Ei iata ca mai avem un participant nou la grupa mare, de Nazdravani! Bine ai venit, Theodora! Incet incet incepem sa avem o expozitie in toata regula. Mie imi plac la nebunie cei trei dovlecei din colectia de pana acum, si astept cu nerabdare sa vad ce mai urmeaza! Mai am pe-acasa niste dovleci inca nepublicati, dar pictorita mai incearca, nu este multumita de rezultat.

In acelasi timp, le urez inca o data bun venit participantilor de la grupa de pitici, care, in ciuda varstei, se straduiesc singurei sa puna in aplicare temele de concurs.

Si, ca sa nu treaca cumva neobservati, s-au inscris, deocamdata cu paginile personale, Radu (Nazdravan) si Raluca (Pitic). II asteptam si pe ei cu creatiile.

Ce face oare un concurs sa fie mai tentant decat alte mii de concursuri organizate?

Pai, in primul rand, PREMIILE. Of, da, asta tenteaza totdeauna. Mai ales genul de concursuri… „trimite un SMS si castigi o masina, doar 1eur+tva”. Si se trimit. Adultii judeca intai dupa premii. Si copiii reactioneaza. Dar pentru ei premiul are valoare daca ei i-o acorda. Un copil nu va fi tentat nici de o masina, nici de un iPhone, daca pentru el lucrul acela nu are valoare. Dar… promite-i unei fetite ultimul abtipild cu Hannah Montana sau printesa ei preferata si va face orice-i ceri.

Asa ca, recunosc, la capitolul acesta competitia de „Talente” este deficitara. Dar sa vedem si partea plina a paharului, exista premii surpriza, acordate de parinti. Si sa speram intr-un viitor mai bun, cand vom putea rasplati cu un „premiu de participare” toti concurentii. Si un Mare Premiu.

Nu este totusi atat de rau fara premii. Neavand un stimulent financiar, adultii apreciaza mai mult valorile oferite de acest tip de concurs, si nu se implica direct in realizarea proiectelor. Caci, am vazut multe pana acum… de exemplu, am fost in juriu unui concurs… si am vazut cum un copil de un an picta mai ceva ca unul de clasa 1… ei hai, chiar aici am ajuns? Pentru o jucarie de plus?

JURIUL. Aici conteaza enorm sa simti cu adevarat ca e un concurs „pe bune”. Ca nu stii dinainte cine sunt castigatorii, si ca pornesti cu sansa. Si, mai ales, sa stii ca opera ta este „inteleasa”. Tot din experienta, adultii nu inteleg in totalitate creatiile copiilor. Cei care deja participa la concurs stiu exact ce vreau sa spun, cand urmaresc cum anume acorda copii punctele. Ilogic, si de multe ori imi spun „ce dumnezeu vede aici?!” Dar e alegerea lui. Si e amuzant in acelasi timp.  Aici voiam sa ajung, sa ne jucam, sa ne amuzam, si sa facem in acelasi timp ceva serios.

Sa va dau un exemplu de „privit” o opera.

Un acvariu minunat, din frunze. L-am deschis impreuna cu fetita mea, de 4 ani. Eu admiram ideea, uite, un carton colorat, si ce poti face din frunze. Ea comenteaza… „Ia uite mami, ce dlagalas e calutu de mare!” Am mai stat cateva secunde, incercand sa gasesc calutul de mare! Clar, nu stiu sa apreciez. Ei bine, i-a dat calutului punctaj maxim. Pentru ca e „dlagalas”! Nici un alt colaj nu s-a putut compara cu calutul pe care ea l-a indragit instant.

Si nu e singura. Sa va mai dau un exemplu. Desenul ei, la primul concurs.

A primit punctaj maxim, pentru idee. Pe argumentul „Atat de mica, si uite cat s-a chinuit sa le faca si aripioare, si ochisori!”.

Si l-am mai vazut pe Andrei, cum a dat punctaj de incurajare. „Pai mai mami, a intrat tarziu in concurs, s-a chinuit sa modeleze, merita putina incurajare!”.

Si asa fac toti… si inclin sa cred ca stiu mai multe decat noi. Noi, cei mari, am devenit prea seriosi. Nu mai stim sa privim dincolo de oglinda… Sincer, de cate ori ati auzit… „Nu intelegi nimic, mami!”

PUBLICUL. Ei da, este extrem de important. Ce haz are sa participi la un concurs si sa nu-ti vada nimeni creatia?  Si „expozitia” on line e numai buna. Doar iti anunti prietenii, colegii, unde sa intre si neaparat sa-ti spuna apoi… DA, al tau era cel mai frumos! N-ati vazut ce succes au concursurile cu desene afisate pe geamuri si pereti? Pentru ca iti creste inima sa-l vezi atarnat acolo, printre alte sute de desene. Plus ca, in momentul in care il vezi „acolo”, stii sigur ca esti si tu la start. Si tu ai sansa sa castigi.

Cat de important e publicul?
Perspectiva de 4 ani: bunica vine in vizita, nici nu apuca bine sa se descalte. „Buni, Buni, vino lepede, sa vezi ce desen flumos am facut eu! L-a pus mami pe intelnet!”

Perspectiva de 6 ani: una dintre fetite trimite desenul… undeva la o ora tarzie. „Mami, de ce nu apare? <mai trec 5 minute> AA, sigur, nu le-a placut desenul meu, de-aia nu-l pun pe site!” M-am conformat, si desenul a aparut imediat. Trebuia si copilul sa se culce, nu?

De aceea, pentru toti cei care ne urmaresc, am un mesaj: incurajati-i pe cei mici. Orgoliul lor are nevoie!