Martisoare confectionate din lut pictat

La capitolul modelaje recunosc că sunt departe de a fi artist. Dar… există forme şi şabloane, nu? Şi cum aveam prin casă şi un pachet de rezervă de lut pentru modelaj, de la roata olarului, mi-am zis să încerc. Prima etapă îmi revenea mie. Adică, pe o hârtie, am întins o foiţă de lut cam de 5mm grosime.

M-am uitat pe toate părţile la cutie, nu scrie nimic cum că s-ar mai adăuga apă. S-a întins foarte greu.

Apoi am selectat câteva forme. Ideal e să nu aibă prea multe intrânduri cu detalii, căci se scoate greu lutul. Oricum, înainte de a tăia cu forma, trebuie udată. Nu se mai lipeşte lutul de ea şi se desface mai uşor. Am lăsat la uscat „creaţiile”.

Martisoare confectionate din lut pictat

Pentru mărţişoare aveam nevoie de un suport… simplu de realizat, pe o bucată de carton, am lipit hârtie creponată, şi am decupat marginile cu o foarfecă decorativă.

Între timp am căutat acuarele. Nu merge cu acuarele normale, trebuie tempera. Sau în orice caz, pastă la cutiuţe, să se poată întinde direct cu pensula. Şi pensula… trebuie una rigidă, nu moale. Cu cea moale merge pe hârtie, nu pe o suprafaţă atât de aspră, cum este lutul uscat.

Formele erau gata. Arătau provocator. Păcat doar că nu am eu prea mult talent la pictură. Dar m-am străduit…
Am încercat să folosesc pentru alte modele formele de la plastilină tip cofrag, pe care le umpli cu lut. Acolo nu mi-a mers. Au crăpat toate… tare păcat, că aveam câteva forme foarte simpatice de ursuleţi.

Martisoare confectionate din lut pictat Martisoare confectionate din lut pictat

Martisoare confectionate din lut pictatMartisoare confectionate din lut pictat

Martisoare confectionate din lut pictatMartisoare confectionate din lut pictat

Dar s-au apucat şi copiii de pictat. Dacă tot erau modele disponibile…

Andrei a rezolvat, ca de obicei, cerinţa minimă. O pasăre, un tractor.

Martisoare confectionate din lut pictat Martisoare confectionate din lut pictat

Iris… s-a apucat… şi şi-a propus să termine toate modelele.

Martisoare confectionate din lut pictat Martisoare confectionate din lut pictat

Martisoare confectionate din lut pictat Martisoare confectionate din lut pictat

O primăvară cât mai frumoasă!

Alte mărţişoare

Felicitare de Dragobete

În sfârşit, credeam că nu mai apuc ziua în care piticii mei să lucreze cu drag pentru probele Năzdrăvanilor. Cea de săptămâna aceasta solicita realizarea unei felicitări de Dragobete. M-am chinuit eu să le explic cum că trebuie realizată pentru cineva la care ţii… şi… au ales! Iris pe prietenul ei imaginar, Peter Pan, care de Dragobete merită o atenţie deosebită [!], iar Andrei, pe Daria, prietena lui de la grădiniţă.

Am profitat de ocazie să le explic o varianta nouă de felicitări.

Pe hârtie glasată am decupat o inimioară. Apoi am decupat una din carton, şi le-am suprapus. Cu un perforator, am dat găurele pe margine. Şi aici s-a încheiat contribuţia mea la felicitarea Irisucăi, dedicată, cu toată seriozitatea, lui Peter Pan. Ticălosul ăsta mic m-a dat la o parte de pe scaun, să stea lângă pitic şi să-şi dea cu părerea apropo de cum şi ce anume trebuie lipit pe felicitare… Astfel, şi-a dorit să fie cu Ariel. De ce? Pentru că lui Peter îi plac sirenele! Ca o paranteză, vrea şi ea să devină sirenă, şi aşteaptă să-i crească coadă. Încă n-am reuşit să-i explic că Ariel se chinuia să devină om… şi ea ar trebuie să fie fericită că are picioare.

Inimioara din carton, colaj

Ok, a lipit tot ce-a găsit abţipild cu micuţa sirenă. Gata, altele cu ea nu mai avem. Apoi, glitter. Cât mai mult glitter, de toate culorile. Ar mânca glitter pe pâine dacă ar putea. Struţul din ea, cu ochii după sclipici. Tot aşteptând să se usuce gliterul, ca să poată pune ştampiluţe cu zâne (doar lui Peter îi plac şi zânele, nu?), a dat cu ochii de mărţişoarele făcute de mine… Vreau şi ei fluturaşi! Încă mai aveam sacoşica de carton de pe care am decupat, aşa că şi-a ales câţiva fluturi, pe care m-am chinuit să-i decupez cât mai bine, căci cartonul ăla nu se lăsa cu una cu două.

Felicitare de dragobete, colaj din carton

Pe Andrei l-am lăsat întâi să aleagă ce vrea să facă. Întâi, el nu a vrut fundal roz, a vrut roşu. Pentru că inimioarele de dragoste sunt roşii! Cu chiu cu vai a cioplit pe linie. Cam aşa se cheamă stilul lui de decupat, noroc că nu devia mai mult de 2-3mm, pe stânga sau pe dreapta, şi nu se vede finisajul la poză (în schimb se vede la inimioarele mici, care nu se suprapun perfect :D). Dar a văzut-o pe-a Irisucăi, cu panglicuţă pe margine, şi a vrut şi el să facă la fel. Aşa că i-am dat găurele, şi s-a apucat să pună pănglicuţa. Chin. Iris a prins din două mişcări, Andrei era la jumătate şi încă nu prinsese cu totul smecheria de împins panglica. Dar până la urmă a reuşit.

A urmat partea a doua, realizat fereastra şi mesajul. Dacă era după el, în mijloc acolo era ditai declaraţia. Citez: Te iubesc, Daria, vreau să ne căsătorim. Aşa că-mi dau şi eu cu părerea, că nu e bine să şochezi fetele aşa, din prima cu declaraţii categorice. Oricum, povestea cu Daria e cea mai de durată de până acum… Şi cum cerinţa de la concurs spunea că trebuie să găsească un motiv "special", l-a găsit. În schimb, e prima dată când nu-şi dorea să termine mai repede colajul. Mai lipea puţin… Dar oare îi place?!… Hai să mai pun piţin sclipici… şi nişte zâne, fetelor le place. Aproape terminase… Mami, îmi dai şi mie nişte fluturaşi? Să iasă mai frumos! Într-un final s-a declarat mulţumit. Şi s-a oprit. Iată ce-a ieşit.

Felicitare de dragobete, colaj din carton

Martisoare confectionate din hartie

Vrei să confecţionezi mărţişoare şi nu ştii de unde să începi. Iată o idee: ascute întâi cu grijă creioanele colorate din penar, în aşa fel încât să menţii întreagă banda de lemn tăiată cu ascuţitoarea.

Ascutitura de creion

Materiale necesare:

  • carton pentru suport
  • hârtie creponată
  • hârtie glasată
  • aracet, lipici lichid (transparent)
  • lipici glitter (cu sclipici)
  • foarfeci decorative
  • carioci, şampiluţe

Confecţionează apoi suportul pentru mărţişor. Poţi proceda ca aici, sau poţi, pe un carton, să lipeşti o coală de hârtie glasată.

Suport. Martisoare confectionate din hartie creponata

Întinde aracet cu o pensulă pe partea care nu conţine culoare. Lipeşte cu grijă o rozetă din ascuţitură de creion pe suportul confecţionat. Dacă se rupe, potriveşte cu grijă bucăţile rămase.

.

Modelele de mărţişoare care vor rezulta sunt trei tipuri de floricele.

 

Floricele din hârtie mototolită.

Ai nevoie de hârtie creponată, pentru a realiza mici mototoale de hârtie. Dacă nu ai mai realizat aşa ceva, aruncă un ochi aici.

Martisoare confectionate din hartie creponata

Taie o fâşie de hârtie creponată (aprox. 1cm lăţime) pentru codiţă, şi răsuceşte-o între degete pentru a semăna cu un fir de aţă. Din ea vei tăia cu ajutorul unei foarfece.

Martisoare confectionate din hartie creponata

Din mototoalele de hârtie realizează o floricică. Lipeşte şi codiţa cu lipici transparent, nu cu aracet. Apoi, taie două dreptunghiuri mici de hârtie creponată. Umezeşte-ţi degetele şi răsuceşte marginile pentru a le da forma unor frunzuliţe. Lipeşte-le tot cu lipici transparent.

Martisoare confectionate din hartie creponata

Martisoare confectionate din hartie creponata

La final, poţi folosi glitter pentru decorarea marginilor.

Martisoare confectionate din hartie creponata

Floricele din hârtie glasată

Pentru acest model ai nevoie de hârtie glasată. Decupează petale (aproximativ 10, sau chiar mai multe), de 1cm lungime.

Martisoare confectionate din hartie creponata

Lipeşte în mijloc un mototol de hârtie creponată, dar adaugă mult mai mult lipici decât este nevoie, în aşa fel încât să poţi lipi şi petalele. Suprapune-le cu grijă, pentru un efect cât mai plăcut.

Martisoare confectionate din hartie creponata

Pentru codiţă, foloseşte acelaşi sistem ca mai sus, dintr-un fir "tors" din hârtie creponată. Pentru decor, poţi folosi glitter. Este recomandabil să adaugi în jurul mijlocului, pentru a masca excedentul de aracet.

Martisoare confectionate din hartie creponata

 

Floricele din fire de hârtie glasată

Dacă ai exersat deja primul model, atunci firele răsucite din hârtie glasată îţi sunt familiare. Adaugă lipici în mijlocul rozetei. Lucrează cu grijă, iar dacă aracetul atinge alte zone, şterge-l cu un beţişor de bumbac. Realizează bucle şi, cu ajutorul unui creion, apasă-le să se lipească bine. Repeta operaţiunea de căte ori consideri necesar.

Martisoare confectionate din hartie creponata

La final, adaugă în mijloc un mototol de hârtie creponată. Codiţa o poţi realiza dintr-un fir verde, sau, dacă ai la îndemână, glitter verde.

Martisoare confectionate din hartie creponata

Mărţişoarele sunt gata.

O primăvară cât mai frumoasă!

Alte mărţişoare

Martisoare confectionate din hartie creponata

Dacă ai găsit prin casă hârtie creponată, dar nu ai idei cum să confecţionezi cu ajutorul ei mărţişoare, iată câteva idei. Normal, în funcţie de îndemânare şi talent rezultatele pot fi diferite…

Materiale necesare:

  • carton pentru suport
  • hârtie creponată
  • hârtie glasată
  • aracet, lipici lichid (transparent)
  • lipici glitter (cu sclipici)
  • foarfeci decorative
  • acetofan pentru buclele de protecţie
  • o papiotă
  • carioci, şampiluţe

Pentru început, lipeşte pe un carton subţire hârtie creponată, în funcţie de ce fundal vrei pentru mărţişoare. Ai grijă cu aracetul, daca fundalul este închis, pot apare pete albe.Şi lasă-l la uscat sub presă, altfel cartonul se va curba. După ce se usucă, taie cu ajutorul unor foarfeci decorative cartonaşe de dimensiuni diferite, pătrate sau dreptunghiuri, după inspiraţie.

Suport. Martisoare confectionate din hartie creponata

Cea mai simplă variantă de mărţişor este cea care foloseşte imagini deja imprimate. De pe o hârtie de ambalaj, de exemplu, poţi decupa un fluturaş. Îndoi aripile de-o parte şi de cealaltă a toracelui acestuia. Partea centrală va fi unsă cu aracet şi lipită cu grijă, iar aripile uşor ridicate vor crea impresia de bătăi. Va fi mai greu de ambalat, dar poţi crea o buclă de acetofan pentru a-l proteja. Bine-nţeles, poţi crea propriul tău fluturaş, şi să-l decorezi cu mărgele.

Martisoare confectionate din hartie creponata. Fluturas.

A doua variantă propusă este un papucel… cred că, dacă ar fi să aşez în ordinea preferinţelor mărţişoarele din copilărie pe primul loc ar fi mărţişoare de sticlă (animale) şi papucei de orice tip. EI, nu mi-a ieşit mie un papucel clasic, cu vârful uşor întors, a ieşit mai mult un şlap modern. Dar nu este greu de realizat.

Din hârtie glasată decupează suportul papucelului şi partea de deasupra. Dreptunghiul se va îndoi pe muchiile scurte aproximativ 2mm. Ceea ce rămâne trebuie să fie mai lată decât "talpa" papucelului. Decorează apoi cele două părţi. Poţi folosi carioci-ştampile, sau proporiul talent. Dacă ai la îndemână foarfeci decorative, nu ezita să le foloseşti. Lipeşte cu grijă cele două aripioare îndoile, pe talpa pantofului.

Martisoare confectionate din hartie creponata. Papucel

Când papucelul este gata, adaugă aracet pe toată talpa şi lipeşte-l pe suportul deja confecţionat. Foloseşte glitter pentru a decora papucelul, apoi realizează din acetofan o bandă de porotecţie.

Martisoare confectionate din hartie creponata. Papucel

A treia variantă este mai dificilă, ai nevoie de puţin mai multă îndemânare: o glastră cu maci.

Pentru a realiza florile, taie pătrăţele mici de hărtie creponată, de aproximativ 2x2cm. Suprapune două pătrate, apoi leagă-le împreună, ca şi cum ai realiza o fundiţă. Îndoaie apoi fundiţa şi preseaz-o cu degetele. Înnoadă firele, şi taie-le.

Martisoare confectionate din hartie creponata. Maci

Martisoare confectionate din hartie creponata

Din hârtie glasată decupează o glastră. Lipeşte-o pe suport împreună cu florile de mac.

Martisoare confectionate din hartie creponata. Maci

Foloseşte glitter verde pentru a desena codiţele florilor, apoi auriu sau orice altă culoare pentru a decora glastra. Poţi folosi şi carioci pentru decor.

Martisoare confectionate din hartie creponata. Maci

Mărţişoarele sunt gata.

O primăvară cât mai frumoasă!

Alte mărţişoare

Cele mai frumoase povesti din lume, Editura Crisan

Cele mai frumoase povesti din lume, Editura Crisan, Ilustratii Tony Wolf

"Cele mai frumoase poveşti din lume", Editura Crişan, din colecţia Cele mai frumoase poveşti . Iată o… i-aş spune carte, dar e şi jucărie, care piticului mei i-a plăcut foarte mult.

Parcă ar fi cartea din Albă ca Zăpada!

Daaa, seamănă foarte bine cu acea carte de poveşti pe care animaţiile Disney o deschid la începutul lung-metrajului. Şi este, ce-i drept, impresionantă. Parcă ar fi un tratat de medicină. Dar nu pentru că ar avea atâtea pagini, ci pentru că cele 58 de pagini sunt realizate din carton caşerat. Cartea are format A4, cu o grosime de 6cm. Dacă îmi merge bine cântarul (ceea ce n-aş garanta, căci am cântărit-o ca pe căţei), ar avea un kilogram şi jumătate. Paginile sunt lucioase, finisate cu grijă. Ba chiar există şi un semn de carte, cu un Aladin micuţ agăţat acolo.

La interior este ok. Chiar dacă grafica nu este în stilul Disney, este suficient de plăcută. O impresie deosebită face coperta, cu decupaj în ferăstruică.

Din cuprins fac parte poveştile:

  • Albă ca Zăpada (Jacob şi Wilhelm Grimm)
  • Scufiţa roşie (Charles Perrault)
  • Aladin şi lampa fermecată (Basm oriental)
  • Lupul şi mielul (Esop)
  • Cioara îngâmfată (Esop)
  • Prinţul fermecat (Jacob şi Wilhelm Grimm)
  • Lebedele sălbatice (Hans Christian Andersen)
  • Globul de cristal (Jacob şi Wilhelm Grimm)
  • Duhul din sticlă (Jacob şi Wilhelm Grimm)
  • Calul troian (Legendă din Grecia)
  • Atalanta şi merele de aur (Legendă din Grecia)

Cele mai frumoase povesti din lume, Editura Crisan, Ilustratii Tony Wolf

Cele mai frumoase povesti din lume, Editura Crisan, Ilustratii Tony Wolf

Poveştile sunt adaptate în rezumat, pe câteva pagini. Cartea a fost realizată după o idee de Andrea Dami. Textul îi aparţine autoarei Anna Casalis, iar ilustraţiile lui Tony Wolf.

Din aceeaşi colecţie mai fac parte:

>

Info preţ: librarie.net, elefant.ro, Librarie, eMAG.ro | Biblioteca Năzdrăvanilor

Sa invatam asocierea, joc puzzle educational oferit de D-Toys

Sa invatam Asocierea, joc puzzle educational, D-Toys

Sa invatam asocierea, joc puzzle educational oferit de D-ToysUnul dintre cele mai folosite exerciţii la preşcolari este cel legat de asocierea obiectelor, pe diferite criterii. Exercitiul meu preferat de asociere este cel în care… strângem jucăriile împrăştiate prin toată casa. Maşinuţe la maşinute, cuburi la cuburi, puzzle la puzzle, şi pot continua. Sau, toate obiectele folosite de Albă ca Zăpada şi cel şapte pitici în casuţa lor. Cel mai greu este când toate obiectele sunt aruncate în graba în ladă, şi uneori ne ia o zi întreagă să recompunem jocurile şi jucăriile.

Dar, un exerciţiu mai „civilizat” de asociere este propus de D-Toys, în varianta Să învăţăm Asocierea, din colecţia Educaţional . În cutiuţă de 17x17cm, cu 36 de piese tip puzzle, poţi asocia obiectele în funcţie de mai multe criterii în serii de câte trei piese. Ajută enorm şi conturul colorat al pieselor. Astfel, avem obiecte care luminează, aparate de zbor, unelte sau aparatură medicală. Ideea după care se face asocierea este diferită. Ai mei s-au cam chinuit un pic cu jocul, până şi-au dat seama care este logica. De exemplu, masina de spălat… i-am ajutat. Pentru că se uitau după alte aparate de prin casă. La fel, mărul şi portocala i-au derutat. La măr asociai acelaşi obiect, dar care nu mai era întreg, în timp ce la portolală – paharul de suc. Cel mai uşor a fost seria cu elicopterul, avionul şi balonul.

În schimb pe mine m-a încurcat seria cu planta, stropitoarea şi grebla. Adică stropitoare cu greblă, dar greblă cu ghiveci… greeeu mi-am dar seama, si asta pentru că… terminasem piesele :D.

Şi încă nu înţeleg ce li se pare atât de amuzant piticilor mei să le monteze. Avem mai multe jocuri din colecţie, şi se amuză copios să le înşire. Sau să amestece piesele în totalitate, pentru a complica jocul.

Sa invatam asocierea, joc puzzle educational oferit de D-Toys

Alte jocuri şi jucării

Nu Zaiet, Pogodi!

De jumătate de oră râd… şi nu mă pot opri. Aş vrea să mă opresc pentru că am febră musculară şi mă doare. Dar râd de râsul copiilor, râd când mă uit la tv… copiii tocmai au pus dvd-ul cu Nu Zaiet, Pagadi!

Au descoperit copiii o nouă plăcere. Să se uite la desene "de când eram eu mică". Bine, pentru ei e de neconceput să vezi 5 minute de animaţie pe săptămână, şi alb-negru. Ba chiar m-a întrebat piticu "Cum puteam să trăiesc aşa?!" (Bună întrebare! Mi-o pun si eu uneori, cum de aveam atâta timp liber…) Aşadar, acum ne uităm la lup şi la iepuraş. Extrem de simple, genul de desene fără cuvinte pe care le ador. Le-am tradus "Te prind eu, iepuraşule" şi acum Andreiu se laudă că ştie şi rusă. La el a şti un cuvânt înseamnă că ştii limba. Pe dvd cred ca sunt vreo 15 episoade… şi cred că porţia de râs nu s-a terminat.

Dar nu le ţinem pentru noi…

Cu drag, de Dragobete

O invenţie minunată. O zi în care oamenii să-şi amintească de faptul că se iubesc. Mda, normal ar fi ca în fiecare zi să ne amintim acest lucru. Iar un zâmbet şi o vorbă frumoasă să nu aştepte o zi anume (şi mai ales nu una din an!) pentru a fi oferite cadou.

Ziua sfântului Valentin… sărbătoare de import pentru un popor care se declara ortodox. Chiar dacă nu m-a înnebunit sărbătoarea, nu mă deranjează ca luna februarie să fie numită luna dragostei. Şi da, de import sau autohtonă, orice zi dedicată iubirii este minunată.

Sărbătoarea de import are şi un simbol, acea felicitare “Be my Valentine”, pe care copiii, tinerii şi nu numai, şi-o dăruiesc, ca semn al dragostei reciproce, sau ca mijloc de a face pentru prima dată această declaraţie. Şi, poate că nu e rău să poţi spune “TU, pentru mine, eşti special!”

Am căutat să aflu ce şi cum cu Dragobetele… şi recunosc că un pic m-a amuzat. Aşadar, Dragobetele este zeul dragostei, un tânăr şi voinic, şi frumos, şi bun. (Ideal aş zice, versiunea modernă pentru “deştept, frumos şi cu bani”). În credinţa populară, 24 februarie este ziua în care toate păsările şi animalele se împerechează. Aşadar, şi tinerii doresc să nu fie singuri de Dragobete, pentru a începe cu bine un nou an. Sărbătoarea are la origini şi renaşterea naturii, Dragobetele fiind în acelaşi timp un simbol al primăverii. Poate de aceea se serba uneori pe 28 februarie sau 1 martie.

Aşadar, era o zi de sărbătoare. Prilej pentru tineri de a scoate din ladă hainele de duminică, şi de a cutreiera coclaurii cu cei de aceeaşi vârstă în căutarea florilor de primăvară. Uneori, pe dealuri, se aprindeau focuri, iar tinerii sporovăiau în jurul lor. La ora prânzului urma un alt obicei, “zburătoritul” (oare are vreo legatură cu celebrul “Zburător”?!). Fetele alergau spre sat, iar băieţii… normal, alergau să le prindă. Dacă cea prinsă nu era indiferentă, şi la rândul ei îl plăcea pe băiatul iute de picior,  trebuia să-l sărute în faţa tuturor. Dragobetele era astfel un mod de a-ţi declara sentimentele în faţa comunităţii, iar cei doi urmau să fie împreună în acel an.

Alte obiceiuri despre această zi spun că nu se sacrificau animale, normal, doar era ziua împerecherii; sau, trebuia să atingi un bărbat străin, pentru a fi drăgăstoasă tot anul. Cel mai mult îmi place acela care spune că bărbaţii nu trebuie să le supere pe femei, nu trebuie să se certe cu ele, asta dacă vor să le mearga bine tot anul. Oooo daaa, daca se respectă, vreau şi eu ziua de Dragobete :evil:. For ever :wink:.

Aşadar, trecem peste importurile de forme fără fond, şi revenim la tradiţii.

N-am vrut ca proba de la concursul Piticilor să fie legată de Sfântul Valentin. Si nici nu vreau s-o las pentru săptămâna cu dragobetele, pentru că sunt sigură că nu vor fi gata cu felicitarea. Aşadar, tema săptămânii viitoare este realizarea unei astfel de felicitări, pentru care pitici au libertate aproape totală.

M-am gândit că e o probă cam siropoasă, dar apoi am zis că nu e rău să-i învăţăm de mici să-şi exprime sentimentele. Iar dacă sunteţi curioşi, reveniţi la sfârşitul săptămânii să vedeţi creaţiile.

În încheiere, îmi place, trebuie să remarc, cum mărci de prestigiu, dar cu o veche tradiţie pe piaţa românească au adoptat Dragobetele. Cu siguranţă se bucură de mai mult succes decât dacă încercau cu Valentin…

 

Dacă eşti mai curios din fire… vezi pe ce coclauri am bântuit după informaţie.

Carliont, mieluselul cel fricos, Editura Crisan

Carliont, mieluselul cel fricos, dupa Tony Wolf, Editura Crisan Tony Wolf este deja un nume cunoscut la capitolul ilustraţii pentru copii. Cred ca nu este editură care să nu-şi dorească să publice într-o variantă sau alta cărţile sale. La fel a procedat şi Editura Crişan, editând în format cartonat Cârlionţ, mieluşelul cel fricos. În format mare, 30×30 cm, lucrarea din colecţia Ograda cu prieteni are 6 file cartonate integral, inclusiv coperţile, cu 10 imagini la interior. 5 sunt texte simple, scrise cu majuscule, şi uşor de parcurs de copiii care abia încep să citească. Celelalte 5 sunt imagini full-page, realizate cu grijă. Textul este adaptat în română după cel original, aparţinând autoarei Anna Casalis.

Pe scurt, Cârlionţ este un mieluşel care trebuie să rămână singur acasă în timp ce mama-oaie trebuie să meargă la tuns. A încercat să-şi găsească prieteni prin ogradă, dar nici văcuţa Carolina, Iepuraşul sau Mânzul nu s-au dovedit buni tovarăşi de joacă. În schimb, puişorii de găină au fost tare dornici să-l asculte citind o poveste, iar timpul atrecut repede până la întoarcerea mamei sale.

Pentru decorul interior, fundalul variază. În schimb m-a amuzat teribil povestea paralelă, doar în imagini, cu gâzele din josul paginii. Furnicuţe, buburuze, gândăcei, cărăbuşi, albinuţe sau greieraşi, care îşi fac de lucru… tricotează sau gătesc. Cartea, recomandată de la 2 ani, este minunată ca poveste de seară, sau exerciţiu de povestit după imagini.

Mi-a plăcut. Şi mi-a trezit curiozitatea… cred că vreau şi a doua lucrare din colecţie: Pufuleţ, iepuraşul căruia îi plac dulciurile.

Carliont, mieluselul cel fricos, dupa Tony Wolf, Editura Crisan

Carliont, mieluselul cel fricos, dupa Tony Wolf, Editura Crisan

Info preţ: elefant.ro, eMAG.ro,librarie.net | Biblioteca Năzdrăvanilor

Să învățăm alfabetul, D-Toys

Sa invatam alfabetul, joc educativ oferit de D-Toys

Sa invatam alfabetul, joc educativ oferit de D-Toys

Sunt fan puzzle. Şi, din fericite pentru mine, şi copiilor le plac. Dar uneori îmi doresc ceva mai mult decât un simplu puzzle. Şi aşa am găsit Să învăţăm alfabetul, un joc-jucărie oferit de D-Toys. Dacă nu mă înşeală memoria, exista şi o variantă cu mai puţine piese, dar cum diferenţa de preţ era nesemnificativă, am optat pentru cel cu 84 de piese.

S-au jucat cu el amândoi. Andrei n-a avut nici un fel de problemă la literele de tipar, şi asocierea cu imaginea. Foarte dificil a fost cu literele de mână, le-a luat pe asemănări, urmărind şi culoarea liniei de contur. Vina mea, l-am forţat să treacă mai departe… dar el se văita că nu înţelege ce scriu eu cu creionul pe lista de cumpărături :D. Apoi am început să extindem jocul, la despărţit cuvintele in silabe… numărat sunetele, şi i-a pierit cheful complet când am zis să facem şi propoziţii…

Iris trebuia doar să numească imaginile. La 4 ani nici n-aveam ce să-i cer.

E un joc care stă mai mult pe raft. Şi totuşi, uneori îl ia şi dă drumul la cronometru, să vadă în cât timp îl montează, să-şi depăşească recordul.

Încep să-mi placă produsele de la D-Toys. Cartonul este ok, finisajele de calitate, chiar şi tiparul depăşeşte aşteptările.

Să învățăm alfabetul, D-Toys

Alte jocuri şi jucării