Se apropie… momentul 0

Sâmbătă ger. Duminică ger. Luni… covor alb. Şi viscol.

Şi noi ne hotărâsem ca, orice-ar fi, luni depunem dosarul de înscriere în clasa întâi. Aşa că am decis să nu ne lăsăm doborâţi de un pic de viscol, şi să ne urmăm planul. Cu copiile xerox bine adăpostite, şi cu viitorul şcoler de mână am purces la drum. Piticul sărea ca un ied, din nămete în nămete. Nici nu plecasem de lângă bloc şi deja arăta de parcă mersese o zi prin zăpadă.

Iuuupiii, merg la şcoală!

Am mers pe viitorul lui drum zilnic. Am intrat în curte…

Şi aici o să învăţ eu? Aici e şi Iulia? Şi Matei?

Întrebare după întrebare, cu un pic de glas tremurat.

Am intrat la secretariat, o doamnă tare drăguţă, îl privea pe pitic cu un pic de zâmbet nostalgic în colţul gurii. Am completat cererea, am depus actele, şi gata!

Plecăm. Pe drum:

Mami, ai scris acolo că eu nu stau decât până la 12, da? Nu rămân până la 4!

Of. E un Leu căpos. De un an dezbatem problema. Nu vrea şi pace la afterschool. Pe motivul că toţi copiii "normali" stau până la 12… Vom mai vedea… Acum se laudă că-i băiat mare, că nu-i e frică să stea singur acasă, şi că nu e mare lucru să încălzeşti puţină mâncare la mw…

Şi dacă el o să fie un copil "normal", eu clar o să fiu un părinte sărit de pe fix, din cauza stresului.

Dar… uite că începem să fredonăm "La revedere, grădiniţă"… momentul se apropie.

Refren:

La revedere, grădiniţă
La revedere, noi plecăm
De-ai ştii tu dragă, ce rău ne pare,
Şi cât de mult noi regretăm.

Şi cu ghiozdanul-n spate
Cu lacrimile-n ochi
Noi ne luăm adio
Şi o pornim din loc.

Draga educatoare
Cea care m-a-nvăţat
Îţi mulţumim din suflet
Adio şi-am plecat.

Refren…

O bună directoare
Cea care m-a-ndrumat
Îţi multumim din suflet
Adio şi-am plecat.

Refren…

O bună asistentă
Cea care m-a tratat
Îţi multumim din suflet
Adio şi-am plecat.

Refren…

O bună îngrijitoare
Cea care m-a hrănit
Îţi multumim din suflet
Adio şi-am plecat.

Refren…

Buna mea bucătăreasă
Cea care m-a-ngrijit
Îţi multumim din suflet
Adio şi-am plecat.

Refren…

Naz si Ani. Desene de pitici

Ca de obicei, rezolvarea temelor la proba de talente sunt un prilej foarte mare de amuzament.

În seara asta protestau amândoi, că Naz şi Ani sunt prea dificil de desenat. Aşă că am revenit la metode tradiţionale. Şi trebuie să recunosc că m-am simţit bine să fiu din nou la tablă, să întreb…"Aţi înţeles…?", apoi să mă plimb printre "bănci" să văd realizările.

Pe scurt… am improvizat o băncuţă cu trei elevi (tati a ţinut morţiş să deseneze cu copiii, dar nu a predat "lucrarea" la sfârşitul orei.) Eu am instalat tăbliţa copiilor, şi, cu creta în mână, m-am apucat să desenez. Dacă Manu, creatorul personajelor, ar fi vazut schemele… Dar nu mai comentăm.

Cu puţină mândrie, trebuie să recunosc că semănau binişor. Eu desenam o bucăţică, aşteptam să-mi spună c-au terminat. Şi tot aşa până am desenat cele două personaje în creion. I-am lăsat apoi liberi, să creeze decorul, să-i coloreze. Iată ce-a ieşit.

Iris.

Naz si Ani. Desen cu creioanele colorate, autor Iris

Ani nu a fost cuminte. A căutat prin frigider şi a dărâmat peste ea tot ce era acolo. După cât e de roz, eu aş zice că şi-a pus în cap tot iaurtul cu vişine… Naz stă lângă şi priveşte, Iris spune că vrea să plece. Chestia de sus, ca un gândac, e un soare. Lângă e un copac şi un nor. Chestia cu ţepi din dreapta lui Naz este iarbă. În colţul din dreapta e un magazin. Iar în colţul din stânga era camera lui Ani. Clar, nu?

 

Andrei.

Naz si Ani. Desen cu creioanele colorate, autor Iris

Andrei şi-a descris creaţia astfel: " Naz şi Ani la cumpărături. Ani împinge coşul. În coş are două sucuri, două lumânări, că e ziua ei. În raftul din stânga sunt cereale sus şi caşcaval şi făină. În raftul din dreapta se găseşte bere, vin şi coca cola. Din tavan atârnă indicatoarele pentru zonele respective, cu săgeţi. "

Trebuie să recunosc că, pe cât e de căpos copilul asta, pe atât nu încetează să mă uimească. Ieri mă chinuiam să găsesc un nume pentru următorul concurs, şi el, lângă mine, încerca la rândul lui să creeze o denumire. E drept că era mult pe lângă, dar tot a încercat câteva variante. A fost tare dezamăgit că nu i-am aprobat nici una.

Să revin la desen. Faptul că a notat marfa cu litere, ca să fie identificată, mai e cum mai e… că a colorat cerealele diferit, pentru cele patru categorii pe care le luam de obicei… iarăşi ok. Dar în timp ce eu scriam de zor, îl întreb… şi în rafturile din spate ce e? "Sunt indicatoare, ce, n-ai văzut cum scrie pe sus să ştii unde să cauţi?" Şi cu pictograme!

Trag concluzia că e bun de şef. Are idei, dar ar fi minunat să i le pună alţii în aplicare…

 

 

Hora unirii

Un nou concurs la Expozitia de Talente

Istoria… acel „ceva” ce face parte din noi fără să vrem. Chiar dacă unii dintre noi consideră că trecutul nu are de-a face cu prezentul, că într-o Europă unită nu mai contează de unde vii, cred că trebuie să păstrăm măcar respectul pentru efortul şi sacrificiul înaintaşilor noştri.

Şi cred că un copil are nevoie să ştie cine sunt dacii, cine sunt romanii, şi care au fost marii noştri voievozi. Şi, între evenimentele despre care trebuie să afle, se află la loc de cinste actul de la 24 ianuarie 1859, poate cel mai curajos din istoria românilor, când liderii au avut curajul de a pune înainte de orice interes particular interesul naţiunii noastre. Poate că este lecţia pe care mulţi dintre cei astăzi în viaţă au uitat-o.

Ţinând cont de toate acestea, i-am provocat pe Năzdrăvani săptămâna aceasta la realizarea unui decupaj pe tema unirii. Probabil la grădiniţă vor învăţa cu această ocazie Hora unirii. Tema săptămânii cere ca, din hârtie, să fie realizată o horă, iar băieţii şi fetele să fie îmbrăcaţi în costume naţionale.

Cum se poate realiza: luaţi o coală de hârtie albă, şi îndoiţi-o pe lung, apoi tăiaţi de-a lungul îndoiturii. Realizaţi un evantai, cu lăţimea aproximativă de trei centimetri, dacă doriţi o horă numai de fete sau băieţi, sau cinci centimetri, dacă doriţi o horă mixtă. Desenează apoi pe una dintre părţi modelul după care vei decupa.

hora_unirii_pliere2 hora_unirii_pliere1

Pliază evantaiul şi decupează cu grijă.

hora_unirii_modelhora_unirii_decupaj

Pentru realizarea şablonului se desenează pe muchia evantaiului jumătate din figurină. Pentru a obţine figurine înlănţuite, este obligatoriu ca figurina să se termine pe muchia cealaltă, iar decupajul să nu fie complet, pentru a se păstra muchia îndoită, zona în care figurinele vor fi înlănţuite.

hora_unirii_decupaj1 hora_unirii_decupaj2

Desfă apoi omuleţii. Este posibil să obţii în margini „jumătăţi”. Acelea le poţi îndepărta cu foarfeca. Apoi, cu ajutorul cariocilor sau creioanelor colorate, „îmbracă” omuleţii. Fetele cu băsmăluţă sau flori în păr, ie, fotă, băieţii cu ie, ilic şi iţari.

Apoi să „dăm mâna cu mână” şi să realizăm propria noastră horă!

Hora unirii

Concursul se desfăşoară în perioada 18-24 ianuarie, iar creaţiile copiilor vor fi expuse aici.

Vă aşteptăm să ne jucăm împreună!

.

Capra sare masa, iada sare casa

Dispută aprinsă aseara, în familie. Hotărâm noi (adulţii) că, dat fiind numărul mare de obrăznicii pe care le auzim zilnic de la pitici, anul asta vom face concediul singuri, şi ei vor sta la bunici.

Începe corul bocitoarelor… nuuuu, nu aşa… vrem cu mami…

Nedumerită, cer lămuri. "Păi bine, nu spuneaţi voi că eu sunt rea?"

Ba daaaaa, dar buni e mai rea ca tine!

Ei, ce ziceţi? Să schimb proverbul?

Capra sare masa, iada sare casa

Sau să admir capacitatea înnăscută de a alege răul cel mic? Şi de a supravieţui…

…păsărele

Azi am avut o zi nebună. Prima jumătate a fost de-a dreptul minunată. N-am cuvinte s-o descriu.

A doua jumătate a fost de coşmar. Şi iarăşi am o problemă cu scrisul, nu găsesc cuvintele să vorbesc civilizat despre asta.

În fine. M-am aşezat în pat, şi vine fii-mea.

Mami, tu ştii poezia aia cu păsărelele?

În gândul meu îmi zic că nu poate fi adevărat. Păsărele îmi trebuie mie acum?! Cine ştie ce poezie vrea, eu n-o ştiu sau n-o găsesc pe net, şi la cum am nervii în pioneze, nu-mi doream decât să lase păsărelele şi să se culce.

Dar îmi zic cu ultimele puteri că nu-i copilul vinovat, şi încerc să aflu despre ce neam de pasăre este vorba.

Păsărelele… alea ale lui Mihai!

Ei drăcie, care Mihai vere la 11 noaptea?!

Ăla, mami, de e ziua lui azi!

Ooofff, doamne! şi-mi pică şi mie fisa ce vrea copilul de la mine…

Somnoroase păsărele,
Pe la cuiburi se adună,
Se ascund în rămurele,
Noapte bună!

Doar izvoarele suspină,
Pe când codrul negru tace,
Dorm şi florile-n grădină,
Dormi în pace!

Peste-a nopţii feerie,
Se ridică mândra lună,
Totu-i vis şi armonie,
Noapte bună!

Atât mi-am adus eu aminte. Şi s-au ivit protestele…

Şi lebăda? De ce nu zici şi de lebădă? (Avem o mare problemă cu lebedele, de când a văzut baletul… )

Am dat repede un refresh la google, că nu-mi aminteam de nici o lebădă. Şi uite-o.

Trece lebăda pe ape
Între trestii să se culce —
Fie-ţi îngerii aproape,
Somnul dulce!

Aşadar, în al doisprezecelea ceas, pot spune La mulţi ani, Eminescu! Mai ales dacă ţi-o urează un pitic de patru ani…

Epilog: Şi de răţuşte are o poezie?

Pasăre din hârtie

.

Zodiac. A fi sau a nu fi…

Am considerat mereu zodiile ca fiind ceva fun. Normal, e amuzant să citeşti că luna acesta va fi cea mai minunată de până acum, că Făt Frumos va coborî de pe cal fix în faţa casei tale, şi că sub rădăcinile copacului din curte o să găseşti o comoară.

Şi totuşi, una dintre ele am luat-o în serios. Zodia Scorpionului. După ce-am experimentat 4 foarte buni amici scorpioni, de ambele sexe, am zis că orice să fie bebe, numai să nu fie scorpion (dar de ce te fereşti nu scapi). 99% e o zodie minunată. Exceptând acel 1%, cu tendinţa lor de a călca pe cadavre. Mai bine înghit şi suferă decât să recunoască ceva, sau, şi mai rău, să cedeze!
Pentru ei, există un singur mod de a face lucrurile. Acela pe care ei îl acceptă. Poţi să demonstrezi cu probe, cu simulări, tot nu-i ca tine. Eventual se poate face o mică modificare, îşi arogă demontraţia, şi atunci se poate trece mai departe.

Cam aşa e fii-mea. La 4 ani n-ar face nici moartă un pas înapoi. Poţi s-o pedepseşti, să-i iei jucăriile, stă îmbufnată, te priveşte ca pe cel mai mare duşman şi nu-ţi vorbeşte cu zilele.
Doamne fereşte să considere că-i pedepsită pe nedrept! Nu revine în „peisaj” decât dacă îţi ceri oficial scuze. Bine că nu ştie să citească, sunt sigură că le-ar fi vrut în scris.

E artistă în negocieri. Şi analize. Dacă nu eşti atent, te întoarce ca la Ploieşti.

Dar tragedia e să piadră. Şi… ce faci când se întrec doi scorpioni…?

Azi pe drum face concurs de alergări cu prietena ei. „Până la stâlp!” Pierde startul, se mişcă încet în salopeta de sky, ajunge a doua. Tragedie… n-am înţeles de la ce a pornit disputa, cert e ca a mea plângea, să-şi ceară cealaltă scuze. Se pune pe plâns şi a doua, că nu e vina ei. Încerc să mă bag, decizie greşită. Plâng şi mai abitir, se ameninţă cu ruperea prieteniei. De pe margine se întrezărea posibilitatea ca acasă şirul de bocete să se înteţească.

Aşa că risc, declar că sesiunea de joacă programată se anulează dacă mai plânge vreuna. Şi musai să-şi dea mâna şi să facă pace. Ei, ameninţarea cu secesiunea funcţionează. Îşi dau mâna şi se potolesc. În 5 secunde aud: „Dar tot trebuie să-ţi ceri scuze!” „De ce? Nu e vina mea!”

Aho… aho… suntem pitici…

Cine nu ştie cântecul piticilor din Albă ca Zăpada?! Jocul de-a piticii este preferatul pentru drumul de întoarcere de la grădi. Dacă dimineaţa, la dus, cântăm în cor „Un elefant, se legăna…”, seara este rândul piticilor. Fetele se încolonează şi cântă cât le ţine gura „aiho, aiho, suntem pitici mişto…”.
În funcţie de dispoziţie, avem mai multe variante de distribuire a locurilor:

Alba ca Zapada si cei Sapte Pitici. Doc, Moracanosul, Voiosul, Somnorosul, Sfiosul, Hapciu, Mutulica

Prima, se ceartă care este Doc. Pentru neiniţiaţii în tainele piticeşti, Doc este cel mai înţelept, şi merge primul în coloană. Cearta se soluţionează prin interzicerea jocului până la împăcarea părţilor implicate.

A doua, se ceartă care e Mutulică. Se soluţionează la fel ca prima.

A treia, una este Doc, cealaltă Mutulică. A mea mândră preferă Mutulică.

Şi… cu un efort de imaginaţie, creionaţi doi pitici de patru ani, în salopete de sky, cu ghiozdănelul în spate, cântând şi mergând aliniate. Dacă le pun să cântăm ceva învăţat la grădi, brusc, le doare gâtul. Dacă le las în pace, ciripesc continuu ca două vrăbii.
Să menţionez… că eu sunt Morăcănosul? Că stau şi le cert…

Dimineaţă.
Mândra mea se trezeşte, abia dacă deschide gura să spună dacă vrea cacao sau nu. Prietena ei la fel, apare la noi cu ochii lipiţi. Dar… la realizarea contactului vizual parcă sunt bagate în priză. De parcă nu s-au văzut de-un secol, încep şi sporovăiesc. N-aveţi idee ce pot vorbi două fetiţe de 4 ani, şi câte li se pot întâmpla de la 6 seara până a doua zi dimineaţă la 8! Nu se opresc decât la grădi, s-o salute pe doamna, şi apoi se mai adaugă în stol încă vreo 3-4 vrăbiuţe la fel de mari, cu „noutăţi”, că doar au ajuns în clasă mai devreme.

Azi aveau o nouă teorie. Că piticii se duc singuri la mină, iar ele au hotărât că mâine se vor duce singure la grădi. Că sunt mari şi ştiu drumul. Corect, dacă la 4 ani îmi spune că e mare, şi se descurcă fără mine, nici nu vreau să mă gândesc ce-mi spune la 10…12… la 14 deja mă ia groaza!
Încerc s-o dreg. Că piticii merg singuri, pentru că la ei prin pădure nu sunt maşini. Şi nici oameni necunoscuţi. Plus că piticii merg la muncă, nu la grădiniţă. Apare cea mai interesantă variantă.
Ne mutăm şi noi în pădure, să poată merge singură. Şi ce dacă nu mai avem grădi acolo? Mutăm şi grădi! Cert e că trebuie să ne facem bagajele.

Aşa că am schimbat strategia… ok, mergi singură. Dar ce faci tu dacă lângă tine opreşte un nene mare şi rău, te ia pe sus, că eşti uşurică (mare grijă să nu pronunţ mică, doar ea e mare!), te închide în portbagaj şi fuge cu tine? Şi… Am câştigaaat! A abandonat ideea de a merge singură. Dar nu de tot!

Dar când o să fiu mai mare mă laşi?

Puzzle – ghicitori – de colorat

Moş Crăciun ne-a făcut anul acesta o surpriză plăcută, şi ne-a adus trei cărţi-jucării de la Editura Aramis. Sub numele autoarelor Daniela Mogoş şi Corina Chiran, ilustrate de Emanuel Pavel, am pentru cei doi pitici ai mei Pagini dulci şi aromate, cu ghicitori presărate, Ghiceşte de vrei să ştii animale mii şi mii, Eu îţi povestesc un pic – tu ghiceşti ce vreau să zic.

Ideea mi-a plăcut. O ghicitoare, răspunsul de colorat, şi un puzzle. Realizate din carton caşerat, după colorare, piesele se pot desprinde şi amesteca. Şi paginile pot fi scoase cu uşurinţă din arc, pentru un joc mai interesant.

Dacă conceptul, textele şi grafica sunt minunate, nu acelaşi lucru îl pot spune însă despre realizarea acestuia. Lasă foarte mult de dorit tiparul, iar finisajul este cu mult sub standardele unei edituri precum Aramis. Poate că am eu pretenţii când vine vorba de lucrări pentru copii, dar nu cred că sunt exagerate. O hârtie de bună calitate, care să pună în valoare imaginile, şi finisaje realizate cu grijă. De exemplu, piesele de puzzle sunt tăiate incomplet, la apăsare rupându-se cu imaginea de pe verso.

O eroare pe care am sesizat-o ulterior este fontul folosit Este mult prea grafic pentru un copil mic, chiar şi pentru un adult fiind greu de citit. Lucrarea se adresează copiilor de grădiniţă, dar trebuie să ţinem cont că mulţi dintre aceştia, încă de pe la vârsta de 5 ani, încep să citească. Este inutil, părerea mea, să folosim fonturi inaccesibile pentru ei. Nu sunt adept a scrierii cu majuscule, dar cred că piticii s-ar simţi minunat să poată buchisi ghicitorile.

Copiilor însă le-au plăcut cărţile, ei au avut ideea să le scoată arcul şi să le poată potrivi mai uşor.

Colaje din margele de polietilena

Operele noastre de artă din categoria colaje din mărgele de polietilenă încep să se înmulţească.

Am progresat niţel, adică nu mai stau aşa mult lângă ei. Rolul meu devine încet încet de culegător de biluţe. Adică trebuie să aleg din imensitatea de borcan şi să le pun, pe culori, în borcănele mai mici. Dacă mă chinui să le educ lor răbdarea prin jocul ăsta, se întoarce cumva împotriva mea… Dar cine ştie, poate că o să-mi fie util. Sau poate că în curând îşi vor pregăti singur materialele…

De Iris sunt tare mândră. Ea când se apucă, chiar dacă e migălos, termină. Aşa cum a făcut şi acum, singurică, tot tabloul. Pentru a fi pe înţelesul tuturor, acolo sunt trei prinţese lebede pe un lac. Iar sus… galben sigur e un soare. Cu verde e şi un pom, dar şi o mulţime de broaşte care s-au speriat şi-au sărit din apă. În rest, trebuia neapărat să fie ceva "roz".

Printese lebede. Colaj din margele de polietilena lipite cu fierul de calcat.

La Andrei mai greu. A lucrat cu model maşina şi semaforul. Iar deasupra trebuia să fie o clădire cu geamuri roşii, dar a devenit din mers un portbagaj suspendat. Culoarea de fond… galben… era de la gazele de eşapament, dar nu aveam noi alte variante de culoare. În scchimb el nu are răbdare. Începe un lucru, cu entuziasm, apoi îl abandonează. De ex, a făcut maşina şi semaforul. Era încântat. Dar ca să le lipim, trebuia să mai umple spaţiul… ei bine, asta a fost o lungă muncă de lămurire. Prefera să strice maşina decât să o termine.

Să sperăm că va începe şi el să fie mai ambiţios… mai răbdător…

Masina. Colaj din margele de polietilena lipite cu fierul de calcat.

În schimb îi place la nebunie etapa finală, când le lipesc cu fierul de călcat. Ei, dacă ar vrea să ajungă mai des aici…

Primele opere

Of, barbatii…

Am parte de doi copii complet diferiţi. Bine că e aşa, căci, dacă erau amândoi la fel, şi se nimereau şi pe latura aia "bună", ajungeam demult la nebuni. Aşa nu pot fi nemulţumită, căci sunt 50% satisfăcută de rezultat. Trebuie să văd partea plină a paharului, nu?

Normal, orice părinte, scuzaţi, orice bufniţă, îşi doreşte ca puiul ei să fie ăl mai frumos şi mai talentat din pădure. Şi, ca mamă de băiat, normal, al meu e ăla de care vorbeam mai devreme. Nu-mi place să mă îmbăt cu apă rece, şi nici nu fac prea des pe bufniţa. Am un copil normal. Fără talent. Dar nu mă consolez şi pace să-l văd că nu munceşte. Căci până la urmă e nevoie doar de 1% inspiraţie şi 99% transpiraţie. Ei bine, la partea cu transpiraţia nu ne înţelegem defel. Eu la vârsta lui… (na că încep cu chestii care nu mi-au plăcut niciodată…) nu zic că eram nemaipomenită, dar îmi dădeam silinţa. El nici măcar atâta voinţă nu are, şi mă scoate din minţi.

Încerc să rămân calmă. Un bun părinţe îşi înţelege copilul şi-l ajută să se îndrepte. Teoria mă enervează şi mai tare. Am impresia uneori că cer eu prea mult de la el. Îmi spun să nu-l compar cu fetele. Fetele sunt "altfel". Şi ce dacă sunt altfel? Am avut şi colegi care învăţau cot la cot cu fetele, şi ne luam la întrecere pentru coroniţa… important e că au încercat. Dar nici măcar să nu vrei să faci lucrurile mai bine decât în prezent mă enervează. Nu suport bărbaţii fără ambiţie, aduc a vegetale. Şi de-asta am şi cu fi-miu "ceva" de împărţit. Cum măi, să rămâi singurul băiat între 8 fete, şi să n-ai tu pic de orgoliu să le întreci?! Aaa, e încântat când primeşte punctaje mari, sau când vreuna dintre fetiţe îi dă punctaj maxim la concursuri. Mai să-i crape pipota la proba trecută când s-a văzut pe locul întâi. E drept că la egalitate cu Theo, dar… era pe 1!

Dar tot bărbatul din el vorbeşte. De ce oare simt ei nevoia să savureze o victorie ca şi cum au câştigat războiul?! Proba următoare a făcut-o… de oaie, cum se zice… Într-un sictir total, căci altfel nu pot să spun, a ciopârţit câteva cârpe şi a lipit mai ceva ca afişele de pe ziduri faţa lui "Ionel". Bietul Ionel, singur între şapte "Ioane", pare a fi oropsitul sorţii. Parcă după un chef prea îndelungat, şi după o beţie cruntă, a dat cu capul în primul stâlp care i-a ieşit în cale. Cu un ochi umflat şi cu gâtul strâmb s-a prezentat la expoziţie.

Colaj textil. Cap de copil, confectionat din textile si un capac de borcan

Autorul a cerut să fie descalificat…. Nuuuu, nu te descalific, pun monstrul la concurs. S-a pus pe plâns, mai abitir ca atunci când jelea că forfecuţa lui nu ştie să taie pânză, că e foarfecă de hârtie…

Azi a venit de la grădi. Şi mi-a zis să le spun copiilor că Ionică al lui e bolnav, şi ochii sunt umflaţi de la febră.

Trebuie să recunosc, imaginaţie are… dacă facem rost şi de câteva duzini cu chef de muncă, poate am şanse să nu albesc în clasa întâi.