Zodiac. A fi sau a nu fi… | Talente de Năzdrăvani

Am considerat mereu zodiile ca fiind ceva fun. Normal, e amuzant să citeşti că luna acesta va fi cea mai minunată de până acum, că Făt Frumos va coborî de pe cal fix în faţa casei tale, şi că sub rădăcinile copacului din curte o să găseşti o comoară.

Şi totuşi, una dintre ele am luat-o în serios. Zodia Scorpionului. După ce-am experimentat 4 foarte buni amici scorpioni, de ambele sexe, am zis că orice să fie bebe, numai să nu fie scorpion (dar de ce te fereşti nu scapi). 99% e o zodie minunată. Exceptând acel 1%, cu tendinţa lor de a călca pe cadavre. Mai bine înghit şi suferă decât să recunoască ceva, sau, şi mai rău, să cedeze!
Pentru ei, există un singur mod de a face lucrurile. Acela pe care ei îl acceptă. Poţi să demonstrezi cu probe, cu simulări, tot nu-i ca tine. Eventual se poate face o mică modificare, îşi arogă demontraţia, şi atunci se poate trece mai departe.

Cam aşa e fii-mea. La 4 ani n-ar face nici moartă un pas înapoi. Poţi s-o pedepseşti, să-i iei jucăriile, stă îmbufnată, te priveşte ca pe cel mai mare duşman şi nu-ţi vorbeşte cu zilele.
Doamne fereşte să considere că-i pedepsită pe nedrept! Nu revine în „peisaj” decât dacă îţi ceri oficial scuze. Bine că nu ştie să citească, sunt sigură că le-ar fi vrut în scris.

E artistă în negocieri. Şi analize. Dacă nu eşti atent, te întoarce ca la Ploieşti.

Dar tragedia e să piadră. Şi… ce faci când se întrec doi scorpioni…?

Azi pe drum face concurs de alergări cu prietena ei. „Până la stâlp!” Pierde startul, se mişcă încet în salopeta de sky, ajunge a doua. Tragedie… n-am înţeles de la ce a pornit disputa, cert e ca a mea plângea, să-şi ceară cealaltă scuze. Se pune pe plâns şi a doua, că nu e vina ei. Încerc să mă bag, decizie greşită. Plâng şi mai abitir, se ameninţă cu ruperea prieteniei. De pe margine se întrezărea posibilitatea ca acasă şirul de bocete să se înteţească.

Aşa că risc, declar că sesiunea de joacă programată se anulează dacă mai plânge vreuna. Şi musai să-şi dea mâna şi să facă pace. Ei, ameninţarea cu secesiunea funcţionează. Îşi dau mâna şi se potolesc. În 5 secunde aud: „Dar tot trebuie să-ţi ceri scuze!” „De ce? Nu e vina mea!”