O seară emoţionantă la noi în casă. Cred ca este primul an în care copiii au iniţiativă. Adică vor să lustruiască ghete, să-i scrie bilete de mulţumire, rugăminţi… iar eu sunt spectator.
Iată că soseşte şi întrebarea de baraj:
Iris – mami, dar dacă nu-i ajung ghetuţele să pună darurile? mai bine pun şi cizmele, şi pantofii, şi papucii… să aibă unde să le lase!
I-am explicat şi eu că nuieluşa poate fi destul de mare să se sprijine pe toate… dar e bine să fie modestă şi să lase o singură pereche.
A venit moşul şi la grădi, a lăsat în dulăpior câteva ciocolate şi o portocală.
Iris – uite moşul asta ne dă fructe. Ştie şi el ce avem voie! Dar de ce nu a pus mai multe?!
Un singur regret am. Probabil este unul dintre ultimii ani când cred atât de sincer în acest miracol al copilăriei. Iar eu încerc să savurez cât mai mult acest moment.
- Daniel Pennac: Necazuri cu școala - 31 martie 2024
- Lecția despre piramidă - 30 martie 2024
- Dacii și romanii sau cum ne-am pomenit strămoșii - 17 martie 2024
