Nu mi-e frica… | Talente de Năzdrăvani

Întotdeauna am fost de părere că şi cele mai groaznice lucruri, prezentate corect, pot fi acceptate cu uşurinţă de un copil. Analize medicale, intervenţii chirurgicale sau stomatologice, trebuie să recunoaştem că le dau fiori şi adulţilor, nu trebuie să ne mai mirăm de ce reacţie au copiii la acestea.
Mai ales că frica de durere este de fapt unul din instinctele primare de apărare.

Regula numărul unu pentru a convinge un copil să colaboreze este să inpiri tu însuţi încredere. Regula numărul doi este să nu-l minţi. Nu-i spune că nu-l doare, dacă operaţiunea nu va fi doar o pişcătură de ac. Da, o să doară, dar o să treacă repede! Sau nu… 🙁 Nu uita să adaugi o recompensă, pe măsura sacrificiului. Gândul la aceasta, în timpul procedurii, atenuează miraculos durerea.

Apoi încearcă să-i explici, cât mai „ştiinţific” şi la nivelul lui, de ce faceţi acel lucru. Pentru că, în final, părintele este cel care l-a dus la spital şi i-a lăsat pe oamenii cei răi, în halate albe, să-l chinuie, ba mai stătea şi afară şi nu intra în cabinet când piticul implora cu disperare ajutor.

Încearcă să-i explici că halatele albe sunt prietenii noştri, şi chiar dacă par insensibili şi reci, este pentru că sunt foarte atenţi să-şi facă meseria. Nu sunt deloc răi, doar încearcă să ajute.

Ştiu, aici am putea face o maaare paranteză referitoare la amabilitatea, devotamentul şi spiritul de sacrificiu al celor mai mulţi doctori din România. Dar am speranţa că, măcar cei care lucrează cu copii, au în suflet o urmă de magie, şi nu-şi doresc să fie căpcăunul cel rău, care bagă copiii în sperieţi…

Am fost poate printre puţinii norocoşi care nu au avut parte de prea multe vizite prin spitale, sau răceli mai grave. Şi totuşi, prietenii copiilor au avut parte de întâmplări mai puţin plăcute, pe care a trebuit să le explicăm.

Până acum, una singură dintre poveşti am reuşit s-o aştern pe hârtie, şi am folosit-o cu ocazia primei vizite la dentist: Povestea dinţişorului lui Dănuţ.