Felicitare din hartie creponata

Vin sărbătorile, şi nimic nu face mai mare plăcere rudelor şi prietenilor, şi mai ales bunicilor, decât să primeacă din partea celor mici o felicitare. Căci, pe lângă gândurile bune pe care le adresăm, transmitem şi un pic din sufletul pe care orice artist îl adaugă operei sale. Felicitarea nu mai este un banal cartonaş tipărit la tipografie, este o dovadă de iubire şi sinceritate.

Iată cum poţi realiza o felicitare din hârtie creponată.

Taie fâşii mici de hârtie, apoi începi şi mototoleşte hârtiuţele până devin rotunde ca nişte boabe de mazăre. Este de ajutor să aveţi aproape un prosopel ud, pentru umezirea degeţelelor când le devin uscate şi nu mai pot răsuci hârtia. Alege-ţi de la început tema felicitării, apoi pregăteşte bobiţe din culorile pe care le vei folosi pentru realizarea acesteia.

Hartie creponata, mozaic Hartie creponata, bobite pentru mozaic

Pregătiţi apoi suportul pentru felicitare, un carton colorat, îndoit sau nu, după preferinţe. Poţi avea o felicitare cu interior, sau una simplă, ca o carte poştală. Poţi folosi şi forfecuţe decorative, pentru a crea o margine deosebită felciitării tale.

Pentru a lipi bobiţele de hârtie ai nevoie de lipici. Este puţin mai greu cu lipici tip stick. Cu lipici lichid (cel transparent, la tub) este cel mai uşor. Cu ajutorul aplicatorului, "pictează" pe carton, cu lipici, contururile alese. Apoi aşează cu grijă, peste lipici, bobiţele potrivite. În cazul în care foloseşti aracet, ai nevoie de o pensulă şi mult mai multă îndemânare. Aracetul rămâne alb după uscare şi este posibil să fie vizibil printre bobiţe, mai ales dacă foloseşti un suport închis la culoare.

Repetă operaţiunea desenării contururilor până finalizezi felicitarea. Iată un model de brăduţ, realizat din bobiţe:

Felicitare bradut

Felicitare bradut

Pentru o impresie mai bună, poţi folosi lipici cu sclipici, pentru a decora marginile felicitării, şi chiar pentru a scrie "La mulţi ani!"

Îţi dorim spor la lucru, şi inspiraţie maximă!

Colaje din hârtie creponată

Cristina H.
Posted in Ce pot face doua maini dibace, Felicitări and tagged , , , .

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente