Viata la ferma, Editura Crisan

Viata la ferma, Editura Crisan, Ilustratii Tony WolfCum nu era de ajuns boala grea de care sufăr, de a răsfoi măcar de plăcere rafturile cu cărţi de copii de prin librării, am ajuns să-mi sclipească ochii când le văd şi prin alte părţi. Aşa că am cerut cu împrumut din vecini Viaţa la fermă, cartea cu cărticele, de la editura Crişan, ilustrată de Tony Wolf. Cred că deja încep să mă obişnuiesc cu ilustratorul şi cu stilul lui de gândăcei, care îmi place la nebunie.

Am văzut-o pe un raft, şi-am remarcat-o în primul rând din cauza dimensiunii. Cartea este sub formă de triptic, iar închisă are 36x33cm, plus 2cm grosime. Când desfaci închizătoarea cu arici îţi apare un întreg peisaj de fermă, şi, ca ferestruici în acesta, 12 cărticele mici, 9x7cm, a câte 5 file cartonate fiecare. Colorate, vii şi expresive, cărticelele cu animalele stau frumos aşezate în buzunărelul lor.

Fiecare cărticică abordează o “problemă”, şi, prin intermediul unei imagini, sau a unui text scurt, încearcă explicarea unor noţiuni. Personajele se împart în două  categorii: pe de-o parte avem animalele şi păsările de la fermă, pe de alta – animale sălbatice, care joacă rolul oamenilor.

Viata la ferma, Editura Crisan, Ilustratii Tony Wolf

Temele cărticelelor:

Viata la ferma, Editura Crisan, Ilustratii Tony Wolf

Grajdul cailor: vorbeşte despre  grajd, potcovar, potcoave, grăjdar, şa, mânz, veterinar, hipodrom, coadă, coamă, jocheu, obstacole.

Livada: dedicată fructelor, fără a intra în prea mari amănunte. Dar se încheie su sfaturi sănătoase, precum consumul de fructe şi spalarea acestora.

Iazul: propune exerciţii de numărat, de la 1 la 7, pe măsură ce bobocii de gâscă ies din ou şi pleacă la iaz.

Poiata: prezintă în primă fază păsările din poiată, apoi un exerciţiu scurt de numărat. Şi puţin umor englezesc la final, căci n-am înţeles de ce puişorii rămaşi singuri aveau corbul drept dădacă…

Grajdul vacilor: Prezinţă locuitprii grajdului, şi activităţile de aici. Vacile sunt mulse cu maşina de muls, încărcat în cisternă şi trimis la lăptărie. Carticica e foarte utilă pentru a evita răspunsuri de genul… de unde vine laptele… din cutie, de la magazin. Şi imaginile sunt amuzante, de exemplu un căţeluş care face curat în grajd are nasul prins cu un ditai cârligul de rufe.

Cuştile iepurilor: este o povestioară scurtă cu doi iepurasi care au ieşit din cujcă şi s-au pus pe năzbâtii. Neascultător, unul a căzut în fântână, dar a fost salvat de toţi ceilalţi iepuraşi.

Gospodăria de la ţară: este dedicată anexelor gospodăreşti.

Şura: se aseamănă cu prima, căci sunt explicate noţiuni ca iarbă, fân, coasă, motocositoare, car, tractor, şură, baloţi.

Grădina de legume: este singura care are şi un rezumat final, cu noţiunile prezentate.

Maşinile agricole: plug, tractor, semănătoare, combină, maşina de împrăştiat gunoiul de grajd, grapă, maşina de cules ştiuleţii de porumb, maşina de secerat, şopronul.

Ogorul: răzor, brazde, plug, seminţe, semănat, recoltat, bobe, moară, făină, brutar.

Prisaca: prisacă, albine, stupi, miere, ceară, faguri, nectar.

Viata la ferma, Editura Crisan, Ilustratii Tony Wolf

Viata la ferma, Editura Crisan, Ilustratii Tony Wolf

Viata la ferma, Editura Crisan, Ilustratii Tony Wolf

În concluzie, albumul mi-a plăcut. Şi cred că este foarte potrivit pentru 3-4 anişori.

Info preţ: elefant.ro | Biblioteca Năzdrăvanilor

Cristina H.
Posted in Cărţi pentru copii, Flori, fete sau baieti, carti, filme si cantareti and tagged , , , , .

5 Comments

  1. E tare frumoasa cartea, am remarcat-o si eu.
    Pe cea de Craciun o aveti? E sub forma de calendar de advent, cu 24 de carticele mici, fiecare cu o poveste scurta, in citeva fraze. Fiecare carticica are si un snur auriu, astfel incit o poti folosi si ca ornament de brad.

  2. Daaa, asta e! In preajma Craciunului se gaseste in toate librariile, am vazut-o 2 ani la rind. Eu am cumparat-o inca de la aparitie, acum vreo 3 sau 4 ani. Copiilor le place foarte mult.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente