In febra picturii

4 zile. atat a trecut de cand le-am aratat copiilor ce au de facut la urmatoarea proba a concursului. S-au uitat la dovleac, s-au vaitat, ca ei nu sunt in stare… ei bine, si ne-am apucat de pictura. Greu la deal cu boii mici!

Cel putin am evoluat. Au inteles in sfarsit ca nu trebuie sa pui multa apa in acuarela. Dar, exista si contrariu. Daca nu e bine sa pui apa, pai cel mai bine nu mai pui deloc! Cu greu am rezolvat si problema asta…

Am incercat, ce-i drept, de mai multe ori. Dovleacul nu s-a lasat cu una cu doua, si a trecut prin mai multe variante. Prima, dovleacul simplu. Apoi, a mai aparut in scena un baietel diform, care sa manance respectivul dovleac. Ne-am lamurit ca dovleacule  pe post de lanterna-sperietoare, n-a mai fost bun baietelul. Si am trecut mai departe, pana am ajuns la forma finala. Al doilea set de creatii nu sunt inca accesibile, cum se va declara pictorita satisfacuta, le vom expune.

Dovlecel de Haloween Dovlecel de Haloween

Dovlecel de Haloween Dovlecel de Haloween

La sfarsit, am intrebat si eu ce sa scriu langa tablou, caci trebuie sa le spun copiilor ce-a pictat…

„Dovleacul este un pic vampir si un pic cu ochii mari. Are si cornite de taur.” No comment.

Sa fiu in juriu…

Ce face oare un concurs sa fie mai tentant decat alte mii de concursuri organizate?

Pai, in primul rand, PREMIILE. Of, da, asta tenteaza totdeauna. Mai ales genul de concursuri… „trimite un SMS si castigi o masina, doar 1eur+tva”. Si se trimit. Adultii judeca intai dupa premii. Si copiii reactioneaza. Dar pentru ei premiul are valoare daca ei i-o acorda. Un copil nu va fi tentat nici de o masina, nici de un iPhone, daca pentru el lucrul acela nu are valoare. Dar… promite-i unei fetite ultimul abtipild cu Hannah Montana sau printesa ei preferata si va face orice-i ceri.

Asa ca, recunosc, la capitolul acesta competitia de „Talente” este deficitara. Dar sa vedem si partea plina a paharului, exista premii surpriza, acordate de parinti. Si sa speram intr-un viitor mai bun, cand vom putea rasplati cu un „premiu de participare” toti concurentii. Si un Mare Premiu.

Nu este totusi atat de rau fara premii. Neavand un stimulent financiar, adultii apreciaza mai mult valorile oferite de acest tip de concurs, si nu se implica direct in realizarea proiectelor. Caci, am vazut multe pana acum… de exemplu, am fost in juriu unui concurs… si am vazut cum un copil de un an picta mai ceva ca unul de clasa 1… ei hai, chiar aici am ajuns? Pentru o jucarie de plus?

JURIUL. Aici conteaza enorm sa simti cu adevarat ca e un concurs „pe bune”. Ca nu stii dinainte cine sunt castigatorii, si ca pornesti cu sansa. Si, mai ales, sa stii ca opera ta este „inteleasa”. Tot din experienta, adultii nu inteleg in totalitate creatiile copiilor. Cei care deja participa la concurs stiu exact ce vreau sa spun, cand urmaresc cum anume acorda copii punctele. Ilogic, si de multe ori imi spun „ce dumnezeu vede aici?!” Dar e alegerea lui. Si e amuzant in acelasi timp.  Aici voiam sa ajung, sa ne jucam, sa ne amuzam, si sa facem in acelasi timp ceva serios.

Sa va dau un exemplu de „privit” o opera.

Un acvariu minunat, din frunze. L-am deschis impreuna cu fetita mea, de 4 ani. Eu admiram ideea, uite, un carton colorat, si ce poti face din frunze. Ea comenteaza… „Ia uite mami, ce dlagalas e calutu de mare!” Am mai stat cateva secunde, incercand sa gasesc calutul de mare! Clar, nu stiu sa apreciez. Ei bine, i-a dat calutului punctaj maxim. Pentru ca e „dlagalas”! Nici un alt colaj nu s-a putut compara cu calutul pe care ea l-a indragit instant.

Si nu e singura. Sa va mai dau un exemplu. Desenul ei, la primul concurs.

A primit punctaj maxim, pentru idee. Pe argumentul „Atat de mica, si uite cat s-a chinuit sa le faca si aripioare, si ochisori!”.

Si l-am mai vazut pe Andrei, cum a dat punctaj de incurajare. „Pai mai mami, a intrat tarziu in concurs, s-a chinuit sa modeleze, merita putina incurajare!”.

Si asa fac toti… si inclin sa cred ca stiu mai multe decat noi. Noi, cei mari, am devenit prea seriosi. Nu mai stim sa privim dincolo de oglinda… Sincer, de cate ori ati auzit… „Nu intelegi nimic, mami!”

PUBLICUL. Ei da, este extrem de important. Ce haz are sa participi la un concurs si sa nu-ti vada nimeni creatia?  Si „expozitia” on line e numai buna. Doar iti anunti prietenii, colegii, unde sa intre si neaparat sa-ti spuna apoi… DA, al tau era cel mai frumos! N-ati vazut ce succes au concursurile cu desene afisate pe geamuri si pereti? Pentru ca iti creste inima sa-l vezi atarnat acolo, printre alte sute de desene. Plus ca, in momentul in care il vezi „acolo”, stii sigur ca esti si tu la start. Si tu ai sansa sa castigi.

Cat de important e publicul?
Perspectiva de 4 ani: bunica vine in vizita, nici nu apuca bine sa se descalte. „Buni, Buni, vino lepede, sa vezi ce desen flumos am facut eu! L-a pus mami pe intelnet!”

Perspectiva de 6 ani: una dintre fetite trimite desenul… undeva la o ora tarzie. „Mami, de ce nu apare? <mai trec 5 minute> AA, sigur, nu le-a placut desenul meu, de-aia nu-l pun pe site!” M-am conformat, si desenul a aparut imediat. Trebuia si copilul sa se culce, nu?

De aceea, pentru toti cei care ne urmaresc, am un mesaj: incurajati-i pe cei mici. Orgoliul lor are nevoie!