Adevaruri despre Mos Craciun

Vin sărbătorile, vin sărbătorile, E minunat, da, e ca-n poveşti, Ce minunat e să dăruieşti, Sărbători fericite Coca Cola vă urează!

Parcă îmi sună în urechi reclama de la coca-cola, şi nici nu stiu dacă au început deja s-o ruleze. De aceea poţi spune cola în mai toate limbile, şi să stii exact la ce te referi. Pentru că în câteva secunde comerciale, cei de la coca-cola au reuşit să strângă rezumatul întregului Spirit al Crăciunului. Pentru că Moş Crăciun sunt toţi cei care au ceva de dăruit. Dacă nu mă înşeală memoria, tot coca-cola l-a înventat şi pe moş crăciun în roşu, cu barbă şi zâmbitor. Aşa că trebuie să le fim recunoscători (şi să le consumăm cât mai rar produsele, nu sunt totuşi prea sănătoase…)

Dar să revin la oile mele. Am auzit o discuţie între parinţi, care m-a şocat. A şocat copilul din mine. "Le mai spui dragă şi anul asta de Moş Crăciun? Ai mei parcă s-au făcut mari, e timpul să afle adevărul!"

Pentru asemenea aberaţii, expresia <a rămâne ca la dentist> nu reuşeşte să descrie reacţia. Mi-au dat lacrimile. Cum adică, să te chinui să construieşti atâţia ani o lume perfectă, şi apoi s-o dărâmi?

Încă de când am făcut prima dată pe Moş Crăciun, când am luat primul cadou şi l-am ţinut ascuns, apoi m-am furişat noaptea cu el, m-am simţit datoare să apar din toate puterile acest vis frumos. Şi când eram copil, vreo doi ani m-am prefăcut că Moş Gerilă încă există, până şi-a dat mama seama că ştiu. Şi chiar dacă ştiam, era atât de frumos să-mi văd părinţii cum de chinuie să menţină spiritul. Şi acum, ceva din magie rămâne când găsesc un pacheţel cu numele meu sub brad.

Aşadar, de câţiva ani îmi fac tot felul de planuri şi strategii de a-l resuscita pe Moş Crăciun la nesfârşit dacă e nevoie (aşa sunt eu, să am cincinalul stabilit). Băieţelul meu e acum mare, şi probabil prima întrebare va fi "Există, mami? Că X-ulescu a spus că nu!" Normal că există. Şi X-ulescu ar face bine să nu fie un adult, şi nici să-mi fie prin apropiere, ca să nu-l strâng de gât: ce caută el cu nasul în oalele altora. Aşadar, varianta pentru X-ulescu copil. X este un copil obraznic, şi Moş Crăciun l-a anunţat că nu-i mai aduce nimic anul ăsta. X s-a suparat, şi acum spune tuturor că nu există, ca să nu râdă copiii de el că nu a primit nimic. Şi cum orice poveste se explică tot printr-o poveste, facem apel la Peter Pan şi Tinker Bell. "De câte ori un copil spune că nu crede în zâne, undeva o zână moare". Aşa şi cu Mos Crăciun. El există, pentru cei care cred în el. Normal că la cine nu crede, nu vine. Şi nici nu va muri, pentru că an de an se nasc copii care cred în el. Eu nu mă văd în stare să-i spun copilului meu că Moş Crăciun nu există, este o invenţie comercială…

Varianta 2, părintele surprins asupra faptului. Aici e mult mai greu, şi trebuie să fii tu însuţi convins de ceea ce vei spune. Cei mici au aşa un simţ dezvoltat de a depista minciunile… că detectoarele de minciuni sunt "mici copii" pe lângă ei. Aşadar, aşezi cadourile frumos sub brad, şi cea mai dezamăgită voce pe care o poţi auzi în viaţa ta te întreabă "Ce faci ACOLO" Calm, fără tremur în voce, îi spui cu nonşalanţă că-ţi căutai cadoul. În cazul în care te-a văzut şi aducându-le, îi spui ca Moşul n-a mai avut timp să intre în casă, căci unul din reni şi-a scrântit piciorul la aterizare şi a plecat cu el la doctor. Ţi-a lăsat ţie cadourile, căci ai auzit renul când plângea şi-ai ieşit la geam. El a plecat, tu le puneai sub brad.

Asta îmi aduce aminte de Crăciunul de anul trecut, când în Ajun am ieşit să ne plimbăm prin parc. Tati a "uitat" banii de acadele şi de vin fiert, s-a întors să-i ia. Am ajuns în parc, ne-am plimbat, şi uite, ce ghinion, se vedea cum sania lui Moşu ateriza la noi la bloc. Aa, n-au văzut-o? Hmmm, păi dacă sunt mici, n-au văzut din cauza copacilor. Ioi, ce ghinion! Ne-am grăbit acasă, căci, dacă începea cu copiii de la etajul nouă, până ajungea la noi poate reuşeam să ne şi întâlnim cu el. Ghinion curat, Moşu a fost mai rapid ca noi. Rezultatul – de nota 10, pentru tati.

Varianta 3, când te prinde şi pregătindu-le: o adaptezi pe cea cu renul, a dat cadoul spre păstrare când am dus gunoiul. Dacă în schimb le găseşte înainte de sărbători, inventează repede ceva, o aniversare, şi spune-i că le luasei pentru X sau pentru Y. Visul merită efortul unei a doua investiţii. Sau, o altă variantă, că tu ştii că-şi dorea respectiva jucărie, dar că Moşul e cam supărat pe el (căutaţi repede cele mai mari obraznicii din ultimele 3 luni) şi a zis că nu-i aduce, o să vadă ce jucării rămân pentru el. Şi cum mami îl iubeşte foarte mult, şi l-a iertat (acum na, trebuie şi sacrificiul ăsta) a vrut totuşi să-i îndeplinească dorinţa, în ciuda Moşului. Căci, dacă nu ştiaţi, Moşul îndeplineşte dorinţele din scrisori numai copiilor foarte cuminţi. La ceilalti, ori nu le indeplineşte pe toate, ori le aduce altceva, după cum consideră el de cuviinţă.

Sunt sigură că există o mulţime de variante pentru a nu recunoaşte, când esti prins asupra faptului. Mai ales dacă e înca mic. Şi mai ales dacă vrea din tot sufletul să creadă. Cred că la şcoala părinţilor, pe care o facem toţi la FF, (nu ne-a spus nimeni înainte, când nu aveam copiii, să mergem "la zi"), ar trebui introduse şi câteva lecţii de actorie.