Puzzle – ghicitori – de colorat

Moş Crăciun ne-a făcut anul acesta o surpriză plăcută, şi ne-a adus trei cărţi-jucării de la Editura Aramis. Sub numele autoarelor Daniela Mogoş şi Corina Chiran, ilustrate de Emanuel Pavel, am pentru cei doi pitici ai mei Pagini dulci şi aromate, cu ghicitori presărate, Ghiceşte de vrei să ştii animale mii şi mii, Eu îţi povestesc un pic – tu ghiceşti ce vreau să zic.

Ideea mi-a plăcut. O ghicitoare, răspunsul de colorat, şi un puzzle. Realizate din carton caşerat, după colorare, piesele se pot desprinde şi amesteca. Şi paginile pot fi scoase cu uşurinţă din arc, pentru un joc mai interesant.

Dacă conceptul, textele şi grafica sunt minunate, nu acelaşi lucru îl pot spune însă despre realizarea acestuia. Lasă foarte mult de dorit tiparul, iar finisajul este cu mult sub standardele unei edituri precum Aramis. Poate că am eu pretenţii când vine vorba de lucrări pentru copii, dar nu cred că sunt exagerate. O hârtie de bună calitate, care să pună în valoare imaginile, şi finisaje realizate cu grijă. De exemplu, piesele de puzzle sunt tăiate incomplet, la apăsare rupându-se cu imaginea de pe verso.

O eroare pe care am sesizat-o ulterior este fontul folosit Este mult prea grafic pentru un copil mic, chiar şi pentru un adult fiind greu de citit. Lucrarea se adresează copiilor de grădiniţă, dar trebuie să ţinem cont că mulţi dintre aceştia, încă de pe la vârsta de 5 ani, încep să citească. Este inutil, părerea mea, să folosim fonturi inaccesibile pentru ei. Nu sunt adept a scrierii cu majuscule, dar cred că piticii s-ar simţi minunat să poată buchisi ghicitorile.

Copiilor însă le-au plăcut cărţile, ei au avut ideea să le scoată arcul şi să le poată potrivi mai uşor.

Cristina H.
Posted in Cărţi pentru copii, Flori, fete sau baieti, carti, filme si cantareti and tagged , , , , , , .

3 Comments

  1. Si Daria a primit o carticica din-asta de ziua ei! E dragalasa si interesanta insa ai dreptate in ceea ce priveste tiparul si finisajul … pe langa astea bucata de puzzle se desface destul de greu (Daria chiar a rupt (jupuit)una dintre poze cand a desfacut-o) si , odata desfacuta, nu prea mai sta la locul ei si exista riscul sa o piarda.

Dă-i un răspuns lui ana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente