Parada Cariocilor

Parada Cariocilor

Parada Cariocilor

Dacă i-ar întreba pe copii ce şi-ar dori să folosească la activitate, Naz ar primi cu siguranţă un singur răspuns: să desenez cu Carioci! Între Creioane Colorate şi Pensule, copiii ar alege întotdeauna Cariocile.

Ani le-a chemat pe măsuţa de lucru. Erau atât de fericite că le-a venit şi lor rândul, că nu-şi mai încăpeau în capace de fericire. S-au grăbit să-i aştepte pe copii frumos înşirate pe măsuţe. Cu siguranţă nu vor avea probleme să le folosească, ele sunt întotdeauna dornice de joacă, iar copiii le adoră. Ar fi minunat dacă nu le-ar mai lăsa fără capace, se usucă bietele de ele, si suferă enorm când Naz încearcă să le repare… mai ales că de cele mai multe ori nu reuşeşte şi devin nefolositoare.

– Vezi Naz, asta nu înţeleg eu, spuse Ani… de ce nu pot fi mai grijulii cu lucrurile la care ţin?!

– Sunt copii, Ani, şi ei cred că întotdeauna poţi face o „magie” şi repari ceea ce ai stricat. Cu timpul vor creşte, şi vor deveni mai grijulii. Hai să vedem ce fac fetele, dacă au venit şi cele cu ştampiluţă, şi cele cu vârd dublu.

Cine? întrebă nedumerită Ani…

Cum, nu le ştii? Noile cutiuţe cu carioci… Le avem pe cele cu ştampile decorative, şi pe cele cu vârf dublu… unul subţire, pentru contururi, şi unul mai gros, pentru colorat. Toate s-au pregătit, şi sunt foarte curioase ce idei au astăzi copiii şi cum le vor aşterne pe hârtie.

Naz, dar să nu uităm să le spunem copiilor… să nu le apese prea tare. Pot rupe hârtia, sau pot strica vârful… iar la cele cu vârf subţire, dacă îl apasă prea tare, se sperie şi se ascunde în rezervor! Cu greu îl mai putem convinge apoi să iasă…

Hai să le vedem pe fete. Sunt emoţionate, să le incurajăm puţin!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.