Posta Romana. Si e suficient.

Vineri, cu tot zelul şi dorinţa, am plecat spre poştă. Ambalasem frumos cadoul Silviei, premiul pentru concursul de popularitate. Sigilat, folie alimentară, să mă asigur că nu se umezeşte, nu păţeşte nimic. Deh, cu poşta română nu ştii niciodată.

Ajung la un oficiu, nu cel de lângă casă, căci acolo mă ştiu doamnele. Două ghişee, coadă, înghesuială. Întreb la primul… unde trebuie să stau pentru colete. La următorul. Normal, sincer, nu cred ca a nimerit vreodată cineva exact ghişeul de care avea nevoie. Totdeauna la colega îţi rezolvi problemele… Nu sunt deloc nervoasă. Mă înarmasem cu suficientă răbdare. La coletarie, coadă, am nimerit fix zi de depunere a declaraţiilor fiscale. Trebuie scrisoare deschisă, cu foaie de inventar internă, externă, parafe, 3 feluri de evidenţe. Întreb politicos, pentru colete externe, ce formular trebuie să completez. Păi unde trimiteţi… că diferă. Nici nu mă aşteptam să fie altfel. Doamna dispare. Reapare în scurt timp, cu două coli trase la xerox. Şi… indicaţii: scrieţi cu grijă, să nu greşiţi. Că altele nu avem, şi pe-astea le-am tras acum la xerox! Şi aveţi grijă cum potriviţi indigoul, să iasă bine şi pe a doua!

Moment în care pe cei de la rând i-a pufnit râsul. Pentru că eu nu m-am putut abţine, şi întreb stupefiată… Indigo?! "Da domnişoară, nu ştiţi ce-i acela?"

N-am înţeles un lucru. A tras la xerox două coli. Şi a şifonat una de indigo. Plus că m-a făcut pe mine să mă chinul ca naiba, să potrivesc pe o masă strâmbă folia de indigo. Nu era oare mai uşor… să-mi dea un chestionar, apoi, completat, să-l xeroxeze?! Sau schema lor era pe acelaşi sistem după care aceeaşi instituţie "de tradiţie" îşi ţine evidenţa dublă, şi în dosare, şi în calculator?!

Ce e drept, l-am completat bine. N-am înţeles de ce se panica atât, că doar la fiecare rubrică era trilingv. Poate pentru că româna era a treia variantă…

Pe scurt, coletul n-a plecat. Împachetarea era corespunzătoare, însă stilul de ambalaj făcea să nu poată fi încadrat la corespondenţă, ci la colete atipice, ceva de genul… cu o taxă "europeană". Aşa că am primit câteva indicaţii practice, cum să ambalez cele 350g, şi să revin. Varianta a doua era de 4 ori mai ieftină…

Am plecat acasă… ştergând urmele de indigo de pe degete… şi mă gândeam că suntem în 2010. Tehnica ar trebui să ne simplifice viaţa… şi noi scriem la indigo…

trecut prezent viitor

Lectia de istorie

Încerc ceva ce este împotriva firii mele. Să dăruiesc din ceea ce am, dar golind conţinutul de pasiune. Mi se pare că sunt extrem de crudă, şi că răpesc ceva ce nu am dreptul să ţin doar pentru mine.

Azi… azi este 24 ianuarie. Am încercat să-i pregătesc pe copii… Voi ştiţi ce este 24 ianuarie? Daaaa…

Ei, măi să fie! Ia uite că mi-o luară alţii înainte! E ziua lui Bunu! Ce pot să zic?! Răspuns corect.
Dar nu asta voiam de la ei… încercam aşadar să explic la nivel de grădiniţă ce înseamnă pentru noi 24 ianuarie. Pentru noi, ca români. Atâţia câţi mai simţim, acolo, undeva, în străfundul inimii, că se miscă ceva atunci când tricolorul e pe catarg, şi se aude imnul ţării noastre…

Spuneam că vreau să transmit conţinut… pentru că mi-este foarte teamă să nu transmit pasiune. Istoria te vrăjeşte, te atrage şi te supune. Este foarte greu, aproape imposibil s-o părăseşti. Iar dacă reuşeşti, undeva, «acolo», rămâne chemarea… Eu am hotărât demult s-o părăsesc. Raţiunea a învins pasiunea, şi nu mă mândresc cu asta. De aceea îmi este teamă să vorbesc, pentru că glasul te trădează… ochii transmit lumini ce riscă să vrăjească. Şi… sunt crudă. Nu vreau să transmit pasiunea pentru istorie. Nu vreau cu nici un chip să-mi văd copii făcând o alegere raţională. Se spune că  n-ai cum să regreţi ceva ce n-ai avut.

Dar nu pot să-i rup de ceea ce suntem de fapt. Suntem un popor cu o istorie. Nu suntem apăruţi din neant, în secolul naţiunilor. Despre noi scria Herodot (chiar dacă nu de bine 🙂 , ceea ce pare a fi o confirmare a proverbului “Lupu schimbă părul, dar năravul ba”).

Aşadar, pentru a-i explica copilului cum am ajuns noi, românii, la 1859, să locuim în 3 ţări mai mici, am trecut rapid prin toată istoria neamului. De la Burebista la Decebal, de la Mircea la Ştefan şi Mihai Viteazul, am sărit peste fanarioţi şi am ajuns la 1859.

Şi i-am povestit apoi pe scurt cum românii l-au ales ca domn, în Moldova şi Ţara Românească, pe Alexandru Ioan Cuza. Cele două ţări s-au unit, şi au format România. Şi-am constatat că şi copilul meu îmi moşteneşte defectul… vrea să «vadă» trecutul. Ştiu că e pasionat de geografie, că atlasele sunt cărţile lui preferate. Şi totuşi, am ascuns bine atlasul istoric… nu voiam să i-l dau… Dar pasul a fost făcut.

Şi cât era mami de mare România asta Mică?

Am deschis atlasul… Şi sper că n-am deschis cutia Pandorei.

Aaaa… uite, nici nu era până la Mare! Şi lipsea mult din ea… Acum nu e aşa!

Eu n-am putut… să răsfoiesc cu el atlasul. Dar am povestit pe scurt mari bătălii, schimbări de graniţe…

Acum mă gândesc doar la Bucureşti. Dealul Mitropoliei. 24 ianuarie 1859. După discursul minunat al lui Kogălniceanu, şi inspiraţia politică a câtorva oameni, era nevoie de o a doua alegere a lui Cuza. Era şansa pe care noi, ca naţiune, nu aveam voie s-o ratăm.
Totdeauna ni s-a spus că “dubla alegere a realizat Unirea”. Am apreciat mereu voinţa politică de atunci. Şi totuşi, deputaţii muntenii nu au votat de bună voie. La Iaşi s-a putut găsi o cale de compromis. La Bucureşti nu. La Bucureşti au fost siliţi să-l aleagă. La Bucureşti reprezentanţii poporului au fost obligaţi de mulţime să aleagă ceea ce era corect pentru destinul unei naţiuni.

De ce oare citim istorie, dacă nu învăţăm nimic din ea? « Să dea Dumnezeu să meargă ţării mai bine fără mine decât cu mine! », a spus Cuza înainte de-a pleca în exil.

Ce monstruoasă coaliţie ar trebui stârpită acum, pentru ca cei care ne conduc să se gândească mai mult la viitorul acestei ţări… ? Cine ar trebui, cu demnitate, să lase totul în seama celor care se pot gândi la ceilalţi, şi abia apoi la ei? Şi unde sunt aceştia…? Pentru că întotdeauna trebuie să existe speranţa că se poate mai bine.

Să putem să cântăm iar, cu mândrie, Hai să dăm mână cu mână, şi să schimbăm ţara asta în ceea ce ne dorim pentru copiii noştri…

Şi… cine ştie, poate să schimbăm capitala. Poate Bucureştiul nu e o capitala de bun augur…

1000 de jocuri pentru copii isteti, Editura Teora

O carte care mi-a plăcut, a fost "dragoste la prima atingere". Căutam un premiu adecvat pentru Andrei, care tocmai aflase că are locul trei pe grădiniţă la concursul Piticot: era de-acum "Pitic deştept".

1000 de jocuri pentru copii isteti, Editura Teora

Aşa că… ce puteam să-i iau, dacă nu "1000 de jocuri pentru copii isteţi". 370 de pagini cu jocuri din toate categoriile posibile: perspicacitate, matematică, logică, scriere, jocuri de colorat sau cultură generală, la un preţ potrivit cu ceea ce oferă.

Jocurile sunt recomandate pentru 5-10 ani, şi sunt astfel ordonate încât gradul de dificultate să crească pe măsură ce cartea este parcursă. Andrei le-a devorat. De la început, de la mijloc, sau de la sfârşit, bine-nţeles, pe cele pe care vârsta i-a permis să le rezolve. Doar cele de colorat nu-i plac… căci în general nu-l place să coloreze.

1000 de jocuri pentru copii isteti, Editura Teora 1000 de jocuri pentru copii isteti, Editura Teora1000 de jocuri pentru copii isteti, Editura Teora

Dar cartea i-a plăcut. A luat-o şi ca un compliment… cuuuummm, sunt copil isteţ? Da, dacă ştii să le rezolvi.

Aşa că, dacă nu ştiţi ce să strecuraţi într-un cadou, şi să fie şi util copilului, cartea de la editura Teora este o alegere potrivită.

O singură observaţie de final… îmi pare rău că nu se încurajeajă creatorii români de jocuri. Cartea este versiunea românească a 1000 Jeux pour l’an 2000, Editura Caramel, Belgia.

Info preţ: eMAG.ro, libris, elefant, librarie.netBiblioteca Năzdrăvanilor

Parc des oiseaux. Lyon, Villars-les-Dombes

 Ajuns prima dată aici în 2008, căutând locuri de vizitat în împrejurimile Lyonului. „Parc des oiseaux” mi-a fost recomandat de prieteni, localnici, impresionaţi de spectacolul de aici. Villars-les-Dombes, nu este foarte departe de oraş, dar am mers cu maşina. Cred că se poate ajunge şi cu trenul, dar nu am experimentat această variantă. Am preferat-o pe cea de jumătate de oră, la volan, de fiecare dată când am ajuns.
Pentru că este genul de loc care te face să revii, şi să-l prezinţi şi altora.

La amenajări nu are sens să comentez. Ca orice serviciu de calitate, este extrem de bine amenajat. Păsările sunt aproape libere în parc, pentru fiecare dintre ele fiind amenajat habitat natural. Nu ai deloc senzaţia că ar fi închise sau chinuite, îţi face plăcere să le admiri. Probabil de aceea poţi spune „parc des oiseaux” şi nu „parc avec oiseaux”, cum poţi spune despre unele grădini… cu animale, nu pentru animale.

Spaţiile de refugiu, odihnă, sau în care poţi servi masa sunt numeroase, mai ales dacă sunt şi copii în grup. Poţi veni cu pacheţel de-acasă, sau poţi vizita restaurantele sau cafenelele din parc, după buget. Găseşti chiar şi locuri de joacă, dacă cei mici s-au plictisit. Tot ceea ce trebuie la nivel de confort, şi suficiente de văzut cât să stai o zi întreagă. Pentru 3 eur. de persoană poţi vizita parcul în 25′ cu trenuleţul, având parte şi de comentariu din partea ghidului. Trenuleţul este gratuit pentru copiii sub 6 ani, dar care nu pot fi lăsaţi singuri.

În preţul biletului… deloc ieftin, 13 eur pe zi, intră şi un spectacol cu păsări în zbor, de 30′. Aduce a spectacol de circ, vizitatorii sunt poftiţi în gradene să admire o dresură de păsări în aer liber. Este uimitor, iar păsările dresate sunt tare simpatice. Nu ascultă ele întotdeauna, dar oricum este peste aşteptări. Şi neapărat să aveţi parte de vreme bună, altfel spectacolul nu se desfăşoară.

Vă invit să vedeţi câteva din sutele de poze făcute. Şi neapărat să le vizitaţi site-ul, dacă în realitate trebuie să mai amânaţi puţin, căci iarna este închis. Se redeschide în martie. Şi, pentru cei care doresc să revină, sugerez un abonament.

 

Talente de Năzdrăvani mulţumeşte Ginei P. pentru relatare, şi mai ales pentru imagini, care îi aparţin.

Tot politice (II): Miorita si Flacara violet

Ei, se pare că românii au ceva. Dacă am putea să şi facem bani pe seama izvorului nesecat de umor, n-am mai fi o naţiune în sapă de lemn. Şi… cum minunea asta de flacără violet ne umple ecranele tv, acum primim si replica populară pe mail.

Tot nu înţeleg, de ce autorii nu le semnează?! Şi le lasă aşa, să circule anonime? Păi nu-i păcat, în mileniul în care te găseşte electronic pe orice meridian, să laşi aşa comori nerevendicate.

Aşadar, Mioriţa. Violetă de această dată. 


MIORITA-VIOLET (varianta audio aici)

Pe-un picior de plai,
La Izvor, pe Splai,
Iată vin la vale
Pentru confruntare,
Două siluete
Mândre, violete.

Unul e Traian,
Baciul constăntean
Mergand pe furiş,
Şi privind cruciş.
Cu engleza "unsă",
Si şuviţa tunsă.

Iar celălalt e,
Lider PSD.
Familist convins,
Prostănac distins,
Care bea şampanii
Când il bat duşmanii.

Se strânse Băselu’
Şi cu tot cartelu’
Şi se tot vorbiră
Şi se sfatuiră
Pe l-apus de soare
Fix la confruntare
In seara senină
Şi cu lună plină,
Să-i pună lui Geoană,
Sare drept pe rană.
Şi să-i dea incet
Flăcări violet.

Şi cum se gândiră
Indată porniră.
După doar o tură
Pe Geoană-l făcură
Una-cu-pamântu’,
Că s-a dus la Vântu..
Şi cu tot cu Crinu’
El pierdu scrutinu’.

Imbătat cu suc,
Victor Hrebenciuc
Vine si declară
Că atunci, joi seară
S-au aprins încet
Flăcări violet,
Luminând în şoapte
Un mandat de-o noapte

De această dată,
Foarte revoltată,
Mihaela Geoană
Ca o primă-doamnă
Declară că ştie
Că a fost magie
Acuzând frenetic
De-atac energetic.

Căci soţul iubit
Atunci i-a şoptit:
"Au, dragostea mea,
M-a pişcat ceva".

Şi o tară-ntreagă
Nu poa’ sa-nţeleagă,
Care vrăjitoare
Ar putea fi-n stare
Să facă magie
La preşedinţie.

Băsescu declară
Ca să ştie-o ţară:
"Vinovat mă fac
De acel atac.
Avea Boc la el
Patru Duracell
Şi m-a sfătuit
Ca să le inghit
C-o să-mi dea vigoare,
Pentru confruntare.
Dar era prea mult,
C-am mâncat iaurt.
Şi vrând sa le-ascund
Le-am băgat in fund.
(Şi-acum d-asta par
Şi eu găozar).
Şi-ntr-un plin avânt,
Am scăpat un vânt
Plin de energii,
De la baterii
Ce-a purtat incet
Flăcări violet,
Ce-atarnau cu greu
Prin-prejurul meu.

Si cand a simţit
Geoană s-a oprit,
A oprit cuvântu’
Că îi place …"Vantu’..".

Din acel moment
N-a mai fost atent
Doar puţin surprins
Fiindcă l-am invins.
Tre’ să spun cinstit
N-aş fi reuşit
Fără-al meu secret:
…..Flăcări violet!"

Edit: Blogul autorului

 

Din aceeaşi categorie….

Le facem oare… un bine?

Orice bun părinte are un singur scop în viaţă, de când şi-a adus pe lume copilul. Tot ceea ce face este pentru copil. Nu contează la ce nivel ajunge sacrificiul de sine, până la ce oră zaci pe birou la muncă, nu te gândeşti decât să-i fie bine copilului. Că te dai de ceasul morţii să-l înveţi să ţină creionul în mână, să-l pronunţe pe R, sau să-l trimiţi la o şcoală privată, care să-i acorde o altă şansă în viaţă.

Fiecare atât cât poate. Şi cât reuşeşte. Dar fiecare îşi iubeşte copilul în felul lui, şi reacţionează în consecinţă. Te chinui, pui un ban de-o parte, să poţi să-l ajuţi să-şi ridice o casă, sau să nu mai treacă prin tot ce-ai trecut tu, de unul singur.

Şi totuşi… până unde?

De ce pun întrebarea asta? Simplu… merg spre grădi dimineaţa. În drum avem şi o şcoală. Dacă suntem mai matinali, ne întâlnim şi cu şcolarii. Cu foarte rare excepţii, majoritatea copiilor sunt însoţiţi. Ceea ce nu mi se pare exagerat, dar fiind lumea nebună în care am ajuns să trăim.

Dar… există un Dar… de ce domne părinţii sau bunicii trebuie să care ghiozdanul odraslei?! Uite asta nu o să înţeleg. Fii-mea de mică îşi duce rucsăcelul. Are în el sticluţa cu apă. Nu o dărâmă, dar este A EI, şi este responsabilitatea ei să şi-o transporte. Şi face asta de la 3 ani, căci de-aia are ghiozdănel.

Dar azi priveam o bunică, cam pe la 1.50, ce înota prin zăpadă ducând pe umăr sarsanaua odraslei, care deja o depăşea cu un cap, si după constituţie putea juca şi rugby. Dar nu-şi putea căra singur rucsacul cu spider man, care probabil costase şi-o căruţă de bani după cum arăta.

Aşa că mi-am pus întrebarea… până unde le facem copiilor noştri viaţa mai uşoară? Până la a-i scuti de orice responsabilitate?

Încerc să găsesc un punct de echilibru. Nu trebuie să-i dau cu linguriţa, daca de la un an jumătate mănâncă singur. Să facă singur ceea ce este în stare. Ok, poate nu e destul de mare să se îmbrace singur, dar să se dezbrace poate. Poate nu ştie să încheie nasturii, dar e în stare să tragă bluza pe el…

„Mami, mă speli?” Nu. Încearcă întâi singur, şi vin să văd daca ai reuşit.
„Mami, mă ştergi la fund?” Nu. Încearcă singură! „Prinţesele nu pun mâna pe kk!” Eeeeeiiii nu mai spune… uite că nu ştiam că născusem în purpură!

Secretul… încă îl caut. Dar cred că primul pas este să te opreşti, tu, ca adult, să-i usurezi viaţa mai mult decât este necesar.

Ridichea uriasa, Editura Eduard

Sunt pretenţioasă. Recunosc că la cărţile pentru copii mă uit întâi la grafică. Îmi place să vad desene viu colorate, realizate cu suflet. Urăsc ilustraţiile ieftine, de duzină, făcute „să fie”, repede, şi mai ales ieftin.
Ca o paranteză, aici intră caietele de lucru pentru preşcolari şi şcolari, marea majoritate cu ilustraţii de toată jena. Eu înţeleg că sunt ieftine, dar la tirajele pe care le au, au putea să se gândească puţin şi la copiii care un an întreg lucrează cu ele.

O surpriză extraordinar de plăcută am avut-o la raftul Editurii Eduard, cu Ridichea uriaşă.

Ridichea uriasa, Editura Eduard. Autori: Loredana Stefan si Ecaterina Nicolescu. Ilustratii: Zgubi

Povestea cred că o ştie toată lumea, e în programa de grădiniţă de zeci de ani. Loredana Ştefan şi Ecaterina Nicolescu au realizat povestea în versuri. Chiar dacă rimele si ritmul nu sunt perfecte, ele sunt accesibile. Iar ilustraţiile, semnate Zgubi, sunt printre cele mai reuşite pe care le-am găsit în ultimul timp.

Ridichea uriasa, Editura Eduard. Autori: Loredana Stefan si Ecaterina Nicolescu. Ilustratii: Zgubi

Ridichea uriasa, Editura Eduard. Autori: Loredana Stefan si Ecaterina Nicolescu. Ilustratii: Zgubi

Cartea, în format A4, cu 16 pagini, este realizată într-un format grafic ce trebuie lăudat, cu o hârtie de calitate şi tipar excelent. Fontul foarte mare (28p.) permite o lectură uşoară. Şi nu este un eveniment singular, editura având şi alte titluri asemănătoare la raft.

Info preţ: Librarie.net, elefant.ro | Biblioteca Nazdravanilor

Ursuletul Pooh si beneficiile mierii

De câteva zile încerc să conving copilul cât de bună este mierea, ce aliment sănătos este şi cum va fi ea mai puternică şi mai sănătoasă dacă înghite o linguriţă de miere pe zi.

Aseară întreabă de unde avem noi miere, că nu avem albine. Şi, bine-nţeles, dacă albinuţele au fost de acord să ne-o dea, că tocmai îi spusesem că o luăm din căsuţa lor. Şi… normal că nu cerusem voie, cum ar face orice copil politicos!

Am lămurit problema. I-am spus că de fapt am făcut schimb. Că albinuţele nu aveau căsuţă, mama lui Lori le-a făcut una şi albinuţele la schimb îi dau miere. Schimbul este permis, şi e acceptat de copii.

Mami, facem şi noi o căsuţă pentru albine? Avem loc în balcon de una mică!

În seara asta îşi aminteşte că vrea miere. Îi spun că borcanul e pe masă, să se servească. Protestează, că e mică. Figuri. Dau repede exemplu pe ursuleţul Pooh, care mănâncă singur miere.

Daaa??? Pooh mănâncă cu mâna! Aşa vrei să mănânc şi eu…?

nuuuu 🙁

Ninge IAR!

Ce chestie, e iarnă afară! Mda, nu ştiu ce s-ar fi aşteptat lumea să fie în ianuarie…
A nins IAR! Wooow, dar de cand iarna e cu zăpadă?!

E drept că în ultimii ani ne-am obişnuit prost. Să vedem puţină zăpadă, să ne bucurăm de ea şi… cam atât. Ce contează c-am făcut febră musculară dezăpezind maşina (preventiv, să fie)… că drumul până la grădi a fost de două ori mai lung… Zăpada scârţâie prea frumos sub bocanci.

Copiii sunt încântaţi. Şi nu mă satur să-i privesc cum sar prin zăpadă ca apucaţii. E bucuria lor, cine sunt eu să le-o stric?! De ce-a durat drumul până la grădi de două ori mai mult? Pentru că… piticii n-au mers, ca oamenii normali, pe bruma de potecă bătătorită. Nuuu… fix pe margine. Prin nămeţi. Şi, dacă se putea, pe unde era zăpada mai mare. Aa, s-a împiedicat? A căzut cu nasul în zăpadă? S-a ridicat şi a reluat înotul. Ce-mi plac obrăjorii trandafirii… şi satisfacţia din ochii lor.

Şi trebuie să-i mulţumim lu’ nenea paznicul de la grădi. Pentru că ieri le-a făcut copiilor un prieten de joacă. Un om de zăpadă, pe care nu-l va strica nimeni, cum s-a-ntâmplat cu cel de după blocuri…

Aseară am râs… auzind prognoza meteo la telefon…
„Maie, ştii, la noi a nins. A nins şi mai demult, dar a venit soarele şi a luat zăpada. Şi omul nostru de zăpadă. … Daaa, şi a nins mult! A venit iar multă. E bună de sanie. … Daaa, facem altul. Dar avem unul la grădi, e mai mic, dar e frumos!!”

Mi-e dor de cazemate…

Colectia "Carti de colorat", Editura Crist

Ne-am făcut un obicei… nu ştiu dacă e bun sau dacă e prost…
Dar când mergem cu copiii la cumpărături dăm o raită pe la „cărţi”. Nu-mi place să fac asta pe la jucării, prefer să plec acasă cu o cărticică de colorat decât cu o maşinuţă mică. Nu am considerat niciodată că poţi „arunca” banii pe cărti, fie ele şi de colorat.

Din categoria „ieftine, practice şi acceptate de copii” fac parte şi cărţile de colorat de la Editura Crist. Scrisul mare permite şi unui copil mititel să citească cu uşurinţă. Şi când spun mare, înseamnă că un caracter mic are aproape 6mm pe înălţime. Şi bunica ar vedea la dimensiunea asta.

Colectia Carti de colorat, Editura Crist

Apoi, povestea este scurtă, poate fi citită cu uşurinţă înainte de culcare. Vreau să zic… că nu adorm eu citind, şi nici nu casc în disperare la jumătatea poveştii cum mi se mai întâmplă.

Textul are ilustraţie color, folosită şi ca model pentru pagina de colorat de pe partea dreapta. Grafica nu este una sofisticată, putând fi colorată fără dificultăţi de la 4 ani. Spaţiile sunt mari, şi definite complet.

Colectia Carti de colorat, Editura Crist

Ce mi-a plăcut, fiecare pagină conţine şi o întrebare, pentru a verifica cât de atent a fost copilul în timpul lecturii.

Cu un format mare (22x33cm), şi  margini ondulate, din colecţie fac parte:

  • Cenuşăreasa
  • Albă ca Zăpada
  • Frumoasa şi Bestia
  • Alice în Ţara Minunilor
  • Bambi
  • Scufiţa Roşie
  • Hansel şi Gretel
  • Cei trei purceluşi
  • Mica Sirenă
  • Pinochio
  • Răţuşca cea urâtă
  • Şoricelul de la ţară şi şoricelul de la oraş