Teatrul de papusi. Pinocchio – la Tandarica

Am fost la teatru la Ţăndărică. Şi vom mai merge, căci îmi amintesc cu drag câtă bucurie era în sufleţelul meu când ne scula mama cu noaptea în cap, ne suiam în tren şi veneam la “Capitală” la un spectacol. Acum eu îi sui pe-ai mei în metrou, dar tot tren se pune. Şi ca o paranteză, pe vremea mea erau mari actori, care iubeau copiii. Încă o ţin minte pe Anda Călugăreanu şi pe Jorj Voicu, i-am  îndrăgit nespus pe amândoi.

Dar să revin… Am plecat cu grădi la teatru. Foarte faine excursiile cu “clasa”. Iar unii părinţi mai au nevoie de muuultă educaţie la acest capitol.
Exemplu: într-un grup de… hai să zicem 30 de copii, punem rândul din faţă şi cel din spate, X-ulescu scoate o prăjitură Măgura să i-o dea odorului. Sigur, abia mâncase la grădi cu o oră în urmă, era lihnit copilul! Ceilalţi… cască ochii… şi înghit în sec. Îşi face milă şi rupe o fărâmiţă pentru fetiţa de lângă odor. Dar ceilalţi…? Prăjitura dispare. Abracadabra, din sacul magic apare un pacheţel de biscuiţi. Odorul e încântat. Şi… iarăşi “dar”… ceilalţi se uită la mine rugători. Băgăjelul grupei noastre avea apă şi şervetele pentru năsucuri.
Doamna mama lui Iris, avem şi noi biscuiţi?
Bunica(sau mama?!) simte un buzgoi mare pe căciulă, rupe în 4 câţiva biscuiţi şi împarte… aşa, cam cum se aruncă banii la mort, la colţ de stradă. Cine e rapid prinde. Normal că s-au terminat şi biscuiţii. Şi au rămas copilaşi privind. Şi mie mi se rupea sufletul, aşa că i-am zis… nu se vine cu mâncare în excursii. Toţi sunt copii. Sper că între cele două urechi se găsea ceva material, chiar şi buretos, ca să nu-i fi intrat pe o ureche şi să-i iasă la fel de uşor pe cealaltă.

Începe piesa. Pinocchio. Costumele par ok. Apare buturuga… plină de viaţă! Oooopa, cum rămâne cu Pinocchio, cel pe care îl ştiu copii? Deja aveam o puternică senzaţie déjà-vu. Cheiţa de aur, a lui A. Tolstoi, exact aşa începe: tâmplarului Giuseppe i-a căzut în mână o bucată de lemn, care se tânguia cu glas de om. Giuseppe i-o dăruieşte amicului său Carlo, care ciopleşte o păpuşă de lemn şi o botează Buratino. Şi continuă identic cu piesa prezentată la Tăndărică, păpuşa primeşte un abecedar, dar îl vinde pentru un bilet la teatru, apoi cei cinci bănuţi de aur…
Acum l-aş ruga pe regizor să explice piticilor de 4.5 ani de ce n-a mai venit zâna să-i dea viaţă lui Pinocchio. Pentru că eu n-am avut altă idee şi le-am spus că regizorul a încurcat poveştile…
Trecem peste faptul că cele două poveşti se aseamănă pe ici pe colo, dar diferă în punctele esenţiale… şi ajung la trei detalii care m-au deranjat.
Greierele
La ce bun folosim cărticele cu insecte, să le explicăm copiilor că greierele este negru şi lăcusta verde, dacă pe scenă apare un ditai lăcustoiul verde, ce se dă drept greiere?

“Prostule!”
Aha, iată o vorbă urâtă, pentru care mulţi pitici sunt puşi la colţ. Şi… în momentul în care o auzi, repetându-se cu o insistenţă extrem de deranjantă… ce faci dacă copiii reproduc replicile, şi-şi aruncă unul altuia un Prostule, apoi se pun pe râs? Hai, o să-mi spuneţi că, accentuând cuvântul, copiii percep latura negativă a acestuia, iar efectul va fi “aşa nu!”. Mda, poate pentru unii… nu şi pentru cei la care imitaţia este mai importantă decât procesarea adâncă a percepţiilor. Şi… feedback:
 Nu mi-a plăcut la teatru, pentru că vorbeau urât!

Comportamentul violent
Toţi (sper) încercăm să evităm violenţa în educaţie. Atât cât reuşim, măcar încercăm. Dar… ce te faci când Pinocchio sare cu toporişca să-l omoare pe greiere? Iar la următoarea apariţie… cum, n-ai murit? Şi iarăşi se repetă episodul… Şi nu vă închipuiţi că-l lovea odată… lovea cu sete, de mai multe ori 🙁

Aaa, şi am uitat să menţionez noua modă, decoruri proiectate pe fundal, cu animaţii destul de "ieftine". Poate că sunt eu pretenţioasă, şi îmi place grafica Disney. Dar de acolo şi până la desene Clip Art, e cale lungă…

Concluzia? Vom mai merge la teatru, căci rămâne o activitate educativă.  Şi sperăm să scăpăm la un moment dat de gustul amar pe care unele piese ni-l lasă…

Cristina H.

În ordinea importanței de azi: mamă, profesor, bloger. Trei roluri pe care mă străduiesc în fiecare zi să le îndeplinesc mai bine decât ieri.
Cristina H.

Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)

Posted in Flori, fete sau baieti, carti, filme si cantareti and tagged , , , , .

8 Comments

  1. Voi, cele care acceptati (prea usor) dictatura Disney, fara a va pune intrebari, nu credeti ca ar trebui sa ganditi liber, sa nu va lasati manipulate ? Daca desenatorul (coloratorul) angajat la studiourile mai sus amintite a vrut ca Alba ca Zapada sa aiba rochita cu galben si albastru, ei bine, nicaieri in poveste nu este specificat acest lucru, dar rochia poate fi oricum. Pictorii, scenografii, pot avea propria lor viziune artistica. Pentru cei mai multi, alaturarea a doua culori primare (galben si albastru, ca in cazul costumului Albei ca Zapada, este un kitsch oripilant). Nici Scufita Rosie nu trebuie sa fie complet imbracata in rosu. Autorul specifica doar culoarea scufiei. Nu mai ganditi in clisee, mai bine i-ati stimula copilului imaginatia. Omenirea nu ar fi evoluat daca oamenii nu ar fi incercat sa treaca dincolo de ce parea sigur. Cogito, ergo sum !
    Sau macar fiti atenti la continutul povestii. Oricum, in caz ca nu stiati, pentru o poveste pot exista zeci, chiar sute de variante. Ele au circulat, ca si folclorul, imbracand mai multe forme; unii autori si le-au asumat, dar nu se poate spune ca povestea este numai asa, ptr ca « asa stiu eu » – a se citi : « atat stiu eu ».
    Pe de alta parte, fiecare regizor are propria lui viziune artistica. Daca nu sunteti deschisi la a vedea alte interpretari, puteti sa stati acasa, sa ii cititi copilului povestea sau sa il lasati in fata unui televizor, uitandu-se la nesfarsit la productiile Disney. Voi, ca adulti, daca ati merge la teatru, ati vedea ca tocmai de aceea se tot monteaza spectacole in teatre ; pentru ca fiecare piesa pare redescoperita, gratie unor interpretari inedite, care fac textul sa para contemporan, dezvaluind noi sensuri. Nu va dau exemple, dar poate va fac curiosi si va determin sa deveniti un public cult.
    In alta ordine de idei, desi va scandalizeaza folosire unor cuvinte ca « prost’ tampit » etc., ele exista in dictionar. Sau poate vreti sa le descopere la 20 de ani ? Chiar daca ai vostri nu le stiu, le vor auzi tot timpul. Binele si raul, frumosul si uratul, trebuie cunoscute deopotriva. Copiii au si ei liberul arbitru, si tocmai aici trebuie sa interveniti voi, sa ii ajutati sa discearna, sa aleaga. Dar conflictul trebuie sa existe. El a fost si va fi sursa pentru toate creatiile. Literatura, Biblia, le contin. Fara conflict, nu s-ar intampla nimic, deci… nu s-ar scrie. Si nu s-ar monta nici spectacole. In teatrul de papusi, bastonada era o sursa de comic. Se va renunta la ea, din cauza constrangerilor si a prejudecatilor si se va inlocui cu … vorbaria. Este o forma de cenzura. In celelalte tari, se pastraza spiritul personajelor, chiar daca sunt mai violente. La noi, oamenii incearca inutil sa-si tina copiii intr-un glob imaginar de sticla, tot universul trebuind sa se invarta in jurul acestora.

    • care e de fapt problema, ca nu am reusit sa-mi dau seama?

      ca accept, ca si consumator, un produs de calitate, promovat printr-o strategie de marketing eficienta la nivel mondial?
      ca merg la teatru, si ca am pretentia ca intr-o institutie de cultura, copilul sa gaseasca mai degraba exemple pozitive, decat negative?
      ca prefer ca, daca aleg piesa „pinocchio”, sa nu vad „buratino”, si nici lacuste in loc de greieri?
      sau ca, daca merg la alba ca zapada, chiar daca are rochie alba, sa aiba parul negru ca abanosul, nu blond ca spicul de grau?

      dar uite nu stiam ca a nu aprecia caracterul modern al unei piese de teatru este o dovada de incultura… multumesc pentru atentionare.

  2. bag mana in foc (,)ca autorul comentariului de mai sus nu are copii. nu zic mai multe, ca nu are sens.as vrea sa mai aud parerea respectiva peste vreo cativa ani buni.

    ani, sunt intrutotul de acord cu tine. copilul la varste mici nu trebuie bulversat cu mai multe fete ale aceluiasi lucru, ca in final nu va pricepe nimic. iar cuvintele urate sunt folosite f des in prezenta copiilor.

  3. Daca tot va legati de dictatura Disney de ce majoritatea pieselor de teatru pentru copii de la noi poarta titluri „consacrate” Disney? Nu oare din simplu motiv ca sunt cunoscute si se profita de asta pentru atragerea spectatorilor? Si credeti ca folosirea limbajului vulgar si a violentei in spectacolele penru copii le fac mai contemporane? Probabil ca regizorul respectiv a uitat care e publicul tinta, sau s-a lasat prea mult prada „imaginatiei”. Sau poate s-a gandit ca trebuie sa ne pregatim copii pentru a face fata violentei si vulgaritatii care ne inconjoara. Este in pas cu „moda” :de la stiri violente, desene animate violente, ziare vulgare la tot pasul, de ce sa nu avem si povesti la teatru cu astfel de interpretari „fanteziste”.

    • 1. Ar fi frumos daca ne-am obisnui copiii si cu putina gramatica: este „simplul motiv” si „ne pregatim copiii”. Sa nu fie cu suparare!…
      2. Intai au fost scrise povestile. Apoi le-au preluat (din patrimonul universal) si le-au adaptat cei de la Disney. Evident, au fost valorificate in special povestile cu potential, asa-numitele „titluri”. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa le luam ca pe un cliseu. Fiecare ar trebui sa treaca povestile prin prisma propriei imaginatiei. Ideal ar fi ca unui copil intai sa i se citeasca povestile, apoi sa vada diversele interpretati, in teatrul de animatie sau in desenul animat.
      3. De mult timp s-au cenzurat si desenele animate, si spectacolele de teatru (personajele nu mai fumeaza- erau multi „eroi” de desen animat care o faceau)si nici nu mai sunt atat de multe lupte fizice; cum am zis, totul s-a mutat la nivelul limbajului… Despre moda „stirilor violente”… acesta este deja un alt subiect.

    • ooo, cu punctul 2 sunt total de acord!!!

      cu ceva timp in urma am luat bilete la „tom degetel”. le-am citit povestea acasa, avand sentimentul ca in felul acesta vor intelege mai usor piesa. si asa trebuie sa stau sa le explic ce se intampla pe scena, pentru ca linistea in sala este un lucru pe care nu toti copiii il respecta.

      revenind la tom degetel… scenariul a fost complet paralel cu povestea. in afara de un baietel mic, care apare pe scena, in rest…
      si atunci intreb si eu, de ce piesa se numea astfel?!

      apoi a urmat capra cu trei iezi, un colaj intre cei trei iezi clasici, si lupul cu cei sapte iezi. caci, lupul, aruncat in foc la final, plesneste si din burta lui ies toti iezii din imprejurimi. de ce!? povestea lui creanga nu era suficienta pentru o piesa? nu mai adaug apropo-urile vulgare ale preotului la adresa caprei, pe care sper din tot sufletul ca nu le intelegeau copiii, si erau doar pentru parinti…

      si poate ca n-ar fi rau ca parintii sa fie pusi in garda, iar pe site-ul teatrului sa apara si rezumatul povestii. asa nu am mai avea surprize, si ii putem pregati dinainte.

      de curiozitate, ati vazut „pinocchio”?

  4. 1. Ma bucur ca mi-ati citit mesajul cu atentie si imi cer scuze pentru greselile gramaticale. (din graba au aparut si „diversele interpretati” in postul dumneavoastra)
    2. Cu dictatura Disney n-o sa-mi spuneti acuma ca toate povestile cu potential le-au ecranizat ei 🙂 eu sunt sigur ca exista povesti din folclorul romanesc cu potential dar care probabil prezinta „un risc mai mare” pentru punerea in scena, de ce sa nu mergem pe ceva consacarat dar sa scimbam pe ici pe colo, povestea consacrata Disney si sa o facem „contemporana”.
    3. Nu-mi aduc aminte de eroi de poveste care sa „fumeze” probabil ca nici inca nu aparuse tutunul pe vremea cand au fost create. Tot din dorinta de a le face mai contemporane povestile probabil ca unii regizori au introdus acest „viciu”.
    Probabil ca vina ne apartine tot noua, noi acceptam sa fim inconjurati de vulgaritate si urat. Pana la urma e o lupta intre bine si rau si am speranta ca la final binele va invinge..

  5. si eu care chiar imi pusesem in gand sa ma duc la toate…
    sa iau pe rand subiectele propuse de tine…
    1. mancarica pentru copii – este ceva de speriat cu parintii care au impresia ca daca ii indoapa pe copii ii fac fericiti. atata vreme cat a mancat un copil trebuie sa se abtina 4-5 ore pentru ca sa se poata face digestia. cum spuneai si tu apa este necesara, nu mancarea, atunci cand se pleaca la teatru.
    2. mancarea la teatru este un subiect pe care nu poti sa-l mai controlezi la cei mari, din cauza ca atunci cand erau mici parintii le-au permis sa manance langa scena. aveam niste copii care-mi spuneau ca ei iau lamaie la spectacol ca sa le fie rau actorilor cand ii vad cum ling lamaia… in loc sa mearga la spectacol ca sa se bucure, merg sa-i tachineze pe actori… pentru ca au aflat tot felul de lucruri despre mancare si pentru ca n-au inteles ca exista etape in timpul zilei in care tre sa faci ceva si etape cand tre sa te abtii.
    3. ori regizorii sunt singuri pe lume, ori au uitat ce inseamna un copil mic pe langa ei. mi se pare ciudat sa lasi o barda in mana unui personaj … si sa mai si dea cu ea dupa cineva… acum, spune tu… daca ii iubesti pe amandoi, pe pin si pe greieras, cand vezi asemenea scena cu cine sa mai tii? cred ca ei uita cui se adreseaza si se trezesc regizand pentru cei mari!
    4. cat despre faptul ca exista si rau pe lume, iar copiii ar trebui sa-l cunoasca… e o porcarie aceasta gandire, iar pedagogic vorbind este o nenorocire. nea georgescu, un copil invata mai multe din exemple pozitive si are mai multa putere sa lupte pentru lucrurile bune, daca vede cum se face asta, decat daca il umpli cu lucruri negative pentru faptul ca …. ele exista.
    eu apreciez munca oamenilor care fac arta, doar daca arta este in conformitate cu educarea copilului, nu cu dezechilibrarea lui…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente