocolăţelele, şi ne-am potolit setea. Aproape că nu te săturai să priveşti…

Am urmat poteca, şi am coborât pe celălalt versant. Vârful îţi arată de aici cele două feţe. Blocul de stâncă, vizibil dinspre lac, şi pădurea, prin care am urcat.

Suhardul Mic

Coborârea a fost uşoară. Nici nu ştiu cum am ajuns înapoi în staţiune. Ne-am dus în poiana de lângă vechiul cinematograf, ne-am întins la soare, cu picioarele în apă. Apoi am dat iama prin provizii… Ne aştepta un drum lung, către casă. Dar aveam cu noi sentimentul unei reuşite. Uite că se poate! A fost prima încercare serioasă. Dar pentru copii a fost dragoste la prima vedere. Nici nu trebuie să întreb de două ori… căci muntele i-a adoptat. Sunt de-acum copiii lui.

 

Cristina H.
Posted in Nostalgii de vacanta and tagged , , , , , , .

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente